www.edu.ro

Din nou despre Legea Educației

Colegii de la Facultatea de Științe Politice continuă acțiunile de protest împotriva spiritului și literei Legii Educației. Iată textul scrisorii pe care o adresează ei celor mai înalte autorități competente în materie. Scrisoarea poate fi acum semnată la adresa http://www.petitieonline.ro/petitie-p12406043.html:
Ştiri:
Scrisoare deschisă adresată
Domnului Traian Băsescu, Preşedintele României,
Domnului Mircea Geoană, Preşedintele Senatului,
Doamnei Roberta Anastase, Preşedintele Camerei Deputaţilor,
Domnului Emil Boc, Primul Ministru al Guvernului României,
Domnului Daniel Funeriu, Ministrul Educaţiei Naţionale,
Preşedinţilor partidelor politice parlamentare,

Educaţia publică este parte a patrimoniului democratic european. Nucleu dur al crezurilor politice liberal, social-democrat şi democrat-creştin, educaţia publică constituie miezul viziunii despre societate purtate de toate mişcările democratice: o societate formată din cetăţeni critici, autonomi în gândire, capabili de discernământ şi neîncrezători în demagogia ce parazitează adesea viața politică. În orice societate modernă nivelul democrației este strâns legat de cel al educației. Apărarea acestei legături este condiţia indispensabilă a libertăţii şi pluralismului. Credem că, prin atitudinea pe care o au faţă de educaţie, partidele româneşti şi responsabilii politici au prilejul să-şi dovedească ataşamentul faţă de valorile democratice, precum şi apartenenţa de substanţă la marile familii politice europene.
Înaintat Parlamentului după o dezbatere publică nejustificat de scurtă, proiectul de reformă a învăţământului românesc desconsideră relaţia dintre educație și cetăţenie. Dimpotrivă, el se hrăneşte dintr-o viziune managerială și utilitaristă, inspirată de un tip de eficacitate ce poate fi cel al unei întreprinderi, dar niciodată al școlii sau universității. În ciuda a douăzeci de ani de regim democratic şi de deschidere europeană, constatăm că, ascuns de un limbaj tehnocratic, supravieţuiește vechiul comandament socialist al integrării dintre învăţământ şi producţie.
În învăţământul pre-universitar, proiectul de reformă dezvoltă trei principii, cel al „finanţării care urmează elevul”, cel al reducerii duratei studiilor obligatorii şi cel al mobilităţii cadrelor didactice, principii care, aplicate în context românesc, vor agrava criza structurală a şcolii.
Într-un sistem de educaţie în care elevii sunt slab şi, mai ales, inegal pregătiţi, iar infrastructura şcolară este adesea precară, „finanţarea care urmează elevul” va adânci diferenţele de pregătire dintre elevi, transformând educaţia de calitate într-un privilegiu de grup social şi spulberând definitiv speranţa egalităţii de şanse a tinerilor români în materie de formaţie şi carieră.
Refuzând, în opoziţie cu practica europeană, şcolarizarea obligatorie până la vârsta majoratului, proiectul abandonează o parte importantă a tinerilor români cu vârsta între 15 şi 18 ani, împingându-i către condiţia de forţă de muncă necalificată.
Dubla dependenţă a şcolii faţa de Ministerul Educaţiei şi de administraţia locală, agravată de preconizata desfiinţare a titularizării cadrelor didactice, va consolida raporturile clientelare deja existente în multe cazuri între direcţiile şcolilor, inspectorate, personalul politic şi administraţia locală, punând sub semnul precarităţii însăşi profesia de educator.
În învăţământul superior, proiectul de lege întăreşte capacitatea de control şi intervenţie a Ministerului, supunând Universitatea unei logici de funcţionare exclusiv antreprenoriale. Autonomia și democrația din universitățile românești, semnul intrării în normalitatea occidentală a vieţii noastre academice, sunt astfel grav prejudiciate. Este paradoxal și îngrijorător faptul că, astăzi, într-o perioadă în care democratizarea accesului la studii superioare a luat o amploare fără precedent în România, democrația internă a Universității este subminată printr-un gest politic grăbit.
Principiul autonomiei universitare este cheia de boltă a învățământului european. Proiectul anulează conținutul autonomiei și deschide calea politizării Universităţii prin posibilitatea extinsă pe care o oferă guvernului de a controla Universitatea, de a destitui Rectorii, de a înființa și desființa discreţionar programe de studii și de a decide, fără criterii clare, privilegierea unor Universități în detrimentul altora. Mai mult, proiectul invită Ministerul Educaţiei şi agenţiile publice abilitate la un demers ulterior de reglementare susceptibil să suprime şi ultimele marje de libertate permise spaţiului academic. Dacă litera şi spiritul proiectului vor deveni lege, Universităţile românești riscă să fie aduse într-o situaţie de dependenţă politică şi de mediocritate intelectuală.
Considerăm că ideea Universității prestatoare de servicii corupe adevăratul sens al demersului pedagogic şi al actului de cercetare, în centrul cărora se află întotdeauna cunoașterea. Ideea că Universitatea ar trebui să fie un simplu laborator de producție a unor competențe solicitate de o piaţa a muncii lipsită de claritate şi perspectivă deturnează misiunea fundamentală a Universităţii, aceea de loc al spiritului creator, al autonomiei personale și capacității critice.
În toate societățile moderne, şcoala şi universitatea au rolul de a dezvolta, a conserva și a transmite cunoașterea. Membrii corpului academic nu-şi pot îndeplini misiunea dacă sunt tratați ca prestatori de servicii. Libertatea de a gândi și de a cerceta trebuie să rămână neîngrădită de criterii străine spaţiului academic. Aceasta lege consacră dominația unui mod greşit de a înţelege eficienţa, mascând în acelaşi timp de o manieră rudimentară diminuarea investiţiei publice în educaţie. Viziunea managerială care ghidează întregul proiect subminează grav nu numai caracterul public, dar şi pe cel naţional al şcolii şi al Universităţii. Şcoala nu-şi mai propune să construiască conştiinţa civică şi naţională a tinerelor generaţii, să formeze persoane adaptabile cultural şi profesional, ci numai „competenţe” limitate şi improbabile pentru o piaţa a muncii a cărei evoluţie nu o mai poate prezice nimeni.
Vă cerem aşadar să constataţi împreună cu noi gravitatea acestui moment pentru sistemul naţional de educaţie, să opriţi procesul de aprobare a proiectului de lege şi să vă exercitaţi atribuţiile pentru relansarea dezbaterii publice şi naţionale în jurul reformei învăţământului.
Prof. Dr. Daniel Barbu (Univ. Bucureşti), Conf. Dr. Ionela Băluță (Univ. Bucureşti), Conf. Dr. Alexandra Ionescu (Univ. Bucureşti), Lector Dr. Ruxandra Ivan (Univ. Bucureşti), Conf. Dr. Ligia Livadă (Univ. Bucureşti), Lector Dr. Silvia Marton (Univ. Bucureşti), Lect. Dr. Camil Pârvu (Univ. Bucureşti), Prof. Dr. Florin Ţurcanu (Univ. Bucureşti), Prof. Dr. Laurențiu Vlad (Univ. Bucureşti), Asist. Dr. Claudia Maria Udrescu (Univ. Bucureşti), Conf. Dr. Mihai Chioveanu (Univ. Bucureşti), Conf. Dr. Florin Diaconu (Univ. Bucureşti), Asist. Ştefan Apăteanu (Univ. Bucureşti), Prof. Dr. Iulia Motoc (Univ. Bucureşti), Conf. Dr. Camelia Voinea (Univ. Bucureşti), Lucia Vodă (Univ. Bucureşti), Lect. Dr. Sorin Gabriel Sebe (Univ. Bucureşti)

