În ultimul număr al Revistei 22 apare și interviul pe care mi l-a luat dna Andreea Pora. Și de aici a dispărut tot referirea la alianța PNL cu un PD care fuzionase de curînd cu Partidul Național al dlui Măgureanu. Nu știam că dl. Măgureanu mai e o miză în politica actuală, dar se vede că este.
3% cu principii
Statistic vorbind, numărul celor care sunt afectaţi personal în convingerile lor, în principiile lor de o alianţă între PNL şi PC, chiar de o alianţă între PNL şi PSD, e foarte mic. Dacă vreţi, cred că e echivalent chiar cu nucleul dur al PNŢ din 1990, spre 3%. Nu e nici o plăcere, mai ales că e şi nucleul meu. Gândiţi-vă ce eficacitate electorală au avut în ultima decadă. Asta e ţara care trebuie guvernată, nu iluziile noastre.
Alianţa PNL-PC este extrem de controversată de o parte a opiniei publice. Credeţi că a procedat corect PNL făcând această alianţă?
Cred că e util. Rămâne să se verifice, ca orice ipoteză de lucru. Dar era clar că PNL era blocat la mantinelă, adică în imposibilitatea de a face ceva cu sens, fiind într-o opoziţie atât de puţin ascultată de putere. Pe de altă parte, alianţa de principiu majoră pentru a se opune PDL, cea cu PSD, nu mergea foarte lin. Eu am fost extrem de sensibilă la reflecţia d-lui Iliescu, după care fifty-fifty n-ar fi echitabil, ceea ce e foarte nostim, scos din context. Dar în context înseamnă că PSD s-ar fi luptat cu ghearele şi cu dinţii pentru a menţine PNL într-o poziţie minoră. În aceste condiţii, dacă PC rămânea în proximitatea PSD, negocierea era blocată.
Aţi vorbit de utilitate, dar principiile etice ale PNL unde îşi mai găsesc locul?
Aţi avea dreptate dacă PNL i-ar primi în interiorul său pe membrii actuali ai PC. Ceea ce nu se întâmplă. În momentul în care PDL s-a aliat la guvernare cu PSD, PDL susţinea că luptă împotriva comunismului şi pentru Legea lustraţiei. Şi nu ştiu să i se fi făcut acest reproş. O alianţă politică nu e totuna cu absorbţia unei forţe politice în interiorul partidului respectiv. Deci nu cred că despre asta e vorba. E vorba de o coaliţie politică pe care, asta e stupoarea mea, opinia publică la care vă referiţi n-a înfierat-o când s-a făcut între partidul d-lui Băsescu şi partidul d-lui Iliescu, dar o înfierează când se face la grupa mică, între PNL şi PC. Nu înţeleg de ce. Convenţia Democratică a fost destul de incriminată de către nucleul său dur pentru că s-a aliat cu partidul d-lui Roman, dar n-avea ce face, altfel nu ajungea la guvernare şi nu putea să facă lucrurile pe care le-a făcut. Acelaşi lucru se întâmplă şi acum. Nu văd de ce trebuie să ne inflamăm aşa.
Cum vedeţi utilitatea politică în alierea cu un partid care, în ultimă instanţă, n-a depăşit niciodată 2-2,5%?
Utilitatea politică se probează în timp. Sigur că de aici încolo sunt ipotezele mele, care pot fi infirmate în viitor, nu am pretenţia că sunt Oracolul din Delphi. Întâi, mişcările de aliere sunt totdeauna bine privite de publicul larg. De asta şi ofensiva atât de dură în momentul de faţă în zona mediatică împotriva acestei alianţe, ca să-i anihileze efectul pozitiv. Pe de altă parte, e clar că, în negocierea raporturilor ulterioare cu PSD, această mişcare e utilă. Pentru că, pe de o parte, clarifică acţiunile politice, să nu le spunem chiar ideologice, dar mai ales creează două grupuri egale ca forţă. În al treilea rând, se poate comunica probabil mai uşor cu PSD prin intermediul foştilor colegi, care n-au plecat trântind uşile. Problema este de urgenţă. Pentru că s-au luat nişte măsuri extrem de incompetente şi sălbatice, continuă tentaţia asumării răspunderii pentru tot felul de legi, inclusiv legile siguranţei naţionale. Poate astea nu afectează electoratul de bază, dar pe noi ne pot afecta. Pe mine mă afectează ideea că serviciile secrete vor avea din nou drept de anchetă, ce n-au mai avut din 1990. Faptul că în mod legiferat aceste servicii vor fi exclusiv apanajul preşedintelui României iarăşi nu mi se pare corect. Astea sunt lucruri grave, care vorbesc de o tendinţă cezaristă care trebuie blocată. Asta e prima urgenţă. După aceea vorbim de restul.
Credeţi că este fezabilă o schimbare a majorităţii parlamentare, adică UDMR, care este cheia, îşi va schimba poziţionarea?
