Eu nu am avut mașină de scris după 1983. Știam oarecum să bat, dar ideea de a fi obligată, odată pe an, să mă duc la Miliție și să bat acolo sub privirea vigilentă a milițienilor un text-standard, ca să mă poată prinde ei la nevoie că bat la mașină manifeste, m-a decis definitiv să nu mă supun acestei noi forme de tortură. Scriam de mînă și, cu ajutorul unor doamne - adevărate doamne, cultivate și prietenoase cum nu se mai găsesc prea multe azi - care băteau la mașină pentru a supraviețui, scoteam la lumină ce brumă aveam de publicat. Și visam la calculatorul personal despre care circulau tot felul de legende aproape incredibile - de exemplu că poți muta iun paragraf cu totul de la o pagină la alta, că=ți aranjează singur notele de subsol (pentru cine nu a încercat asta la o mașină de scris, nici nu are rost să o menționez).
Cînd vine vorba de mașina de scris, primul lucru la care mă gîndesc reflex este bancul acela minunat, cu un domn care intră la circa de Miliție și întreabă pe altul care dădea să iasă: "domnule, aici se bate la mașină?" Celălalt îi răspunde "nu știu, pe mine m-au bătut de mînă".
Dar să-mi dați voie să citez aici un minunat text al lui Șerban Foarță, căruia îi mulțumesc anticipat că nu se va supăra pe mine pentru acest gest omagial:
Dactilografele & micul print
Șerban Foarță
Dactilografele par, astazi, o specie cvasi-revolută; daca nu chiar de-a binelea fosilă, — una pe cale de a deveni. Ele avea-vor soarta, în curând, a marilor pterodactile din perioada jurasicului superior.
Micul Prinț e de părere, însă, că dactilografele nu sunt pe ducă, ele perpetuându-se, de altfel, chiar în era noastră digitală.
În paranteză fie spus: digital provine din engl. digit, adica "cifră, unitate", originea căruia e lat. digitus, adică "deget", — ceea ce trimite la faptul că odată, s-a numărat pe degetele de la mâini, plus, uneori, de la picioare (cf. fr. quatre-vingt).
Computerul e digital, desigur, intr-un alt sens decât sunt digitale amprentele, ba chiar dactilografa. Dar tastatura e tot tastatură, fie ca dactilografiem, fie ca… digitalizăm la un computer. De fapt, acesta digitalizează, în timp ce nouă ne rămâne să dactilografiem în continuare…
Căci tastatura a rămas ce-a fost: A/a se afla tot în flancul stâng: prima din al treilea registru; iar dintr-al doilea, dacă-i parcurgi întreaga gamă, deca- sau endecafonal, va rezulta tot vechiul (vechea) qwertzuiop(ă), — cu minima deosebire ca ace(a)sta se cheama, astazi, qwertyuiop(ă).
Qwertyuiopele sunt, evident, digitigrade, ca jderul, hiena, câinele, pisica, — specii, încă, foarte viguroase (ultimele două, mai cu seamă).
Astfel încât are dreptate Micul Prinț: dactilografele stau bine, deocamdata…
Dactilogafele, la fel.
P. S.
Qwertzuiopa e(ra) gama
blondelor dactilografe
ce purtau, in păr, agrafe,
ca sa-l prinză,-n el, pe Kama
(Kamadeva, zeul indic), —
ce le rămânea(u) în plete,
chiar când vechile cuplete
ale câte unui sindic
încetau, — iar qwertzuiopai,
sindicul unei concordii
noi, îi dă sumarul ordin:
"Scumpa mea, sa nu mai tropăi!"
E unul din textele lui Foarţă de care sunt îndrăgostită!
RăspundețiȘtergereIată altul, la schimb... :)
Dolce
"Ronţăind alune, lunea,
marţi, lingând un marţipan
(care are moliciunea
unei catifele panne),
uiţi de vineri şi de izul
ei de vinete pané...
Dacă ţi s-ar cere-avizul
despre ziua care-ţi e
cea mai dragă, ai răspunde
că nu-i vorba de o zi,
ci de câteva secunde
când se poate-ntrauzi
geamătul reginei-nopţii
care năduşeşte-n cercuri
de parfum, la miezul nopţii
dintre joimâine şi iericuri."
"să-ţi pună pleoapă peste pleoapă
RăspundețiȘtergereun lunambul cu cap-de-mort
să bea din lacrima ta apă
o dată
şi să cadă mort.[