În 1997, cînd regretatul George Șerban, deputat PNȚCD de la Timișoara - cel ce vorbise pentru prima dată public despre lustrație prin punctul 8 al Proclamației de la Timișoara de la 11 martie 1990 - a depus în Parlament primul proiect de Lege a lustrației, acesta a stîrnit o opoziție vehementă nu doar din partea PDSR și PRM, ci și din partea aliaților CDR _ Partidul Democrat. Cum se știe, PNL a preluat proiectul în 2004. Dupa ani de zile de discuții și de negocieri, in sfîrsit, PD-L a acceptat ca legea lustrației sa fie votată. Cu o conditie însă: șefii misiunilor comerciale române din străinătate (adică dl. Băsescu), și persoanele cu responsabilități în domeniul operațiunilor valutare (adică dl. Stolojan), sa NU intre în categoria lustrabililor. Această probă flagrantă de anti-comunism à la Basescu mi se pare mai mult decît grăitoare.

O Constitutie Pentru Consolidarea Democratiei - Conferinta de Presa

Scoală-te tu să mă așez eu

Acest nobil principiu, aplicat deja de dnii Tismaneanu, Neamțu și Stanomir la fostele institute pentru memoria exilului și, respectiv, pentru cercetarea crimelor comunismului, recidivează acum la Institutul Diplomatic Român. Acolo, prof. dr. Gheorghe Vlad Nistor a fost înlocuit - fără nici o brumă de respect pentru demersul legal care presupunea un aviz din partea Consiliului Institutului (nici măcar formal convocat), prin simplu ordin al ministrului - cu dl. Radu Carp, unul dintre constituționaliștii de la Președinția României, unde e consilier. Specializat mai ales în investigarea raportului dintre politică și religie, dl. Carp e perfect calificat să spovedească viitorii diplomați.
Se aude că, în locul colaboratorilor fostului director general, dl. Carp urmează să numească tineri gazetari de la revista 22, care au binemeritat de la patrie ca apologeți ai dlui Băsescu. Numit ca director general în fruntea IDR tocmai ca persoană neangajată politic, cu deplinul concurs al dlui Cristian preda, pe atunci secretar de stat liberal al MAE, prof. Nistor este acum tratat ca unul care ar fi fost numit politic de tabăra dușmană, chiar dacă nu se prea știe care ar putea fi aceea. Oricum, singurul reproș care i s-ar putea aduce prof. Nistor este acela că, spre deosebire de alții, după ce a fost consilierul președintelui Emil Constantinescu, nu s-a lepădat public și sonor de acesta.

