Un apolog

Am primit recent acest grațios apolog, care mi se pare foarte potrivit cu atmosfera festivă a instalării unui guvern nou nouț, drept care îl copiez aici.

Simfonia neterminata 
 
Presedintele unei companii avea un  bilet la "Simfonia Neterminata" a lui Schubert.
Deoarece nu a putut sa mearga, acesta a oferit biletul managerului sau de la departamentul QA (Quality Assurance).
 
A doua zi dimineata, presedintele i-a  cerut managerului sau sa ii spuna ce parere a avut
 despre concert, insa  in locul unor explicatii plauzibile, i s-a oferit un mic raport:
 
1. Pentru o perioada considerabila, cantaretii la oboi nu  au avut nimic de facut.
 Numarul lor ar trebui redus si munca lor  distribuita echipei, reducand astfel momentele de  inactivitate.
 
2. Toate cele 12 viori cantau partituri identice.  Aceasta pare o duplicare ineficienta a muncii, iar numarul membrilor  acestei echipe ar trebui drastic redus. Daca chiar e necesara un  volum sonor mare pentru acele partituri, acesta ar putea fi obtinut 
printr-un amplificator.
 
3. Prea mult efort a fost depus in  cantatul semitonurilor. Aceasta pare o actiune de
 prea mult rafinament  si ar fi recomandabil ca toate semitonurile sa fie "rotunjite" la cea  mai apropiata nota. Daca acest lucru s-ar realiza, atunci s-ar putea  folosi si incepatori in locul oamenilor experimentati.
 
4. Nu e  nici un folos in repetarea de catre corni a partiturilor deja cantate de instrumentele cu coarde. Daca aceste pasaje redundante ar fi  eliminate, durata concertului ar putea fi redusa de la 2 ore la 20 de minute.
 
Acestea fiind zise, putem concluziona ca daca Schubert ar fi acordat atentie aspectelor mai sus mentionate, probabil ar fi reusit  sa isi termine simfonia.
 
Cu stima ,
 John Brownlow,
 QA 
Manager

Cioc Boc, treci la loc!

Ambrogio Lorenzetti, Allegoria del cattivo governo,

1338-1340, Palazzo Pubblico, Siena.

Contrastul țipător între amintirea și sensurile zilei de 21 decembrie și personajele care populează începînd de azi Președinția și Guvernul României este atît de evident încît ar fi banal să insist. Nici nu se cuvine să spun că n-au murit oameni, la Timișoara, la Sibiu, la Lugoj, la București, ca să ne fie președinte un securist și prim ministru - un activist UTC. Dacă alegerile ar fi fost la adăpost de acuze de fraudă, puteam spune măcar cu cugetul împăcat că așa au vorbit urnele; după cîtă zarvă cu urnele astea, și după cît de strîns a fost votul - trei treimi la parlament, două jumătăți la prezidențiale - nici asta nu putem spune fără ezitare.

Desemnarea echipei guvernamentale, întîi "pe surse", apoi pe bune, a urmat tactica - banală și ea - a anunțării în șoaptă a catastrofelor, vag și parțial corectate de anunțul oficial: așa făcea și Ceaușescu, se zvonea că urmează cinci măsuri idioate, se adevereau doar patru și toți răsuflam ușurați: la Cultură fusese numită, să zicem, Suzănica (o mamaie cît de cît alfabetizată) și nu Diamanta  Laudoniu, cum se zvonea...

Așa și acum: nu dl. Croitoru, această versiune înrăutățită de Prigoană, ci dl. Funeriu, persoană cu un CV academic excelent, va conduce Ministerul Educației și Cercetării. De poimîine poate o să ne întrebăm ce știe dl. Funeriu despre grădinițe și licee de mahala, dar azi avem dreptul să jubilăm, nu?
Adevărul e că, atunci cînd am avut onoarea de a participa la o dezbatere împreună cu d-sa, mi s-a părut mai mult fanatic decît vizionar, dar măcar nu mă jenez să marturisesc cine mi-e ministru.

Doar că dl. Funeriu e pe post de capră, ca-n bancul cu sfaturile rabinului pentru bietul om care trăia la grămadă, cu nevasta, soacra, copiii și rața. Dl. Funeriu e capra care, odată scoasă din cameră, crează senzația de spațiu, de aer curat și chiar de confort, mascînd astfel pentru o vreme sfidarea pe care o reprezintă numirea dlui Oprea sau re-numirea dnei Udrea; ca să nu mai zic de palma pe care am încasat-o toți, în frunte cu Parlamentul României, odată cu re-desemnarea unicului prim ministru dat afarâ din funcție printr-o moțiune de cenzură. Cioc-Boc, treci la loc!

