luni, 31 ianuarie 2011

George Șerban scrie

COLABORATIONISMUL TREBUIE PEDEPSIT

TARA FIIND SUB OCUPATIE CRIPTOFASCISTA, AR TREBUI, DUPA MODELUL FRANTEI DIN ANII ‘40, SA INTRODUCEM IN DISCURSUL SI DEZBATEREA PUBLICA TERMENUL DE COLABORATIONISM ASOCIAT MAGISTRATILOR, LUCRATORILOR DE POLITIE SI CELOR DIN STRUCTURILE INFORMATIVE, VINOVATI DE COMPLICITATE.
Daca credeti in aceasta idee, rostogoliti-o. Este important ca toti sa stie ca nu va fi doar un schimb de putere.
Va trebui sa urmeze o stabilire a raspunderilor penale. Incalcarea Constitutiei, falsificarea voturilor in Parlament, abuzul, tradarea, complicitatile asa-zisilor magistrati sau lucratorilor din structurile informative interne si externe, falsificarea alegerilor sunt numai cateva dintre cauzele pentru care va trebui stabilita vinovatia si raspunderea individuala.
Astfel de pedepse trebuie sa fie exemplare pentru a face imposibila repetarea faptelor care au adus Romania in starea de astazi.
Acest mesaj trebuie sa ajunga peste tot in tara. Trebuie sa-l afle atat faptuitorii cat si victimele lor.


vineri, 28 ianuarie 2011

Sun Tzî (722-481 î.e.n.), autorul lucrarii de strategie militara ,,Arta razboiului", propunea un șir de metode prin care un popor ar putea fi învins înainte să se scoată sabia din teacă.

- Discreditați tot ceea ce merge bine în țară.
- Implicaţi reprezentanţii claselor conducătoare în afaceri dubioase! Distrugeți-le reputația si, la momentul potrivit,supuneți-i disprețului propriilor concetaățeni!
- Utilizați creaturile cele mai ticăloase și mai abjecte!
- Răspândiţi discordia şi conflictele între cetățeni Intărâtați-i pe tineri contra bătrânilor!
- Ridiculizaţi tradiţiile adversarilor! Discreditați-le luminătorii de conștiință!
- Perturbaţi, prin orice mijloace, aprovizionarea!
- Slăbiţi voința luptatorilor prin cântece şi imagini senzuale!
- Dați fete pentru a le lua mințile, dar si jad si mătase pentru a le stârni ambițiile!
- Fiți generoși în promisiuni şi recompense pentru informații!
- Infiltrați-va peste tot spionii. Bazați-vă pe tradatori!
- Faceți-l pe adversar să creadă că mai există o posibilitate de a se salva!
- Apoi, LOVIŢI!
 
Așadar, când scriam că guvernarea actuală devine inteligibilă dacă o asemănăm cu comportarea unei armate străine de ocupație, nu mă depărtam de spiritul lui Sun Tzî.

joi, 27 ianuarie 2011

APEL

Excelent acest APEL al lui George Șerban: 

DACĂ ȘTIȚI CE ȚARĂ NI SE PREGATEȘTE …

STIMATI POLITICIENI RESPONSABILI,
acolo unde va aflati, oriunde in opozitie, politicieni cu iPaduri, cu vile, cu carisma, cu discurs superb, cu un curaj demonstrat , deocamdata, doar la televizor, nu va intreb daca va dati seama in ce tara traim. Va intreb daca puteti intelege ce tara ni se pregateste …
Daca raspunsul este afirmativ, atunci lasati naiba televizorul. Mergeti intre oameni. Nu in sedinte de partid cu proprii sustinatori. Mergeti intre oameni suparati care va vor primi cu ostilitate. Mergeti si convingeti-i. Nu veti putea merg…e peste tot. Mergeti pana veti simti ca va prabusiti. Si numai atunci, le veti putea cere si celorlalti, din jurul vostru, sa faca la fel.
Daca intelegeti ce tara ni se pregateste, a sosit momentul sa faceti ceva eroic, pe masura dimensiunilor voastre politice si sociale. Altceva decat discursuri sterile si plictisitoare pe care le urmaresc doar procente de rating, nu si oameni. Luati o decizie care sa aiba semnificatia unui act de curaj. Un risc cat de mic.
Opriti distrugerea si fascizarea tarii! Provocati, cu orice risc alegeri anticipate, o noua majoritate parlamentara si izgonirea fascismului portocaliu din politica romaneasca.
Daca veti umbla printre oameni – nu printre membri de partid! – oamenii va vor sprijini. Oameni multi, foarte multi, altii decat cei care se uita la televizor …
E doar un vis frumos, nu?

Ediția a doua


 La editura on line Virtual a apărut ediția a doua, adăugită, a volumului meu de studii referitoare la istoria și cultura Greciei antice, Cetatea greacă, între real și imaginar.
Volumul poate fi accesat la adresa http://books.corect.com/ro/autori/petrezoe

marți, 25 ianuarie 2011

Pieţar fără BAC, consilier local pe educaţie şi culte

Pieţar fără BAC, consilier local pe educaţie şi culte: "- Sent using Google Toolbar"


Răspuns bis pentru comentariul Renatei! Din Adevărul de azi. Răspunsul ter se găsește în Cotidianul de azi, pe prima pagină, cu referire taman la DJ Igaș.

luni, 24 ianuarie 2011

Constat cu destulă satisfacție că interviurile mele de la finele săptămînii trecute au lovit din plin în Agentul Portocaliu, de vreme ce agenții Agentului s-au năpustit - mai întîi în postările la RL și 22, acum și prin textul, de o eleganță plusquam hunica, să zic așa, al dlui Mihăieș din Evenimentul Zilei de azi. Țin să-i mulțumesc și pe această cale Contelui de Saint Germain, care își manifestă public dezacordul cu dl. Mihăieș pe blogul d-sale, http://www.conteledesaintgermain.ro/.
Las de-o parte epitetele ornante pe care le folosește în exces textul cam rococo al dlui Mihăieș, ca și aluziile, la fel de delicate, la înfățișarea subsemnatei, și mă bucur că autorul se citează pe sine pentru o cugetare despre morală și politică pe care mi-o atribuie, fiindcă pe mine, care nu am spus niciodată ce pretinde dl. Mihăieș, nu m-ar fi putut cita, ci doar plastografia. Regret de altfel că nu am citit în 1998 articolul d-sale Zoia Mare, pe care se pare că mi-l dedica cu sfîntă indignare. Probabil că nu am avut timp, așa că presupunerea că mi-ar fi odios pentru acel text este falsă. Îmi este odios prin mediocra și zăcașa sa obsesie anti-Constantinescu.
Acum sînt ceva mai liberă decât atunci, așa că am citit "Blazonul" d-sale. Dl. Mihăieș îmi face onoarea de a aminti cititorilor săi numele și notorietatea a patru din cei șase academicieni din familie - tatăl meu, Em. Condurachi, și unchii mei, Const. Daicoviciu, Tudor Bugnariu și Gr. C. Moisil - de pe urma cărora aș fi profitat în proporții "imaginabile". Dl. Mihăieș se putea de mult prinde într-o horă a Unirii cu Vadim și cu toți ceilalți acuzatori publici ai lui Vladimir Tismăneanu, de pildă, și ei obsedați, ca și dl. Mihăieș, de "demascarea" părinților pentru înfiera pe cîte cineva nu doar ca el însuși, ci și ca fiică sau fiu: nu știu ce mai așteaptă, și "România Mare" plătește încă destul de bine.
Am profitat de proximitatea celor patru savanți citați de dl. Mihăieș, recunosc. Am profitat din plin: imaginați-vă la ce modèle intelectuale, la ce biblioteci, la ce colocvii științifice informale am avut acces liber, din copilărie și pînă la vîrsta adultă; închipuiți-vă și cu ce încordare neîncetată trebuia să mă mobilizez pentru a-i face să-mi recunoască și mie inteligența și cultura, ca să nu le fie inconfortabilă prezența mea! Fără ei, într-adevăr - fără privirea lor critică și tandră, fără formidabila miză pe care mi-au oferit-o fără măcar să se gîndească la asta - nu aș fi fost cine sînt. Așa că nu-mi pare rău că dl Mihăieș îi invocă azi, de dincolo de Acheron și de Styx. Îmi pare însă sincer rău că o face împroșcînd cu un zaț greu, de mărunt veleitar de provincie, ros de toate invidiile și de toate complexele în fața acestor seniori ai culturii trecuți la cele veșnice.
În ce mă privește, simt că am întinerit subit: nu credeam că, la 70 de ani împliniți, mai am nevoie de rubedenii ca să fiu înjurată. Dar acest puseu securistic al Martorilor lui Băsescu îmi dovedește, cum scriam la începutul prezentului text, că am lovit destul de eficace scriind că nu văd nici o diferență între alianța PNL-PC de azi și coaliția PD-PSD din 2009, ori Alianța PNL-PD din 2004 - cînd liberalii (conduși, e drept, de Stolojan) se aliau cu partidul lui Băsescu-Anvers, care abia ce fuzionase cu PNR-Măgureanu. Partea cu Măgureanu a dispărut, dar - negustori cinstiți - Agenții Portocalii au ținut totuși să mi-o plătească.

duminică, 23 ianuarie 2011

De la lume...II



Stare tehnică:
Are probleme cu alimentarea, o mică defecţiune la mecanismul de direcţie, că nu ţine linia dreaptă, şi merge cam înfrânată. Cutia de viteze e blocată în marşarier. Este înmatriculată în Europa, cu numere provizorii, se mai poate circula cu ea maxim o lună.