Solidaritate

Soarta a lovit crunt Polonia, țara prietenă a României. In aceste momente grele, suntem datori să ne ajutăm semenii aflați în necaz și să donăm fraților polonezi ce nu ne mai trebuie: președintele și guvernul.

Invitație

Grevă și miting

Toti cei care s-au alaturat sau care doresc sa se alature apelului la
solidarizare cu greva din educatie lansat ieri sunt invitati sa
participe maine, 22 aprilie, intre 10.00 si 12.00, la un miting de
protest ce va avea loc in fata Rectoratului Universitatii din
Bucuresti, miting la care urmeaza sa participe colegi din intreaga
Universitate.

Greva

În deplină solidaritate cu colegii de la Facultatea de Științe Politice, transmit aici apelul lor:

Subsemnaţii, profesori ai Facultăţii de Ştiinţe Politice a
Universităţii din Bucureşti, ne alăturăm mişcării naţionale de protest
a cadrelor didactice din învăţământul public, participând joi, 22
aprilie 2010 la greva programată de principalele centrale sindicale.

Motivele acestui gest de protest sunt următoarele:

1. Înţelegem să fim solidari cu toţi educatorii din România în faţa
unui guvern care nesocoteşte educaţia, nu o consideră expresia
coeziunii naţionale şi nici metoda privilegiată de formare pentru
cetăţenia democratică.

2. Înţelegem să apărăm astfel principiul autonomiei universitare şi al
conducerii colegiale a universităţilor, principii indispensabile în
orice societate ataşată de democraţie şi de valorile cetăţeniei.

3. Înţelegem să contestăm astfel modul în care Ministerul Educaţiei şi
Guvernul României au ales să declanşeze reforma educaţiei naţionale,
în mod discreţionar şi fără a încerca să construiască consensul
instituţional şi social indispensabil pentru succesul oricărei
regândiri a sistemului naţional de educaţie.

4. Ne manifestăm profundul dezacord cu viziunea antreprenorială care
comandă redactarea proiectului de lege a educaţiei şi rămânem ataşaţi
ideii unui învăţământ naţional a cărui principală misiune este
consolidarea şi protecţia democraţiei.

Prof. Dr. Florin Ţurcanu
Prof. Dr. Laurenţiu Vlad
Prof. Dr. Daniel Barbu
Conf. Dr. Alexandra Ionescu
Conf. Dr. Ionela Băluţă
Conf. Dr. Mihai Chioveanu
Conf. Dr. Ligia Livada
Conf:Dr. Florin Diaconu
Lect. Dr. Camil Pârvu
Lect. Dr. Ruxandra Ivan
Lect. Dr. Silvia Marton
Lect. Dr. Victor Rizescu
Asist. Marina Tataram







-

Genocidul armenilor

Pe Youtube, un excelent documentar despre genocidul din 1915/1916.

