vineri, 30 decembrie 2011

Criza la români

video

joi, 29 decembrie 2011

Somnul națiunii văzut de Ion Barbu



"Atitudine disprețuitoare față de stomac"

Așa se intitula o excelentă antlogie de proză umoristică rusească din perioada interbelică. DUhul acela n-a pierit, iată o minimă dovadă:

AFORISME RUSEȘTI CONTEMPORANE



Nu-i greu să ademeneşti soţia altuia. Greu e să i-o dai înapoi.
 
Prietenia care nu cunoaşte hotare se cheamă expansiune.-
 
Când vrei să te arunci pentru o femeie de pe bloc, aminteşte-ţi că n-ai aripi, ci coarne.-
 
Oficierea căsătoriei este o formalitate absolut necesară pentru pronunţarea divorţului.-
 
Al­coolism e atunci când nu vrei să bei, dar trebuie.
 
Bărbaţii şi femeile sunt de acord într-o singură privinţă: n-au încredere în femei.-
 
Dacă munceşti din greu şi te remarci opt ore zilnic, ajungi şef şi munceşti şaisprezece ore.-
 
Banii pentru salariile şi pensiile mari ajung întodeauna. Nu ajung banii pentru salariile şi pensiile mici.-
 
În viaţă, e loc şi pentru eroism. Totul e să te ţii departe de el.-
 
Omul care crede că dragostea poate fi cumpărată cu bani n-a avut niciodată câine în casă.-
 
Avem un singur fel de a ne naşte şi milioane de feluri de a muri.-
 
Oglinda este lucrul care o ajută pe femeie să întârzie.-
 
Fiecare om are dreptul să trăiască atât cât poate.-
 
Furtul ideilor unei persoane e plagiat, iar al mai multor persoane, cercetare ştiinţifică.-
 
Toţi ne naştem uzi, goi şi flămânzi. Şi acesta e doar începutul.-
 
Copilăria grea nu se termină niciodată.-
 
Un prieten adevărat nu poate fi cumpărat;  poate fi vândut.-
 
Cumpără deodată trei sticle de votcă şi n-o să te trimită nimeni după a doua.-
 
Dacă n-ar pune întrebări, co­piii n-ar afla niciodată cât de puţin ştiu părinţii.-
 
O ţigară scurtează viaţa cu o oră, o sticlă de votcă o scurtează cu trei, iar o zide muncă o scurtează cu opt-
 
Viaţa se compune din zilele pe care le ţii minte, nu din zilele care au trecut.-
 
De orice fel ţi-ar fi sănătatea, ea îţi ajun­ge până la sfârşitul vieţii.-
 
Dacă vrei să ai o nevastă deş­teaptă, frumoasă şi bogată trebuie să te însori de trei ori.-
 
Posibi­li­tăţile medicinii sunt nelimitate, li­mi­tate sunt doar posibilităţile....pa­cienţilor.-
 
Burta mare nu e de la bere, e pentru bere.-
 
Femeia poate să-l facă repede milionar pe orice miliardar.-
 
Între primul şi al doilea pahar, e destul timp ca să mai bei vreo şase.-
 
Un semn rău de tot e când îţi taie calea o pisică neagră cu căldările goale.-
 
Ignoranţa e de trei feluri: când nu ştii nimic, când ştii numai prostii şi când ştii ce nu trebuie.

și corolarul tuturor acestor înțelepte cugetări:

NU POȚI ÎNGENUNCHEA UN POPOR DEPRINS SĂ SE TÎRÎIE 

sâmbătă, 24 decembrie 2011

Colinde

Am primit din parrtea distinsei colege Ioana BOTH de la UBB-Cluj această colindă, prea frumoasăca să o țin doar pentru sufletul meu:


Dumnezeu o poruncit
Hoi lin şi-a linu-i, Doamne,
Şi s-a născut Domnul sfînt.
Oamenilor pe pămînt.
Şi l-a născut Maica sfîntă
Decît luna mai cinstită.
Auzit-am auzit
Că s-a născut Fiul sfînt
Colo-n ieslea boilor
În turişul oilor,
În paiele grîului,
În ogrinjii fînului.
Şi de-acolo s-o luat
Tot pe drum de măghiran,
Cătră apa lu Iordan
Ş-acolo s-o botezat
De Ion cel prea curat.
Frumos nume i-o aflat:
Isus Cristos luminat.
Domn ne-a fost şi ne-a fi iară
Pîn-amu şi în veci iară.

Noi colinda o gătăm,
Sus la cer o înălţăm,
Jos la gazdă o-nchinăm.
O-nchinăm de sănătate,
De noroc şi bogătate.
Să fii, gazdă, vesăloasă,
În această zi frumoasă.

La anu şi la mulţi ani!

joi, 22 decembrie 2011

Funeraliile preşedintelui Václav Havel


Participarea preşedintelui Emil Costantinescu la funeraliile
fostului preşedinte al Republicii Cehe, Václav Havel

Funeraliile fostului preşedinte Václav Havel vor avea loc vineri, 23 decembrie 2011, între orele 12.00-14.00 la Catedrala Sf. Vit, Václav şi Vojtěch din Castelul din Praga.
Invitaţia de participare a fost transmisă la Cabinetul preşedintelui Constantinescu din partea Cancelariei Preşedinţiei Cehiei prin intermediul Ambasadei Republicii Cehe la Bucureşti. La funeralii au primit invitaţii câte un reprezentant din partea statelor: preşedinte, prim ministru sau un reprezentant al acestora. Lor li s-au adăugat, pe o listă separată, prietenii preşedintelui Havel propuşi de familie şi de cei apropiaţi fostului preşedinte. Pe lista prietenilor figurează, printre alţii, şi fostul preşedinte al Poloniei, Lech Walesa, fostul preşedinte al SUA, Bill Clinton, fostul preşedinte al Bulgariei, Jelio Jelev şi fostul preşedinte al Sloveniei, Milan Kucan.
În vederea participării la acest trist eveniment, preşedintele Constantinescu a acceptat invitaţia preşedintelui României, Traian Băsescu, de a călători cu aeronava prezidenţială cu care domnia sa se va deplasa la Praga în cursul zilei de vineri, 23 decembrie.
Conform protocolului aprobat de Preşedinţia Cehă, invitaţii de pe cele două liste vor urma un traseu separat pentru accesul la Castel şi la Catedrală. Şeful statului va fi însoţit de ambasadorul acreditat la Praga iar invitatul special de primul consilier al ambasadorului.

miercuri, 7 decembrie 2011

Dați un leu...

La adresa de mai jos

http://www.dcnews.ro/2011/12/comasarea-poate-fi-oprita-prin-cheta-na%C8%9Bionala-fiecare-roman-sa-dea-5-lei-pentru-democra%C8%9Bie/

puteți urmări o discuție între Claudiu Doltu și mine, moderată de Val Vâlcu, în care propunem să dăm cîte un euro de pomană guvernului Boc, să aibă și ei de-o alegere.

Eu am propus și două variante: una - să le dăm în monedă divizionară, să se descarce basculante la intrarea in Palagtul Victoria; cealaltă - să găsim un om priceput care să le dea pe șest banii, poate pleacă cu totul acasă. Ar fi mai ieftin oricum.

Cei patru evangheliști erau trei

marți, 6 decembrie 2011

Prețul corect

Un prieten - economist, ca să garantez exactitatea calculului - îmi scrie că e o rușine să zăpăcim alegerile pentru prețul unei cești de cafea + o apă plată. De acord, el e un tînăr cuminte, eu aș fi zis că e mai puțin decît un whisky mic la DOMNU': viiine băiatu'.
S-ar putea însă ca, pentru PDL, miza să fie ceva mai importantă decît pare la prima vedere, și iată în ce sens. Am fost invitată, duminică, la o emisiune moderată _ excelent - de Elena Vijulie. Celălalt invitat era europarlmentarul Cristian Preda. Moderatoarea l-a întrebat cum se potrivește proiectul ministrului Igaș - comasare + legea electorală așa cum era + o oarecare SPORIRE a numărului de parlamentari - cu insistența președintelui Băsescu și a vîrfurilor PDL în favoarea unui vot uninominal pur cu un singur tur și cu reducerea numărului parlamentarilor. Eu am spus că am impresia că acesta e rezultatul negocierilor cu UDMR, care au cedat în chestiunea comasării pentru a obține menținerea legii electorale și chiar un spor eventual de locuri în parlament. Dar dl Preda a spus ceva cu mult mai interesant: după ce a declarat apăsat că persoanele competente din PDL continuă să susțină votul uninominal fără corecții și parlamentul unicameral, accentuînd emfatic cuvîntul competent, a spus că, deocamdată, urganța era legată de comasarea alegerilor, care trebuie să fie tranșată cu cel puțin 6 luni înainte de data alegerilor locale, adică înaintea vacanței parlamentare; dar că, odată împinsă această dată în toamnă, restul legilor electorale vor putea fi rediscutate, spre a fi modificate în sensul dorit de competenți. Adică - am zis eu - vă bateți joc de cetățeni: întîi vă asumați răspunderea pe legea nemodificată, după care o modificați cum vreți. Dl Preda nu m-a contrazis.
Acuma, la rece, mi-e clar că această strategie înseamnă și o nouă aruncare în derizoriu a ideii înseși de lege, dar si o mișcare tactică de compromitere a UDMR. După ce aceștia vor fi acceptat și comasarea alegerilor, și cine știe ce alte porcării portocalii, se vor trezi subit că bruma de avantaje dobîndite le e șparlită de sub nas more valachico, și că sînt siliți să tacă și să înghită. Sau să spargă coaliția și să plece cu buza umflată, fiindcă despre alegeri anticipate nu se mai poate vorbi atunci cînd alegerile la termen sînt pe-aproape.