Istoric:

Este fabricată acum 2000 de ani, sub licenţă romană. A fost avariată în repetate rânduri. Prima dată a fost condusă de nişte ciobani, dar au mai călărit-o şi alţii. A fost reparată numai cu piese second hand, aduse de pe la turci. O perioadă a fost condusă bine de nişte nemţi, Carol I şi Ferdinand, dar apoi a încăput iarăşi pe mâna unor idioţi care au băgat-o prin toate gropile.
Exteriorul a fost vopsit în 1989, dar interiorul este încă plin de rugină. A mai avut câteva reparaţii capitale, în 1600, 1859 şi 1918, dar a mai şi pierdut o parte din piese.


Combinaţii:

Predau leasingul, mai sunt de plată la ea câteva zeci de rate FMI. Accept şi variante de schimb cu o ţară similară din Africa, oricât de mică ar fi, dar să funcţioneze.

De ce o vând:

Sincer să fiu, o vând că m-a lăsat în drum şi nu mă pricep la ea. Plus că îmi consumă cam mult, şi ca s-o repar mă costă cât nu face. Oricum, eu n-am permis de conducere pentru categoria asta de ţară, aşa că să o conducă cine s-o pricepe. Dacă nu o vrea nimeni, o dezmembrez şi o vând pe bucăţi. E păcat de ea, vă spun. Sper să o ia cineva care ştie să o aprecieze.
 

Informații creștinești

Pe situl Fundației Creștin Democrate (nu vă dau URL, găsiți-l și singuri dacă vreți), între informații pioase despre doctorate în teologie și conferințe despre vocația democratică a ortodoxiei (sic!), puteți afla de ce a devenit dna Mireille Rădoi șefa Bibliotecii Universitare Carol I. Dacă nu vă tentează pagina de web, iată informația brută:



Conferința “Femeile în viata publica: mentalitati si realitati românesti si europene”.

Publicat de Adrian Papahagi
Marti, XXXXX,  

începând cu ora 18:00, Fundatia Crestin-Democrata va invita la conferinta “Femeile în viata publica: mentalitati si realitati românesti si europene”. Conferinta va avea loc la Biblioteca Centrala Universitara “Carol I”, Sala Fundatii.
Vor interveni: Sulfina Barbu, Elena Udrea, Valeriu Stoica, Teodor Baconschi
Program:
18:00-18:30 — Sosirea invitatilor
18:30-19:30 — Discursuri
19:30-20:00 — Discutii

sâmbătă, 22 ianuarie 2011

Mesaj într-o sticlă

Am primit pe e-mail acest mesaj, care mi se pare demn de atenția noastră comună: 

Cu totii suntem de vina cel putin pentru ca ...
 
1. Pentru că ne urâm între noi:  Ardeleni vs. bucureşteni, olteni vs. moldoveni, posesori de "Logan" vs. posesori de "BMW" SH de la nemţi, admiratori ai lui Mircea Badea vs. critici ai lui Mircea Badea, dinamovişti vs. stelişti, corporatişti vs. antreprenori, cumpărători vs. dezvoltatori imobiliari, etc, etc..


2. Pentru că suntem "Gică Contra" din naştere: Orice iniţiativă în mintea noastră este sortită eşecului. "Cum, afacere în agricultură? Nu ai nicio şansă. Să vinzi cartofi la piaţă, nuuuu! Să deschizi un chioşc, nuuu, te mănâncă mafia locală, îţi sparg ăştia magazinul, vine banca şi îţi ia casa, etc, etc.". Nici nu vedem că alţii reuşesc în jurul nostru . "Eh, ăştia au pile..."


3. Pentru că indiferent cât de scurt este drumul de parcurs, sau cât de aglomerat este traficul, noi ne urcăm în maşină.( "ca să ajung mai repede...")
4. Pentru că nu ne bucurăm de viaţă. Suntem mici roboţei doborâţi de grija zilei de mâine .


5. Pentru că vecinii mai vechi din bloc se consideră proprietari ai locurilor de parcare publice din faţa blocului.


6. Pentru că ridicăm 100 de biserici şi 2 şcoli.


7. Pentru că ne înfofolim copiii cu 2 tricouri şi 3 pulovere chiar dacă sunt 20 de grade afară.


8. Pentru că suntem săraci din cauza prostiei şi nu ne dăm seama.


9. Pentru că suntem egoişti: investim tot ce avem în propriile locuinţe, însă nu vrem să dăm niciun ban pentru reparaţia blocului în care trăim, pentru parcuri, pentru curăţenie publică, pentru multe altele care aparţin şi altora....


10. Pentru că l-am ales de trei ori pe Iliescu şi de două ori pe Băsescu.


11. Pentru că deşi avem o mulţime de femei frumoase, suntem o naţie de "frustraţi"


12. Pentru că am lăsat să apară Guţă, Salam, Minune .


13. Pentru cozile de la loto de Crăciun şi înainte de alegeri.


14. Pentru că nu suntem capabili să ne adaptăm la noile tehnologii. Părinţii şi copiii lor nu prea mai discută, pentru că părinţii nu sunt capabili să pornească un mp3 player sau să intre pe yahoo.

15. Pentru că la nuntă invităm toţi cunoscuţii şi necunoscuţii la nunţile cărora am mers şi noi la rândul nostru.

16. Pentru că McDonald's este un succes în România .


17. Pentru că românii care mai fac ocazional un sport sunt atât de rari încât întorci capul după ei prin parcuri.


18. Pentru că burta la bărbaţi este 'sexy"


19. Pentru că pădurile noastre (câte mai sunt), după weekend-uri arată ca o groapă menajeră.


20. Pentru că nu facem nimic dacă nu suntem plătiţi.


21. Pentru că nu înţelegem termenul "solidaritate socială" - mulţi dintre noi consideră că banii pe care îi dau la fondul de pensii sunt un fel de "depozit bancar" pentru bătrâneţe. Nicidecum că acesta este ajutorul nostru pentru bătrânii şi bolnavii care nu mai pot munci.


22. Pentru că facem rate la bancă pentru plasmă şi maşină de spălat vase fără să ne pese de comisioane şi dobânzi, apoi dăm vina pe bănci că ne jefuiesc.


23.  Pentru OTV


24.  Pentru că suntem invidioşi. Pe colegul care a fost promovat, pe vecinul care şi-a pus termopan, pe fratele care şi-a făcut
vilă şi pe colega care arată mai bine. Nu ne întrebăm ce au făcut ei ca să ajungă acolo (muncă, sport, învăţătură, efort etc). Nuu, e mai simplu să găsim explicaţii de genul "şi-o trage cu şeful,fură, are noroc."

25.  Pentru că mai ţinem milieul şi peştele de pe televizor.

26.  Pentru că deşi turcii ne-au cotropit sute de ani, noi la şcoală învăţăm despre cele câteva victorii pe care le-am avut împotriva lor. De parcă "Istoria" trebuie să fie motiv de mândrie, nu ştiinţă de studiu.