1ère partie
http://www.youtube.com/watch?v=4MtSaoEZLvQ

2ème partie
http://www.youtube.com/watch?v=4fQYOB8XKtI

3ème partie
http://www.youtube.com/watch?v=Iv9ExBlYViw

4ème partie
http://www.youtube.com/watch?v=_Uve2Q_8fq0

5ème partie
http://www.youtube.com/watch?v=T_Is7PwSzDU

6ème partie
http://www.youtube.com/watch?v=MI_l2_iQqtw

7ème partie
http://www.youtube.com/watch?v=GeTdzPziJhI

8ème partie
http://www.youtube.com/watch?v=hAGPDgs5sgk

9ème partie
http://www.youtube.com/watch?v=PmB9MXH2d4I

Polonia

Tot despre legea educației

In "Tribuna Invațamântului" va apărea următorul text pe care l-am scris ca reacție la Legea educației. După ce l-am plivit de epitete agresive și de accente prea vehement polemice, el arată astfel:
Pe marginea unei dezbateri fără finalitate: Legea educației
Prof. dr. Zoe Petre
Am intitulat în acest fel textul meu fiindcă Legea Educației, pe care guvernul Boc se grăbește at]t de tare să o treacă prin Parlament, nu a avut parte de fapt de o dezbatere pe măsură. Educația e o problemă care interesează nu numai acea treime din societate care are pe cineva în sistem, fie el profesor, elev sau student. Ea interesează întreaga națiune, căci de educația de azi depinde destinul României de mâine. Faptul că actuala putere își asumă responsabilități care grevează soarta generațiilor succesive pentru multe decenii de aici înainte fără a accepta sugestiile nimănui este o formă de impaciență față de procedurile democratice la care nu putem subscrie, așa încât ne exprimăm punctele de vedere cu privire la lege, chiar dacă știm că acestea nu sunt luate în seamă de inițiatori.
Proiectul de lege a educației pornește de la principiile descentralizării, care sunt, în esența lor, necesare dezvoltării sistemului, ca și cele referitoare la formarea continuă. De la principii însă la realitate este, cum știm cu toții, un drum mult prea lung, și, de exemplu, mă întreb cum se va împăca școala cu o administrație locală adesea coruptă și hiper-politizată, sau cu nivelul de educație deficitar al primarilor și al multora dintre părinții din medii rurale sau suburbane. Legea nu prevede nici o instanță de arbitraj care să poată rezolva, să zicem, situația unui profesor sever și competent în fața unor părinți ori autorități învățate să poruncească, și care au – din nou, ca în anii ’80 ai secolului trecut, când, pentru inspecțiile de grad, trebuia să avem aprobarea secretarului comunal al PCR – dreptul de a decide soarta cadrelor didactice.
De asemeni, legea cuprinde câteva măsuri pozitive pentru diferitele grade ale sistemului de învățământ, cum ar fi, de pildă, normele referitoare la clasificarea instituțiilor universitare funcție de nivelul de competență al corpului profesoral sau cele care privest finanțarea multianuală a învățământului de diferite grade. Dincolo însă de asta, legea are câteva probleme grave de concepție.
1. Legea nu e deloc preocupată de formarea și de educarea viitorilor cetățeni. Exigențele pregătirii generațiilor viitoare pentru democrație, civism și valorile acestora sunt absente din corpul legii. Repetata referire la adecvarea școlii de toate gradele la imperativele pieții și predominanța acestui criteriu în definirea tuturor formelor de învățământ nu poate ține loc de imperativele educației unor cetățeni maturi, dotați cu gândire critică. Legea evacuaează valorile formative esențiale ale cunoașterii și transformă procesul educativ într-o producție de bunuri umane vandabile.
Viziunea utilitaristă asupra formării resursei umane este contrară ideii de societate a cunoașterii și incompatibilă cu acestă idee centrală a tuturor proiectelor de dezvoltare propuse de societățile cele mai avansate ale lumii. Concentrarea excesivă asupra competențelor de utilizare riscă să elimine din formarea viitoarelor generații orice formă de cultură, și să creeze generații succesive de roboți incapabili de o atitudine civică și profund nefericiți. Sub acest aspect, transformarea bacalaureatului într-un examen de competențe este reducționistă și primejdioasă pentru întregul sistem. Dobândirea de competențe, fie ele 8, 10 sau oricâte s-ar stabili - este o condție necesară a sistemului; ea e însă departe de a fi condiția lui suficientă.
Dincolo de orice axiologie, dacă vrem să pregătim tânara generație pentru o societate a cunoașterii, în care progresele științei și tehnicii fac imposibil de prevăzut azi ce cerințe va avea piața peste 5 ani, trebuie să încercăm să oferim tinerilor o formație de bază solidă și flexibilă, care să le dea instrumente de adaptare.
2. Legea este, în aparență, preocupată să scoată educația de sub imperiul politicului. Dar aceasta e o simplă aparență, fiindcă de fapt legea deschide larg calea subordonării educației fa’ă de puterea politică.
Legea prevede, generic, că instituțiile de învațământ publice sau particulare... sunt persoane juridice de utilitate publică, au caracter non-profit si sunt apolitice. și interzice ca directorii de școli să fie, pe durata mandatului, membri ai unor partide, ceea ce e absolut cosmetic: nu e nevoie ca directorul să aibă carnet de partid ca să deturneze politic activitatea din școală. În schimb, legea nu prevede explicit câteva interdicții esențiale, cum ar fi: interdicția organizării și funcționării de partide și organizații cu caracter politic în spațiile de învățământ; a afilierii organizațiilor elevilor și ale studenților la un partid politic; a finanțării sub orice formă a activităților din școli sau universități, inclusiv a organizațiilor studențești, de către partidele politice sau de către ONG afiliate acestora; interdicția de a organiza, în perioada campaniilor electorale, activități cu caracter electoral în spațiile de învățământ, cu excepția secțiilor de votare în ziua alegerilor. Înafara perioadelor electorale, în cadrul instituțiilor de învățământ superior sau a liceelor ar putea să fie permisă doar organizarea de activități de informare și educare a civismului, cu respectarea obligatorie a pluralismului politic.