Ne tot întrebăm de ce avem atîția delicvenți în pușcăriile Europei: noi îi ținem la guvernare. Sfîntul Augustin spunea că o guvernare fără lege nu e altceva decît puterea unei bande de tîlhari.

duminică, 4 decembrie 2011

Ieșirea din labirint

Azi, 4 dec. ora 19.10 am fost invitată de Realitatea TV la emisiunea Elenei Vijulie, pentru a comenta ideile expuse de dl. președinte Emil Constantinescu în conferința d-sale Ieșirea din Labirint, susținută în cadrul Institutului Liberal BRATIANU de la Clubul Liberal.

sâmbătă, 3 decembrie 2011

Eu nu-mi vand VOTUL

Eu nu-mi vand VOTUL

Situatia politica intalnita la alegerile parlamentare din judetul Neamt din august 2011, care a existat in campaniile trecute si in alte judete si, de asemenea, ameninta viitoarele campanii electorale, a ridicat un mare semn de intrebare in randul PNL'ului.
Furtul electoral, mita electorala - concretizate in celebrele "pachete" cuprinzand diverse produse de consum livrate la domiciliul votantilor, menite sa atraga voturile cetatenilor mai putin interesati de scena politica, faimoasele "excursii" organizate ad-hoc inainte sau chiar in ziua votului in locuri atractive destinate in special pensionarilor, care reprezinta o cifra ridicata in randul electoratului, numeroasele autocare pline cu votanti care-si exprima drepturile electorale poate chiar a doua sau a treia oara in ziua respectiva, insa la alta sectie de votare, poate in aceeasi localitate, poate in alta - sunt subiecte arhi-dezbatute in presa din Romania, dar pana acum au fost mentinute doar la nivel de discutie.
De aceea, noi, studentii liberali, trebuie sa intervenim. Discutiile trebuie sa devina fapte. Faptele trebuie sa aduca schimbarea. Schimbarea trebuie sa transforme "opozitia" in "putere". Puterea trebuie sa transforme Romania. Romania trebuie sa se dezvolte.
Proiectul "Studentii nu-si vand votul" este primul eveniment din cadrul campaniei "EU NU-MI VAND VOTUL".

SCOPUL

  • orientarea studentilor, tinerilor, respectiv tuturor persoanelor la luarea unei decizii individuale in ce privestestop frauda votul pentru viitoarele campanii electorale;
  • scaderea absenteismului electoral si cresterea nivelului procentual al prezentei la vot;
  • refuzul catre orice "invitatie" la mita electorala / furt electoral;
  • instiintarea tinerilor si electoratului in general cu privire la frauda electorala , care se pedepseste conform legii;
  • stoparea fraudei electorale.

vineri, 25 noiembrie 2011

Studenții protesteazâ

La Facultatea de Istorie a Universității din București, un grup de tineri - studenți, doctoranzi, tinere cadre didactice din diferite instituții de învățămînt - au inițiat un protest cu ocuparea amfiteatrelor. Presa de azi a difuzat în genere textul care sintetizează revendicările acestora. E vorba pe de-o parte de situații imediate - protestul contra reducerii dramatice a finanțării învățămîntului și contra condiției absolut umilitoare a profesorilor, și mai ales a profesorilor tineri. Pe de altă parte, protestatarii formulează revendicări cu mult mai generale privind structura și finalitățile învățămîntului universitar, pe care îl denunță ca fiind corporatist și orientat către profit, nu către accesul liber la cunoaștere. Sub multe aspecte, aceste revendicări generale, amintind de protestele studențești din mai '68, merită și ele atenția societății românești de azi.
În presă a apărut însă și o informație eronată - anume aceea că forțele de ordine ar fi fost chemate de conducerea facultății de istorie. Întîi de toate, în conformitate cu carta universitară și cu principiile libertății academice, doar rectorul are dreptul să autorizeze intrarea în spațiul universitar a poliției sau a jandarmilor. În al doilea rînd, conducerea Facultății de Istorie este cea care s-a interpus între studenții protestatari și jandarmi, impunînd o atitudine civilizată, calmînd spiritele și evitînd violențele.

Protestul continuă, dar adevărații responsabili ai acestei situații - Ministerul Educației și Guvernul - nu au cum fi afectați de acesta.

miercuri, 9 noiembrie 2011

Criterii

Un prieten îmi spune că, la Universitatea din Ierusalim, poziția de profesor, specialitatea Exegeza Vechiului Testament, a rămas vacant în ciuda publicării catedrei la concurs: la acesta s-a înscris un singur candidat, Dumnezeu, dar El nu a obținut catedra, deoarece e autorul unui singur volum, care NU e nici scris în engleză, nici cotat  ISI.

luni, 31 octombrie 2011

Literatura gnomică și paladinii ei

A doua zi după Discursul regelui, am aflat că România are un nebănuit rezervor de specialiști în retorică, erudiți pînă dincolo de imaginabil și gata să atace orice reputație concurentă: am aflat, vreau să zic, de "dezamăgirea" bloggerilor și gazetarilor oranj  față de frazele MS în Parlament. Cea mai lipicioasă calomnie s-a referit la faptul că, prin fraza Nu văd România de astăzi ca pe o moştenire de la părinţii noştri, ci ca pe o ţară pe care am luat-o cu împrumut de la copiii noştri, Regele ar fi comis nici mai mult, nici mai puțin decît un plagiat, parafrazînd  o expresie a unui ecologist avant la lettre, care, la rîndu-i, folosea fără trimitere de subsol un proverb al Pieilor roșii - pardon, al "Americanilor indieni de baștină", natives.
Ridicolul acestei aserțiuni nu poate fi iertat nici măcar celor care nu au habar de regulile publicațiilor academice cu note de subsol. Dacă discursurile publice ale președinților sau primilor miniștri ar fi supuse acestor reguli, am avea parte de o adevărată pădure de citări. Ar fi, de altfel, o retorică imposibilă: încercați să rostiți cu voce tare o frază dintr-un studiu științific cu notele ei cu tot. Iată spre exemplu o frază dintr-un text care îmi aparține - ales astfel ca să nu fiu și eu acuzată de cine știe ce grozăvii:  "Dialogul Menexenos face parte după toate probabilităţile dintre operele timpurii ale lui Platon, data sa de compoziţie situîndu-se cîndva în preajma anilor 380. Analiza stilometrică a dialogurilor nu se opune unei datări timpurii – Harald Thesleff, Studies in Platonic Chronology, Helsinki, 1982; Gerard R. Ledger, Re-counting Plato: A Computer Analysis of Plato's Style, Oxford, 1989; cf.  Charles H. Kahn, Plato and the Socratic Dialogue: The Philosophical Use of a Literary Form, Cambridge, 1996; Charles L. Griswold, „E pluribus unum? On the Platonic «Corpus», Ancient Philosophy, 19, 1999, pp. 361-397; Charles H. Kahn, „Response to Griswold”, Ancient Philosophy,  20, 2000, pp. 189-193; Charles L. Griswold, „E pluribus unum? On the Platonic «Corpus» again”, Ancient Philosophy , 20, 2000, pp. 195-197 - dar rămîne incertă datorită faptului că textul pastişează discursurile altor autori
Cum ar fi să vorbim așa în public, și să ne și mirăm dacă fuge publicul din sală? 
Pînă și fraza care l-a făcut celebru pe Kennedy - And so, my fellow Americans: ask not what your country can do for you - ask what you can do for your country - a fost incriminată în același fel: directorul de la Choate School, de la Wallingford, Connecticut, frecventată în adolescență de Kennedy, era pe atunci George St. John, la rîndu-i elev la Harvard al lui Lebaron Briggs. St. John a folosit adesea în predicile sale, pe care tînărul Kennedy le-a urmărit în fiecare duminică, o frază dintr-un eseu al lui Briggs: As has often been said, the youth who loves his Alma Mater will always ask not "What can she do for me?" but "What can I do for her." Un ziarist american, Chris Matthews, care a comentat recent această împrejurare, povestește că a găsit în arhiva școlii lui Kennedy scrisoarea unui "indignat" care îl acuza pe președintele american de plagiat: absurd, scrie el, e de așteptat ca elevii să țină minte ce le spuneau profesorii lor.
Ca să nu mai adaug că Ted Sorensen, ghost-writerul lui Kennedy, întrebat dacă fraza în chestiune e a lui Kennedy sau a lui, a răspuns, jucăuș, Ask not.
În fine, dar nu în ultimul rînd, proverbele fac parte din literatura gnomică, sînt constatări de mare generalitate pe care le rostim la fiecare pas și nu cităm nicio sursă, fiindcă ea nu mai poate fi identificată: cine a spus prima dată prostul nu e prost destul, pînă nu e și fudul?" - expresie proverbială tocmai fiindcă se poate aplica în nenumărate ocazii, inclusiv în cea oferită de blogggerii oranj. Ce le scapă acestor vajnici corifei ai originalității este că, tot așa cum fraza despre Universitate a lui St. John sau a unui ziarist devenit speech writer  nu are cum fi comparată, ca semnificație și ecou, cu fraza unui președinte american adresînd întregii sale națiuni un îndemn care îi va decide literalmente destinul, tot astfel, un proverb - oricît de înțelept - al unor indieni din tribul Black Krow sau Cherokee nu poate avea un sens și o greutate specifică comparabile cu aceeași frază rostită de un ilustru exponent al democrației din România.

duminică, 23 octombrie 2011

Codul numeric

Mai mulți prieteni mi-au telefonat zilele astea să mă întrebe dacă, la recensămînt, să dezvăluie care le e codul numeric personal, exprimînd clar si răspicat temerea că, dacă îl comunică, li se va fura votul. Le-am spus și lor ce spun aici: mă bucur că au devenit prudenți, dar nu codul numeroc e problema: acesta se găsește oricum și la Evidența Populației de la Poliție, și la Administrația financiară, și la Casa de Sănătate, nu e nevoie de un recensămînt ca să "le dăm" un cod pe care tot ei "ni l-au dat". Singurul leac preventiv pe care noi, cetățenii, îl putem folosi, este acela de a NE DUCE SĂ VOTĂM. Asta e esențial, și partidele, mai ales partidele de opoziție, trebuie să facă tot ce le stă în puteri pentru a obține acest rezultat. Inclusiv acela de a bate la ușa fiecăruia pentru a-l îndemna să voteze. Altfel nu mai scăpăm niciodată de manipulatorii ăștia, care fac orice ca să ne convingă că votul nostru nu contează. Ba mai contează.

