Se poate și așa

Radu Călin Cristea despre Emil Constantinescu și detractorii lui.

LUNTRE ŞI PUNTE. Ţara de dincoace de mlaştini

Articol din noul număr al revistei „Observator cultural“

Întăresc o apreciere făcută și cu alte prilejuri: fostul președinte Emil Constantinescu (E.C.) este, în interpretarea mea, cel mai complex om politic al tranziției românești. Criza pe care a gestionat-o alături de guvernările CDR a fost incomparabil mai dură decît aceea administrată, în condițiile și cu efectele știute, de Traian Băsescu și regimul lui.

La preluarea mandatului de către E.C., în 1996, inflația urcase la 120%. Cu doar cîteva luni înaintea unui vîrf al plății datoriei externe de circa 2 miliarde de dolari, rezerva BNR era de 540 de milioane de dolari (față de, în prezent, circa 50 de miliarde de dolari). Întreg sistemul bancar a scăpat ca prin urechile acului de o prăbușire datorată megaescrocheriilor de la Bancorex, Columna, BIR, Dacia Felix, Banca Agricolă, Credit Bank, Albina, Bankoop, BID, BRS, Banca Turco-Română, Banca Populară etc. Martie 1999 avea să fie, prin acțiunile politico-militare inițiate și girate de E.C., luna marii răscruci a postcomunismului românesc.

Administrația E.C. a interzis atunci survolarea spațiului aerian al României de către aparatele de zbor militare ale Rusiei, aflate în drum spre fosta Iugoslavie. S-a acordat, în schimb, dreptul de survol pentru aviația NATO ale cărei bombardamente au provocat căderea regimului Miloșevici. Perso­nalități occidentale de notorietate (între acestea – fostul secretar de stat american Madeleine Albright) consideră că acele decizii asumate de E.C. au dus, după eșecul Acordului de la Rambouillet, la evitarea unor confruntări în paradigma „Războiului Rece“, în regiunea Priștina, pentru tranșarea, manu militari, a conflictului sîrbo-albanez din Kosovo.

E.C. a jucat în forță și într-o expunere internațională de risc extrem. Au fost mutări pe muchie de cuțit ale unui lider care a produs un șoc pozitiv în mediile politice și de securitate occidentale, grăbind astfel cu cîțiva ani integrarea României în NATO și UE. Aș menționa doar invitarea României, în decembrie 1999, la Consiliul European de la Helsinki, pentru începerea negocierilor de aderare la UE. După terminarea mandatului prezidențial, E.C. și-a continuat cariera academică, conservînd și dezvoltîndu-și relațiile cu impunătoare figuri ale politicii și militantismului civic, devenind cea mai cunoscută personalitate românească în elita think tank-urilor internaționale focalizate asupra evoluției democrației pe glob. Principiile și viziunea care i-au ghidat întreprinderile politice au fost reproiectate de E.C., mai ales în exterior, în spațiul societății civile, unde activitatea sa, poate prea puțin cunoscută în România, se desfășoară la vîrfurile selecte ale ONG-urilor de profil din lume. Aparițiile sale publice în România sînt, cum se știe, destul de rare și tratează de obicei subiecte atașate unor diverse conexiuni externe.

În 27 iulie și 12 septembrie, E.C. trimite două scrisori lui José Manuel Durão Barroso, președintele Comisiei Europene, și, respectiv, lui Martin Schulz, președintele Parlamen­tului European. Tema epistolelor e comună: implicarea, socotită a fi partizană, a unor importanți oficiali europeni în confruntările politice ce au avut loc la București începînd cu primele zile din iulie. Principalii destinatari ai obiecțiilor lui E.C. sînt clar identificați: „România a fost supusă unor presiuni inacceptabile pentru un membru al UE, presiuni venite din partea comisarului european pentru Justiție, Viviane Reding, și a președintelui Comisiei Europene, José Barroso“. E.C. pune reacțiile distorsionate ale lui Reding și Barroso pe seama inadmisibilei nerespectări a principiului audiatur et altera pars. E.C. le reproșează liderilor occidentali incriminați în cele două epistole că „deși toate schimbările politice din România au fost supuse avizului Curții Constituționale și au fost declarate constituționale de către aceasta, ele au fost apreciate de mai mulți oficiali ai Comisiei Europene, ai Parlamentului European sau ai cancelariilor unor state occidentale în termeni duri, ca un grav derapaj democratic, ajungîndu-se la catalogări de tipul lovituri de stat sau metode puciste“.