De asemeni, a ar fi salutară o prevedere care să stipuleze ca organismele de finanțare și control la toate nivelele (inspectorate școlare, UFIP, CNATCDU, CNSIS, CNFIS, ARACIS, etc., ) să funcționeze cu mandate de 6 ani, ceea ce ar susține desprinderea acestor organisme - ai căror membri sunt NUMIȚI de Minstrul Educației - de interesele partizane.
Pe de altă parte, o ambiguitate constitutivă a legii, care deschide calea unor ingerințe masive ale factorului politic partizan în viața universitară, este chestiunea înființării și desființării de universități și facultăți din sistemul public. Până acum, universitățile se înființau, respectiv desființau prin lege ordinară. La o lectură atentă a prezentei legi, constatăm că nimeni nu decide înființarea, ci doar desființarea universităților. Art.193 (2) prevede că Parlamentul “c) aprobă finanțarea, transformarea sau schimbarea denumirii unei universități; d) aprobă desființarea unei universități – la propunerea guvernului în cazul unei universități publice..., sau atunci când o universitate încalcă legislația în vigoare.” În schimb, art193 (3) prevede că “Guvernul b) propune înființarea, transformarea, schimbarea sau desființarea universităților.” În ce privește facultățile, art. 119 (5) prevede că “în situații temeinic justificate, guvernul, la propunerea Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, poate înființa și respectiv desființa facultăți”. Adică le poate decide soarta înafara oricărei propuneri a Senatului universitar respectiv.
Dacă traducem aceste prevederi în termenii cu care ne-a obișnuit funcționarea instituțiilor în ultima vreme, ne putem lesne imagina o situație în care Ministrul ECTS are un conflict cu, să zicem, Facultatea de Drept a unei universități publice, unde e profesor și dl. Năstase, și propune desființarea acesteia. Tot așa, ne putem imagina că guvernul are o datorie importantă față de clienții săi din construcții, și înființează o facultate care să le satisfacă orgoliile. Vi se pare cu neputință? Și, atunci când comunitatea academică va înțelege în ce măsură soarta ei depinde de voința partidului de guvernământ, cum vă imaginați că își va păstra independența, integritatea și spiritul critic?
În fine, dar deloc în ultimul rând, problema desemnării rectorului și a decanilor de facultăți. Proiectul renunță cu totul la principiile alegerii colegiale, pe care și regimul comunist le mima. Rectorul și echipa lui, inclusiv decanii, se aleg “pe listă”, iar rectorul este ales în urma unui concurs susținut în fața unei comisii desemnate de Senatul universitar și numit de către Ministrul Educației. Este mult mai ușor de manipulat o comisie decât un senat; alegerea colegială a decanilor și a rectorilor oferă comunității academice – profesori și studenți – o cale de control asupra exercitării mandatului de către acești colegi care, temporar, și-au asumat sarcina de a conduce universitatea respectivă; alegerea pe criterii manageriale anulează complet responsabilitatea rectorilor și a decanilor în fața comunității academice, și o înlocuiește cu responsabilitatea față de ministrul care le-a decis numirea, și care îi poate provoca mult prea ușor destituirea.
Mai grav, există convingerea că această prevedere a legii este concepută nu ad rem, ci ad hominem, adică anume pentru a permite înlocuirea urgentă a doi rectori politic incomozi – prof. dr. Andrei Marga de la Universitatea Babeș-Bolyai și prof. dr. Ecaterina Andronescu de la Universitatea Politehnică din București.
Alegerea unor rectori care pot fi persoane cu abilități manageriale dinafara comunității academice este o manevră extrem de riscantă, care deschide calea tuturor abuzurilor, mai ales într-o societate care confundă încă abilitățile manageriale cu lipsa de scrupule: cum ar fi ca, de exemplu, dl. Cășuneanu, până de curând recomandat chiar și de președintele României drept un om de afaceri onorabil, să fi primit spre gestiune Politehnica? Pe lângă asemenea riscuri, cel al unui permanent conflict între spiritul managerial și vocația formativă a universităților, care nu sunt și nu au a fi “rentabile”, pare o glumă.
3. Legea stabilește educației din România obiective imposibil de realizat, drept care continuă să încurajeze formalismul și chiar impostura. Să dăm un singur exemplu: (Art. 199 d) (Statul asigură) dezvoltarea învățământului superior și a cercetării științifice și creației artistice universitare pentru integrarea la vârf în viața științifică mondială: ar fi excelent, dar legiuitorul nu pare a ști de ce e nevoie cu adevărat pentru o atare performanță, de la biblioteci complete, laboratoare foarte bine dotate și condiții de lucru în spațiul universitar (de exemplu birouri, oricât de modeste, dar individuale) la alocarea finanțării per student - acum de cca 10 ori mai mică decât în universitățile de vârf ale lumii.
Nu mai vorbesc de faptul că statul român nu pare să acorde resursei umane superior calificate nici respect, nici stimulente morale sau măcar materiale. Declarațiile de intenții sunt de-a dreptul nocive când nu pornesc din intenții reale, ci doar din automatisme retorice. Legiuitorul se așteaptă, de fapt, ca o comunitate academică prost plătită și umilită cotidian să funcționeze la același nivel cu comunitatea acedemică a unor instituții care investesc nu doar un capital economico-social de miliarde de dolari, ci și un capital simbolic pe măsură pentru a obține performanțe în cercetare și în formarea viitorilor specialiști.
Însuși faptul că legiuitorul confundă comunitatea academică cu suma dintre întregul personal angajat al unei universități și studenții acesteia dovedește absența unor concepte fundamentale referitoare la autonomia universitară, care este garanția exercițiului liber al comunității academice întru căutarea adevărului. În respectul desăvârșit al tuturor celor care susțin acest efort, vocația acestei libertăți academice fundamentale nu definește personalul TESA din universități, și încă și mai puțin pe Ministrul în exercițiu al Educației.

