Cerere

Subsemnata, Zoe Petre, profesor de Istorie antică la Universitatea din București, solicit dlui Mircea Mihăieș, publicist, să nu-și mai îngăduie să-mi folosească numele decît pentru a mă înjura.

Solicit aceasta ca pe un drept inalienabil, cîtă vreme, mai bine de 15 ani, dl. Mihăieș s-a distins în publicistica românească exclusiv prin înjurături la adresa persoanelor pe care eu le prețuiesc. Acestor diatribe, d-sa le-a adăugat, din 2004 încoace, în bună logică, un șir de panegirice jenante prin exces la adresa președintelui în funcție, dl. Traian Băsescu. La confluența acestor două rîuri de dejecții, dl. Mihăieș îl agresează acum pe Crin Antonescu, căruia îi reproșează, între altele, că s-ar fi lepădat de cei care l-au susținut, între care de persoana mea. Nu îmi imaginez că dl. Mihăieș ar fi sensibil la argumente, doar e evident că însăilează toate minciunile posibile doar ca să facă rău unui adversar declarat al stăpînului său, Traian Băsescu. Pentru inocenții care îl mai citesc încă, vreau însă să precizez că și asta e o făcătură: am declarat public acum mai bine de un an, cînd Crin Antonescu nici măcar nu se poziționa ca viitor președinte PNL, că, după 20 de ani de bătălii politice, cred că am dreptul la o honesta missio (ceea ce, așa cum bine știe Crin Antonescu și habar nu are dl. Mihăieș, înseamnă în latinește "lăsare la vatră"). Am spus, înainte, în timpul și după încheierea campaniei pentru alegerile prezidențiale că am avut în persoana lui Crin Antonescu un student strălucit și un excelent doctorand, care a sacrificat o carieră de cercetare la vîrf pentru o carieră politică - tot la vîrf. Minciunile referitoare la calitățile de istoric ale lui Crin Antonescu, pe care dl. Mihăieș le clamează fără nici un pic de pudoare, nu sînt decît expresia panicii pe care o stîrnește prestația politică a acestui redutabil competitor în rîndurile curtenilor lui Băsescu.
Mai adaug ceva: aceste minciuni sfruntate sînt rezultatul evident al unei deliberate falsificări. Pînă azi am avut naivitatea de a crede că, și cînd înjură, și chiar și cînd elogiază, dl. Mihăieș crede în propriile fantasme. M-am convins că nu e așa, și că d-sa minte cu sînge rece în beneficiul cui l-a răsplătit pe măsura propriei trufii.
De aceeea, îi cer dlui Mihăieș să nu-și mai permită să-mi pomenească numele decît ca să mă ponegrească cum știe el atît de bine.