duminică, 24 ianuarie 2010

Folclor contemporan

De cînd cu șamanii mov, m-am gîndit intermitent la bietul Cincinat Pavelescu și a lui romantică Doamnă:

Îţi mai aduci aminte, doamnă?

Era târziu şi era toamnă,

Şi frunzele se-nfiorau,

Şi tremurau în vântul serii

Îți mai aduci aminte, Doamnă?



Ţi-aduci aminte iar de seara
Şi-amurgu-acela violet,
Când toamna şi-acorda încet,

Pe frunza galbenă, chitara?

Am primit însă azi în zori o mostră de folclor reșapat de toată frumusețea. Jur că nu-mi aparține, drept care mă și grăbesc să-l dau mai departe.

MIORITA VIOLETA

Pe-un picior de plai,
La Izvor, pe Splai,
Iată vin la vale
Pentru confruntare,
Două siluete
Mândre, violete.


Unul e Traian,
Baciul constănțean
Mergând pe furiş,
Şi privind cruciş.
Cu engleza “unsă”,
Si şuviţa tunsă.


Iar celălalt e
Lider PSD.
Familist convins,
Prostănac distins,
Care bea şampanii
Când il bat duşmanii.


Se strânse Băselu’
Şi cu tot cartelu’
Şi se tot vorbiră
Şi se sfătuiră
La apus de soare
Cum să mi-l omoare
Fix la confruntare,
In seara senină
Şi cu lună plină,
Să-i pună lui Geoană,
Sare drept pe rană.
Şi să-i dea încet
Flăcări violet.


Şi cum se gândiră
Indată porniră.
După doar o tură
Pe Geoană-l făcură
Una-cu-pamântu’,
Că s-a dus la Vântu.


Şi cu tot cu Crinu’
El pierdu scrutinu’.


Imbătat cu suc,
Victor Hrebenciuc
Vine si declară
Că atunci, joi seară
S-au aprins încet
Flăcări violet,
Luminând în şoapte
Un mandat de-o noapte


De această dată,
Foarte revoltată,
Mihaela Geoană
Ca o primă-doamnă
Declară că ştie
Că a fost magie
Acuzând frenetic
De-atac energetic.


Căci soţul iubit
Atunci i-a şoptit:
“Au, dragostea mea,
M-a pişcat ceva”.


Şi o țară-ntreagă
Nu poa’ sa-nţeleagă,
Care vrăjitoare
Ar putea fi-n stare
Să facă magie
La preşedinţie.
Doar un vrăjitor,
Unu-Aleodor,
Care a vrăjit
Și-a bolborosit
De a zăpăcit
Mândru-Aleodor,
Un întreg popor.


Băsescu declară
Ca să ştie-o ţară:
“Vinovat mă fac
De acel atac.
Avea Boc la el
Patru Duracell
Şi m-a sfătuit
Ca să le înghit
C-o să-mi dea vigoare,
Pentru confruntare.




Şi vrând sa le-ascund
Le-am băgat în fund.
(Şi-acum d-asta par
Şi eu găozar).
Şi-ntr-un plin avânt,
Am scăpat un vânt
Plin de energii,
De la baterii
Ce-a purtat încet
Flăcări violet,
Ce-atîrnau cu greu
Prin prejurul meu.


Și când a simţit
Geoană s-a oprit,
A oprit cuvântu’
Că îi place …”Vântu’..”.


Din acel moment
N-a mai fost atent
Doar puţin surprins
Fiindcă l-am invins.
Tre’ să spun cinstit
N-aş fi reuşit
Fără vrăjitor,
Mîndru-Aleodor,
Și al lui secret:
Raza violet!

3 comentarii:

  1. Buna seara! Joi, pe 28, organizam un apel simultan pe bloguri: http://nobasescuday.blogspot.com/2010/01/28-ianuarie-joi-apel-simultan-pentru-no.html

    RăspundețiȘtergere
  2. Particip entuziast, dar nu știu cum!

    RăspundețiȘtergere