Obiecțiile lui E.C. se mai referă la impunerea de către Barroso și Reding a cvorumului, în condițiile în care „recomandarea făcută de către Comisia de la Veneția în Codul de bune practici în materie de referendum este ca nici o hotărîre să nu fie luată prin cvorum“. E.C. avertizează că „primul efect, și cel mai grav“ al subiectivismului manifest al celor doi oficiali europeni „este slăbirea încrederii în Uniunea Europeană și instituțiile sale tocmai în rîndurile celor care au luptat din convingere și nu din interes pentru valorile și principiile UE“. „Este și cazul meu“ – conchide E.C. într-un text urban, foarte sever, cu multe pasaje acide și invitații la reflecție pe tema imixtiunilor cu tentă străveziu politică a unor demnitari europeni într-o cauză unde și-au depășit competențele cu o surprinzătoare aroganță.

Enervați pînă spre pragul apoplexiei, mai mulți intelectuali din rasa believerilor lui Băsescu l-au atacat în ultima vreme, cu vorbe urîte și patos nimicitor, pe E.C. Motivul? Epistolele! Un desant de clockwork oranges își varsă fierea asupra unui E.C. potopit cu imprecații. E.C. e, pentru una din mințile fierbinți, un „biet cabotin“ care „se ocupă de reglări de conturi“, un „megafon al celor mai reacționare forțe din România zilelor noastre“.

Altă ocărîre: „Gelozia, ranchiuna, resentimentul l-au orbit [pe E.C. – n.m.]. Nu mai distinge între lichele și ființe demne. Are grave probleme de memorie. S-a lăsat hipnotizat de cele mai abjecte lichele“.

Bref – „cu fantomele și fantoșele nu se polemizează“. Alt bas răgușit din corul sclavilor băsescieni: E.C. a ajuns „un strigoi“ convins că „toată suflarea omenească îi e datoare cu o halviță hermeneută“ (!?).

Următorul: E.C. reprezintă „o fotografie prăfuită a istoriei care a lăsat în urma sa nu doar un eșec lamentabil, ci un scîncet, un piuit“. O concluzie de etapă: E.C. este „daltonist moral“ (!?). Sufocat de indignare, ultimul sosit în club se întreabă dacă scrisorile expediate de E.C. înseamnă „orbire politică sau munte de rea-credință, născut din frustrare și ură“. Are, totuși, un răspuns: E.C. este „expresia naționalismului cel mai gregar și a unei aversiuni viscerale împotriva a tot ce înseamnă cultura și civilizația occidentală“. „Abjurînd“ de la „valorile inconfundabile ale democrației și ale statului de drept“, E.C.  „nu mai lasă loc nici unei urme de respect“ etc.

Am pus față în față opiniile lui E. C., formulate civilizat, de o politetețe rece, educată într-o cultură a polemicii instruite și instructive, cu puhoaiele invectivale ale celor care, într-un consimțămînt ultragiat, deplîng „ticăloșirea spațiului public“. Menționate ici-colo, cu un parcurs de o nedreaptă discreție, mesajele lui E.C., poate parțial amendabile prin raționamente cumpătate și de bun-simț, cu siguranță utile într-o discuție matură despre momente, în felul lor, memorabile în raportul României cu Occidentul, au suferit un tratament înjositor din partea intelighentsiei băsesciene. S-a consumat doar un nou episod din serialul unei vrajbe ațîțate patologic, ignobilă spiritual și trădînd creiere cam mici.