joi, 20 octombrie 2011

Dreapta conservatoare. De la cîine de pază la cîine de companie

Pe Blogul galben al lui Gondolin, găsesc acest excelent text al lui Vasile Ernu,

 

Dreapta intelectuală conservatoare. De la cîine de pază la cîine de companie

20 Oct
De cîteva zile, asistăm la o expansiune a vocilor și evenimentelor organizate de intelectualii de pe palierul dreptei conservatoare. Lansări de cărți la hoteluri de cinci stele (Hilton) și „Noi Republici“ au invadat TVR-ul (TVR 1, TVR Info, TVR 2) și alte grupuri mass-media. Sincer să fiu, mă bucur că se coagulează ceva în acea zonă, că se definește un discurs clar, pentru că e bine să știm ce vor din punct de vedere politic; căci, de fapt, acest grup reprezintă, în mare, nucleul dur al establishment-ului intelectualității românești.
Aș porni de la cîteva observații. Nu mă voi opri la partea ideologică a poveştii care încă aşteaptă să se nască, cu toate că direcţiile sînt deja trasate. Mă voi ocupa mai degrabă de praxisul acestui grup/grupuri.
  1.  Mai întîi, intelectualii de care vorbim, nucleul dur al acestei „noi școli de gîndire a dreptei“, se plasează în zona dreptei conservatoare. De la Baconschi la Patapievici, de la Voinescu la Ungureanu şi de la Neamţu și Aligică la Liiceanu, toţi se înscriu în ceea ce se numeşte „dreapta conservatoare“.
  2. Majoritatea intelectualilor care se înscriu în acest spectru politic sînt adunați în jurul cîtorva instituții-platforme (sau cel puţin le susţin): Institutul de Studii Populare (ISP), Fundația Creștin-Democrată (FCD) și Noua Republică.
  3. Nu trebuie să știi prea multe ca să observi că toate aceste structuri sînt subordonate partidului de guvernare (PDL) sau în cel mai bun caz sînt apropiate PDL-ului și Cotroceniului. ISP este fundația PDL-ului, FCD este fundația ministrului Baconschi (prim-vicepreședinte PDL) și Noua Republică este condusă de un fan declarat al președintelui Băsescu (Mihai Neamțu) și un membru activ al PDL-ului (Dacian Tolea). Dacă ne uităm la structurile de conducere a celor trei instituții, vedem că este vorba de un grup care circulă de la o instituție la alta: de la ISP la FDC, de la FDC la ISP şi de la Noua Republica la FDC. Un adevărat triunghi amoros.
  4. E foarte interesantă conexiunea acestor structuri cu instituţii neafiliate politic direct: GDS, NEC, Humanitas, Revista 22 sau Dilema veche. Ca simplă observaţie aş adăuga: Revista 22, de exemplu, tinde să devină (încet, dar sigur) un supliment al ISP (fundaţia PDL-ului), în Dilema veche întîlnim săptămînal o voce „independentă” a intelectualului, devenit purtător de cuvînt al PDL, Sever Voinescu, Humanitas este cunoscută ca bastion al conservatorismului care publică producţiile intelectuale ale grupului, iar marea partea a intelectualilor la care ne referim au fost bursieri NEC. În România (dar nu numai aici), aceste conexiuni de grup, genealogii instituţionale sînt foarte importante.
  5. Din nucleul dur al acestui grup mai fac parte și intelectualii care au intrat deja în politică, precum Traian Ungureanu și Sever Voinescu (mai puțin Cristian Preda, care se plasează în zona unui liberalism clasic).
  6. Este evident modul în care acest grup are acces nelimitat, iar uneori este strigător la cer cum angajați ai PDL sînt prezenți săptămînal la postul public de televiziune la ore de maximă audiență, deghizați în analiști independenți. Așa ceva pur și simplu nu se face. (Cazul lui Cristain Pătrăşconiu, angajat IPS-PDL, prezent duminică de duminică la TVR ca analist independent este unul de manual).
  7. Observăm o mișcare foarte abilă a PDL și a președintelui Băsescu, ei reușind să-și aproprie un număr atît de mare de intelectuali. Practic, PDL este primul partid, după PCR, care reușește nu doar să atragă establishment-ul intelectual de partea sa (a făcut-o și Convenţia Democrată, însă doar atît), ci sa îl și instituționalizeze și să-l cupleze la resursele puterii.
Dreapta conservatoare și relația cu puterea actuală
Nucleul dreptei conservatoare, care reprezintă, de fapt, establishment-ul cultural românesc, cel care domină și controlează în mare parte piața culturală românească, s-a apropiat mult prea mult de putere, delegitimîndu-și orice discurs critic. Practic, aceste grupuri repetă aceeași greșeală pe care au făcut-o și în alegerile din 1996: îmbrățișează actuala putere, se apropie prea mult de resursele și funcţiile oferite de aceasta, uitînd total de funcția sa de bază. De data aceasta, în comparaţie cu anul 1996, lucrurile sînt mult mai grave, căci apropierea de putere nu se mai face individual şi haotic, ci bine organizat și instituțional. Vechii cîini de pază ai democraţiei și urmașii lor, care în anii ’90 au avut o funcție critică foarte importantă în societate, s-au transformat în niște cîini de companie. De fapt, nu e nimic nou în această schemă: în România, există o veche tradiție în care intelectualii preferă curtea, apropierea de putere și nu se pot plasa la o distanță rezonabilă faţă de ea pentru a o putea analiza și critica. Întotdeauna am fost surprins în România de respectul imens pe care-l au intelectualii de curte și modul aproape sistemic prin care sînt marginalizați și ignoraţi intelectualii critici față de putere, care se ţin departe de funcţiile publice. Luați orice perioadă istorică și verificați acest lucru. Doina Cornea, Paul Goma, Dan Petrescu sau Dorin Tudoran au fost la fel de marginalizați în comunism, ca și în capitalism. În orce ţară cu tradiţie democratică, intelectualii critici, cei care se ţin departe de puterea oficială, au cel mai mare respect. La noi, se pare că devii intelectual respectat nu prin scrieri şi luări critice de poziţii, ci doar prin „ungerea” de catre putere. Tradiţia bizantină nu se uită.
Deci, există de data aceasta, spre deosebire de perioada Convenției Democratice, o apropiere organizată și instituționalizată de putere. Însă aceste grupuri nu se mulțumesc doar cu apropierea de putere, de resurse și funcții. Ei doresc un monopol total al discursului public. Doresc să aibă și privilegiile puterii (putere, funcții și bani), dar și să joace din postura de intelectual public critic independent de putere. Se încearcă, practic, un soi de dublu monopol: pe de o parte, producerea unui discurs care e o comandă de stat-putere, iar pe de altă parte, crearea unui discurs care se vrea independent și critic. De multe ori, încercarea de a juca la două capete nu este foarte coșer. Să venim şi cu niște exemple.
Despre principii şi reguli
Mai întîi, vreau să clarific un aspect important: nu sînt împotriva intrării intelectualilor în politică sau ocuparea unor funcții publice. Cred că oricine e liber să decidă ce dorește să facă cu viaţa sa. Însă nu poți fi și cîine de pază, și de companie, și la curte, și în exil simultan, ci ori una, ori alta, sau măcar cînd una, cînd alta, pe rînd. Nu poți sluji la doi stăpîni, cum spune la „cartea cea bună“. Trebuie să alegi: nu poți funcționa pe două registre. În momentul în care ai ales să fii membru de partid și să faci politică de partid, sau să fii demnitar într-o funcție importantă de stat, atunci renunţi la discursul critic public, pentru că nu mai este legitim, și, mai ales, renunți la texte de laudă şi apreciere a puterii pe care o slujeşti. Cînd ai o funcţie de partid sau de stat, nu mai ai legitimitatea unui discurs critic independent.
Ca să nu vorbim în van, e bine să exemplificăm. Ştiu că pe la noi nu se cade a te lua de „partea cea bună” a lumii intelectuale româneşti, că astfel de poziții nu-ți aduc decît bătăi de cap. Cum eu nu am obiceiuri „locale“ şi încalc sistematic aceste principii, voi veni cu exemple foarte concrete (despre acest subiect am mai scris aici).
Cazul 1: Repet ce am mai spus acum vreo doi ani. Problema independenţei intelectualului şi, mai ales, a ziaristului se discută de multă vreme. Multă lume se interesează de subiect, pe unii chiar îi doare. Colegul Mihai Iovănel a sintetizat perfect această problemă spinoasă. El face referinţă la ziarişti, dar raţionamentul e valabil 100% şi pentru intelectuali. „Ziaristul corect este ziaristul independent de capitalul vehiculat de subiectele sale. Ziaristul corupt este cel care primeşte bani, direct sau indirect, din zona despre care scrie (nu zic «din altă zonă decît publicaţia lui» pentru că mi s-ar aduce contraexemplul criticilor de film care merg la Cannes cu sponsorizarea Coca-Cola – ceea ce este perfect OK). Astfel, Traian Ungureanu, care lua bani de la PDL continuînd s-o facă pe ziaristul la Cotidianul, rămîne un ziarist corupt indiferent de justificările lui cum că nu şi-a schimbat opiniile luând bani politici. Nu există un excepţionalism al regulilor: regulile sînt la fel pentru toată lumea. Regulile de interpretare sînt validabile formal, pentru ca altfel ar deveni adaptabile simpatiilor şi antipatiilor noastre: regulile sînt făcute pentru X şi pentru Y, nu pentru Traian Ungureanu vs. Roşca Stănescu. Între Traian Ungureanu şi ziarişti corupţi mai notorii, diferenţa este de portofel, nu de natură; şi nici de nesimţire. Sponsorizarea funcţionează nu numai în timp real, ca în cazul Ungureanu, ci şi prospectiv. De pildă, dacă unul dintre ziariştii implicaţi de acum – Cristian Pătrăşconiu, de pildă, … va primi, în cazul în care omul său cîştigă, un mic post ici sau colo (la o ambasadă, la un institut cultural), se va autodeclara retrospectiv un ziarist corupt.“
Afirmaţiile şi exemplele sînt mai vechi. Între timp, lucrurile s-au adeverit cum era mai rău. Dacă ne vom uita cum s-au distribuit posturile şi funcţiile după alegeri în raport cu cine şi cum a scris vom înţelege mecansimele: unde se află astăzi Vladimir Tismăneanu şi Mihai Neamţu (a schimbat recent funcţia despre care vorbesc mai jos), Cristian Pătrăşconiu şi Traian Ungureanu etc. Şi, mai ales, de ce? Nici Dumnezeu nu mai ştie să dea un răspuns la această întrebare. Dar cineva sigur ştie.