27.  Pentru că din şcoală ieşi aşa cum ai intrat.


28.  Pentru că aruncăm mizeria din maşină pe geam.


29.  Pentru că mergem la Mall fără să intenţionăm să cumpărăm ceva

30.  Pentru că donatorii de sânge sunt muritorii de foame care au nevoie de bonuri de masă.

miercuri, 19 ianuarie 2011

Un interviu cu Andreea Pora




În ultimul număr al Revistei 22 apare și interviul pe care mi l-a luat dna Andreea Pora. Și de aici a dispărut tot referirea la alianța PNL cu un PD care fuzionase de curînd cu Partidul Național al dlui Măgureanu. Nu știam că dl. Măgureanu mai e o miză în politica actuală, dar se vede că este. 

3% cu principii

Statistic vorbind, numărul celor care sunt afectaţi personal în convingerile lor, în principiile lor de o alianţă între PNL şi PC, chiar de o alianţă între PNL şi PSD, e foarte mic. Dacă vreţi, cred că e echivalent chiar cu nucleul dur al PNŢ din 1990, spre 3%. Nu e nici o plăcere, mai ales că e şi nucleul meu. Gândiţi-vă ce eficacitate electorală au avut în ultima decadă. Asta e ţara care trebuie guvernată, nu iluziile noastre.
 

Alianţa PNL-PC este extrem de controversată de o parte a opiniei publice. Credeţi că a procedat corect PNL făcând această alianţă?
Cred că e util. Rămâne să se verifice, ca orice ipoteză de lucru. Dar era clar că PNL era blocat la mantinelă, adică în imposibilitatea de a face ceva cu sens, fiind într-o opoziţie atât de puţin ascultată de putere. Pe de altă parte, alianţa de principiu majoră pentru a se opune PDL, cea cu PSD, nu mergea foarte lin. Eu am fost extrem de sensibilă la reflecţia d-lui Iliescu, după care fifty-fifty n-ar fi echitabil, ceea ce e foarte nostim, scos din context. Dar în context înseamnă că PSD s-ar fi luptat cu ghearele şi cu dinţii pentru a menţine PNL într-o poziţie minoră. În aceste condiţii, dacă PC rămânea în proximitatea PSD, negocierea era blocată.
Aţi vorbit de utilitate, dar principiile etice ale PNL unde îşi mai găsesc locul?
Aţi avea dreptate dacă PNL i-ar primi în interiorul său pe membrii actuali ai PC. Ceea ce nu se întâmplă. În momentul în care PDL s-a aliat la guvernare cu PSD, PDL susţinea că luptă împotriva comunismului şi pentru Legea lustraţiei. Şi nu ştiu să i se fi făcut acest reproş. O alianţă politică nu e totuna cu absorbţia unei forţe politice în interiorul partidului respectiv. Deci nu cred că despre asta e vorba. E vorba de o coaliţie politică pe care, asta e stupoarea mea, opinia publică la care vă referiţi n-a înfierat-o când s-a făcut între partidul d-lui Băsescu şi partidul d-lui Iliescu, dar o înfierează când se face la grupa mică, între PNL şi PC. Nu înţeleg de ce. Convenţia Democratică a fost destul de incriminată de către nucleul său dur pentru că s-a aliat cu partidul d-lui Roman, dar n-avea ce face, altfel nu ajungea la guvernare şi nu putea să facă lucrurile pe care le-a făcut. Acelaşi lucru se întâmplă şi acum. Nu văd de ce trebuie să ne inflamăm aşa.
Cum vedeţi utilitatea politică în alierea cu un partid care, în ultimă instanţă, n-a depăşit niciodată 2-2,5%?
Utilitatea politică se probează în timp. Sigur că de aici încolo sunt ipotezele mele, care pot fi infirmate în viitor, nu am pretenţia că sunt Oracolul din Delphi. Întâi, mişcările de aliere sunt totdeauna bine privite de publicul larg. De asta şi ofensiva atât de dură în momentul de faţă în zona mediatică împotriva acestei alianţe, ca să-i anihileze efectul pozitiv. Pe de altă parte, e clar că, în negocierea raporturilor ulterioare cu PSD, această mişcare e utilă. Pentru că, pe de o parte, clarifică acţiunile politice, să nu le spunem chiar ideologice, dar mai ales creează două grupuri egale ca forţă. În al treilea rând, se poate comunica probabil mai uşor cu PSD prin intermediul foştilor colegi, care n-au plecat trântind uşile. Problema este de urgenţă. Pentru că s-au luat nişte măsuri extrem de incompetente şi sălbatice, continuă tentaţia asumării răspunderii pentru tot felul de legi, inclusiv legile siguranţei naţionale. Poate astea nu afectează electoratul de bază, dar pe noi ne pot afecta. Pe mine mă afectează ideea că serviciile secrete vor avea din nou drept de anchetă, ce n-au mai avut din 1990. Faptul că în mod legiferat aceste servicii vor fi exclusiv apanajul preşedintelui României iarăşi nu mi se pare corect. Astea sunt lucruri grave, care vorbesc de o tendinţă cezaristă care trebuie blocată. Asta e prima urgenţă. După aceea vorbim de restul.
Credeţi că este fezabilă o schimbare a majorităţii parlamentare, adică UDMR, care este cheia, îşi va schimba poziţionarea?
UDMR va avea de ales, în faţa unui asemenea bloc politic, între a mai sta cu PDL cât poate să mai stea la guvernare sau a-şi asigura o colaborare pe termen lung, pe viitor. Aţi văzut că UDMR nu a fost foarte fericit de propunerea lui Cristian Preda cu o alianţă veşnică cu PDL. E un semnal. Eu nu zic, toate astea sunt în zona posibilului, nu a realului, vom vedea ce se întâmplă. Dar ceva trebuie să se întâmple, pentru că această cascadă de asumări pe bandă rulantă, în pofida reacţiei generale... Eu iau ca exemplu doar Legile educaţiei, unde nu e vorba nici de interese salariale, încăpăţânarea asta de a distruge orice fel de autonomie universitară, cu orice preţ, mie mi se pare simptomatică. Nu pot fi lăsaţi aşa. Sunt o gaşcă, iertaţi-mă, care face ce vrea, e ca şi cum băieţii din cartier au pus mâna pe postul de poliţie. Nu se poate aşa!
În ideea că tot acest proiect reuşeşte, pe baza căror legături şi proiecte comune, în afară de „jos Băsescu“, va guverna alianţa?
Îmi permiteţi să vă amintesc că principalul proiect al Alianţei D.A. a fost „jos Năstase“ şi că atunci erau aliaţi pentru guvernare un partid de centru-dreapta, cum e PNL, şi un partid membru al Internaţionalei Socialiste, foarte de stânga, care era PD. Şi nu s-a întâmplat nici o nenorocire.
Doar că s-a destrămat...
Dar nu din cauză că unii erau la dreapta şi alţii la stânga, că între timp PD a trecut cu arme şi bagaje la dreapta în jumătate de ceas. Deci nu asta a fost problema. Unde intră PD într-o combinaţie iese scandal, asta ştim foarte bine. Vedeţi cum funcţionează asemenea coaliţii dreapta-stânga. Au funcţionat şi în România între 1996-2000, cu toate supărările şi toate concesiile, fiecare lasă din preţ. De asta e foarte important, ca părţile contractante să nu fie fundamental inegale, atunci nu mai pot negocia, unii se supun celorlalţi. Dar dacă există grupuri relativ echivalente din punct de vedere al substanţei şi audienţei politice, ele pot negocia, pot stabili şi publica un program de puncte convenite. Aşa cum Convenţia Democratică a publicat, împreună cu PD, în coaliţia din 96, şi a spus public care sunt elementele de program convenite. Erau toate exigenţele pe plan extern şi, pe plan intern, reforma economică şi reforma instituţiilor. Nu trebuie să dramatizăm. Vor negocia, vor spune care sunt punctele cu care sunt de acord, vom vedea dacă ne place ce a ieşit din acordul lor sau nu şi vor guverna sau nu împreună.
* * *
Băsescu

PCR şi-a semnat dispariţia în momentul în care l-a lăsat pe Ceauşescu fără niciun fel de oprelişte să tragă în oameni. Pe plan metaforic, PDL îl încurajează pe d-l Băsescu să-şi ciuruiască adversarii. Nu aşa se comportă o forţă politică responsabilă. În cel mai bun caz, PDL va reveni la nucleul său natural de votanţi, acela din alegerile anterioare triumfului d-lui Băsescu, pentru că restul sunt viitură din popularitatea acestuia.
* * *