 

OLIMPIADA CINE E MAI ANTI-EUROPEAN, FAZA PARLAMENTARĂ

 

Giuseppe ARLACCHI: (S&D). - Mr President, for eight years Romania was ruled by an authoritarian president who violated fundamental rights, who regularly attacked the parliament, the government, the judiciary, the trade unions and all the media that opposed him. Băsescu’s regime was based on a parallel system of personal power. It was the same old story – using intelligence services, the police, and the office of the prosecutor to spy on citizens, to intimidate political opponents and protect friends. The mafia, corruption and clientele were closely associated with this parallel system that was finally challenged by a popular reaction.

The Commission did not lift a finger against all these abuses. Romania got a new parliament that started an impeachment process which it carried out according to constitutional rules. At this point the Commission intervened, endorsing all the allegations brought by Băsescu. So, Ms Reding, you should apologise for the irresponsible language you used against a Member State and a democratic government calling a process that was constitutional and legal a parliamentary coup.

Traducere neoficială:  Domnule Președinte, vreme de opt ani, România a fost condusă de un președinte autoritar care a violat drepturi fundamentale, care a atacat sistematic parlamentul, autoritatea judecătorească, sindicatele și orice instituție media care i s-a opus. Regimul Băsescu s-a bazat pe un sistem paralel de putere personală. Aceeași veche poveste: a folosit serviciile de informații, poliția și Parchetul pentru a-i spiona pe cetățeni, pentru a-i intimida pe opozanții politici și pentru a-și proteja prietenii; mafia, corupția și clientelele au fost îndeaproape asociate cu acest sistem paralel, care a fost în sfârșit zdruncinat de reacția populară. Comisia nu a ridicat un deget măcar împotriva acestor abuzuri. România are acum un parlament care a declanșat un proces de demitere pe care l-a desfășurat în conformitate cu regulile constituționale. Abia acum a intervenit Comisia, însușindu-și toate alegațiile exprimate de Băsescu. Așadar, Dnă Reding, ar trebui să vă cereți scuze pentru limbajul iresponsabil pe care l-ați folosit în legătură cu un stat membru și cu un guvern democratic, numind un proces care a fost constituțional și legal "lovitură de stat parlamentară"

Emil Constantinescu, pentru Tageszeitung:

”Am ales să vorbesc în semn de solidaritate cu cei 7,5 milioane de români”

"Foarte grav este faptul că Băsescu a reuşit să atragă de partea sa intelectuali de marcă şi i-a transformat în agitatori fanatici"

 

Autor: ISTVAN DEAK

5 septembrie 2012 – 18:16

 Foto: Dragos Stoica / Intact Images   

 

Fostul preşedinte al României, Emil Constantinescu, analizează, într-un interviu acordat cotidianului berlinez Tageszeitung, situaţia politică de la Bucureşti. Constantinescu îi mărturiseşte jurnalistului William Totok că "ura s-a reaprins” în România în urma "deciziei politice” a Curţii Constituţionale a României (CCR) de a-l repune în funcţia prezidenţială pe Traian Băsescu. "Decizia CCR de a invalida referendumul este un abuz care creează premisele unui precedent periculos la adresa statului de drept şi a democraţiei din România şi din interiorul Uniunii Europene. CCR a luat o decizie politică de partid care a anulat voinţa majorităţii alegătorilor. Un număr de 7,5 milioane de oameni, adică 87% dintre cei prezenţi la urne, au optat pentru debarcarea preşedintelui. Doar 900.000, însemnând 13%, au votat pentru rămânerea sa în funcţie”, spune fostul preşedinte Emil Constantinescu.