Cazul 2. Domnul Sever Voinescu, vechi colaborator al Dilemei vechi, a devenit om de partid şi chiar purtător de cuvînd al PDL, partid de guvernare. Cum ar veni, nu este omul cu proiectele tehnice, ci cu propaganda. Pe vremuri, această funcţie se numea politruc, iar astăzi i se zice PR, comunicare etc. Însă domnul Voinescu nu e mulţumit doar cu funcţia de propagandist al PDL, funcţie pe care şi-a asumat-o. El doreşte să joace şi funcţia de intelectual public, a cărei voce să fie credibilă şi luată în seamă. Aşa că domnia sa publică în continuare în Dilema veche texte critice, supărate, ia atitudini că uneori ai impresia că este nu doar în opoziţie, ci în exil, el fiind, după cum am spus, vocea oficială a puterii. Această poziţie mi se pare una de impostură intelectuală. Cred că orice intelectual de bun simţ care intră în politica oficială şi ocupă o funcţie importantă în stat sau partid ar trebui să renunţe să mimeze acest tip de spirit critic fals pe perioada care ocupă aceste funcţii. E ca în bussines: cînd eşti la putere, firmele tale nu fac afaceri cu statul. În ce priveşte colegii de la Dilema Veche, cred că ar tebui să renunţe la serviciile oamenilor care scriu pentru revistă pe perioada în care aceştia ocupă o funcţie politică sau de stat importantă. Dacă-mi aduc bine aminte, domnul Pleşu şi domnul Cioroianu au renunţat la rubricile domniilor lor în perioada în care au fost miniştri. Şi mi se pare un gest corect. Prezenţa săptămînală a textelor domnului Voinescu înDilema veche nu face decît să pună sub semnul întrebării politica şi credibilitatea revistei.
Despre Institutul de Studii Populare (ISP)
Despre ISP nu ar fi prea multe de spus. Este o structură de partid a PDL care are funcţia unui think-tank. E foarte greu să înţeleg, însă, asocierea a două persoane atît de diferite care au participat la construirea ideii de „unificare a dreptei“ şi au contribuit la punerea bazelor acestui institut. E vorba de liberalul Valeriu Stoica, indiscutabil una din cele mai bune minţi strategice (dar şi distructive) ale liberalilor, şi Dragoş Paul Aligică, un conservator despre care am zice, mai degrabă, că e un produs al mişcării americane Tea Party. Personal, cred că Valeriu Stoica e mult mai aproape de un liberalism clasic decît de tendinţa conservatoare a grupului, în timp ce Dragoş Paul Aligică oferă exact acest tip de discurs conservator pe tipologie americană pe care, mai nou, îl auzim şi la guvernanţi. De unde credeţi că a auzit preşedintele Băsescu de sintagme precum „stat minimal“ şi „stat asistenţial“, sau de unde a împrumutat idei propagandistice tot mai agasante: „la muncă, nu la cerşit!“, care porneşte de la supoziţia că oamenii nu vor să muncescă, fără a se ţine cont că oamenii nu au şansa unui loc de muncă. Aceste sintagme propagandistice („stat asistenţial“ este o sintagmă propagandistică a conceptului de mult încetăţenit şi teoretizat al celui de „stat social“) vin exact pe această filieră conservatoare americană îmbrăţişată la noi de aceste grupuri. Dragoş Paul Aligică propagă practic discursul grupului Tea Party în România. În rest, IPS îşi îndeplineşte funcţia pe care o are orice think-tank de partid.
Noua Republică
Faptul că Mihai Neamțu a avut curajul să pornească o asemenea mișcare e salutar. E adevărat că încă nu știm exact ce vrea ea si care este programul ei. Deocamdată, declarația de intenție și „Manualul de luptă“ sînt o poezie care trimite mai degrabă spre un neolegionarism, dragostea de tinerețe a domniei sale. Am văzut că mai multă lume se leagă de capitol legionar din publicistica lui Mihai Neamțu. Ținînd cont de vîrsta la care au fost scrise textele cu pricina, aș fi mult mai îngăduitor cu tînărul teolog. Nu cred că el trebuie stigmatizat pentru acele texte. Nu cred că „acele texte“ sînt problema lui Mihai Neamțu, ci, mai degrabă, faptul că nu s-a dezis, în esență, nicodată de ele. Autodenunțul, textul care vrea să clarifice poziția sa față de acea perioadă, pare mai degrabă o justificare şi îţi lasă impresia că nu cel care a scris textele e vinovat, ci cel care îl chestionează în legătură cu acele texte. Din păcate, multe texte recente ne arată că teologul Mihai Neamțu este încă prizonierul diverselor esențialisme. Dar repet: nu cred că textele de tinerețe ale lui Mihai Neamțu trebuie să fie o piedică în activitatea sa politică și un instrument de critică pentru ceea ce face astăzi. Din contra, ceea ce face și scrie acum trebuie să fie punctul de pornire al unei posibile critici a activităţii sale politice.
Problema teologului Mihai Neamțu nu e „flama legionară de tinerețe“, ci mai curînd compromisul pe care l-a făcut recent. Pe mine m-au mirat, de exemplu, textele elogioase, adevărate ode, aduse președintelui Băsescu. Oricît de mult l-ar susține și aprecia pe actualul președinte, nu cred că unui intelectual îi este permis să scrie astfel de texte (un exemplu aici ). Totuși, președintele Băsescu este LA PUTERE și nu mai are nevoie de ode, ci de texte de analiză și critică. În momentul în care Mihai Neamțu scria acele texte, el avea o funcție de conducere la Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCRMER). Aceste ode aduse președintelui Băsescu nu au cum să nu arunce o umbdră de îndoială față de „independența Noii Republici“. Însă reproșul central pe care i-l aduc eu este legat de funcția avută la IICCMER. L-am auzit de nenumărate ori vorbind despre minimalizarea statului, despre competiție liberă și meritocrație. Personal, am paricipat la o dezbatere TV cu dumnealui, în care mi-a ținut o lungă predică pe aceste teme. Cum e posibil să vorbești despre așa ceva cînd tu te afli într-o poziție delicată? Mihai Neamțu a obținut un post de director ştiinţific la IICCRMER fără a da un concurs pentru acest post. Ba mai mult: fără a fi specialist în domeniul istoriei recente. Teologul Mihai Neamțu brusc a început să se prezinte ca „istoric al ideilor“, pentru a se apropia cît de cît de fișa postului. Se știe că dumnealui nu a scris nici un text științific în domeniu, deci nu avea nici o legitimitate și autoritate să conducă o astfel de instituție de cercetare (a se vedea o analiza amplă pe acest domeniu aici: Andrei Muraru – De la Lica Gheorghiu la Mihail Neamţu). Cum a fost posibil așa ceva? A fost numit politic? E de vină și conducerea IICCRMER? Cert este că în limba română asta se numește impostură și clientelism. Dacă la 33 de ani face astfel de compromisuri, mă tem că mai tîrziu ele vor căpăta aspecte mult mai grave. În rest, cred că asupra „Noii Republici“ planează suspiciunea de a fi doar o falangă a Cotroceniului și a PDL.
Baconschi și Fundația Creștin Democrată
Un alt grup al dreptei conservatoare se structurează în jurul actualului ministru de Externe, domnul Baconschi, care și-a construit Fundația Creștin-Democrată. O fi procedat corect cînd și-a construit o organizație prin care își promovează viziunea politică, fiind încă ministru? E discutabil. Dar să admitem că nu e nimic grav. Lucrurile încep să se complice în momentul în care domnul Baconschi confundă planurile, cînd începe să nu mai deosebească interesul propriu, al partidului, al fundației, de cel al statului român pe care îl reprezintă. Argumente? Nu mă voi apuca să număr casele domnului Baconschi și să întreb de ce mai are nevoie de o vilă de la ANL. Voi da totuşi alte exemple, mai flagrante. Mai întîi, mi se pare un conflict de interese major ca agajați ai MAE, subordonați direcți ai actualului ministru, să apară în structura executivă a FDC. Înțeleg că doamna Sorina Plăcintă (PDL) vine cu banii și astunci e „firesc“ să i se dea o funcție, însă de ce trebuie ca angajații să deţină funcții executive în afacerea personala? În al doilea rînd, mi se pare iarăși un abuz flagrant că fundația privată a domnului ministru ocupă o vilă din protocolul de stat. Deci statul, adică noi, contribuabilii, finanțăm afacerile domnului Baconschi. Nu îndrăznesc să întreb din ce fonduri a achiziționat mașini foarte scumpe (BMW Jeep – pentru multe fundații serioase, costul unei astfel de maşini ar fi bugetul pe doi-trei ani), însă pot să întreb cum se poate ca o tînără de 26 de ani, fără nici o pregătire în domeniu (Alexandra Laura Benea) să ajungă director de formare profesională pentru diplomaţii români? Ah, are un tată bine plasat (Gheorghe Benea, directorul Loteriei Române). Acum și mașinile scumpe au un sens. Se pare că tradiția bizantină a beizadelei e bine înrădăcinată în tradiția creștin-democrată „marca Baconschi“. Despre invazia de teologi în funcții importante în MAE nu mai vorbesc; am spus-o şi o repet mereu: sînt mai mulţi teologi cu doctorate în MAE decît în orice instituţie de educaţie a BOR. Totuşi, nu poți să faci din MAE o mașină de cadre de partid, că e strigător la cer: cine are urechi de auzit să audă.
E deranjant însă faptul că establishment-ul intelectual românesc este foarte iritat şi vocal cînd e vorba de abuzurile lui Vanghelie şi tace mîlc cînd e vorba de cele ale lui Baconeschi? Să fie din cauză că unul știe mai multă carte și gramatică decît altul? Impostura și abuzul nu țin de gramatică, ci de cu totul altceva. Însă la noi, niciodată nu este criticat cineva dacă este de „partea cea bună“. Iar intelectualitatea noastră de pe palierul dreptei conservatoare știe mai bine ca oricine care este „partea cea bună”.
 Concluzii intermediare
  1. Din păcate, din spectrul de gîndire al dreptei se observă o excludere sistematică a intelectualilor care au o voce liberală clară, opusă discursului conservator, cum ar fi, de exemplu, Alina Mungiu Pippidi, Liviu Antonesei, Daniel Barbu, Zoe Petre ş.a. Aici ar fi fost si locul lui Cristian Preda, dacă nu s-ar fi rătăcit comod în PDL şi unde îşi joacă falsa funcţie „critică“ (mimăm critica atît cît ne permite partidul, atît cît să nu fim daţi afară şi să lăsăm impresie bună).
  2. În acest context, dialogul între micile grupuri de stînga care se coagulează acum şi grupul dreptei conservatoare este aproape imposibil. E destul să citeşti reacţiile autosuficiente, băşcălioase şi rău voitoare ale textelor din Revista 22 sau Dilema veche la adresa grupului sau a textelor din CriticAtac ca să înţelegi despre ce dialog e vorba. În mare parte, corifeii dreptei conservatoare nici nu dau sursele din care citează, ci doar fac trimitere cu subînţelesuri ironice. O abordarea aproape mistică: nu le rostim numele ca să nu ia fiinţă.
  3. Cred că în acest moment, faptul că vocile liberale se aud atît de greu şi slab îngreunează şi afirmarea vocilor de stînga, care la noi sînt încă diabolizate. Un dialog real între dreapta şi stînga intelectuală va aparea doar atunci cînd dreapta liberală intelectuală se va afirma şi va deveni o voce mai puternică în România şi cînd stînga va exista cu adevărat. Ce avem acum în zona stîngii intelectuale este încă într-o fază de inceput.