În cinstea prezentării în Parlament a Legii educației

Sună clopoțelul! 1 septembrie 1963

NB: dacă dați click pe imagine, se mărește corespunzător.

Stimați colegi de blogăreală, vă rog să nu credeți cumva că mă dau bătută! Doar că am avut niscaiva treburi urgente, dar promit să mă revanșez în zilele următoare.

Un text zguduitor..

.. publică azi dl. Portocală pe blogul său, Ochiul Magic:

http://portocala.wordpress.com/2010/04/06/despre-oroare-si-dispret

Un excelent text al dlui Liviu Ioan Stoiciu

Cotidianul
http://www.cotidianul.ro/capul_plecat_o_decredibilizare_a_protestului_civic-111529.html

Capul plecat. O decredibilizare a protestului civic
06 Apr 2010 Liviu Ioan Stoiciu |
Încerc să mă acomodez la noua formulă de protest revoluţionar - a grevei foamei (fără să te pui rău cu puterea). I-am admirat lui Doru Mărieş, liderul Asociaţiei 21 Decembrie 1989, sacrificiul fizic.

Numai că am început să-mi pierd răbdarea: pe aripile lui Mărieş, un oportunist precum Vladimir Tismăneanu din SUA a redevenit mare ştab în România; lasă că toate protestele au fost puse în slujba ridicării în slăvi a lui Traian Băsescu şi că liderul Alianţei Civice, Sorin Ilieşiu, cere cu insistenţă să fie numit preşedinte al televiziunii publice (să fie la putere!); ba chiar a apărut şi o liotă de „membri de onoare”, de tot hazul, ai Asociaţiei 21 Decembrie 1989, plină nu numai de „intelectuali de curte”, dar şi de şmecheri, în frunte cu Rodica Culcer, în faţa cărora Securitatea îşi face cruce că au devenit apostoli ai moralităţii publice.

Nu înţeleg de ce s-a ajuns atât de departe.

Forţând nota, prin greva foamei, cei din spatele lui Mărieş au pus mâna pe o parte dintre documentele Revoluţiei şi ale „13-15 iunie 1990. Piaţa Universităţii-Bucureşti” (documente care trebuie puse cap de cap de specialişti, nu de politruci sau de activişti civici) - să sperăm că într-o zi vom afla o parte dintre adevărurile politice şi militare ascunse. Că numai Dumnezeu ştie câte documente secrete au rămas „nedeclasificate” şi păstrate la ciorap de actuala putere.

Oricum, câtă vreme aceste documente selectate sunt speculate de-alde Grigore Cartianu şi Radu Moraru la B1 TV (şi de toţi cei din ograda lui Traian Băsescu), eu zic să nu ne facem iluzii. S-au schimbat doar susţinătorii lui Iliescu cu susţinătorii lui Băsescu, „partea rea a Securităţii cu partea bună a Securităţii”, vai! - penibil discurs. Sistemul ticăloşit se dezvoltă, creşte din propria-i osânză: acum e la putere Securitatea lui Băsescu, nu cea lui Iliescu…

Ce mă deprimă, sincer, e că toată floarea cea vestită, semnatară a „apelurilor” onestului Sorin Ilieşiu şi ale Asociaţiei 21 Decembrie, se lasă îmbrobodită. Semnatarii visează la preamăriri oficiale şi la fonduri din bani publici în plus? Asist la o decredibilizare generală a protestului civic, făcut cu capul plecat, în numele salvării moralei publice. Bunul-simţ s-a îndepărtat mortal de cei care ne reprezintă interesele. Sigur, printre semnatari descopăr nume de personalităţi şi de organizaţii nonguvernamentale în faţa cărora mă plec, dar… Vă întreb: mai stă cineva în opoziţie?

N-am citit de când sunt atâta demagogie câtă se revarsă din comunicatele zilnice iniţiate de Ilieşiu şi de Asociaţia 21 Decembrie 1989. Când am descoperit pe Internet şi „Ora Învierii pentru România”, n-am mai suportat - au trecut 20 de ani în care asemenea „proclamaţii de decomunizare a României” sunt date publicităţii şi totul a rămas la nivel de deziderat. Comunicate bla-bla, pline de cuvinte care sună frumos din coadă (devenite limbaj de lemn) şi de principii încălcate „legal”, cu seninătate, de către puternicii zilei în ultimii 20 de ani.

Regimurile Iliescu şi Băsescu (lideri ai sistemului ticăloşit) au făcut tot posibilul să tragă de timp, că poate se prescriu crimele Revoluţiei, poate se prescrie colaboraţionismul cu comunismul (la nivel de activist PCR sau securist). Ultima lovitură mediatică (altfel, aceste comunicate exaltate sunt ignorate de mass-media; le inventariază numai reînviatul Agerpres, motiv pentru care a şi fost declarat „agenţia de ştiri a anului” de către Sorin Ilieşiu şi de Asociaţia 21 Decembrie) a fost dată cu Legea lustraţiei, trasă rău din condei, care se va urni şi în Camera Deputaţilor (după ce a trecut din 2005 de Senat), cică! Aşa a promis „omul lui Băsescu”, Roberta Anastase, preşedinta Camerei Deputaţilor!

Ne-au dat lacrimile; după această promisiune, Doru Mărieş a ieşit brusc din greva foamei, din a 78-a zi! Câtă demnitate! Bietul om, de cine o fi fost manipulat în halul ăsta, să-şi distrugă sănătatea? Nu putea Anastase să-l scoată din greva foamei a doua zi după ce a început-o, să nu-i mai pună în pericol viaţa? Că tot promisiunea aia era - „pentru naivi”. Am citit o listă a celor care ar putea fi „lustraţi”, în caz că ea s-ar vota, printre cei aflaţi în funcţie (de exemplu, Ion Iliescu n-ar putea fi atins): premierul Emil Boc, fost şef de UTC şi UASCR la Cluj, „aleşii” Dan Voiculescu şi Sergiu Andon, Sorin Oprescu, Vasile Soporan şi Şerban Mihăilescu, Viorel Hrebenciuc şi Dan Ilie Manega (sau Mihai Răzvan Ungureanu, directorul SIE). Mai degrabă plevuşcă.