CCR, aservită
El îl acuză pe Traian Băsescu că şi-a numit oameni apropiaţi în fruntea CCR: "Curtea Constituţională a fost transformată într-o organizaţie politică de Traian Băsescu. Posturile în CCR au fost oferite unor persoane de o moralitate îndoielnică, complet necalificate pentru o asemenea funcţie. Cel mai bun exemplu este numirea de către Băsescu a preşedintelui CCR Augustin Zegrean, un simplu avocat de la o firmă obscură dintr-un oraş de provincie. În mandatul meu, preşedinte la CCR a fost Mihai Lucian, membru activ la revolta anticomunistă, doctor în drept şi profesor universitar. În funcţie au urmat alţi profesori extrem de calificaţi. Sincer, mi-e greu să vorbesc despre toate aceste lucruri.”

Cineva trebuie să vorbească
Emil Constantinescu mărturiseşte că a luat decizia de a rupe tăcerea pentru ca în ţările europene să se audă şi o versiune diferită faţă de cea propagată de oamenii fostei puteri. "Am ales să vorbesc în semn de solidaritate cu cei 7,5 milioane de români, a căror voce a fost anulată, şi din mâhnirea pe care mi-o provoacă declinul instituţiilor statului de drept pentru care am militat în perioada de tranziţie postcomunistă. Fac aceste afirmaţii în speranţa că vocea mea va fi auzită şi în Germania şi la Bruxelles, acolo unde realităţile societăţii româneşti sunt ignorate cu aroganţă şi dispreţ”, a declarat Constantinescu pentru Tageszeitung.

Lovitură de stat? Aiurea!
Chestionat pe tema "loviturii de stat din România”, lansată în mai multe medii occidentale, Constantinescu respinge ferm această ipoteză. "Cine deţine noţiuni minime de cultură politică ştie că o lovitură de stat înseamnă o schimbare neprevăzută a Constituţiei, neiniţiată de un Parlament, ci de o minoritate pregătită de luptă. În România nu a existat nici minoritatea, nici intervenţia Armatei care să se opună dorinţei unei majorităţi. Suntem profund îngrijoraţi că presa din Vest a preluat această ideea lansată de preşedintele suspendat şi de susţinătorii săi. Este incredibil modul în care sunt atacaţi opozanţii preşedintelui Băsescu”, a spus Emil Constantinescu.

Reacţia UE i-a lăsat gust amar
Fostul şef de stat recunoaşte că reacţia UE pe tema evenimentelor din România i-a lăsat un gust amar. "Reacţia UE, aşa cum a fost formulată, ar putea duce la o pierdere a încrederii în instituţiile europene. Şi asta tocmai la acei oameni care au militat pentru valorile şi principiile Uniunii Europene. Acest lucru mă afectează şi pe mine. Dezvoltarea mea socială şi politică a fost influenţată după 1990 într-o mare măsură de şcoala creştin-democrată germană a Fundaţiei Konrad Adenauer şi Hans-Seidel. Dezamăgirea este cu atât mai mare, cu cât primului preşedinte democrat de după Revoluţie din estul şi centrul Europei nu i s-a prezentat o Europă în care o comisie exercită o presiune pentru invalidarea deciziei unui popor. Interesul Comisiei Europene pentru situaţia din România s-a limitat la informaţii din tabăra prezidenţială. Nu au solicitat o opinie şi părţii adverse”.

Băsescu a scindat populaţia
Cât despre mandatul lui Traian Băsescu, Emil Constantinescu nu are tocmai cuvinte de laudă. "El a indus o scindare a societăţii româneşti şi o evaporare a atitudinii solidare din perioada integrării în NATO şi UE. Asta a dus la renaşterea suspiciunilor, a intoleranţei şi a urii în societatea românească, care a cauzat inclusiv scindarea anumitor familii. Încrederea în instituţiile statului a scăzut considerabil. Foarte grav este faptul că Băsescu a reuşit să atragă de partea sa intelectuali de marcă şi i-a transformat în agitatori fanatici. Disputele din politica românească nu se pot încheia. Referendumul a fost doar o rundă intermediară. Conform sondajelor de opinie, forţele antiprezidenţiale se vor impune la alegeri cu peste 60% dintre voturile exprimate. Este destul de dificil de prezis cum se va desfăşura conflictul dintre preşedinte şi popor. Să sperăm că paşnic. Şi să sperăm că partidele populiste, antieuropene nu vor beneficia de încurajări”, a încheiat Constantinescu pentru Tageszeitung.