Date biografice

De pe pagina Camerei Deputaților am copiat pasaje din Curriculum Vitae al dlui Cătălin CROITORU, Ministru desemnat al Educației, Cercetării și Tineretului: 

Date biografice

• Data şi locul naşterii: 11 septembrie 1954, Bucureşti;
• Naţionalitate: română;
• Starea civilă: căsătorit, patru copii.

Studii şi specializări

• 1979 - inginer, Maşini Unelte, Facultatea de Ingineria şi Managementul Sistemelor Tehnologice, Universitatea Politehnica Bucureşti;
• 1985 - specializare MICM-CNIAR - "Tendinţe moderne de realizare a sistemelor pentru aeronave";
• 1987 - specializare CEPECA - "Metode si tehnici de orgnizare şi conducere a activităţilor de cercetare şi stimulare a creativităţii";
• 1990 - specializare la Union Leadership Institute AFL-CIO - cu diploma de recunoaştere a contribuţiei la dezvoltarea mişcării sindicale internaţionale;
• 2008 - licenţiat în Ştiinţe Juridice, Facultatea de Ştiinţe Juridice şi Administrative, Universitatea Creştină " Dimitrie Cantemir" Bucureşti;
• 2008 - Doctorand în Ştiinţe Politice la Şcoala Naţională de Ştiinţe Politice şi Administrative.

Experienţă

• 1980-1981 - inginer stagiar, Intreprinderea de Maşini Electrice Bucureşti;
• 1081-989 (sic!) - cercetător ştiinţific, Institutul Naţional de Creaţie Ştiinţifică şi Tehnică;
• 1990-1991 - inspector general, Ministerul Învăţământului;
• 1991-2006 - cercetător ştiinţific, Universitatea Politehnica Bucureşti;
• Din 1998 - editor, director fondator al revistei "Şcoala Românească";
• Din 2006 - lector universitar, Universitatea Creştină "Dimitrie Cantemir" Bucureşti;
• Membru al Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza şi elaborarea politicilor din domeniile educaţiei şi cercetării;
• Din 2008 - Coordonator al Comisiei pentru educaţie şi cercetare a Partidului Democrat Liberal.

Prietenii știu de ce?

Jale mi-e de tine, Buratino..

Cînd sora mea era mică, apăruse într-o bună traducere și destul de frumos ilustrată (era o vreme a austerității, nu a consumului), istoria lui Pinocchio repovestită de Alexei Tolstoi, Cheița de aur sau minunatele isprăvi ale lui Buratino (în italiană, buratino înseamnă marionetă). Nu stau acuma să disec componenta negativă a acestei parafraze și să mă întreb de ce oare aveau nevoie copiii sovietici - și români, pe urmele lor - de o variantă rusească a cărții lui Collodi. Tolstoiul sovietic era un scriitor respectabil, poate chiar mai mult decît atît, așa că varianta lui era plină de nerv și foarte hazlie. Eu eram alfabetizată, drept care i-o citeam soră-mi, care o adora și recita pe dinafară pasaje întregi, ajunse pînă la urmă în folclorul familiei și al prietenilor apropiați. Unul anume mi-a venit în minte în dimineața asta, acela în care Vulpoiul, străduindu-se să-i intre pe sub piele lui Buratino, se preface că-l compătimește, tînguindu-se Jale mi-e de tine, Buratino, jale...