Pe cine să mai lustrezi după 20 de ani? Pe Băsescu? Nu scoate nimeni nici o vorbă în acest sens, deşi era trimisul regimului Ceauşescu, al PCR-Securitate la Anvers… Nu-mi pot imagina decât că sistemul ticăloşit le pune azi coarne personalităţilor civice care se zbat atât să iasă în evidenţă, conduse de Sorin Ilieşiu şi de Asociaţia 21 Decembrie, „în numele decomunizării României”. Ştiţi, coarnele astea s-au pus şi la Revoluţie, fraierilor, inclusiv de către Iliescu, coarne despre care se credea că însemnau pe atunci „V” de la Victorie.

Despre Vinerea Violetă

Cred că, după experiența blogurilor și a promenadei violet, trebuie să tragem cîteva concluzii și să purcedem la cîteva acțiuni diferite de cele de pînă acum.
1. Trecerea din virtual în stradă nu poate fi directă, și e poate mult mai dificilă decît credeam. Ar trebui să găsim eventual modalități de întîlnire lipsite de nostalgia imposibilei reeditări a Pieții Universității. Sau cu totul altceva.
2. Să ne definim clar obiectivele, și, pornind de aici, mijloacele. Ce vrem? O Românie democratică, fără șefi charismatici, și o guvernare responsabilă. Pentru asta, e nevoie de refacerea societății civile, pe care actuala guvernare a făcut-o praf.
3. Peste cinci ani, există șanse reale de a alege altfel decît în 2008 și 2009, nu degeaba guvernul Boc acumulează atîtea măsuri stupide și impopulare. Strigați odată "jos forfetarul" și să vedeți ce puhoi de aderenți, cu și fără blog, se mobilizează. Dacă nu vrem să aleagă iar "Iliescu și poporul" - eu, una, nu vreau - trebuie să creem un cîmp de presiune în jurul PNL, să nu-și rateze șansa.
4. Uninominalul creează oportunități de presiune politică a societății asupra partidelor: în circumscripția X, medicii nu-l vor susține pe Y dacă partidul lui nu se angajează să adopte 5 măsuri concrete în favoarea medicilor. În circumscripția A, sindicatul profesorilor își va flosi toate mijloacele pentru a împiedica alegerea candidatului B, al cărui partid a distrus sistemul de învățămînt.
5. Rezultă că, pînă ce partidele vor defini proiectul politic major pe care ni-l propun, ar trebui ca noi înșine să știm ce vrem: cum vrem să arate România peste 20 de ani? Personal, cu tot ce am învățat în ultimii 20 de ani, nu cred că partidele politice sînt înzestrate cu organul predicției. Societatea trebuie să-și formuleze obiectivele, și partidele care vor avea atîta minte încît să le urmeze ar putea cîștiga.

Acesta e doar un modest început de discuție. Dacă vi se pare legitim și necesar, ca să zic așa, aștept cu prietenie urmarea foiletonului început aici.

Bach, Oratoriul de Paște

Memling, Învierea

Les beaux esprits se rencontrent...

Îmi promisesem mie însămi să nu mai pomenesc o vorba despre politică, măcar cît țin Sf. Paști. Dar nu mă pot abține să nu semnalez apariția cărții lui Mihail Kassianov (un fel de Adrian Năstase moscovit), intitulată, cum credeți?
Bez Putina (fără Putin).
Așa-i că vă place? Sărbatori fericite!

Esența

No_______Day

Prof. Dr. Mircea Ioan Barsan, seful Clinicii de Chirurgie Cardiovasculara din cadrul Institutului Inimii N. Stancioiu din Cluj-Napoca, i-a transmis o scrisoare deschisa presedintelui Romaniei; o publicam integral:



"Dlui. Preşedinte, Traian Basescu,
Stimate Domnule Presedinte,

Subsemnatul, Prof. Dr. Mircea Ioan Barsan – Seful Clinicii Chirurgie Cardiovasculara din cadrul Institutului Inimii N. Stancioiu Cluj–Napoca, in calitate de medic in sistemul sanitar romanesc din anul 1962 (rezident, medic specialist, medic primar), avand in curand 65 de ani, va multumesc Dvs. – Presedintele Romaniei – pentru faptul ca mi-ati atras atentia in timp util, in prag de pensionare, despre faptul ca toata viata mea am fost un prost, poate chiar un tampit, exercitand profesia de medic.
Daca nu ar fi fost facuta public parerea Dvs. despre medicina romana, in prostia mea as fi vrut sa continui sa tratez pacienti, sa ii diagnostichez gresit si sa operez persoane sanatoase.
Desi batran, imi aduc aminte ca, inca din vremea Presedintelui Nicolae Ceausescu, ori de cate ori tara se afla la ananghie, se dadea vina pe doctori.
In acest sens si pe aceasta cale vreau sa atrag atentia colegilor mei mai tineri sa accepte miile de posturi din Anglia, Franta, Suedia, Norvegia etc. disponibile pentru medicii romani incapabili. De asemenea, ii voi ruga pe colegii mei mai in varsta sa va transmita si dansii gandurile proprii.