Tageszeitung mai scrie că la alegerile parlamentare din decembrie, USL porneşte drept mare favorită urmând să obţină 62% din voturi, în timp ce PDL se situează doar la 18% în opţiunile alegătorilor. Cotidianul german prezintă imagini de la protestul anti-Băsescu şi notează la explicaţia foto: "Protest la adresa preşedintelui Traian Băsescu. Adversarii săi l-ar vedea cu drag în lanţuri”.(deak.istvan@jurnalul.ro)

 

La 22 iulie crt., cu o săptămînă înainte de referendum, trimiteam, împreună cu alți 98 de colegi și prieteni, această SCRISOARE CĂTRE OFICIALII UE. Între timp, cîteva sute de alți intelectuali români din țară și din străinătate aderau la textul acestei scrisori. După o lună, aflu cu stupoare, mai întîi de la dl. Cristian PREDA, europarlamentar, imitat deunăzi de dl. Andrei PLEȘU, că acest text, singurul la care am contribuit direct și public, ar fi un text anti-occidental și pro-rusesc.

La 22 iulie crt., cu o săptămînă înainte de referendum, trimiteam, împreună cu alți 98 de colegi și prieteni, această SCRISOARE CĂTRE OFICIALII UE. Între timp, cîteva sute de alți intelectuali români din țară și din străinătate aderau la textul acestei scrisori. După o lună, aflu cu stupoare, mai întîi de la dl. Cristian PREDA, europarlamentar, imitat deunăzi de dl. Andrei PLEȘU, că acest text, singurul la care am contribuit direct și public, ar fi un text anti-occidental și pro-rusesc. 

Am convingerea că ambii mei acuzatori nu au citit niciodată scrisoarea, drept care îmi iau libertatea de a o republica aici, cu speranța că o lectură, fie ea și superficială, are toate datele pentru a pune lucrurile la punct. Nici măcar nu invoc buna credință a cititorilor, cîtă vreme textul e cît se poate de simplu și nu lasă loc nici unei interpretări.

Iată scrisoarea

 

Către:

Președintele Consiliului European, ES Herman Achille Van Rompuy

Președintele Comisiei Europene, ES Jose Manuel Durao Barroso

Vice-Președintele Comisiei Europene, ES Viviane Reding

Comisarul European pentru Afaceri Interne, ES Cecilia Malmstrom

Secretarul General al Comisiei Europene, Dna. Catherine Day

București, 23 iulie 2012

Excelențele Voastre,

Suntem un grup de intelectuali români – savanţi, universitari, cercetători în domeniul ştiinţelor fundamentale, aplicative şi umaniste, scriitori şi artişti. Unii suntem veterani ai mişcării democratice din România, alţii – reprezentanţi ai unor generaţii mai tinere, dar toţi suntem apărători fervenţi ai valorilor europene.  Mulţi dintre noi nu sunt implicaţi în niciun fel în politică; unii au afilieri şi simpatii dintre cele mai diferite. Exprimăm aici un punct de vedere non-partizan. Singurul nostru scop este acela de a apăra principiile democratice şi statul de drept, aşa cum am făcut-o mereu începând din decembrie 1989.

Suntem acum profund îngrijoraţi de reacţiile externe la recentele evenimente politice din ţara noastră. Sperăm ca această scrisoare să ajute la clarificarea oricăror concepţii eronate cu privire la situaţia curentă şi să deschidă un dialog în legătură cu viitorul. Căci suntem profund preocupaţi de recentele acuzaţii care pretind că Parlamentul şi Guvernul României ar fi subminat statul de drept şi independenţa justiţiei în încercarea de a-l demite pe preşedintele Traian Băsescu. E greu pentru noi să vedem că reprezentanţi de seamă ai Uniunii Europene îşi exprimă poziţia, ignorând un principiu fundamental al dreptului, audiatur et altera pars. Această poziţie nu a putut fi formulată decât pe temeiul unor informaţii înşelătoare sau incomplete cu privire la adevărata natură a situaţiei din România.

