Fragmente de fragmentarium

Unu. Am în fața mea, pe masă, un pachet de batiste "de unică folosință" cum se spune doct la televizor. pe pachet scrie "batiste nazale". Cu genul proxim e OK, dar nu pot pricepe ce e cu diferența specifică. Îmi amintesc inevitabil de "Vinișorul Mioritic" din vremea răposatului.
Doi. Aflu din ziare, cîte mai apar, că în Moldova vecină și prietenă s-a dezlănțuit o dezbatere furtunoasă pe tema unui cîntecel compus și interpretat de un vameș de la Ungheni, Pavel Turcu. Am ascultat cîntecelul pe adresa http://sp2.ro/eurovizion. O manea, dragii moșului ("ai babei" consună mult prea bine cu realitatea crudă), ca toate manelele, dar care are peste 80.000 de vizualizari, peste 800 de fani pe Facebook si cateva zeci de sustinatori foarte activi pe bloguri. Opinia publică din Republică e dramatic divizată între cei care se consideră jigniți, iară nu reprezentați, de un manelist ot Ungheni - și diletant pe de-asupra, și cei care susțin autenticitatea, și deci legitimitatea acestei reprezentări. 
Ghici ghicitoarea mea: cine sînt partizanii autenticității? Ei bine, nu, nu amatorii de rînd de manele, care păstrează doar pentru propria desfătare aceste nobile creații muzical-literare, dar se jenează cumva să iasă cu ele în lumea mare. DImpotrivă, intelectualii fini au curajul de a sfida ideile preconcepute și susțin că manelele de la Ungheni reprezintă sufletul colectiv contemporan și trebuie lăsate să cînte la Oslo. Ce noroc pe ei că se luptă doar pentru competiții muzicale, și nu pentru alegeri prezidențiale pe ritmuri de manele compuse de Florin Salam! 
 Rămîne totuși un fapt esențial, anume că perversitatea intelectualilor fini nu se dezminte nici pe celălalt mal al Prutului.