Vorbeaţi de declaraţia lui Iliescu, de blocuri politice egale. Credeţi că PSD ar accepta paritatea şi în ce condiţii?
Dacă sunt înţelepţi, colegii politici ai PNL din PSD vor accepta un anume echilibru, poate de tipul celui care a fost la originea primului guvern după alegerile din 2004. Care ar fi avut toate şansele să funcţioneze, dacă nu era înfierat brusc de d-l Băsescu. Dar, pe un program convenit, se poate găsi o formulă. Algoritmul să ştiţi că e o formulă a PD, a nimănui altcuiva, deci ar trebui să-şi pună drepturi de autor pentru formula asta. Se va găsi un algoritm dacă sunt raţionali. Pentru că problema este în momentul de faţă lupta pentru supravieţuirea democraţiei româneşti, care e ameninţată şi la nivelul parlamentului, şi la nivelul societăţii civile. Asta e urgenţa întâi. După aceea, vedem cum se înţeleg pe alte legi.
Cum credeţi că ar trebui să se poziţioneze PDL în actuala conjunctură politică?
Cu tot regretul spun, pentru că este un partid în care aveam mai mulţi prieteni decât în PSD, PDL s-a dovedit absolut incapabil să domine situaţia, din două puncte de vedere. Pe de o parte, pentru că guvernarea pe care au produs-o este cea mai proastă guvernare din memoria istorică a României. Şi brutală, şi lipsită, cel puţin în aparenţă, de orice fel de competenţă. Pe de altă parte, pentru că, aşa stând lucrurile, partidul, ca forţă politică, nu cenzurează nici guvernarea d-lui Boc şi nici excesele temperamentale ale d-lui Băsescu. Partidul Comunist Român şi-a semnat dispariţia în momentul în care l-a lăsat pe Ceauşescu fără niciun fel de oprelişte să tragă în oameni. Pe plan metaforic, PDL îl încurajează pe d-l Băsescu să-şi ciuruiască adversarii. Nu aşa se comportă o forţă politică responsabilă. Deci, părerea mea e că, în cel mai bun caz, PDL va reveni la nucleul său natural de votanţi, acela din alegerile anterioare triumfului d-lui Băsescu, pentru că restul sunt viitură din popularitatea lui Traian Băsescu, nu aparţin de fapt acestui partid.
Deci nu creditaţi analiza că de fapt este o oportunitate, în sensul că acest culoar de dreapta a fost lăsat liber?
Dimpotrivă, culoarul e cât se poate de ocupat. Pe de altă parte, cu tot regretul, statistic vorbind, numărul celor care sunt afectaţi personal în convingerile lor, în principiile lor de o alianţă între PNL şi PC, respectiv chiar de o alianţă între PNL şi PSD, e foarte mic. Dacă vreţi, cred că e echivalent chiar cu nucleul dur al PNŢ din 1990, spre 3%. Nu e nici o plăcere, mai ales că e şi nucleul meu, nu numai al altora. Gândiţi-vă ce eficacitate electorală au avut în ultima decadă. Asta e ţara care trebuie guvernată, nu iluziile noastre. În 90 aveam dreptul să ne închipuim. Noi trăim într-o lume destul de închisă. De 20 de ani vorbim între noi. Marea majoritate a românilor nu au problemele noastre. Au probleme de supravieţuire, au probleme de rate, probleme pe care, pe toate, PDL le-a lovit, toate, fără excepţie. Niciodată, parcă nici în vremea lui Ceauşescu, nu m-am simţit atât de personal jignită de o guvernare care s-a uitat în ochii mei şi mi-a spus că nu am ce căuta în sistem. Lucrurile astea nu se iartă.
Credeţi că electoratul liberal va reacţiona pozitiv, adică tot într-o proporţie atât de mică precum majoritatea românilor la această alianţă, care, totuşi, încalcă anumite principii ale PNL?
Nu le încalcă mai mult decât alianţa cu PD. Electoratul PNL e destul de informat şi de educat în genere ca să-şi dea seama că nu e o diferenţă capitală între această alianţă şi alte alianţe pe care le-a acceptat din partea partidului pe care îl susţine.
Cum vedeţi criticile venite din interiorul PNL, care merg, iată, până la a cere un congres extraordinar pentru stabilirea unei linii politice, într-un sens sau celălalt?
Ar fi fost suspect să fie unanimitate. Atunci chiar mă minunam. PNL n-a fost niciodată un lac liniştit. Mi-amintesc că, într-o conversaţie, Crin Antonescu îmi spunea, în timpul guvernării Tăriceanu, când era mai rău în relaţia cu Traian Băsescu, că PNL ar trebui să-i facă o statuie lui Băsescu, că niciodată n-a fost aşa de unit. E normal ca fiecare să aibă opinia lui, pornirile lui. Sunt oameni supăraţi, de una-de alta, pe Crin, pe actuala conducere. Nu mi se pare nimic anormal.
Vă citez o declaraţie a lui Crin Antonescu din 16 iulie 2006, după ce Dan Voiculescu a primit acea decizie de colaborare cu Securitatea din partea CNSAS. Spune d-l Crin Antonescu: „d-l Voiculescu ar trebui să se retragă atât din Senat, cât şi din viaţa politică“. Cum se împacă aceste declaraţii cu ce se întâmplă acum?
Doamnă Pora, ştim foarte bine, declaraţia asta priveşte sentimentul personal al celui care o face, dorinţa lui de a vedea un parlament mai independent faţă de forţele trecutului, care e foarte sinceră. Eu îl cunosc pe Crin Antonescu de foarte multă vreme şi ştiu foarte exact cât e de sincer. Dar în viaţa politică trebuie să colaborezi.
Cu oricine...
Nu chiar cu oricine. Nu l-aş sfătui să colaboreze cu România Mare, de pildă. Nu pentru că nu are procente, ci pentru că e România Mare. Chiar dacă e influent şi în afaceri, şi în politică, d-l Voiculescu, formal, a cedat puterea altora. Dar astea sunt delicatesuri. Nu e cu nimic mai moral sau mai puţin moral să fii aliat cu PC decât să fii aliat cu PSD, cu care văd că alţii se pot alia într-o veselie.
Unul dintre argumentele d-lui Crin Antonescu pentru această alianţă este trustul media al d-lui Voiculescu. Cum vedeţi acest lucru? E un argument solid sau doar o justificare?
E un argument, pentru că în orice bătălie politică media sunt esenţiale. Problema e nu să te favorizeze, ci să nu te lovească. E un fel de pact de nonagreasiune.
Oricum, Antenele n-au lovit niciodată în d-l Crin Antonescu.
Dar nu poţi să ştii ce se întâmplă. Nu-i adevărat, în momentele electorale, când erau legaţi de relaţia cu PSD, au lovit în liberali destul de dur. Problema e să-ţi câştigi o anume neutralitate binevoitoare din partea cât mai multor instituţii de presă. E normal, face parte din regula jocului politic în orice lume democratică. Fără presă, nu poţi comunica decât cu un număr foarte restrâns de oameni.
Credeţi că Antenele au dat dovadă până acum de o neutraliate binevoitoare?
Antenele greşesc fiind excesiv de vehemente împotriva d-lui Băsescu. Dar greşesc dintr-un motiv foarte clar: asta le cere auditoriul lor. În momentul în care devin mai neutri faţă de actualul regim pierd audienţă. Ăsta e publicul lor şi ei trebuie să servească acest public. Nu e un public care să le impună să fie extrem de elogioşi cu PNL, nu vă imaginaţi. Îl ştim de pe vremea când s-au constituit Antenele.
Din punctul dvs. de vedere, aţi fi luat o astfel de decizie, dacă aţi fi avut un cuvânt de spus, dacă ar fi fost să daţi un sfat, aţi fi mers pe această linie a alierii cu PC?
În 1996 n-am avut nicio ezitare să susţin ideea preşedintelui de alianţă cu PD şi cu UDMR în turul doi al alegerilor. Asta sunt, am o amintire prea precisă a aritmeticii din clasele primare ca să nu reacţionez în felul acesta. Afectele personale n-au ce căuta în consilierea politică, le laşi acasă. Nu e un lucru nici ticălos, nici definitiv să închei o alianţă în politică. Nu e un lucru rău în sine. Rezultatele lui pot fi mai bune sau mai rele, în funcţie de felul în care ai negociat. Dar nu orice compromis e compromiţător.

luni, 17 ianuarie 2011

Un interviu cu Sabina Fati

 România Liberă de azi, 17 ianuarie 2011, publică interviul pe care i l-am dat dnei Sabina Fati joia trecută, pe 13 ianuarie. În textul publicat azi, apar cu exactitate opiniile mele în privința alianței dintre PNL și PC, cu excepția a două fraze în care mă refeream la faptul că un partid care a fuzionat în 2002 cu PNR-Măgureanu nu era cu mult mai onorabil în 2004, cînd cu Alianța DA, decît e acum PC. E probabil că argumentul meu era prea încîlcit, drept care a căzut la cules. În rest, iată interviul:


Fosta consilieră a preşedintelui Emil Constantinescu şi susţinătoarea lui Crin Antonescu în campania pentru prezidenţialele din 2009, Zoe Petre, argumentează că alianţa PNL-PC este nu doar oportună, ci şi necesară pentru liberali: în primul rând, pentru că în acest fel PNL poate discuta de la egal la egal cu PSD la negocierile pentru marea alianţă, în al doilea rând, fiindcă şi-a asigurat un trust media prietenos, şi, nu în ultimul rând, fiindcă în acest fel liberalii pot pune umărul serios la schimbarea actualei puteri.

