N-am scris ieri, prea părea o expediție de pescuit felicitări. Azi pot povesti ceva despre Sfînta Muceniță al cărei nume îl port, și despre care prea puține știu contemporanii noștri, înainte de toate fiindcă are de împărțit aceeași dată, 18 decembrie, cu multe alte personaje sacre: Sf. Sebastian e cel dintîi, dar departe de a fi și unicul. I se adaugă pomenirea lui Modest, arhiepiscopul Ierusalimului, a Sfinţilor Mucenici Foca şi Ermil, care de sabie s-au săvârşit, a Sfinților Zaheu diaconul și Alfie citețul, a Cuviosului Mărturisitor Mihai Sincelul, aprig luptător contra Împăratului Leon Iconoclastul, a Sfintei Cuvioase Sofia și a Sfinților Patermutie, Coprie și Alexandru, pustnici în Egipt.
Pe de-asupra, și tradițiile despre Sf. Zoe sînt multiple: pentru catolici, care o comemorează fie pe 10 ianuarie, cînd ortodocșii îl pomenesc pe Sf. Grigorie din Nysa, fie pe 2 mai, ea e o martiră creștină din vremea împăratului Hadrian, soția Sf. Hesperus. Împreună cu soțul și cu fiii lor, Kyriakos și Theodoulos, ei erau creștini, și sclavi ai unui senator, Catullus, în cetatea Attalia din Asia Mică. Refuzul repetat de a mînca din carnea sacrificială - testul standard pentru a afla dacă o persoană e creștină, așa cum aflăm din scrisoarea Împăratului Traian către Plinius cel Tînăr, guvernator al Bitiniei - îl face pe stăpînul, altfel destul de indulgent, să-i tortureze pe toți, fii și părinți: zadarnic, căci trupurile lor nu au putut fi consumate de flăcări și se auzeau glasuri de înger care îi slăveau pe mărturisitori (marturoi).
Mie însă îmi e mai aproape Sfînta Zoe ortodoxă, chiar dacă apare doar ca personaj secundar în suita Sf. Sebastian. Povestea spune că acesta se afla în casa unui oarecare Nicostratos, care îi ținea închiși pe creștinii Markellinos și Markos, cînd o lumină nepămîntească i-a revelat adevărata natură, de s-au spăimîntat necredincioșii de slava feței lui, și șapte îngeri l-au îmbrăcat cu haină strălucită, iar un tînăr prea frumos i-a zis Tu totdeauna cu mine vei fi!
Aura de miracol a revelației e întregită de minunea pe care Sebastian însuși o săvîrșește: Nicostratos avea o nevastă, pe nume Zoe, care nu mai putea vorbi de șase ani din pricina unei boli, dar puterea auzului și a înțelegerii le avea nevătămate. Ea cade la picioarele sfîntului, iar acesta se roagă de dezlegare ca odinioară a prorocului Zaheu, face semnul crucii peste gura femeii, și aceasta reîncepe să vorbească, aducînd laudă Fiului lui Dumnezeu cel viu. Nicostratos se convertește și el, rugînd să fie iertat că-i ținuse prizonieri pe Marcellin și Marcu, și o minune ca aceea văzînd, toți s-au plecat spre a crede în Hristos.
Ideea că am fost cîndva mută și doar un miracol mi-a dezlegat vorba mi se pare prin excelență profetică: cînd aveam șase ani și mergeam, cum se spune, pe șapte, din pricina nenumăratelor angine cu care îmi împodobeam performanțele școlare, am fost operată de amigdale; primul lucru pe care l-am articulat cu greu, încă anesteziată pe trei sferturi, a fost Acuma n-am să mai pot vo'bi de loc? Din această combinație între simbolistica heptadei și lvoluptatea cu care mi-am exersat totdeauna locvacitatea a rezultat cu necesitate faptul că asta e unica variantă hagiografică ce mi se potrivește.
Un zambet un gest, o atitudine abia schitata pot insa sa spuna mai mult decat mii de cuvinte, iar soapta unor cuvinte deosebite au adesea puterea de a amuti vacarmul vocilor comune.
RăspundețiȘtergere