duminică, 9 octombrie 2011

Up From Ugliness By ROSS DOUTHAT Published: October 8, 2011, New York Times

In a sense, Barack Obama’s 2008 march to the White House was the iPhone of political campaigns: a perfect marriage of aesthetics, spectacle and social media, a revival of the old New Frontier excitement, the natural culmination of glamour’s post-1970s comeback in American life. But three years later much of that looks like an illusion — a temporary echo of liberalism’s golden age, evoking successes that today’s Democratic Party can’t recapture.
http://www.nytimes.com/2011/10/09/opinion/sunday/douthat-up-from-ugliness.html?nl=tod.

vineri, 7 octombrie 2011

In memoriam Steve Jobs





Am o datorie cu totul personală față de Jobs și de primul lui calculator. Fără extraordinara lui idee de a crea un computer accesibil oricui, chiar și "umaniștilor", n-aș fi putut avea acces la această miraculoasă unealtă.



THINK DIFFERENT

joi, 29 septembrie 2011

Și o secundă de umor.

Atenție, iar ni se pregătește ceva !

Înapoi la Miliţie!
Radu Călin Cristea



Ministerul Administraţiei şi Internelor a conceput un proiect de lege ai cărui iniţiatori ar trebui măcar urecheaţi public pentru obrăznicia de a fi propagat, culmea!, pe căi instituţionale, idei securistico-miliţieneşti.

Prin amintitul proiect zămislit de minţi machiavelice şi plin de echivocuri parşive orice formă de miting, marş, demonstraţie, manifestaţie de protest e socotită legală numai dacă respectă reguli şi condiţii ce sfidează grav art. 39 („Libertatea întrunirilor") din Constituţie. Anunţat din timp, protestul poate avea loc numai după ce trece printr-un filtru birocratic presupunând „declaraţii prealabile", cereri, propuneri, schimburi de documente, comisii, şedinţe, evaluări de dosare, aprobări etc. Cuvintele de ordine sunt „paşnic şi civilizat" şi „climat de normalitate". Se va protesta pe tăcutelea şi prudent gestual din moment ce nu este permisă „folosirea sistemelor de comunicare pentru (...) acţiuni de natură să aducă atingere imaginii instituţiilor sau persoanelor private sau publice". Dacă, totuşi, se va admite protestul în şoaptă, se va avea grijă să nu se scandeze cuvinte sau expresii care „produc indignarea cetăţenilor". Se va asigura, de asemenea, „protecţia mediului ambiant". Se va avea în vedere ca orice adunare publică „să nu afecteze folosirea sau funcţionarea normală a căilor de comunicaţii, transportului în comun, instituţiilor publice sau private".

Cum asemenea locuri, de exemplu, în Bucureşti, sunt imposibil de găsit, „prin hotărâre a consiliului local se stabilesc locurile de desfăşurare a adunărilor publice". Aşadar - a tuturor adunărilor publice, de la mitinguri sindicale la demonstraţii ale travestiţilor: în locuri special amenajate, îngrădite, în afara localităţilor, pe muteşte, fără a polua mediul, din simpatie pentru scutieri şi departe de instituţii publice, tramvaie şi cetăţeni eventual indignabili. Protestele vor fi respinse dacă din analiza „comportamentului prezumat al participanţilor" ar rezulta „o atitudine ostilă faţă de forţele de ordine"(?!). Dacă iese cu niscai îmbrânceli, pe protestatari îi paşte direct puşcăria. Se dă liber cu uşurinţă şi în situaţii definite nebulos la uzul de violenţă şi la folosirea armamentului din dotarea forţelor de ordine.

Prin cumulul grotesc de interdicţii, emasculări ridicole şi impunerea unor condiţionalităţi absurde proiectul desfiinţează însăşi ideea de protest. De cine şi de ce se teme actuala putere reintroducând logica bulanului într-o Românie restituită astfel miliţienilor?

sâmbătă, 24 septembrie 2011

O lume nouă?

S-ar putea ca data de joi, 22 septembrie 2011, să devină ZIUA Z a unei noi ere: ziua cînd am aflat că universul e foarte diferit de ce știam de un secol încoace, că există "scurtături" în curgerea timpului, că o fantomatică particolă, neutrino, poate - probabil cînd vrea ea - să alerge cu 0,00000006 secunde mai repede decît lumina.
Pe lîngă această uluitoare descoperire, nu doar mitocăniile PDL, ci pînă și criza globală își regăsesște adevărata dimensiune. Unde mai pui că, dacă se adeverește, putem încerca să găsim scurtătura către un timp în care toată suflarea va fi uitat de regimul Băsescu cel puțin cît a uitat veacul nostru Einsteinian de istoricitatea lui Pazvante Chioru'.

luni, 19 septembrie 2011

Addendum la Roșia Montană

Cred că aceia dintre noi care am avut parte de "iEpoca de Aur" ne amintim de povestea conferinței de presă a Marelui Conducător, cîndva pe la jumătatea anilor 80, despre plata datoriilor externe. Ceaușescu declară cu îndreptățită mîndrie: exportăm produse agro-alimentare, facem economii la consumul de energie pentru căldură și luminat urban - și un ziarist japonez îl întreabă, politicos : Domnule Președinte, nu ar fi mai eficient să încercați cu cianură?

Veți fi crezut, dragi fraieri, că Băsescu condamnă comunismul? De fapt îl rodea doar invidia.

