luni, 11 ianuarie 2010
Haz de necaz
O amicală intervenție pe marginea textului meu de ieri, 10 ianuarie, mă întreabă oare cine se amuză de proza mea cam sofisticată pentru vremile pe care le trăim. Răspund, iubită prietenă, cu toată candoarea: eu însămi. Eu fluier prin codrii ăștia pe unde haiducesc ba pesediști călări, ba pedeliști blindați, ca să-mi fac curaj. Dacă n-aș rîde, te pomenești că m-ar podidi plînsul, și nu se face. Ba, mai ales, nu se merită.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Nu m-aş fi aşteptat să faceţi din răspuns un post!
RăspundețiȘtergereAcum, ce să zic? M-am aşteptat, nu m-am aşteptat... sunt foarte bucuroasă. :)
V-am recitit şi râd, chiar râd, fiindcă am o imaginaţie bolnăvicioasă şi eu chiar vă văd umblând creanga printr-un codru, fluierând!
Numai că pesediştii şi pedeliştii nu prea sunt haiduci. Mai degrabă lotri.
Poate dumneavoastră aţi fi... care e femininul de la "haiduc"?
Nu cred ca problema se pune in termeni de 'amuzament'. O proza expresiva e intotdeauna binevenita, indiferent de vremuri, si mai ales in vremurile noastre inepte ortoepic.
RăspundețiȘtergereCat despre acel 'nu se merita' din final, nu stiu daca sa-l iau drept lapsus calami sau subtila ironie.