Vă rugăm să ne permiteţi ca, folosind experienţa noastră de cercetare şi cunoaşterea directă a climatului politic din ţara noastră, să vă prezentăm doar câteva puncte pe scurt:

·      Curtea Constituţională nu este parte a sistemului judiciar independent din România. Este vorba de o instituţie unde numirile se fac politic şi care are ca unică vocaţie arbitrajul în chestiuni constituţionale.

·      Curtea Constituţională a recunoscut că, substituindu-se Primului Ministru, Preşedintele Basescu a încălcat principiul fundamental al separaţiei şi echilibrului puterilor. Guvernul României nu a mai răspuns în faţa Parlamentului, aşa cum se întâmplă în toate statele democratice din Uniunea Europeană, ci în fapt în faţa Preşedintelui, ca în Federaţia Rusă. Parlamentul a tins să devină o cochilie vidă, atunci când majoritatea guvernamentală nu a avut voie să voteze de câte ori exista riscul unei opinii disidente. În consecinţă, aşa cum a recunoscut-o Curtea Constituţională, suspendarea Preşedintelui este conformă cu Constituţia României şi urmează să fie confirmată sau nu de un referendum naţional, organizat de asemenea în strictul respect al legii.

Preşedintele Băsescu vorbeşte deschis şi liber despre rolul său de jucător, în ciuda faptului că un atare rol contravine definiţiei constituţionale a Preşedintelui României ca mediator. Alte incidente recente confirmă temerile noastre referitoare la modul în care Preşedintele Băsescu îşi înţelege competenţele.

·      În 2009, Parlamentul a votat o moţiune de cenzură împotriva Guvernului, care a fost demis în conformitate cu legea. Preşedintele a refuzat să accepte propunerea majorităţii, cum se cuvenea, şi nu l-a desemnat drept Prim Ministru pe dl. Klaus Johannis, Primarul Municipiului Sibiu, susţinut de o largă majoritate, ci a prelungit mandatul Guvernului demis, doar ca să fie sigur că o echipă favorabilă îi va organiza realegerea ca Preşedinte al României.

·      Preşedintele a declarat în direct într-un interviu televizat că i-a numit din proprie voinţă pe cei doi şefi ai Serviciilor Secrete care, în conformitate cu legea, trebuie să fie numiţi de Parlament. De curând a adăugat că ”aproape s-a decis” cu privire la persoana viitorului Procuror General care, în conformitate cu legea, este propus de către Ministrul Justiţiei, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii, organism independent.

·      Acum câteva zile, Preşedintele i-a povestit în direct unui reporter TV că, atunci când Cancelarul Germaniei, dna Angela Merkel, l-a întrebat dacă există în Constituţia României reglementări privitoare la suspendarea Preşedintelui, el i-a răspuns că nu, nu există. A fost poate o eroare de exprimare, dar cum să lăsăm soarta ţării noastre în asemenea mâini? Articolul 95 al Constituţiei României este explicit şi defineşte procedura de suspendare, de la iniţierea ei la sfârşitul procesului; faptul că în Constituţia Germaniei sau a oricărui alt stat din Uniune Europeană nu există o asemenea prevedere nu are nicio semnificaţie în această materie.

Iată de ce, în ultimii ani, cetăţenii obişnuiţi ai României au devenit tot mai îngrijoraţi de acţiunile întreprinse de Preşedintele Băsescu şi de apropiaţii săi. Ei au fost votaţi pe baza unui program de justiţie, echitate şi bunăstare a cetăţenilor. Dimpotrivă, Preşedintele însuşi a asumat un rol executiv direct când a iniţiat tăieri sălbatice ale salariilor şi pensiilor, fie că era vorba de profesori, de militari, de cadre medicale, de judecători şi funcţionari publici, decimând astfel clasa mijlocie în formare. În acelaşi timp, fondurile publice care-i plăteau pe clienţii partidului dominant au crescut an de an, în dispreţul retoricii de austeritate generală.