marți, 6 septembrie 2011

Pozitia USL cu privire la proiectul Roșia Montană

Roşia Montană – poziţia oficială a USL

Subiectul Rosia Montana a generat o vie si naturala dezbatere publica in societatea romaneasca. Preocuparile sunt legitime si Uniunea Social Liberala doreste sa transmita o pozitie publica pe acest subiect. Inainte de a discuta orice pas cu privire la inceperea exploatarii aurului de la Rosia Montana, consideram ca este obligatorie clarificarea, atat de catre autoritatile statului roman cat si de catre compania care a propus acest proiect, a urmatoarelor aspecte:
1. Contractul RMGC cu statul roman trebuie desecretizat de urgenta. Este absolut necesar ca societatea sa cunoasca clauzele si toate conditionalitatile contractului, in mod total transparent si democratic. In afara de situatia cetatenilor romani din zona, vorbim despre resurse importante ale statului – mediu, patrimoniu istoric si cultural, zacaminte importante, si toate acestea sunt relevante pentru dezbaterea subiectului.
2. Este obligatorie realizarea unei evaluari independente cu privire la beneficiile si costurile implicate pentru statul roman, in ce priveste crearea locurilor de munca, rolul si pozitia partii romane, precum si beneficiile financiare reale. In prezent, societatea romaneasca este constant dezinformata de catre chiar Traian Basescu, o persoana a carei functie constitutionala nu ii permite in mod legal sa intervina sau sa influenteze decizii de competenta Guvernului sau a altor institutii de specialitate. De la nivelul Presedintelui Romaniei se transmit informatii confuze sau chiar falsificate despre situatia rezervelor de aur sau despre beneficiile acestui proiect. De asemenea, compania RMGC a transmis mesaje publicitare inselatoare si schimbate periodic. Inainte de orice aceasta evaluare trebuie realizata in mod credibil si transparent.
3. Reindustrializarea si crearea de locuri de munca reprezinta o prioritate pentru USL dar cu o analiza corecta si transparenta a costurilor si beneficiilor pe termen mediu si lung.
4. Avem nevoie de o analiza independenta cu privire la interesele reale ale persoanelor si companiilor care vor sa investeasca la Rosia Montana. Trebuie sa aflam cine sunt actionarii acestor companii si cine exercita conducerea executiva, catre cine s-au dus fondurile de promovare ale acestui proiect in Romania, atat in zona societatii civile cat si in zona politica. De asemenea, dorim o evaluare corecta a modului in care s-au tranzactionat actiunile privind acest proiect la bursele externe si sa aflam in ce masura persoane care au influentat deciziile oficiale au luat parte la aceste speculatii bursiere.
5. Uniunea Social Liberala nu poate ignora rezolutia data de Parlamentul European cu privire la interzicerea exploatarilor cu cianuri pe teritoriul Uniunii Europene. Suntem datori sa identificam cele mai potrivite tehnologii pentru exploatarea zacamintelor, astfel incat mediul si patrimoniul sa nu fie puse in pericol.
6. USL doreste sa transmita un semnal puternic, catre intreaga societate, cu privire la necesitatea de a invata lectiile grave din trecut, una dintre acestea fiind catastrofa ecologica generata de cianuri la Baia Mare in anul 2000. Atunci, nu numai ca in Romania a avut loc un accident cu efecte transfrontaliere si consecinte grave, inclusiv asupra imaginii tarii, dar pagubele au fost platite de contribuabilii romani si nu de firma implicata. Astfel de cazuri nu se mai pot repeta, si orice proiect de asemenea anvergura trebuie sa tina cont de acest precedent.
7. Dreptul de proprietate trebuie respectat, si vom sustine amendamentele la proiectul “legii minelor”, astfel incat aceasta sa nu se aplice in cazul exploatarii de la Rosia Montana. Cea mai buna solutie de dezvoltare a zonei Rosia Montana trebuie asumata pe baza unui dialog deschis si transparent, la care societatea civila, locuitorii zonei si expertii independenti trebuie sa participe.
Daca toate aceste conditii sunt indeplinite si toate aceste intrebari primesc raspunsuri clare, USL accepta discutia cu privire la solutiile de dezvoltare durabila a regiunii Rosia Montana.
Daca, insa, aceste conditii nu vor fi indeplinite, Uniunea Social Liberala se angajeaza sa blocheze acest proiect, in momentul in care va prelua guvernarea, dupa alegerile parlamentare de anul viitor.
USL va solicita oficial o dezbatere serioasa asupra proiectului in Parlamentul Romaniei, si va sprijini demersurile societatii civile privind consultarea populatiei in ansamblu sau prin referendum cf art.74 din Constitutie.
Avem incredere ca doar prin transparenta deplina, dialog deschis si democratic si respectarea legilor interne si internationale putem sa oferim romanilor, inclusiv celor din zona Rosia Montana, o solutie corecta, durabila si favorabila interesului national.

luni, 5 septembrie 2011

Gînd la gînd - cu nespusă îngrijorare

In Romania Liberă de azi, un editorial de opinie din nou remarcabil al colegului si prietenului Ovidiu Pecican. Iată prima parte:

1. Indiferent ce remanieri şi căderi de guverne vor mai veni, concepţia Preşedinţiei include ideea că România mai are nevoie de un an de austeritate pentru a depăşi criza. Traian Băsescu a fost cât se poate de clar în această privinţă, aşa încât, şi dacă peste noapte s-ar produce o relansare din nimic a economiei, vârful statului nostru nu ar schimba nimic din tăierile de salarii şi din proiectele de mărire a impozitelor, fiindcă în viziunea lui nu există alternativă la tradiţionala jecmăneală statală practicată de secole la români. Lucrurile sunt grave, pentru că, de fapt, Băsescu exprimă astfel convingerea celor dindărătul lui: că plata pentru criză şi furtişaguri revine populaţiei, nu îmbogăţiţilor. El se face şi purtătorul de mesaj al celor atât de slab pregătiţi pentru guvernare şi strategii statale, încât nu pot imagina nici o altă cale de ieşire din depresiune. Nimic bun, aşadar, din această direcţie. Or, nerelansând economia, noul an de austeritate se va prelungi şi în cel care îi urmează, cel puţin la acelaşi nivel de penurie, dacă nu la unul adâncit.

2. Guvernul Boc 5 - ultimul prim-ministru al României cu cinci prestaţii a fost Constantin Dăscălescu, slujbaşul credincios al Ceauşeştilor - lucrează deja la un nou proiect, evident, fiscal: dublarea impozitului pe creativitate, aducerea lui la 35%. Minciuna menţinerii impozitului unic este sabordată, aşadar, pe portiţa din dos, fiind afectate - cu substrat ideologic clar - tocmai categoriile ingenioase, creative, ale societăţii noastre, cele de la care ar fi de aşteptat găsirea soluţiilor. Se urmăreşte aici îngenuncherea şi aducerea la obedi-enţă a celor care, în alte părţi, fac fala ţării: cei care gândesc, îmbogăţind peisajul economic şi social, orizontul de aşteptare al tuturor, impunând noi standarde în competiţia inteli-gen-ţei universale, dar care sunt şi cei mai vigilenţi membri ai societăţii, pricepând repede tendinţele de alunecare de la democraţie ale vătafilor de orice nivel, pericolele de derapaj, abuzurile pe seama drepturilor cetăţeneşti. Nimic bun de aşteptat, iată, nici pentru intelectuali şi artişti, şi, prin extrapolare, nici pentru restul societăţii neprivilegiaţilor, în raport cu care se creează un nou precedent de impozitare excesivă, care ar putea fi lărgit şi asupra altor categorii, în condiţiile în care relansarea economică a ieşit, din lipsă de bani, de pe agenda guvernului actual (probabil şi a celor viitoare formate de actualii majoritari parlamentari).

vineri, 26 august 2011

miercuri, 17 august 2011

■ Mihai Şora – „Ajunge statornicia gestului, ajunge deschiderea către Celălalt“ | dialog de Constantin Stan (1951-2011) | noiembrie 2010 ■ « BENJAMIN FONDANE

■ Mihai Şora – „Ajunge statornicia gestului, ajunge deschiderea către Celălalt“ | dialog de Constantin Stan (1951-2011) | noiembrie 2010 ■ « BENJAMIN FONDANE

Dialog publicat în revista Luceafărul, Bucureşti, 21 noiembrie 2010.

Pentru efervescenţa bună, Benjamin Fondane – de care mă ocup intens împreună cu Luiza Palanciuc – are chiar un concept: este l’irrésignation. Înseamnă, deopotrivă, şi căutarea perpetuă, şi neresemnarea, şi ieşirea din relativism, şi nesupunerea la dogmă, şi încrederea. Prin urmare, un mănunchi de idei active, pline, care lucrează în fiinţa umană.
Mihai Șora

