sâmbătă, 8 mai 2010

Eris cea rea

Încă Hesiod știa că există două feluri de discordie, Eris: una bună, care animă întrecerile între egali, și una rea, care stârnește doar invidia, ciuda și ura zadarnică. Comunismul nu admitea de fapt competiția, ci o falsifica; în schimb, folosea cu asupra de măsură discordia rea, cea care îi împingea pe oameni la delațiune, intrigă și trădare.
La începutul anilor 90, bugetarii erau împinși să-i urască pe privați. Chiar și termenii - privat, privatizare - sunau antipatic, amintind parcă de lucruri scabroase. N-o uit pe librăreasa din holul Universității, care se închina de 29 ianuarie 1990 că "a scăpat de patron". Cînd am întrebt-o dacă Statul nu e patron mi-a răspuns țanțoșă că o fi, dar e un patron pe care nu îl vede.
Acum e invers, privații sînt îndemnați să-i urască și să-i pună pe coji de nucă pe bugetarii care sug sîngele poporului, vorba lui Venturiano, cu sinecurile lor nesimțite (dl. Boc ar fi vrut să spună sinecuri, dar s-a temut că o să se bîlbîie). "Românii" tremură de indignare în fața banilor risipiți pentru școli, armată, spitale și ministere, și ș-au propus să privatizeze pînă și pușcăriile.
Trăim sub imperiul aceleiași Eris distructive: citiți pe bloguri și postări ce spune majoritatea despre: bătrîni, funcționari publici, medici, judecători, profesori - și nu în ultimul rînd politicieni. O violență verbală care freamătă să se transpună în act, și care nu are drept egal decît imensa confuzie în care cea mai mare parte a contemporanilor noștri  a fost adusă să se cufunde. Anii trecuți stăteau la coadă să fie urîți  oligarhii, adică Dinu Patriciu, urmat îndeaproape de cei 322. A venit apoi rîndul comuniștilor și al mogulilor. Acum obiectul urii populare sînt bugetarii. Subit, o nație care își înjura sistematic șefii că nu le oferă destulă protecție socială a început să peroreze de parcă ar fi crescută la școala celui mai crunt neoliberalism: nu mai vrem nicio protecție socială, pensionarii (care nu fac de altfel decît să primească niște bani pe care i-au depus în decenii de muncă) să tacă din gură, au (re)devenit o povară de nesuportat, ca în cei mai negri ani ai ceaușismului.
Da, domnilor, doamnelor, confiteor: toată viața am trăit din salariul de la stat. V-am auzit/citit/văzut spunînd că e dovada faptului că nu am fost în stare de ceva mai bun. Posibil. Cînd mi-am început eu cariera, sau lucram la stat, sau tăiam stuf în Deltă, așa că e oarecum de înțeles că nu am preferat stuful. După 1990, măcar în teorie, aș fi avut de ales, doar că, ghinion, meseria de profesor mi-a plăcut la concurență doar cu cea de cercetător, așa că, spre deosebire de una din vedetele cele mai aprige ale înfierării bugetarilor, nu m-am convertit în distributor - privat - de farduri, cu am continuat să fiu profesor la Universitatea din București. Iar ideea că aș fi putut pleca din această foarte onorabilă Alma Mater la o șușă - fie ea și "creștină" - fondată special pentru a salva profesorii de la Ștefan Gheorghiu care nu apucaseră să-și proclame disidența la Trocadero nu m-a ispitit nici o clipă.
Nu pretind nici că sînt un profesor de excepție, și nici că toți colegii mei de la vechile universități DE STAT care au ctitorit cultura română în ultimele două veacuri ar fi niște profesori de excepție. Pentru cei de la universitățile inventate pentru alegerile din 1990, fie ele private sau bugetare, nu mă simt responsabilă. Dar cei mai mulți dintre noi, universitarii adevărați, ne-am făcut datoria cu onestitate în vremuri de restriște, și v-am învățat pe Dvs., pe părinții și/sau pe copiii Dvs., nu doar - nu atît meserii, cît modalități de gîndire critică și de discernămînt. Dacă nu le-ați deprins cum se cade sau le-ați pierdut pe drum, nu dați vina pe mine.
De cînd s-a instalat guvernul Boc mă tot întreb dacă doar din prostie amenință pe toate canalele cu tot soiul de curbe de sacrificiu și de epurări, sau dacă are un plan. Fiindcă, în toată această aparentă incoerență, s-ar putea desluși un plan de distrugere a instituțiilor statului român. În beneficiul cui - asta e o  întrebare prea complicată ca să-i răspund aici și acum.

2 comentarii:

  1. Şi cu toate acestea există o armă la îndemână: GREVA GENERALĂ, doamnă profesoară. Învăţământul în grevă, spitalele în grevă, poliţiştii în grevă. Iar opoziţia din Parlament.... Opziţia să arunce (la propriu) cu ouă stricate în toţi reprezentanţii "Guvernului" care ar îndrăzni să se perinde prin Parlament.

    De fapt a sosit ceasul unei noi "monstruoase coaliţii". Câtă vreme nu este prea târziu...

    RăspundețiȘtergere
  2. Nu sunt un admirator al lui Dan Tapalagă. Cred că, deşi este un jurnalist bun, nu se poate desprinde de propriile-i subiectivisme, care-i alterează de multe ori judecata. M-am convins încă o dată de asta citindu-i articolul recent "Lenea, criza şi populismul stângist". Îl puteţi citi şi dvs. mai jos.
    Este un articol foarte bine scris şi cu idei foarte corecte, până nu vine vorba de Băsescu, al cărui fan Dan Tapalagă este. După ce face o analiză - corectă - a situaţiei din Grecia şi găseşte similitudini cu cea din România, după ce critică guvernul Boc pentru incapacitatea dovedită până acum - corect - şi critică şi opoziţia pentru politicianism - iarăşi, corect! -,

    RăspundețiȘtergere