V-a surprins alianţa pe care Crin Antonescu liderul PNL, a făcut-o cu Partidul Conservator?
Z.P.: Nu pot să spun că m-a surprins pentru că, după părerea mea, o parte din pierdere, dar şi o parte din câştigul lui Crin Antonescu se bazează pe politica foarte realistă de alianţe, care s-a manifestat, de altfel, şi în campania electorală din 2009. Dacă suntem atenţi la ce spune, observăm că teza lui şi a partidului care l-a urmat în toată această perioadă a fost că prioritatea este aceea de a înlocui conducerea PDL, care a pus o presiune greu de suportat asupra tuturor cetăţenilor României. Pornind de la această ipoteză, orice politică de alianţe este raţională.
Se vorbeşte deja despre o mare alianţă formată de PNL, PSD şi PC. De ce-ar fi fost nevoie să facă Partidul Naţional Liberal o alianţă cu Partidul Conservator? Nu e o pierdere de imagine prea mare? N-ar fi fost mai simplu pentru liberali să intre pur şi simplu în această alianţă, fără să se lege la cap cu Dan Voiculescu?
Z.P.: În partida de şah pe care o joacă Crin Antonescu şi Victor Ponta - partidă în care liderul PSD nu a fost deloc deschis către un dialog cu PNL -, alianţa cu PC a fost o alianţă necesară. Aceasta e concluzia mea, bazată pe informaţiile publice, nu pe altfel de date din interior, fiindcă am stat destul de retrasă în ultimele luni.
Dacă aţi fi fost în proximitatea lui Crin Antonescu şi ar fi trebuit să-i daţi sfaturi politice în legătură cu aceste aranjamente, l-aţi fi îndemnat să facă această alianţă pragmatică?
Z.P.:
E foarte greu să vă răspund, fiindcă eu nu fac parte din generaţia pragmatică, de aceea nici nu consiliez în situaţii care cer pragmatism, dar pot să înţeleg pragmatismul unei mutări pe tabla politică de şah aşa cum am înţeles-o întotdeauna. În această situaţie, cred totuşi că se face o confuzie apelând la afecte, fiindcă în acest caz e pur şi simplu un calcul raţional, de aritmetică.
În urma acestui calcul raţional, de aritmetică, electoratul tradiţional al liberalilor va fi convins oare de pragmatismul lui Crin Antonescu?
Z.P.:
Întotdeauna există şi pierderi, nu există mişcări politice care să nu coste. Problema este cât sunt de mari aceste pierderi, iar pe de altă parte, de unde ştim noi că PNL a atras doar electorat tradiţional.
Criticii din interiorul PNL, cei care s-au opus acestei alianţe cu Partidul Conservator, îi reproşează lui Crin Antonescu faptul că această prietenie cu partidul lui Dan Voiculescu încalcă întrucâtva „principiul lustraţiei", aplicat cu destulă hotărâre până acum de liberali.
Z.P.:
Este vorba doar de lustraţia din interiorul partidului.
Totuşi, o alianţă cu un partid condus şi fondat de un lider care în vremea studenţiei a fost informator al Securităţii, iar după aceea a condus una dintre firmele Securităţii până după momentul decembrie 1989 este o alianţă în afara principiilor liberale.
Z.P.:
A fost un principiu aplicat cu oarecare ezitări. Alianţa cu PD nu era cu nimic mai sănătoasă sau mai bolnavă.
Alianţa cu Partidul Conservator este totuşi altfel percepută, inclusiv de cei care o critică din interior.
Z.P.:
Şi alianţa cu PD a fost criticată, chiar Crin Antonescu a fost împotrivă. Când se iau astfel de decizii politice mi se pare natural să existe opoziţii: unanimităţile sunt suspecte în asemenea situaţii.
Au fost anumite discuţii în PNL privitor la posibila sancţionare a celor care nu au fost de acord cu această alianţă şi care au făcut valuri în presă cu opoziţia lor.
Z.P.:
Ar fi o prostie, e dreptul lor la opinie, nu e nimic reprobabil să ai o altă viziune politică. PNL a fost mereu un partid care a acceptat frământările.
Cei care s-au opus alianţei cu PC au adus în discuţie inclusiv felul în care a fost sancţionată Mona Muscă, după decizia CNSAS. Credeţi că această paralelă, Mona Muscă - exclusă, Dan Voiculescu - aliat, va fi judecată în această ecuaţie şi de electoratul liberal?
Z.P.:
Eu nu constat deocamdată că PNL a fuzionat cu PC.
Nu au fuzionat, dar la alegeri vor merge sub numele de ACD, Alianţa de Centru Dreapta, iar protocolul prevede ca ea să funcţioneze cel puţin până în 2016.
Z.P.:
E o alianţă politică între două partide cu ideologii compatibile şi cu o sumă de resurse umane foarte diferite. Una e să fii prieten cu cineva şi alta e să te căsătoreşti.
Din punctul dumneavoastră de vedere, ce câştigă PNL din această alianţă?
Z.P.:
Evaluarea mea, după cantitatea enormă de ostilitate pe care o constatăm în zona democrat-liberalilor, mă tem că era un pericol ca PDL să se alieze cu PC. În aceste condiţii, pot înţelege de ce este o asemenea isterie. Aceasta este o explicaţie personală, fiindcă mi s-au părut excesive reacţiile: de ce PDL se poate alia cu oricine şi rămâne bun? PDL s-a aliat cu PSD şi a rămas curat, pe când PNL, dacă face câte un gest în afara propriului ghetou, e condamnat. Mi se pare că, inconştient sau nu, susţinătorii lui Traian Băsescu au nevoie de un PNL absolut izolat, ca să aibă în ce să dea.
E puţin probabil ca PDL să se fi gândit la o alianţă electorală cu PC.
Z.P.:
De ce să fie improbabil, doar PDL e la putere şi are ce oferi. PNL nu este la putere. Analiza mea se bazează mai ales pe numărul mare de decibeli veniţi din zona PDL.
Dar, dincolo de acest bruiaj de care vorbiţi, ce-ar câştiga PNL din această alianţă, la prima vedere?
Z.P.:
La prima vedere, cred că PNL echilibrează astfel raporturile cu PSD, pentru că, în materie de încredere acordată de electorat personajelor politice, Crin Antonescu se află în top şi, de fapt, în fruntea opoziţiei. În spate are procente multe, mai multe decât a avut PNL vreodată, dar încă nu sunt la egalitate cu cele ale PSD. Regruparea aceasta de forţe creează două componente relativ paritare.
În discursul prin care Crin Antonescu i-a convins pe membrii Delegaţiei Permanente PNL despre necesitatea alianţei cu PC, liderul liberal a vorbit şi despre avantajul de a avea în spate un trust media de dimensiunea celui fondat de Dan Voiculescu.
Z.P.:
Normal. Nu vi se pare normal? În bătălia politică este normală această discuţie. Îmi aduc aminte că în Statele Unite, preşedintele Emil Constantinescu a fost întrebat de către senatori şi persoane care îl susţineau câte ziare şi câte posturi de televiziune sunt prietenoase. A fost prima întrebare care i s-a pus.
Deci vi se pare normal trocul pentru televiziunile lui Dan Voiculescu?
Z.P.:
Crin Antonescu este invitat peste tot, problema era ca acest trust să nu devină ostil, pentru că pe alocuri, în momentul în care s-a înfierbântat bătălia electorală, e foarte clar că PC a jucat prioritar alături de PSD. Este o măsură de prudenţă, nu este nici un fel de troc.
Această primă alianţă pe care o face PNL este mai ales în favoarea lui Crin Antonescu?
Z.P.:
Nu ştiu dacă este mai ales în avantajul lui. Obiectivul pe care l-a enunţat Crin Antonescu destul de clar este acela de a pune capăt cezarismului numit Băsescu. După aceea mai vedem.
Ar fi primul pas pe drumul lui spre câştigarea prezidenţialelor?
Z.P.:
Până atunci mai e mult, prima preocupare sunt alegerile parlamentare. N-ar avea nici un sens să se gândească de pe acum la prezidenţiale.
Pornind de la alianţa PNL-PC, cum vedeţi aritmetica parlamentară după alegerile de anul viitor?
Z.P.:
Două lucruri sunt foarte importante: în primul rând, ca actuala guvernare să fie cât de cât calmată în această ofensivă de legiferare fără Parlament, care devine extrem de periculoasă, doar dacă vă gândiţi că primele pe agendă sunt legile siguranţei naţionale şi care, aşa cum au fost prezentate până acum, reprezintă voinţa de putere a serviciilor de informaţii. Despre aceste lucruri se vorbeşte foarte puţin, în vreme ce toată atenţia se îndreaptă spre Felix Motanul.
Toată construcţia la care lucrează opoziţia are ca scop eliminarea din joc a preşedintelui Băsescu. Nu e prea puţin?
Z.P.:
E un scop foarte important fiindcă domnul Băsescu a dovedit, schimbând cinci guverne Boc, că nu-i pasă de această ţară. Uitaţi-vă numai în politica externă unde am ajuns: aproape 160 de ani de prietenie cu Franţa s-au dus pe apa sâmbetei, că aşa a vrut domnul Băsescu. PDL s-a dovedit incapabil să-l corecteze şi atunci trebuie făcut ceva să nu se mai continue această situaţie. Poate că un guvern solid non-PDL poate să-l tempereze.
În acelaşi timp, ar putea fi destul de greu de administrat imaginea lui Felix Motanul, după cum spuneaţi mai devreme, în faţa electoratului liberal, care, potrivit cercetărilor, este format în mare parte din oameni informaţi.
Z.P.:
E adevărat, dar cum a fost posibil să gestionezi imaginea PNL cu Stolojan în frunte sau imaginea Alianţei D.A. cu Traian Băsescu, distrugătorul PNŢCD, tot aşa o vor gestiona şi pe aceasta cu Felix Motanul. Dacă de acum încolo doi ani de zile toate ziarele şi toate televiziunile vor repeta doar cuvinte urâte ca troc, sconcs etc., va fi mai greu.
Din ceea ce spuneţi, alianţa PNL cu PC nu e neapărat în favoarea lui Crin Antonescu, dar este cu certitudine în defavoarea PDL.
ZP:
Absolut, iar din acest punct de vedere alianţa trebuia făcută pentru că actualul guvern  este cel mai destructiv pe care l-a avut România în ultimii 20 de ani.