Cu multumiri,
Prof. Dr. Mircea Ioan Barsan

Cluj-Napoca, 30.03.2010"

Matthaeus Passion, dir. Richter

DIn nou despre - și cu - Marius Oprea

„Ce este România”, cu Marius Oprea: „Am fost demis din cauza unui securist”

March 31st, 2010

Ieri demnitar, azi şomer. Un dialog cu istoricul Marius Oprea despre zonele cu aer rarefiat ale puterii, despre drogul puterii, despre ce înseamnă să ţi se deschidă zilnic portiera maşinii şi să ţi se spună mereu „Să trăiţi!”

„După ce mi-am făcut lichidarea de la Palatul Cotroceni, unde eram consilier al preşedintelui Constantinescu, împreună cu doi colegi, am luat troleibuzul. Şi cum a pornit troleibuzul, am căzut unii peste alţii. Uitasem să mai mergem cu troleibuzul si ce trebuie sa ne ţinem de bare! Eram obisnuiţi să mergem doar cu maşina. Asta spune ceva despre ce înseamnă puterea”, spune Marius Oprea.

Istoricul, care acum se consideră cu adevărat un om liber, vorbeşte şi despre circumstanţele demiterii lui din funcţia de director al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului. După ce, iniţial, l-a făcut responsabil pentru demiterea sa pe Vladimir Tismăneanu, acum Marius Oprea a găsit o altă explicaţie. Acuzele sale merg spre secretarul general al Guvernului, doamna Daniela Andreescu.
Iată fragmentul din emisiune:
Marius Oprea: …Este vorba şi de factori personali in aceasta decizie. Unul ţine de doamna Andreescu, secretarul general al guvernului. Totul miroase a răfuială. Dânsa este căsătorita cu Aurel Teodorescu, fost căpitan de securitate.

Ovidiu Nahoi: De unde ştii?

M.O.: Cum, de unde? Din presă…Dar şi datorită poziţiei care am ocupat-o în calitate de consilier al premierului Tăriceanu pe probleme de securitate naţională. Eu am făcut cândva o listă cu securiştii din aparatul guvernului, care trebuiau înlăturaţi. Printre ei era si domnul Aurel Teodorescu, care la vremea aceea conducea Oficiul pentru Migraţia Forţei de Muncă. Era regale căpşunarilor…

O.N.: A… scandalul cu documentele pentru cei care doreau să lucreze în străinatate, îmi amintesc… Dar parcă el a fost schimbat în legătură cu acel scandal, nu?

M.O.: Şi în legatură cu asta, dar şi pentru apartenenţa sa la Securitate. Pentru că la nivel guvernamental s-a luat decizia eliminării foştilor securişti.

O.N.: Şi acum consideri că asta e o răsplată?

M.O.: Da, cred ca e urmarea acelei poziţii pe care am enunţat-o. De altfel, prin 2002-2003, când eram jurnalist, am scris şi nişte articole despre acest personaj cuidat, care a navigat prin apele tulburi ale tranziţiei ca nimeni altul. Poate numai Ristea Priboi să-l depăşească. Pentru că domnul Teodorescu a fost ba comisar la Gadra Financiară, ba inspector vamal, tot timpul a avut asemenea funcţii de contrl, aş spune. Prin 1997 a fost chiar suspicionat din cauza legăturilor sale foarte apropiate cu un proaspăt traficant de ţigări, pe nume Omar Hayssam, pe atunci încă necunoscut. Şi faptul că atât ca jurnalist cât şi ca funcţionar guvernamental am ţinut ca activităţile lui ilicite, să spun aşa, să fie cunoscute şi sancţionate, a concurat la decizia doamnei Andreescu de a mă schimba în mod intempestiv.

O.N.: Ai vreo probă în susţinerea acestor afirmaţii?

M.O.: Dar nu pot să nu fac legătura cu ceea ce este de domeniul evidenţei. Dânsul este soţul doamnei. Doamna este şefa mea. Sau, mă rog, a fost…

O.N.: Dar l-ai acuzat intâi pe Vladimir Tismaneanu că vrea să te înlocuiască… Atunci cand l-ai acuzat nu ştiai povestea aceasta cu doamna Andreescu?

M.O.: Ba ştiam, dar mai ştiam ca Vladimir este extrem de activ, atât la Palatal Cotroceni cât şi la premierul Boc, în decizia de a deveni preşedinte, chiar de onoare, al acestui institut. De ce? Pentru că institutul a făcut treabă, atât in plan intern cât şi internaţional.

O.N.: Vezi, iarăşi ajungem la această discuţie legată de nomenclatura anticomunistă. Cât timp Institutul este la guvern, vor exista acuzaţii de politizare dintr-o parte sau alta.

M.O.: Ovidiu, îţi dau cuvântul meu de onoare că m-am învăţat minte…

O.N.: … mâine se schimbă iarăşi guvernarea, în locul lui Vladimir Tismaneanu va fi pus altcineva şi vor fi aceleasi discuţii…

M.O.: Da, şi de aceea cred că este mai bine ca acest institut să fie in subordinea Parlamentului, nu a Guvernului.


Ascultaţi aici întregul dialog cu Marius Oprea:
http://www.rfi.ro/dezbateri/vocile_serii/Romania-si-memoria-trecutului-ei-recent.html