Spontan, lectura ziarelor de azi mi-a provocat această reacție: cum altfel, cînd:
1. în sondajul ediției electronice a României libere de azi, la întrebarea dacă desemnarea lui Boc e bună sau nu,  răspund că e bună de trei ori mai mulți cititori decît cei care, ca mine, consideră că e rea!
2. constat că aseară n-am văzut o nălucă, ci pe însuși dragul de Boc reloaded, explicînd doct lui Dan Diaconescu și telespectatorilor "televiziunii poporului" OTV care e programul de modernizare a instituțiilor României.
3. aud prin tot felul de medii, inclusiv de masă, că Traian Băsescu e singurul/primul/ etc. președinte care a avut curajul să solicite un al doilea mandat: nici nu-l pun la socoteală pe Ceaușescu, deși aparatul de partid în fibrilație și telegramele de adeziune m-ar ispiti să o fac; dar pe Iliescu unde l-ați ascuns, fraților? Președinte în 1990, președinte în 1992, candidat în 1996, președinte în 2000 - și Băsescu ar fi unicul?
4. îl tot aud pe Zeus însuși tunînd că el nu mai are agendă electorală, și mă trec fiori de groază: dacă, asemeni lui Iliescu (și lui Havel), după ce ne dăruiește o nouă constituție, ne mai dă și alte două mandate? Că doar n-o să-l cred pe cuvînt!
5. citesc editorialul lui Mircea Cărtărescu, un poet pe care îl admir și un editorialist căruia, azi anume, îmi vine cu și mai multă duioșie să-i spun Jale mi-e de tine, Buratino...Cum adică, un om inteligent și infinit talentat ca el poate să scrie că soluția Boc i-ar fi fost impusă lui Traian Băsescu de orgoliul, chiar de ura lui Crin Antonescu?
Lăsînd la o parte faptul că, în protocolul alianței DA, era prevăzut clar că un partid "dă" președintele și celălalt - primul ministru, deci cine vrea să reînvie alianța trebuie cel puțin să explice de ce îi modifică protocolul, raționamentul - enthymema - lui Cărtărescu ar presupune - ce? Să zicem că Antonescu ar fi fost conciliant: avea TB intenția de a desemna un premier liberal, și doar inflexibilitatea liberală l-a întors din drum? Liberalii, oricît de trufași de felul lor, ar fi acceptat să intre la guvernare cu un prim ministru independent: l-a propus oare Băsescu și n-am observat noi?
E zadarnic, nici un raționament logic nu pare să zdruncine împătimirea fanatică a martorilor lui Băsescu. Peste cîteva zile vor publica elogiul în versuri și proză al dnei ministru Udrea bis, victima inocentă a urii liberale. Și să-i mai cred pe înaintașii lor cînd susțin că erau obligați de regim să-i compună ode Elenei Ceaușescu?
Jale mi-e de tine, Buratino..
În aproape 70 de ani de viață, am constatat că nu sînt capabilă de ură: eși asta o infirmitate ca toate celelalte. Dar o aproximare vagă a acestui sentiment mă cuprinde de cîte ori constat că dl. Băsescu are capacitatea singulară de a transforma în oameni vii, adesea inteligenți și de bună credință, în marionete bune de arătat la OTV. Manelizarea inculturii am suportat-o cu umor totdeauna: manelizarea culturii însă mi se pare o crimă.

PS Ieri, joi, și dl. Boc, și dl. Băsescu arborau cravate viorii. Într-o reluare a dezbaterii cu Adrian Năstase din 2004, mi s-a părut că văd la gîtul dlui Băsescu, înflăcărat să-l denunțe pe generalul Oprea drept falsificator de voturi, tot o cravată de culoarea regală a purpurii. Știe el Hrebenciuc ceva..

Platon

Lipsiți, vreme de mai multe generații, atît ei înșiși, cît și copiii lor, de cele mai elementare mijloace de subzistență, cu mintea mereu încordată doar către satisfacerea nevoilor lor elementare, și doar despre ele vorbind, nu le-a mai păsat de cele întîmplate înaintea lor (Platon, Critias 109d-110 a2, cf. Timaios 23 a-c)

marginale la actualitatea politică

România post-electorală seamănă mult prea bine cu România pre-electorală. Iar lăsăm pe seama Curții Constituționale decizii care o depășesc, iar pîndim cu prea multă voluptate toate intrigăriile și ne bucurăm peste poate de toate trădările. Păcat de toate discursurile despre un alt fel de politică.
E la fel de evident că Traian Băsescu ar trebui să se reinvente și că nu o va face. Excelent articolul lui Cristian Pârvulescu din Cotidianul, http://www.cotidianul.ro/divide_et_impera-105116.html, foarte interesantă analiza lui Mircea Kivu din România Liberă, http://www.romanialibera.ro/a172072/ceea-ce-a-facut-diferenta.html
Între timp, Curtea de la Haga a început să judece procesul independenței Kosovo, SUA sînt din nou arătate cu degetul pentru utilizarea necontrolată a firmelor private de agenți de securitate, de data asta în Afganistan, dar pe noi ne doare capul de atîta absență/prezență a guvernului României oricare ar fi acela.