duminică, 16 ianuarie 2011

Catherine Durandin & Zoe Petre, România post 1989

 
Cuprins

Zoe Petre
Cuvânt înainte la ediţia în limba română / 7

Catherine Durandin
O ELIBERARE DIFICILĂ / 11
   Drumul lung al eliberării / 14
   O eliberare zbuciumată / 25
   Eliberare şi epurare / 32
   Opacităţi / 37
   Iarna românească, noiembrie 1989:
       nu se întâmplă nimic / 40
   Semnale ciudate / 43
   Ultimul congres al Partidului Comunist / 47
   Întrebări… / 50
  Atunci… / 57

Zoe Petre
ROMÂNIA, SFÂRŞITUL LUI 1989 / 63
   Noiembrie, ultimul bal... / 63
   La capătul puterilor / 66
   O liberalizare bine temperată / 73
   Naţional-comunismul / 83
   Noiembrie mohorât / 91
   A fost sau n-a fost? / 96
   Timişoara / 98

Zoe Petre
REVOLUŢIA ŞI „REVOLUŢIA ÎN DIRECT” / 101
   Instantaneul unei puteri care se prăbuşeşte / 101
   Noaptea / 104
   Un imaginar care aşteaptă să fie descifrat / 105
   Jos comunismul! / 111
   Armata / 114
   Semne / 116
   Revoluţia în direct şi protagoniştii acesteia / 120
   Cele nespuse / 129

Zoe Petre
MARŞUL CEL LUNG. Democratizarea societăţii
  româneşti, 1990-2007 / 139
   România – o excepţie? / 139
   Cei 20 de ani ai lui Silviu Brucan / 141
   Manipulări / 146
   Sfera politicii / 151
   Din nou începutul: societatea civilă / 157
   Putere versus opoziţie / 158
   Stalinism cu faţă umană / 165
   Iliescu: fenomen sau sindrom? / 172
   Opoziție versus putere/ 175  
  Un parcurs iniţiatic / 190
   O constituţie ambiguă / 195
   Către o alternativă / 198
   Norocul şi nenorocul Convenţiei Democratice
         din România / 212
   Problema minorităţilor / 220
   România şi contextul regional / 223
   Dureroasa renaştere a statului / 226
   Bătălia pentru reforma economică / 242
   Romania agrară şi marile ei dificultăţi / 245
   Cetăţenia europeană şi provocările acesteia / 251
   Scena politică şi actorii ei / 253

CATHERINE ŞI ZOE / 269

Catherine Durandin
CONCLUZII FĂRĂ CONCLUZII
   Sfârşit… / 281
   Dacă este vorba despre DEMOCRAŢIE
       şi POLITICĂ… / 283

Zoe Petre
CONCLUZII BIS: ROMÂNIA, STUDIU DE CAZ/ 287

Bibliografie / 293

sâmbătă, 15 ianuarie 2011

România post 1989

La editura Institutul European de la Iași a apărut în traducere română cartea-dialog pe care am publicat-o în 2008 la Paris împreună cu Catherine Durandin, România post 1989.
Cartea e compusă din trei secțiuni. O primă parte se referă la toamna și iarna lui 1989: mai întîi Catherine, apoi eu, relatăm propriile noastre gînduri despre preliminariile și desfășurarea Revoluției din decembrie 1989. O a doua parte, Marșul cel lung, e scrisă de mine și încearcă să explice ce s-a întîmplat în România din 1990 pînă azi. O a treia secțiune, Concluzii fără concluzii, rămîne deschisă unor interogații reciproce despre viitor.

Catherine DURANDIN este profesor la Institutul de Limbi și Civilizații Orientale, INALCO, de la Paris, excelent specialist în istoria contemporană. A publicat mult despre România, și lucrări excelente de cercetare, și cîteva romane remarcabile:
http://www.iris-france.org/cv.php?fichier=cv/cv&nom=durandin 
sau http://www.bibliomonde.net/auteur/catherine-durandin-837.html

Un excelent interviu cu Catherine Durandin în revista punkt, http://punkt.md/revista/citeste/articol/catherine_durandin///nc/29.html

Iată prima parte a interviului, care povestește cum a ajuns Catherine Durandin să fie preocupată de România.  Urmarea se referă la Republica Moldova și e cel puțin la fel de interesantă


"Nu va avea loc o schimbare

majoră a politicii externe americane şi europene

occidentale faţă de ţări

ca Moldova"



Catherine Durandin – istoric, scriitoare, profesor universitar, analist politic – este preocupată de jocul (adesea ascuns de ochii lumii) al marilor puteri, mai ales al Statelor Unite ale Americii, la scară internaţională. C. Durandin este interesată de asemenea de ţări aflate la hotarul sferelor de influenţă ale marilor puteri şi ţinute ostatice de acestea din urmă. Astfel, C. Durandin ajunge să studieze istoria României, naţional-comunismul românesc. Pe această cale, descoperă Moldova, ţară aflată la răspîntia unor forţe şi interese diverse şi adesea divergente. Moldova o atrage prin eterogenitatea ei culturală (o „Românie rusească” şi o „Rusie românească”, „fără Rusia şi România”, aşa cum s-a exprimat), dar şi prin integrarea acestei eterogenităţi într-o identitate pe care C. Durandin o vede mai puţin problematică şi conflictuală (aşa cum o percep mulţi intelectuali moldoveni), ci mai curînd ca pe una decomplexată şi deschisă, datorită sentimentului de apartenenţă al multor moldoveni, sub imperiul rus şi cel sovietic, la o „mare cultură”.
Invitată să participe la colocviul „Memorie şi reconciliere” organizat de Alianţa Franceză din Moldova la Chişinău, pe 8-9 decembrie 2008, C. Durandin a acceptat cu bunăvoinţă să-mi acorde un interviu. I-am adresat trei întrebări care, la acel moment, mi s-au părut importante. Prima întrebare se referea la felul în care a descoperit România şi Moldova. A doua întrebare avea drept obiect impresiile sale de la colocviul „Memorie şi reconciliere”. În sfîrşit, ultima întrebare punea în discuţie contextul internaţional actual (după alegerile în SUA şi Rusia) şi influenţa pe care acest context ar putea-o avea asupra situaţiei socio-politice în ţările din Europa de est, şi anume în Moldova.