luni, 25 iulie 2011

Cargo-Cult și ISI-Cult

Cargo-cult este un fenomen bine cunoscut nu doar antropologilor, ci și opiniei generale, care a putut vedea în tot felul de filme documentare cum băștinașii unor insule din Polinezia și Melanezia divinizaseră marile avioane-cargo ale Armatei americane din timpul celui de-al doilea Război Mondial. Extaziați de comorile din calele imenselor păsări celeste, de la provizii la misterioasele aparate, locuitorii insulelor au organizat repede nu doar riturile de adorare ale avioanelor, ci și operații magice menite să le facă să revină pe atollul lor. Și-au confecționat ochelari de lemn, au arborat căști audio cioplite, și au perseverat în a spera că astfel darurile zeilor nu vor înceta să pogoare din înaltul cerului.
Fervoarea cu care colegi de-ai noștri invocă azi Indexul Thomson Reuters – biblia scientometrică de la Philadelphia – ca pe o mantră capabilă să ne urce pe cele mai înalte culmi ale științei și culturii, fanatismul cu care împart ei lumea savantă în ISI și non-ISI, mă duc cu gîndul, inevitabil, la modul dureros și hilar în care papuașii mimează dirijarea avioanelor cu credința fanatică a iminenței întoarcerii lor.
Să fim bine înțeleși : nu am nimic contra ISI. Acest International Science Index este rezultatul unor metode de măsurare cantitativă a producției științifice prin intermediul factorului de impact al publicațiilor periodice din fiecare domeniu de cercetare – adică, pe românește, numărînd de cîte ori sînt citate studiile dintr-o revistă științifică în alte publicații de același tip.
În contextul general al globalizării, aceste măsurători nu sînt lipsite de interes pentru a vedea unde, în peisajul mondial, se situează o școală anume, un periodic, la limită chiar o personalitate a cîmpului cercetării. La limită, zic, fiindcă toate autoritățile trustului Thomson Reuters nu ostenesc să atragă atenția asupra faptului că măsurătorile lor sînt pertinente pentru clasamentul periodicelor, și nu trebuie în niciun caz să fie utilizate pentru clasamentul autorilor individuali. Așa cum un articol mediocru poate oricînd apărea într-o revistă de vîrf, un excelent studiu poate să apară într-o revistă (încă) necunoscută.
Nu am, așadar, nici un litigiu cu Indexul Thomson Reuters, dimpotrivă. Am crescut în ideea că orice istoric care se respectă trebuie să-și realizeze cercetările și să refere public despre acestea în așa fel încît ele să fie interesante pentru comunitatea internațională a istoricilor și pertinente pentru stadiul general al științei în momentul în care le publică. Această exigență, pe care profesorii noștri ne-au inoculat-o fără răgaz, ne-a costat - pe toți cei care țineam să corespundem acestor standarde - un consum de energie pe care azi e greu să-l facem inteligibil : de la cursele istovitoare prin bibliotecile din București și Cluj, în căutarea cîte unei cărți esențiale sau a unui număr de revistă rătăcit, pînă la lungi așteptări, de ani de zile, ale cîte unei aprobări de călătorie oriunde puteam spera să găsim o bibliotecă adevărată, bogată și primitoare. Nu vreau să număr cîte studii sau cărți am abandonat în drum doar fiindcă nu puteam verifica informația necesară: ce nu există, nu poate fi măsurat.
Nu vreau să-mi amintesc de lentoarea pe care aceste exigențe au impus-o unei cariere universitare care avea toate șansele să se oprească la o treaptă inferioară. Nu vreau să-mi amintesc de sarcasmul colegilor - crescuți fără asemenea scrupule - cînd își comparau numărul copleșitor de titluri cu cele cinci sau șase studii din modesta-mi listă de lucrări. Diferența era că, din sutele lor de articole, nu cred că vreunul măcar ar fi trecut de necruțătoarea cenzură a profesorului D.M. Pippidi, care a citit cu creionul în mînă, vreme de mai bine de două decenii, fiecare notulă care urma să apară în revistele pe care le conducea. Severitatea acestei lecturi magistrale întrecea orice double blind pair-review, și ne obliga să fim impecabili și în argumentație, și în informare.
Drept care, toate aceste reviste erau respectate, citite și citate, cum erau și indexate în Année Philologique, o venerabilă publicație periodică înregistrînd, anual, întreaga producție din domeniul studiilor clasice - și continuă să fie și azi indexate în instrumente bilbilografice de prestigiu. Nu, nu în ISI, dar nu cred că ar trebui să am pentru asta complexe de inferioritate. Mă mulțumesc cu recenziile din publicații savante, cu prezența în The Oxford Classical Dictionary - și cu providențiala-mi retragere dintr-o lume savantă care se globalizează urît și servil.
Nu am nimic așadar împotriva scientometriei, vorba franțuzului, à condition d’en sortir à temps. Cum am mai avut însă prilejul să o spun, am obiecții majore față de utilizarea fanatică și lipsită de discernămînt a acestui instrument de măsurare a aportului la dezvoltarea științei, mai ales în domeniul științelor umaniste. Degeaba explicăm noi, umilii cercetători de la Arts and Humanities, că, pentru disciplinele noastre, ISI nu are prea mare pertinență, de vreme ce, la adresa, unde se află lista completă a periodicelor
http://science.thomsonreuters.com/cgi-bin/jrnlst/jlresults.cgi nu înregistrează reviste celebre ale domeniilr conexe de științe sociale și umaniste, de exemplu Annales, Economies, Sociétés. Civilisations – probabil cea mai influentă revistă de istorie și științe sociale din ultima jumătate de secol - dar înregistrează Historia, o excelentă revistă, tot franceză, de popularizare, în același domeniu al istoriei.
Oricine are curiozitatea să caute, va găsi la adresa http://science.thomsonreuters.com/mjl/ și alte probe ale faptului că bibliotecile universităților americane, pe baza cărora se alcătuiește Indexul, nu sînt totdeauna relevante pentru domenii tradiționale, chiar dacă nu foarte populare azi, ale științelor umaniste.
Am întreprins și alte experimente : am căutat, de exemplu, în listele de most cited, listele de nume ale savanților celor mai frecvent citați de colegii de breaslă, un număr de zece istorici americani dintre cei mai celebri. Nici măcar unul nu s-a calificat ; ce să ma spun de cei ce se ilustrează în științele antichității?
Mi se va replica poate că această situație e limitată la științele umaniste, și că științele sociale lucrurile stau altfel. Nu, nu stau altfel. E adevărat, în domeniul Relațiilor Internaționale, recent invocat, un număr important de publicații cunoscute sînt listate în Index, dar e vorba exclusiv de publicații în limba engleză; lipsesc cu desăvîrșire importante publicații “continentale”, ca RAMSES sau HERODOTE.
Pe scurt : nici un fundamentalism nu e mai bun decît apa din pantofi, drept care nici invocarea ISI ca pe o formulă apotropaică nu e idealul meu în materie de evaluare calitativă a contribuției științifice. ISI e în același timp un instrument de măsurare a progresului în științele exacte și o măsură a anglicizării producției științifice mondiale. Dacă se cuvine – sau nu – să ne supunem acestei tendințe, voi scrie altădată. Pînă atunci, să-mi fie îngăduit să spun că, în opinia mea, fetișizarea ISI e la fel de periculoasă ca și ignorarea dimensiunii internaționale a cercetării științifice. Și asta cu atît mai mult cu cît invocarea Zeului ISI tinde să se substituie lecturii critice colegiale a producției științifice din fiecare domeniu. Or, lectura critică e singura modalitate de a menține în viață și cercetarea, și pe cercetători.

joi, 21 iulie 2011

Roberta şi România gonflabilă

Radu Calin Cristea,
Roberta şi România gonflabilă
Adevărul, 20 iul 2011

În proaspătul Raport al Comisiei Europene privind Mecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV) Justiţia din România este văzută prin ochelari cu multe dioptrii.

Sunt de cal şi desluşesc acea realitate abstractă pe care UE şi-o doreşte în România. E drept, în Raport se face vorbire despre „angajamentul Justiţiei" şi despre „voinţa politică" în eficienţa luptei împotriva corupţiei. Dacă experţii europeni ar fi ţinut însă cont şi măcar de unele dintre investigaţiile presei româneşti, ar fi fost inevitabil ca MCV să nu înregistreze, fie şi în aluzii voalate, imixtiuni politice în actul de justiţie. Mai ales că, în timp ce experţii de la Bruxelles lucrau de zor la „draftul" raportului, procurorul-şef al DNA, Daniel Morar, şi secretarul general al ANI, Horia Georgescu, răcneau ca din gură de şarpe că se războiesc tocmai cu presiunile politice. Ceea ce nu aflăm din Raportul MCV redactat parcă la patru mâini de legendarul cuplu Macovei-Frattini este că vârfurile DNA, ale Parchetului General, ANI şi ANAF, cu concursul unei părţi a presei ce îmboboceşte în preajma dejecţiilor, s-au înfrăţit de ani buni într-o forţă de reacţie rapidă a cărei primordială misiune e compromiterea publică pe durate nedeterminate a unor oponenţi ai regimului Băsescu. Ceea ce dl Băsescu visează noaptea, instituţiile respective aplică la lumina zilei, confecţionând dosare concordante, ca un făcut, cu dispoziţia şi ţâfnele politice ale liderului de la Cotroceni. Ultimul exemplu ar fi faultul preventiv al DNA la UDMR. Cel mai degradant scandal din justiţia românească postcomunistă a fost însă parafat de procurorul general Laura Codruţa Kövesi, care a hotătât că frauda masivă, în văzul unei ţări întregi, şocantă prin neruşinarea ei, la Legea pensiilor a fost, de fapt, legală. O astfel de hotărâre ne întoarce în timp, chiar înainte de '89, şi pune în termeni primejdioşi însăşi ideea de stat de drept. Nu vorbim de chichiţe, ci de furturi televizate. Un neam întreg a vizionat în direct un „reality show" cu borfaşi prinşi în flagrant. Ridicau din mâini şi votau că 80 = 160. Ai fi zis că-i o scenă bufă, ca în secvenţa cu marele Toto care exclama: „Nu miliardar vreau să ajung, ci mi-li-o-nar!" Iată că n-a fost comedie, ci sceneta unei brigăzi artistice de agitaţie compuse din profesionişti în tâlhării. Dna Anastase, dna Kövesi şi dl Voinescu-Cotoi, avocatul şi rafinatul filozof moralist, ne împing, uşurel, într-o Românie unde unii sunt mai egali decât alţii. De aici încolo totul este posibil. Cine urmează?

sâmbătă, 16 iulie 2011

De prin e-mail adunate...

În faţa votului, un prost este egal cu un deştept.
Dar doi proşti nu sunt egali cu doi deştepti, pentru că, din doi deştepti, unul n-o să vină la vot, fiindcă i se pare că totul e lipsit de sens.
Trei proşti nu fac nici atât cât trei deştepti, pentru că, din trei deştepti, unul are probleme existenţiale şi nu vine la vot, iar altul e sigur că o să iasă tot ăia şi n-are sens să se mai ducă.
Patru proşti contra patru deştepţi?
Exclus! Din patru deştepti, unul n-are Mercedes şi i se pare că n-o să se schimbe nimic, altul ştie el cine o să iasă, iar al treilea preferă să adoarmă la un film bun de cinematecă.
Rahat, asta e democraţia: 100 de deştepti n-or să facă niciodată cât un
singur prost care votează!!!

vineri, 15 iulie 2011

De ce Băsescu NU e președintele SUA

When House majority leader, Rep. Eric I. Cantor proposed end the in-school interest subsidy on federal student loans, Obama said:

“I’m not going to do that. I’m not going to take money from old people and screw students.”

