După ce dl. Hrebenciuc ne-a mai colorat odată existențele, din rozalui în ultraviolet, aflăm acum de la un ditamai generalul că, pentru prima dată în istorie (universală, după umila-mi părere), alegerile ari fi fost cîștigate prin magie electorală. Într-un articol publicat de S. Golea în "Libertatea" cu titlul Băse l-a bătut pe Geoană cu «Steaua Vrăjitoarelor» ni se spune că eminentul specialist în tehnici paranormale, generalul de brigadă Emil Străinu, doctor în ameninţări neconvenţionale, susţine că în timpul confruntării dintre Traian Băsescu şi Mircea Geoană din Palatul Parlamentului grupuri de specialişti în tehnici metapsihice, dispuse în formă de pentagramă în jurul acestei clădiri, au influenţat de la distanţă claritatea mentală a candidaţilor. Adică această campanie a fost un război al “magilor electorali”.
Scepticismul meu e îndeobște calm și mai degrabă moderat, dar de data asta mă simt cu totul depășită. De la bubulii lui Pavel Coruț n-a mai avut parte de un asemenea șoc. Știam dintr-o sursă imbatabilă (persoana care ne citea contorul de gaze) că o soră a lui Ceaușescu cultiva diverse "Mame Omizi", ca să zic așa, și Coana Rița afirmase, conform sursei, că și fratele, și cumnata, aveau prezicătoare ca Brejnev. Aflasem chiar o poveste senzațională cu o broască albă care și-ar fi înfipt ghearele (sic!) în perete menind a rău. Ca și național-comunismul, ocultismul pare să fie răspîndut mult dincolo de limitele elitei politice ceaușiste.
Prima întrebare care mi se ridică dinainte (și face să mi se ridice părul din cap) este următoarea: cum e posibil ca Armata Română să cultive și să înalțe în grad un specialist în tehnici paranormale, doctor în ameninţări neconvenţionale, acest Pavel Coruț al noului deceniu? A doua: fabulează generalul, sau chiar s-au găsit cîteva sute de pedeliști înfocați care să se dispună în pentagramă de la Cișmigiu la Palatul Parlamentului și vice versa? A treia: printre acești magicieni electorali se aflau oare și colegii Liiceanu, Preda, Patapievici și Mihăieș? De Sever Voinescu și de Traian Ungureanu n-are rost să mai întreb, erau în public la dezbatere. A patra și ultima: oare cînd o vom putea admira pe dna Udrea zburînd, călare pe mop, spre celebrări turistico-walpurgice?
Acest tip de umor, pe care-l cultivaţi cu pricepere, cade pe tărâmuri asupra cărora Udreniile călare pe mopul alimentat cu zeamă de gogonele puse în direct, nu vor zbura niciodată!
RăspundețiȘtergereUneori mă întreb, doamnă, cu cine ne batem noi? Cu cine ne certăm? Pe cine certăm?
Probabil că graniţa dintre OAMENI şi EI e cât zidul chinezesc, deocamdată.
Hahaha! Excelent. Am vazut inainte de alegeri pe cateva bloguri portocalii, cum sustinatori ai PD-L propuneau sa se roage in grup si... online, pentru succesul lui ZEUS. Totul mergea pana la "sa inchidem ochii, sa ne concentram", si alte adevarate ritualuri. :))
RăspundețiȘtergereStimată Doamnă Profesoară, Felicitări pentru verb, dar realitatea dă de-a dreptul: 1.politicienii în cauză au dat bani grei pentru chestia asta;
RăspundețiȘtergere2.politicienii în cauză au jurat cu mâna pe Biblie, dar la nevoie apelează la Satana;
3.politicienii în cauză conduc o ţară europeană;
4.iar nouă nu ne-a rămas decât să ne aşezăm în colţurile pentagramei satanice şi să analizăm ezoterisme.
5. Sărut mâna!
tomegea, Jocul Ielelor, ePolitica