Cum am descoperit România şi istoria României? De fapt, e destul de simplu: la început a fost un interes strict intelectual. Dar nu numai intelectual… Am crescut într-o familie franceză „pur sînge”, marcată de cea de-a Cincea Republică (după 1958) şi de politica lui De Gaulle, care a dorit o deschidere spre est şi care i-a atribuit o mare importanţă chestiunii naţiunilor şi naţionalismelor în Europa de răsărit. Din acest motiv De Gaulle a vizitat Uniunea Sovietică; el îi zicea Uniunii Sovietice – Rusia. La fel, De Gaulle a fost în Polonia în 1967 şi în România în mai 1968. La liceu noi eram foarte anti-americani la acea vreme, ne opuneam cu fermitate războiului din Vietnam şi deci, această deschidere spre est m-a interesat şi în mod particular ţările care amestecau naţionalismul şi comunismul, cum era România. Pe atunci încă nu citisem aproape nimic despre România şi nu cunoşteam româna. M-am înscris prin urmare, în timp ce eram studentă la istorie la Sorbona, la Şcoala de Limbi Orientale, la română. Am plecat în România pentru prima dată ca studentă în 1969 şi 1970, cu o bursă a Ministerului francez al Afacerilor Externe.



Descoperisem o lume nouă: o lume mult mai puţin dezvoltată, o lume închisă, o lume provincială, o lume totalitară, dar şi, în acelaşi timp, o lume extrem de înduioşătoare, pe măsură ce ascultam, la oamenii pe care îi întîlneam, amintiri din epoca interbelică. O întrebare brutală nu-mi dădea pace: cum se poate oare trăi în această parte a Europei şi ce aş fi făcut dacă aş fi avut 20 de ani, dar nu la Sorbona, nu la Paris, ci la Bucureşti? Mă frămînta întrebarea: aş fi rămas oare în România? Aş fi putut oare lua atitudini contestatare, insolente cu care eram obişnuiţi ca studenţi la Paris în generaţia lui mai 1968? Sau aş fi hotărît să plec? M-am gîndit foarte mult la durerea pe care o reprezintă exilul şi abandonul propriei tale limbi, pentru a te putea ajusta în altă parte. Toate aceste lucruri au făcut să revin în mod regulat, practic în fiecare vară, cu burse franceze la Bucureşti, unde mi-am făcut prieteni. Era locul meu solitar, pentru că plecam de fiecare dată de una singură, fără fostul meu soţ, fără familie. Aici era locul meu, imaginarul meu, ieşirea mea liberă, paradoxal, într-un spaţiu care nu era deloc liber. Nu am acceptat niciodată ideea că acei ani – sfîrşitul anilor 1960, începutul anilor 1970 – au fost o pagină frumoasă din istoria României. Era un sistem extrem de greoi, extrem de naţionalist şi provincial, la fel ca discursul istoric, amplu, emfatic, aşa cum era el la tovarăşii istorici, un discurs comemorativ (în 1977 se celebra războiul de independenţă, dar se uita de războiul rus dus alături de români etc.), un discurs foarte orgolios şi patetic. Aveam impresia că nu mai era loc aici pentru o înţelegere a lumii exterioare, nici măcar a lumii sovietice.



 CD la Chișinău, 2008

Această lume a devenit şi mai întunecoasă în anii 1980. M-am întors pentru ultima dată înainte de 1989, în 1980. Era insuportabil pentru mine, căci eram însoţită de dimineaţă pînă seara de un „ghid” oficial care le interzicea tuturor, prietenilor mei, să mi se adreseze. Am decis să nu mă mai întorc, ci să continui să cercetez istoria României, în Statele Unite, la Roma, la Vatican, la Geneva, pentru a încerca să rămîn în spaţiul românesc, deşi de la distanţă. Am revenit în România în mai 1990, complet tulburată, la primele alegeri libere, cel puţin la urne, dacă nu şi în mentalităţi. Apoi a început istoria tranziţiei, cu misterul a ceea ce s-a stricat şi a ceea ce s-a păstrat. Ceea ce m-a frapat după 1989-1990 era continuitatea istoriei sociale, a istoriei mentalităţilor, a istoriei reţelelor dominante, a „întoarcerii hainei pe dos”, pentru că oamenii pe care i-am întîlnit în anii 1980, i-am regăsit la conducerea Academiei de Ştiinţe sau în anumite posturi de răspundere la NATO, după 1990 şi chiar şi astăzi.

PNL & Crin Antonescu – a treia sansa (I) | CorectPolitics

Dan Pavel, cît se poate de Corect:

PNL & Crin Antonescu – a treia sansa (I) | CorectPolitics: "- Sent using Google Toolbar"

vineri, 14 ianuarie 2011

Despre cezarism

 CAIVS IVLIVS CAESAR

În cîteva intervenții publice recente, am optat la repezeală pentru noțiunea de cezarism cu referire la tentația de concentrare a puterii atît de vizibilă - și de supărătoare - la Traian Băsescu.
Nu-mi pare rău că am folosit un termen elegant pentru a desemna această joasă pulsiune obsedată de voința exercitării unui control global samavolnic. Îmi pare însă rău că l-am adus indirect în discuție pe Caius Iulius Caesar, unul dintre cei mai impresionanți oameni de stat pe care Antichitatea i-a oferit posterității drept model: un orator care știa să se adreseze nu doar plebei sau soldaților (pe care i-a repectat totdeauna și cărora nu s-ar fi încumetat niciodată să le scadă solda sau honesta missio, compensația de lăsare la vatră); un prozator de-a dreptul genial și unul dintre cei mai cultivați aristocrați ai Romei. E drept, nu se prea lupta cu corupția proprie sau a apropiaților lui. Dar a început construcția unui sistem care avea să diminueze drastic corupția ca sistem, astfel că, în generațiile următoare, administrația romană în provincii va fi un model de birocrație neiertătoare, dar legalistă, cam ca IRS în America. Și iarăși, e adevărat că și Caesar era chel.
Mi se pare, de aceea, cu totul nedrept față de această mare personalitate a istoriei, Caesar, să fie adus în discuție nici măcar de-a valma cu


CESARE BERLUSCONI
 - și cu atît mai puțin cu

[IMP. CAESAR]TRAIAN[VS] BĂSESCU


De Cleopatra nici nu mai poate fi vorba!





miercuri, 12 ianuarie 2011

Amintiri din copilărie

Fiindcă trebuie să scriu un text despre Churchill și România, m-am gîndit aseară la acest personaj și mi-am adus aminte de Memoriile lui - una dintre lecturile preferate ale tatălui meu. Eram încă naivă cînd le-am citit, dar îmi amintesc perfect cît m-a impresionat senzația aproape fiizică de suferință amestecată cu umor cu care scrie el despre constrîngerile alianței cu Rusia lui Stalin.
Publiciștii Germaniei lui Hitler, și chiar acesta personal, nu au încetat să cheme Marea Britanie la o alianță "naturală" cu Reichul, și să tune/fulgere împotriva trădării taberei anticomuniste de către englezi. Dacă era după o mulțime de babe de ambe sexe care jelesc la căpătîiul PNL acum, Hitler ar fi cîștigat războiul, iar Anglia ar fi ajuns, Albion ca Zăpada, prizonieră a nazismului anti-comunist.