Read more: http://www.care2.com/causes/colleges-eye-debt-cailing-talks-warily.html#ixzz1SAOqo9pd

miercuri, 13 iulie 2011

O perspectivă însorită asupra vieții, și chiar a lumii în care trăim

Primesc pe e-mail acest încîntător apolog:
Intr-una din zilele de început ale lui Ianuarie 2015, un bătrân se apropie de intrarea în Palatul Cotroceni. Se apropie de ofițerul de gardă și îi spune: - Aș vrea sâ intru să vorbesc cu președintele Basescu. Ofițerul îl privește blând pe bătrân și îi spune: - Domnule, Băsescu nu mai este președinte, și deci nu mai are reședința aici. Bătrânul spune ca e în regulă și se indepărtează încet de intrarea în Palat. A doua zi, același bătrân se îndreaptă către intrarea in Palatul Cotroceni si se adreseaza ofiterului de garda (acelasi din ziua precedenta): - As vrea sa intru sa vorbesc cu presedintele Basescu. - Domnule, asa cum v-am spus si ieri, Basescu nu mai este presedinte si deci nu mai are resedinta aici. Batranul ii multumeste si pleaca incet spre casă. A treia zi, batranul se duce din nou la intrarea in palatul Cotroceni si se adreseaza aceluiasi ofiter: - As vrea sa intru sa vorbesc cu presedintele Basescu. Iritat, ofiterul se incrunta usor la batran si ii spune: - Domnule, este a treia zi consecutiva cand veniti aici si cereti sa vorbiti cu Basescu. V-am spus deja ca Basescu nu mai este presedinte si deci nu mai are resedinta aici. Nu intelegeti? - Ba inteleg foarte bine, insa nu ma mai satur sa aud asta. Ofiterul ia pozitia de drepti, il saluta respectuos (ca pe un superior) si ii spune batranului: - Atunci ne vedem maine, domnule!

joi, 7 iulie 2011

Riccardo Muti despre criză, Berlusconi și cultură



Muti: Am peste 30 de ani de cariera şi am trăit ca un italian care a călătorit în întreaga lume de multe ori. Mi-e ruşine de ceea ce se întâmplă în ţara mea. Aşa că voi aproba cererea dvs. de bis pentru "Va Pensiero". Fac asta nu doar pentru sentimentul pe care îl incerc, ci pentru că în seara asta, dirijand corul "O, ţara mea, frumoasă şi pierduta," m-am gândit că dacă vom continua în acest fel vom ucide cultura pe care Italia a fost construita. În acest caz, noi, ţara noastră am deveni cu adevărat "O, ţara mea, frumoasă şi pierduta,"[Aplauze, inclusiv a artiştilor pe scena]
Muti: - Eu, Muti, am tăcut prea mulţi ani. Permiteţi-mi acum ... ar trebui să dam un sens acestui cântec!

miercuri, 29 iunie 2011

Din revista 22

O declaraţie uimitoare

Reacţiile la declaraţiile domnului Băsescu despre războiul din 1941-1945 şi despre regele Mihai sunt de mai multe feluri: istoricii au arătat imprecizia cunoştinţelor istorice ale preşedintelui; politicienii au criticat declaraţia preşedintelui, dar mai mult pentru indelicateţea ei faţă de fostul şi acum foarte vârstnicul suveran, ca şi cum nu ar fi voit să se compromită pe fond. Contrar aprecierii d-lui Băsescu, Ion Antonescu nu a fost doar prim-ministru. De la 6 septembrie 1940, când regele Carol al II-lea a părăsit ţara, şi până la 23 august 1944, când a fost arestat, Ion Antonescu a fost „conducătorul statului“, titlu oficial pe care şi l-a arogat şi care nu lăsa regelui niciun fel de autoritate şi funcţie în stat. A-l acuza pe rege, care nici măcar nu era ţinut la curent cu deciziile (a aflat de la Radio Londra intrarea în război a României, la 22 iunie 1941) este perfect nedrept: regele era un prizonier. Nu-l faci vinovat pe un prizonier de actele comandantului lagărului. Şi, tot aşa, regele, liber, într-un moment de glorie (prin actul de la 23 august 1944, când i-a arestat pe Ion şi Mihai Antonescu), a devenit, mai apoi, un prizonier al sovieticilor. În momentul abolirii monarhiei, la 30 decembrie 1947, regele fusese deja scos din joc, deci el nu a putut „trăda“. „A trăda“ înseamnă că mai dispui încă, în momentul în care trădezi, de o putere. Dar regele devenise în 1947 un prizonier al regimului comunist, bine instalat la putere. A fi ales martiriul i-ar fi fost imposibil, fiindcă Moscova şi regimul Gheorghiu-Dej, deja complet stăpâ­ne pe situaţie, deciseseră să nu-l martirizeze. Cei care ştiu cum lucrau organele represiunii aservite sovietelor – cu o tehnică ireproşabilă a loviturii de stat – nu-şi pot nici măcar imagina că gonirea lui Mihai I din ţară nu fusese gândită în cele mai mici amănunte.
Izbeşte în declaraţiile actualului preşedinte al României nonşalanţa cu care afirmă că el însuşi nu ar fi şovăit să pronunţe cuvintele: „Vă ordon, treceţi Prutul“. El, acest ordin fără rezervă, a fost un autentic act de trădare naţională: Antonescu nu a cerut germanilor nici o garanţie, nu a pus nici o limită şi nu a formulat nici o rezervă pornind războiul alături de acel Adolf Hitler care determinase dezmembrarea ţării prin Dictatul de la Viena şi a Pactului Ribbentrop - Molotov (cu protocoalele lui secrete).
Antonescu, de asemenea, a asociat în mod monstruos recucerirea Basarabiei cu pogroamele antisemite într-o măsură chiar mai mare decât i-o cereau nemţii, promiţând românilor dezonoarea, recunoscându-şi barbaria. Antonescu, în mod absolut iresponsabil, s-a dat pe mâna unuia dintre cei doi mai mari gangsteri ai istoriei (Stalin fiind celălalt). Ar fi putut să se oprească la Nistru. Nu a făcut-o. Modul, lipsit de rezervă, prin care d-l Băsescu îşi însuşeşte ordinul fatal al lui Antonescu este cutremurător şi în totală contradicţie cu tezele prin care tot d-l Băsescu a condamnat oficial comunismul. România a fost mai mult decât o ţară căzută în sfera de influenţă sovietică; a fost o ţară pedepsită pentru masivul ajutor dat germanilor în Rusia. Antonescu a adus o jertfă inutilă, trimiţându-i pe tinerii noştri, sute de mii, să moară în Cuban, la Stalingrad şi la cotul Donului. Şi alte sute de mii au trebuit să moară în Vest, pentru a încerca să răscumpere ce făcuse Antonescu în Rusia. Dar fără succes. România a rămas o naţiune pedepsită, încasând comunismul cel mai dur din Europa de Est.
Preşedintele Băsescu se contrazice pe sine: condamnând acum câţiva ani comunismul în faţa Parlamentului României, domnia sa îşi însuşise punctul de vedere al Comisiei Tismăneanu, care trăgea concluzia, aşteptată, că „regele a fost forţat să abdice“. Acum, d-l Băsescu spune că „regele a trădat“, iar d-l Tismăneanu declară că opinia sa diferă de cea a preşedintelui României doar din punct de vedere „stilistic“. Cât de delicat sunt spuse aceste lucruri!
Motivarea prin ignoranţă a declaraţiilor preşedintelui nu mi se pare convingătoare. Suntem în drept să ne întrebăm de ce îl incriminează d-l Băsescu în felul acesta pe rege, decriminalizând fără rezerve campania din Rusia. Singurul răspuns este că, în căutarea, poate, a unui nou partid (sau a unui PDL reformat!), prin care să poată conduce România şi după expirarea celui de-al doilea mandat prezidenţial, d-l Băsescu, un politician cu bătaie lungă, caută voturi în rândurile dreptei celei mai râncede şi mai învechite. Şi odinioară d-l Băsescu a cules voturi de la Vadim Tudor, de la Gigi Becali. Dreapta extremă şi populistă este o resursă tradiţională pentru d-l Băsescu.
Însă socoteala de acasă nu se potriveşte întotdeauna cu cea din târg. Diaspora, altă sursă tradiţională a preşedintelui, nu va aprecia noul viraj ideologic, dacă se confirmă. Cât despre aliaţii noştri din NATO şi UE, care se întemeiază constant pe piatra de temelie a Occidentului care este victoria asupra hitlerismului, aliaţi pentru care Mihai I este ultima mare figură în viaţă a războiului mondial, ei nu apreciază defel declaraţiile, neconforme cu realitatea istorică, nepotrivite cu interesul şi poziţia politică de azi ale României.

Le „double corps” du Président.

Şcoala doctorală în Ştiinţe ale Comunicării şi programul post-doctoral din cadrul Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării a Universităţii din Bucureşti organizează vineri, 1 iulie 2011, conferinţa Le „double corps” du Président. Une analyse sémio-anthropologique des „deux corps sarkoziens”, susţinută de Pascal Lardellier.
Pascal Lardellier, personalitate academică marcantă în domeniul ştiinţelor comunicării şi al antropologiei, este profesor la Universitatea din Boulogne şi cercetător la CIMEOS, centrul de cercetare în ştiinţele comunicării al aceleiaşi universităţi.
Conferinţa lui Pascal Lardellier porneşte de la teoria istoricului Ernst Kantorowitz despre „cele două corpuri ale regelui”, care evidenţiază caracterul în acelaşi timp imanent şi transcendent al fizicului monarhului în Europa din perioada care a succedat Evul Mediu. Analizarea gestionării publice a corpului preşedintelui Nicolas Sarkozy, prin intermediul imaginilor difuzate în mass-media, dezvoltă  o dihotomie asemănătoare: preşedintele francez trece în permanenţă prin două stări fizice, în funcţie de context. Preşedintele oscilează între un corp ritual pe care îl evită, dar care este totuşi cel al funcţiei (ceremonii, apariţii publice oficiale) şi un corp viril, pe care îl pune în valoare prin performanţele sale sportive şi relaţiile sale amoroase.
Conferinţa Le „double corps” du Président. Une analyse sémio-anthropologique des „deux corps sarkoziens” se va desfăşura începând cu ora 14:00 în sala 416 din sediul Facultăţii de Matematică şi Informatică (Str. Academiei, nr. 14, sector 1).