Poate încă şi mai îngrijorătoare au devenit manifestările de intoleranţă printre susţinătorii Preşedintelui. Lideri ai partidului care-l susţine au declarat că minoritatea rromă din România este “genetic programată” să încalce legile. Ni se repetă constant – în ecou cu declaraţiile Preşedintelui – că idealul european al unei societăţi care garantează o viaţă decentă pentru toţi este perimat, şi ar trebui să fie înlocuit de o societate “competitivă” în care doar cei mai adaptaţi şi mai puternici să supravieţuiască. Această formă brutală de darwinism social este opusul valorilor democratice ale Uniunii Europene, aşa cum le-am adoptat cu entuziasm în ultimii douăzeci de ani.

Acestea sunt doar câteva dintre evenimentele recente care au făcut să explodeze în iarna trecută demonstraţii civice în peste 60 de oraşe ale României. Referendumul din 29 iulie este expresia faptului că societatea românească refuză intoleranţa şi discrepanţele economice din ultimii ani. Sperăm cu toată sinceritatea că acest referendum va dovedi că idealurile democratice au rădăcini adânci în societatea românească, sunt vibrante şi pline de viaţă.

Apreciem din toată inima timpul şi preocuparea pe care le cheltuiţi pentru examinarea contextului pe care l-am evocat, şi care priveşte climatul politic al României într-un moment delicat. Sperăm că declaraţiile dvs de susţinere a democraţiei în România vor reflecta de asemeni aceste fapte complexe şi că, împreună, putem continua să lucrăm în interesul nostru comun pentru un viitor democratic, prosper şi tolerant deopotrivă pentru România şi pentru Uniunea Europeană.

Briciul lui Okham

Acum doi ani pregăteam ediția în limba română a volumului România post 1989; conceput și realizat mai întîi în franceză în 2007/2008, tradus apoi în engleză în 2010 și în română, volumul este un dialog între mine și Catherine Durandin. Din 2007 în 2010 se schimbaseră, sau măcar se accentuaseră, destule componente ale peisajului politic românesc, drept care paragrafele finale ale capitolului meu despre viața politică din România în ultimul deceniu se radicalizase și el. Iată ce scriam chiar în ultimele fraze ale contribuției mele la acest volum:

Președintele și apropiații lui acționează pentru a asigura cu orice preț perpetuarea la putere a camarilei prezidențiale. Timpul seducției a trecut de mult, și duritatea confruntărilor care pot fi anticipate încă de pe acum creează riscuri importante pentru însuși viitorul democratic al României. 

Regret că așa s-a întîmplat, cum regret și că dna Durandin, care pe atunci îmi dădea dreptate - am păstrat corespondența noastră din acei ani - azi adoptă o poziție riguros opusă. Probabil că și asta e parte din acel orice preț pe care îl intuiam acum doi ani. D-na Durandin plătește astfel ea însăși o mare parte din aceste costuri, fiindcă își compromite reputația profesională pentru a sluji fără nici un argument o cauză care nu are temei. Nu se poate, istoric profesionist fiind, să pretinzi că USL și românii care susțin această formație politică sînt anti-occidentali - și, mai mult, să o susții fără a aduce nici un argument. Căci cele cîteva exclamații exasperate de obtuzitatea și părtinirea cu care cîteva personaje din Europa - sau din America - au dictat soluții impopulare pentru criza regimului Băsescu nu sînt argumente decît într-o dictatură, nu într-o Europă care garanteză libertatea dezbaterii publice a oricărei idei, inclusiv a politicilor europene.  Dacă asta înseamnă să fii anti-occidental, ce să mai spunem cînd Franța votează NU la referendumul privitor la Constituția Europeană? Sau cumva quod licet Ioui...?

