PROTEST
Asociaţiile şi organizaţiile semnatare ale acestui protest îşi manifestă public deosebita îngrijorare în legătură cu amploarea pe care au atins-o în societatea românească acţiunile ilegale de intimidare a jurnaliştilor, organizate şi exercitate de către instituţii ale statului. În loc să apere principiile de bază ale statului de drept, drepturile constituţionale ale cetăţenilor şi exercitarea liberă de orice constrângeri a actului jurnalistic, importante instituţii ale statului român se slujesc de pretextul legal al anchetării unor persoane – patroni ai trusturilor de presă pentru a invada spaţiul privat al ziariştilor care lucrează în aceste trusturi, le ascultă acestora convorbirile telefonice şi ambientale, şi îi urmăresc în viaţa lor cotidiană, în ciuda faptului că aceşti ziarişti nu au încălcat cu nimic legile şi ordinea de drept din România.
Nimeni nu contestă supravegherea şi anchetarea în condiţiile legii a unor persoane suspectate de acte ilegale, oricare ar fi poziţia şi averea acestora. Ceea ce ni se pare însă intolerabil este, pe de-o parte, extinderea acestei supravegheri dincolo de orice proporţii rezonabile şi implicând zeci de persoane care nu au nici o vină în cauza cercetată sau în vreo altă cauză identificată de anchetatori, iar pe de altă parte, modul în care transcrieri ale acestor ascultări abuzive ajung în presă, unde nu au ce căuta, în ediţii selectate, cu scopul evident al compromiterii unor jurnalişti şi al decredibilizării mass-media. Suntem în faţa unei diversiuni de proporţii îngrijorătoare, în faţa căreia cerem atât Parlamentului României, cât şi organizaţiilor societăţii civile să ia cele mai urgente măsuri.
1. Cerem Parlamentului României să solicite un raport urgent pe această temă din partea Comisiei comune permanente a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii SRI, Comisiei comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra Serviciului de Informaţii Externe, precum şi Comisiilor celor două camere pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională şi a celor pentru Cercetarea Abuzurilor, Combaterea Corupţiei şi Petiţii. Raportul presupune audierea conducerilor tuturor serviciilor de informaţii – SRI, SIE, STS, ale structurilor specializate din cadrul Ministerelor de Interne şi de Justiţie, ale Parchetului General de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, DNA şi DIICOT, precum şi a SPP – în vederea stabilirii responsabilităţilor pentru urmărirea ilegală a unor cetăţeni români de profesie jurnalişti, pe de-o parte, şi pe de alta pentru transmiterea, inclusiv către parchet, a materialelor rezultate din această supraveghere ilegală şi care nu au nici o legătură cu obiectul dosarului în care s-a aprobat emiterea unui mandat de ascultare.
2. Cerem acestor instituţii ca, în conformitate cu legislaţia în vigoare, să facă publice în termen de 30 de zile următoarele informaţii de interes public:
a. Numărul mandatelor de ascultare solicitate în scris de către Parchetul General, DNA şi DIICOT în cadrul anchetelor referitoare la persoana unor patroni de trusturi de presă, motivaţia şi data calendaristică a acestor solicitări.
b. Numărul unor astfel de mandate aprobate de judecător conform legislaţiei în vigoare, şi data de la care aceste aprobări au fost acordate.
c. Numărul cazurilor în care aceste ascultări s-au dovedit a fi relevante pentru ancheta în curs.
3. Anunţăm pe această cale că, după obţinerea informaţiilor relevante, intenţionăm să sesizăm Comisia Drepturilor Omului de la Geneva precum şi toate instituţiile internaţionale pertinente pentru apărarea dreptului cetăţenilor la informare, ca şi pentru apărarea ziariştilor împotriva abuzurilor puterii politice. Chemăm toate orgnizaţiile societăţii civile să se alăture acestui demers, pentru apărarea democraţiei şi statului de drept în România.
23 octombrie 2010
Solidaritatea Universitară
Preşedinte – prof. dr. Octavian Duliu
Fundaţia Română pentru Democraţie (FRD)
Preşedinte – prof. dr. Emil Constantinescu
Fundaţia Generaţia Europeană (FGE)
Director executiv – prof. dr. Nicolae Anastasiu
Asociaţia pentru Educaţie Cetăţenească (ASPEC)
Preşedinte – Mihaela Marcu
Institutul pentru Cooperare Regională şi Prevenirea Conflictelor (INCOR)
Director executiv – prof. dr. Zoe Petre
Fundaţia Ecomondia
Co- Preşedinte – prof. dr. Alexandru Ionescu
Fundaţia Română pentru Cooperare Europeană
Preşedinte - Adrian Dumitrescu
Consiliul Moral al Revoluţiei
Preşedinte - Constantin Aferăriţei
Grupul de Investigaţii Politice (GIP)
Preşedinte - Mugur Ciuvică
Fundaţia Culturală Condiţia Română
Preşedinte - Ion Barbu
Liga Pro Europa
Co-preşedintă Smaranda Enache
Fundaţia Horia Rusu
Preşedinte - Dorina Rusu
Dr. George Calalb
Presedinte 1994-2006 Conventia Medicilor Democrati din Romania
Sorin Platon
Preşedinte executiv Asociaţia Cafeneaua Politică