marginale la actualitatea politică

România post-electorală seamănă mult prea bine cu România pre-electorală. Iar lăsăm pe seama Curții Constituționale decizii care o depășesc, iar pîndim cu prea multă voluptate toate intrigăriile și ne bucurăm peste poate de toate trădările. Păcat de toate discursurile despre un alt fel de politică.
E la fel de evident că Traian Băsescu ar trebui să se reinvente și că nu o va face. Excelent articolul lui Cristian Pârvulescu din Cotidianul, http://www.cotidianul.ro/divide_et_impera-105116.html, foarte interesantă analiza lui Mircea Kivu din România Liberă, http://www.romanialibera.ro/a172072/ceea-ce-a-facut-diferenta.html
Între timp, Curtea de la Haga a început să judece procesul independenței Kosovo, SUA sînt din nou arătate cu degetul pentru utilizarea necontrolată a firmelor private de agenți de securitate, de data asta în Afganistan, dar pe noi ne doare capul de atîta absență/prezență a guvernului României oricare ar fi acela.

Despre candidați (2)

Oricît ar părea de insubzistent, Mircea Geoană are cîteva calități absolut notabile: e contrariul unui lider conflictual, și asta are toate șansele să reprezinte o vacanță pentru noi toți; are o excelentă educație de-acasă, nu e mitocan nici cînd se înfurie, ceea ce iarăși e odihnitor. I s-a repetat mereu, pe urmele lui Iliescu (care n-o să-l ierte niciodată, chiar dacă disciplina de partid îi impune o conduită rezervată), epitetul ornant cu care l-a gratulat acesta. O caricatură a lui Mardale din "Cațavencu" de pe 2 decembrie 2009 are pe această temă un text care mi s-a părut genial: Băsescu a făcut pe deșteptul și pierde, Geoană a făcut pe prostul și cîștigă.

Despre candidații 2009 (1)

Nu reiau aici ce am scris și spus public despre Traian Băsescu încă din 2004. Fără vehemența lui Emil Constantinescu: nu aveam cum să împărtășesc reacția lui de om jignit dincolo de orice limită suportabilă, nu de ceea ce i-ar fi făcut TB, ci de ceea ce era viitorul președinte al României - un mandat la care el își cîștigase accesul cu un enorm efort politic și personal, și pe care îl exercitase cu o nobilă supunere față de legi -  am denunțat de la bun început și umorile destructive, și impostura liderului "de dreapta" care se opusese cu violență oricăror măsuri reparatorii pînă la alegerile din 2000, cînd promisese subit proprietarilor din București, ca primar, restituirea rapidă a proprietaților doar pentru a restitui de fapt mai puțin de 3% din ele.

Necazul era că, după sceneta lăcrămoasă cu "Dragă Stolo", rămăsese singur în fața lui Adrian Năstase, a cărui sufocantă prezență între 2000 și 2004 era prea mult nu doar pentru mine, ci pînă și pentru Ion Iliescu. Drept care am scris mai mult contra lui Năstase decît contra lui Băsescu pînă la alegeri. După asta însă nu m-am mai abținut. Recitind editorialele din acești cinci ani, realizez însă că, pe măsură ce era mai adulat, el aluneca pas cu pas către populismul feroce de azi, pe care nici eu nu-l evaluam în enormitatea lui.

Băsescu a încercat - cu cît succes, vom vedea mîine - o operație foarte riscantă, aceea de înlocuire a unui electorat cu altul. Ales cu o slabă majoritate de electorat urban, dinamic și activ, el s-a orientat sistematic către "resturile zilei" ca să zic așa: electoratul rămas liber după degringolada PSD și  PRM (împrumutat o vreme parțial lui Becali). În opinia mea, aceste segmente incompatibile s-ar fi respins reciproc, dacă nu intervenea suspendarea președintelui - un experiment semnificativ politic, dar foarte costisitor la nivel popular, care l-a aureolat drept victimă pe Băsescu și i-a deschis acestuia calea triumfală spre peronismul florid și fățiș de azi.

Ceea ce mi s-a părut foarte alarmant în toți acești ani este însă faptul că, înainte și după suspendare, înainte și după condamnarea discursivă a comunismului, Traian Băsescu s-a bucurat de o susținere care a supraviețuit tuturor acestor derapaje din partea unei părți mult mai consistente decît ne puteam aștepta a unui electorat educat, cîndva foarte critic față de orice președinte, fie el Iliescu, fie Constantinescu. Dacă aș accepta ipoteza adesea exprimată de colegi și prieteni, cum că aceștia sînt motivați de considerente materiale, ar fi simplu. Convingerea mea e însă că sîntem în fața reacției foarte complicate față de un lider charismatic, și că asta sporește enorm gradul de risc pe care personajul ca atare îl reprezintă.

Mai popular, "amorul este orb", și intelectualii de ambe sexe care și-au pierdut uzul rațiunii critice în ultimii ani sînt îndrăgostiți în sens literal de Băsescu, cu tot ce chimia subtilă și orbitoare a Erosului presupune. Cei ce nu sînt înamorați de el, ci doar "oportuniști de onoare", care nu pot scuipa imediat acolo unde au pupat, au început de mult, pe furiș, să ia distanță. Cei care îl eroizează încă se vor prăbuși odată cu el.