Quinquennium Neronis

Un aparat excelent de propagandă, în frunte cu filosoful Seneca, preceptorul tînărului Nero, a izbutit să desfigureze chipul predecesorului acestuia, Claudius - un împărat înțelept și un excelent administrator al Imperiului - și să facă din succesorul lui o mare speranță, pe cît de iluzorie, pe atît de exaltată. Cînd Seneca a fost silit de fostul său discipol să-și curme viața, aceste iluzii s-au destrămat definitiv, dar, pe urma lor, au rămas scrieri abundînd de elogii care se dovediseră a fi o imensă eroare Posteritatea a încercat să lămurească lucrurile vorbind de cei cinci ani de început ai domniei lui Nero, quinquennium Neronis, ca de o epocă de aur, despărțită printr-o cezură irevocabilă de anii "negri" care au urmat.

Tot astfel, posteritatea lui Ceaușescu încearcă să ne convingă de mai bine de 20 de ani că ar fi existat doi Ceaușești antinomici, cel care refuza să participe la invadarea Cehoslovaciei și cel al cărui nume se scria nu cu oi, ci cu trupuri de copii, pe stadioanele patriei. Îmi pare foarte bine că președintele Băsescu, care ne-a amețit, și direct, și prin vocea trabanților săi, cu eminenta sa calitate de autor unic al condamnării comunismului, declară acum că, dacă Ceaușescu ar fi rămas președinte doar 10 ani (cum este el însuși silit de împrejurări să rămînă) ar fi fost un mare președinte al românilor.

Dincolo de crasa ignoranță (Ceaușescu a devenit președinte abia în 1974), președintele Băsescu se dovedește a fi ceea ce știam că este, anume un alt concurent al lui Ceaușescu, similar cu mult hulitul Ion Iliescu - și el convins că primii zece ani ai lui Ceașcă au fost ani de glorie. 

Pe acest fundal, glorificarea lui Păunescu ca mare poet național nu are de ce să ne mire. Mă pregătesc (dacă o să-l mai apuc) de șocul inevitabilului epitaf pompos pentru marele cineast național Sergiu Nicoalescu. 

În ultimă instanță, înțeleg că românii nu consimt să renunțe la iluziile anilor '60, oricum s-ar numi acestea. Noi, cei foarte puțini la număr, care preferăm de departe lui Păunescu pe Gellu Naum, Șt. Aug. Doinaș sau Șerban Foarță, și  recunoaștem în parțiala liberalizare din 1965-1971 o abilă operație de propagandă - care, spre veșnica noastră umilință, ne-a păcălit atunci, și pe noi, nu doar Occidentul - noi, o biată minoritate lucidă și patetică, nu avem de fapt nicio șansă. 

Iar atunci cînd Seneca va fi condamnat la moarte, nimeni nu se va răscula. 

PS Încerc să-mi imaginez cum ar fi reacționat unii și alții dacă Emil Constantinescu ar fi declarat public că primii zece ani de ceaușism au foat ani de glorie! Oricît ar fi de imposibil să-i atribuim o idee cu care e în profund dezacord, faceți totuși un efort de imaginație - comparabil, pînă la urmă, cu acela care l-a transformat pe Băsescu în luptător contra corupției.