luni, 10 ianuarie 2011

Cîteva observații

În legătură cu agitația pe care o suscită decizia PNL de a se alia cu PC, multe adevăruri s-au spus deja, dar mai sînt cîteva enunțuri pe care nu le-am citit/auzit - poate doar din vina mea - dar care, cred, ar trebui spuse.
Cel dintîi este o propunere: propun să se interzică formularea oricărei jelanii cu privire la felul în care liberalii își conduc politica de alianțe acelor publiciști și comentatori care fie că au lăudat, fie că nu au deplîns ori criticat alianța PDL-PSD în 2008/9. Nu voi înțelege de ce PDL și Traian Băsescu - atît de vajnici apărători ai dreptei și adversari ai comunismului - s-au putut alia la guvernare cu PSD și PC în aplauzele galeriei, iar PNL ar trebui să rămînă pe veci într-un ghetou politic fără ieșire. Poate facem o listă a celor care au lăudat, sau măcar scuzat, alianța cu PSD, Iliescu, Geoană, Ponta, Năstase, despre care dl Băsescu declara că-i împlinește un vis, și îi silim să tacă acum din gură.
Al doilea: știu că există și persoane de bună credință (tot mai puține, mă tem), care chiar suferă moralmente pentru aceste combinații electorale pe care nu le acceptă. Prea puține dintre aceste persoane chiar au militat în sau măcar alături de PNL, cei mai mulți, de ambe sexe, sînt foști sau actuali simpatizanți ai AC, dintre cei care strigau cu înflăcărare în Piața Universității "noi NU sîntem partide". Pe aceștia îi rog prietenește să înceapă prin a reînvăța aritmetica din cl. I-IV, iar apoi să răspundă clar și concis la următoarea întrebare: cîtă vreme, de 20 de ani, electoratul - adică și noi - refuză să voteze masiv pentru un singur partid - vă amintesc că, încă din 1992, FDSN/ PSD nu a mai controlat decît cel mult 45% din parlament, că, în 1996, CDR conducea cu puțin peste 30%, și că, atît în 2004, cît și în 2008, parlamentul s-a divizat constant în 3 treimi inegale - cum ar proceda ei dacă doresc să nu rămînă pe veci în opoziție?
Dacă îmi răspund corect, răspunsul va fi că PNL e obligat fie să rămînă izolat în opoziție perpetuă, fie să se limiteze la o alianță cu PDL, în vreme ce PDL se poate alia cu oricine - chiar și cu PRM, vezi situația din Consiliul General București.
Ca să nu mai adaug că, în ce mă privește, între Felix Motanul și Popeye Marinarul e doar o diferență de vîrstă.

joi, 6 ianuarie 2011

Andrei Marga despre Legea educației

Delirul lui Traian Băsescu
de Andrei MARGA
Corect Politics, 6 ianuarie 2011

Traian Basescu ma obliga sa-i raspund din nou. O fac fara sa reiau ceea ce am spus recent in replica ”Esecul imposturii”. Este clar, dupa deliranta sa declaratie din 4 ianuarie 2011, ca, fiindu-i frica de caderea in sondaje si de alegeri, el promulga la repezeala o Lege a Educatiei prin care vrea sa transforme din timp directori de scoli si licee si rectori in agentii sai electorali.El stie ca altfel il asteapta procesele (flota navala, uzurparea constitutionala si altele). Poate de aceea, in declaratia sa nici nu mai apar termeni, pentru el blamati, precum ”profesori” sau ”autonomie universitara”.
Fac sapte observatii factuale, cat se poate de succint.
Prima este ca reforma 1996-2000 a permis incheierea pozitiva, deja in mai 2000, a negocierilor de aderare a Romaniei la Uniunea Europeana pe capitolul ”Educatie si formare profesionala” (primul capitol incheiat de tara noastra), spre cinstea slujitorilor scolii romanesti. A fost singura reforma din Romania evaluata pozitiv de agentii internationale. Faptul este atestat de documente care sunt publice.
A doua observatie este ca tocmai Traian Basescu si persoanele numite de el au stricat invatamantul. Cele mai gresite masuri au fost luate in 2005-2006, iar faptul se poate atesta, de asemenea, pe acte, cu precizie.
A treia este ca toate, absolut toate solutiile din legea 2011, cu care se lauda Traian Basescu (curriculum la dispozitia scolii, descentralizare si integrare in comunitate, raspunderea publica a universitatilor, finantarea per capita, ierarhizarea universitatilor, abolirea vechimii in accesul pe postul de profesor, concursul pentru decanat si rectorat, masurile anticoruptie si multe altele) sunt preluate din ”reforma Marga”, pentru a-l cita pe preopinent. (Se poate observa, de pilda, volumul Andrei Marga, ”Anii reformei (1997-2000)”, EFES, Cluj, 2007, 570 p.). Traian Basescu a integrat solutiile plagiate intr-o politizare primitiva, care nu se mai practica in Europa, a invatamantului.
A patra este ca opozitia la Legea Educatiei nu inseamna adversitate fata de reforma (Traian Basescu, de altfel, n-a putut face nici macar reforma transporturilor, succesorul sau din 2005 trebuind sa incheie negocierile de la Bruxelles). Chiar parlamentari ai PDL i-au spus, la Cotroceni, ca ”legea e proasta” si ”centralizeaza excesiv invatamantul”. Reprezentanti ai Uniunii Europene au exprimat, la Bucuresti, o opinie similara. Nici o forta din invatamant - sindicate, parinti, studenti, profesori - nu a agreat eronata lege a lui Traian Basescu.
A cincea este ca Traian Basescu vorbeste, ca in 2004, de ”baroni” (acum ii gaseste in universitati), de plagiat, nepotism, privilegii ale profesorilor. In toate se insala sau minte. Pe plagiatori, daca il intereseaza, ii gaseste inainte de toate printre cei care il consiliaza. Ce nepotism e mai exemplar decat promovarea unei odrasle agramate in institutii respectabile ale noii Europe? Nici un profesor nu are privilegii. Iar clanurile, daca au existat, au fost tocmai in universitatile protejate de Traian Basescu (una a si creat, de altfel, un partid de buzunar al acestuia).
A sasea este ca, dupa ce a mobilizat angajati contra pensionari, nebugetari contra bugetari, tineri contra celor mai putini tineri etc., Traian Basescu incita acum asistentii si lectorii contra profesorilor universitari. Astfel de ”minirevolutii culturale” nu au dat rezultate nici in 1952, nici alta data. In fapt, Traian Basescu e cel care este la originea opririi, in 2009, a concursurilor pentru posturi didactice, el este sursa taierii salariilor si veniturilor, care au lovit in aceste grade didactice. Profesorii universitari, previzibil izgoniti de un presedinte iresponsabil, vor fi buni in universitati din alte tari. Castiga astfel Romania? Din pacate, nu! Tocmai intr-o epoca in care fiecare tara isi gospodareste cu parcimonie specialistii (Italia, Germania, Franta si alte tari au luat deja masuri in acest sens)!
A saptea este ca in orice pozitie pe care am detinut-o - ca ministru sau ca rector - veniturile personalului, de la profesor la rector, au fost una dintre grijile mele si au crescut in mod legal. In 2000 s-au marit salariile in invatamantul din tara cu peste 45%. Bugetul Universitatii Babes-Bolyai a avut aproape in fiecare an excedente din venituri proprii, iar cei care au lucrat au avut venituri stimulative. Nu se pot obtine performante fara a-i sprijini pe oameni.
Nu mai insist asupra aberatiilor din declaratia lui Traian Basescu: ”directorii sunt mai mari decat rectorii”, ”concurenta intre unitatile scolare”, ”suntem la finalul unei dezbateri care a durat patru ani” etc., care se demit de la sine pentru orice om normal. Reamintesc doar ca SUA aplica in momentul de fata programul Obama-Biden de reforma a educatiei. Una dintre optiunile majore ale reformei este asigurarea ”valorii si demnitatii profesorului”. Traian Basescu a ajuns sa decida lucruri la care nu se pricepe. El este prost consiliat si vrea acum o reforma impotriva profesorilor. O astfel de reforma nu a reusit nicaieri, iar un om catusi de putin cultivat sau macar cu scaun la cap nici nu o mai incearca. Ne consolam deocamdata cu observatia unui cititor: escrocheria este insusirea unor semeni, dar Traian Basescu abuzeaza de ea.