QMagazine

 

În numărul din 30 iulie crt. al revistei QMagazine, am publicat acest text redactat, evident, înainte de referendum. Titlul de față e ușor modificat față de cel din revistă, - Inconștiența majorității și a minorității

Minoritatea inconștientă

Puțini sunt cei care știu că, în sens literal, referendum – gerunziv al verbului refero (rĕferre rettŭli sau retuli, rĕlātum) - înseamnă « a trimite înapoi », « a restitui » : este deci un act prin care o întrebare e dovedește a fi atât de dificilă încât  oficialii unei comunități nu se simt în stare să-i răspundă ei înșiși, și o restituie, o retransmit la sursă – adică la comunitatea tuturor cetățenilor.

Cine suferă de rău de uscat

Așa și în situația noastră : disidiul dintre președinte și parlament este atât de grav încât doar un vot al comunității civice îl poate tranșa. De aceea e și foarte important ca această comunitate să-și spună punctul de vedere cât mai clar. O soluție echivocă, incertă sau ambiguă – de pildă un referendum la care o majoritate semnificativă ar vota într-un sens greu de contestat, dar la care numărul celor prezenți la vot ar fi insuficient – ar perpetua starea de tensiune și de conflict, spre paguba noastră, a tuturor. E cât se poate de clar că îndemnul la boicot nu poate avea alt scop decât pe acela de a croniciza starea de conflict în care suntem siliți să ne gestionăm viețile.

Nu e un mister pentru nimeni, și deci nu mă simt datoare să folosesc cuvinte impersonale : starea perpetuă de conflict este mediul natural în care dl. Băsescu se simte confortabil și restul lumii – nu. Cum spunea odată Dorin Tudoran, noi toți suferim de rău de mare, dl. Băsescu suferă de rău de uscat. Așa că îndemnul dlui Băsescu de a nu participa la referendum ar putea părea o simplă manifestare a naturelului Domniei sale, dacă nu ar fi de fapt un mod deliberat de a nega sensul însuși al votului popular într-un moment în care nu poate să nu știe că acest vot nu are cum să-l ajute să se reinstaleze la cârma statului. Poporul era bun când îl vota entuziast pe dl. Băsescu ; acum nu-l mai merită.

Inconștiența majorității, inconștieța minorității

De fapt, am putut înțelege în ultimele săptămâni că nici dl. Băsescu, nici apropiații Domniei sale nu au decât dispreț pentru opinia comunității civice pe care doresc să o păstorească oricum, în orice condiții, chiar și în absența unei minime aprobări din partea cetățenilor. Când aflam în iarnă opinia dlui Baconschi, după care manifestanții din Piața Universității erau « pegra » orașului – adică, pe românește, scursura, cerșetorii și vagabonzii – am crezut că e un caz izolat, și demisia emitentului din poziția de ministru de externe a părut să confirme această primă impresie. Acum însă încep să cred altceva. Căci aflu că inconștiența majorității periclitează soarta minorității din preajma președintelui Băsescu. O minoritate conștientă (adică ei) încearcă prin orice mijloace să salveze ţara de ameninţarea unei majorităţi iresponsabile (adică noi). Mai aflu că vom merge la vot – noi care vom merge, nu ei, care nu merg - ca oile la abator - zice dl. Cărtărescu, cel mai tradus scriitor român după Zaharia Stancu, sau ca niștei zombi, Sebastian Lăzăroiu dixit; că doar o minoritate luminată ne-ar mai putea mântui de teroarea majorității, dar nu răzbește. În ce regim politic trăiesc acești domni oare ? Nu în democrație, nu am nici o îndoială.

Cei 30 de tirani

Ca orice istoric al culturii antice, nu pot să nu recunosc aici tema veche de vreo 2500 de ani despre riscurile democrației : cetățile încredințează în chip iresponsabil puterea politică unor cetățeni oarecare, în loc să se lase conduse de o minoritate luminată și binevoitoare. În numele acestei teorii politice incipiente au complotat vreme de vreo două decenii oligarhii de la Atena, până ce au izbutit să instaureze cel mai antidemocratic regim politic, bazat pe represiune și încălcare brutală a legii, sub conducerea nobililor repede supranumiți de contemporani Cei 30 de tirani.

Tiranofilii

Amicii dlui Băsescu se tem că nu vor mai avea puterea de a-l citi pe Platon dacă nu mai e președinte « Căpitanul » lor. S-ar putea. Dar cu acest prilej mă întreb dacă nu ar găsi astfel, în fine, răgazul și energia de a citi și nițică istorie a Atenei, fiindcă doar astfel ar putea să afle ce s-a întâmplat până la urmă cu încercarea celor 30 de a impune majorității atenienilor renunțarea la democrație. Că vor afla timp pentru Karl Popper și pentru Societatea deschisă nu mai sper de mult. 

Marea păcăleală a acestei împătimiri intelectuale pentru puterea nemăsurată a unuia singur – tiranofilia, cum o numește Mark Lilla – este faptul că minoritatea conștientă care profită de pe urma excesului de putere al dlui Băsescu nu este nicidecum Academia pseudo-platonică pe care o auzim azi exprimându-și disperarea cu atâta elegantă sofisticare. Minoritatea conștientă pe care o cultivă, o reprezintă, o incarnează dl. Băsescu este formată din Dnii Cocoș și Blejnar, Apostu, Videanu și Boc, din suavele doamne Udrea și Anastase, Marta și Eba, iar mica coterie de atleți culturali care tremură acum de iubire frustrată pentru idolul lor este doar o amărâtă pantomimă cu filozofi menită să distragă atenția spectatorilor de la Clanul butoanelor.