Mai grav: dacă, la limită,  am putea răbda ideea după care, într-un sens deloc democratic, orice critică adusă unui reprezentant al Occidentului este prin ea însăși o probă de anti-occidentalism - după logica "dai în mine, dai în fabrici și uzine" a anilor '50 - acuza referitoare la o orientare pro-rusă a USL este în asemenea măsură lipsită de orice temei încît devine abjectă, ca probă exemplară de rea-credință. Ea e menită exclusiv să inducă SUA, în plină campanie electorală, o distanțare pe cît de nedreaptă, tot pe-atît de contra-productivă, față de unul dintre cei mai fideli aliați din estul Europei. 

Ca și Polonia, România are un contencios istoric de-a dreptul tragic în raport cu Rusia; singurul moment în care românii s-au împăcat, cît de cît, cu dictatura comunistă a fost atunci cînd Ceaușescu s-a distanțat de ruși; partidul lui Ion Iliescu și-a pierdut popularitatea treptat, apoi și alegerile din 1996, pentru că nu prezenta garanția unei asemenea distanțe, și nu le-ar fi cîștigat în 2004 dacă nu ar fi admirat împreună cu George W. Bush, curcubeul. De fapt, din 2000 și pînă azi, oricare ar fi reproșurile pe care le putem adresa PSD, înclinația pro-rusă sau vreo undă măcar de anti-americanism nu se numără printre acestea: aș zice chiar dimpotrivă. Oricît ar fi de hulit Adrian Năstase, să nu uităm că, somat să opteze între americani și europeni, a pierdut, Chirac dixit, ocazia de a tăcea.. În acea vreme, cu toții - și dl. Cristian Preda, vehement european, și dna Durandin - și subsemnata, mărturisesc - eram mai degrabă critici față de excesele pro-americane ale PSD.  Cît despre liberali, poate să fi fost pro-rus PNL-ul anilor '20, care a susținut legea Mârzescu - prin care a fost interzis PCR și propaganda comunistă - și a reprimat revolta - pro-rusă - de la Tatarbunar, dar cred că e prima - sper și ultima dată - în istoria ultimilor 22 de ani cînd cineva are ideea stupidă de a-i considera pro-ruși. Fără nici un argument.

De unde ideea asta cu rușii? Dacă există în România vreun susținător politic al apropierii de Rusia, acesta este dl. Cosmin Gușă, care , e drept, a evoluat cîndva în cercul PSD, dar l-a trădat de mai multe ori, virînd vertiginos cînd în proximitatea lui Traian Băsescu, cînd în cea a criticilor acestuia, cînd  în orbita dnei Udrea (unde, să vezi comedie, se întîlnește cu ALRO și cu dl Stolojan)

Așa că nu e nevoie să fii profesionist în ale cercetării istorice sau politice, ci doar corect informat, pentru ca aserțiuni de genul celor la care am neplăcerea să mă refer, cum că USL nu s-ar mulțumi să fie anti-occidentală, e și pro-rusă, să-ți suscite hohote de rîs. Ceea ce nu exclude repulsia, inevitabilă în fața oricărul enunț calomnios. Calea pe care asemenea enunțuri nu ajung doar în clevetirile de cafenea ale unor mahalagii lipsiți de cea mai elementară cultură politică, ci și pe buzele unor intelectuali cu pretenții, este fie foarte complicată, fie dintre cele mai simple. Briciul lui Okham mă obligă la simplitate: cineva - aș vrea să știu cine, dar mă tem că degeaba - le dictează tuturor, indiferent de condiția lor intelectuală, aceleași cîteva mantre, pe care, din varii motive pe care chiar nu vreau să le cunosc, armata de roboți în slujba lui Băsescu le repetă fără variații. 

Cum spunea și Hitler: minciuna să fie cît mai mare, cît mai simplă, și cît mai des repetată; pînă la urmă, cei mai mulți o vor crede.