UDMR va avea de ales, în faţa unui asemenea bloc politic, între a mai sta cu PDL cât poate să mai stea la guvernare sau a-şi asigura o colaborare pe termen lung, pe viitor. Aţi văzut că UDMR nu a fost foarte fericit de propunerea lui Cristian Preda cu o alianţă veşnică cu PDL. E un semnal. Eu nu zic, toate astea sunt în zona posibilului, nu a realului, vom vedea ce se întâmplă. Dar ceva trebuie să se întâmple, pentru că această cascadă de asumări pe bandă rulantă, în pofida reacţiei generale... Eu iau ca exemplu doar Legile educaţiei, unde nu e vorba nici de interese salariale, încăpăţânarea asta de a distruge orice fel de autonomie universitară, cu orice preţ, mie mi se pare simptomatică. Nu pot fi lăsaţi aşa. Sunt o gaşcă, iertaţi-mă, care face ce vrea, e ca şi cum băieţii din cartier au pus mâna pe postul de poliţie. Nu se poate aşa!
În ideea că tot acest proiect reuşeşte, pe baza căror legături şi proiecte comune, în afară de „jos Băsescu“, va guverna alianţa?
Îmi permiteţi să vă amintesc că principalul proiect al Alianţei D.A. a fost „jos Năstase“ şi că atunci erau aliaţi pentru guvernare un partid de centru-dreapta, cum e PNL, şi un partid membru al Internaţionalei Socialiste, foarte de stânga, care era PD. Şi nu s-a întâmplat nici o nenorocire.
Doar că s-a destrămat...
Dar nu din cauză că unii erau la dreapta şi alţii la stânga, că între timp PD a trecut cu arme şi bagaje la dreapta în jumătate de ceas. Deci nu asta a fost problema. Unde intră PD într-o combinaţie iese scandal, asta ştim foarte bine. Vedeţi cum funcţionează asemenea coaliţii dreapta-stânga. Au funcţionat şi în România între 1996-2000, cu toate supărările şi toate concesiile, fiecare lasă din preţ. De asta e foarte important, ca părţile contractante să nu fie fundamental inegale, atunci nu mai pot negocia, unii se supun celorlalţi. Dar dacă există grupuri relativ echivalente din punct de vedere al substanţei şi audienţei politice, ele pot negocia, pot stabili şi publica un program de puncte convenite. Aşa cum Convenţia Democratică a publicat, împreună cu PD, în coaliţia din 96, şi a spus public care sunt elementele de program convenite. Erau toate exigenţele pe plan extern şi, pe plan intern, reforma economică şi reforma instituţiilor. Nu trebuie să dramatizăm. Vor negocia, vor spune care sunt punctele cu care sunt de acord, vom vedea dacă ne place ce a ieşit din acordul lor sau nu şi vor guverna sau nu împreună.
* * *
Băsescu
PCR şi-a semnat dispariţia în momentul în care l-a lăsat pe Ceauşescu fără niciun fel de oprelişte să tragă în oameni. Pe plan metaforic, PDL îl încurajează pe d-l Băsescu să-şi ciuruiască adversarii. Nu aşa se comportă o forţă politică responsabilă. În cel mai bun caz, PDL va reveni la nucleul său natural de votanţi, acela din alegerile anterioare triumfului d-lui Băsescu, pentru că restul sunt viitură din popularitatea acestuia.
* * *
Vorbeaţi de declaraţia lui Iliescu, de blocuri politice egale. Credeţi că PSD ar accepta paritatea şi în ce condiţii?
Dacă sunt înţelepţi, colegii politici ai PNL din PSD vor accepta un anume echilibru, poate de tipul celui care a fost la originea primului guvern după alegerile din 2004. Care ar fi avut toate şansele să funcţioneze, dacă nu era înfierat brusc de d-l Băsescu. Dar, pe un program convenit, se poate găsi o formulă. Algoritmul să ştiţi că e o formulă a PD, a nimănui altcuiva, deci ar trebui să-şi pună drepturi de autor pentru formula asta. Se va găsi un algoritm dacă sunt raţionali. Pentru că problema este în momentul de faţă lupta pentru supravieţuirea democraţiei româneşti, care e ameninţată şi la nivelul parlamentului, şi la nivelul societăţii civile. Asta e urgenţa întâi. După aceea, vedem cum se înţeleg pe alte legi.
Cum credeţi că ar trebui să se poziţioneze PDL în actuala conjunctură politică?
Cu tot regretul spun, pentru că este un partid în care aveam mai mulţi prieteni decât în PSD, PDL s-a dovedit absolut incapabil să domine situaţia, din două puncte de vedere. Pe de o parte, pentru că guvernarea pe care au produs-o este cea mai proastă guvernare din memoria istorică a României. Şi brutală, şi lipsită, cel puţin în aparenţă, de orice fel de competenţă. Pe de altă parte, pentru că, aşa stând lucrurile, partidul, ca forţă politică, nu cenzurează nici guvernarea d-lui Boc şi nici excesele temperamentale ale d-lui Băsescu. Partidul Comunist Român şi-a semnat dispariţia în momentul în care l-a lăsat pe Ceauşescu fără niciun fel de oprelişte să tragă în oameni. Pe plan metaforic, PDL îl încurajează pe d-l Băsescu să-şi ciuruiască adversarii. Nu aşa se comportă o forţă politică responsabilă. Deci, părerea mea e că, în cel mai bun caz, PDL va reveni la nucleul său natural de votanţi, acela din alegerile anterioare triumfului d-lui Băsescu, pentru că restul sunt viitură din popularitatea lui Traian Băsescu, nu aparţin de fapt acestui partid.
Deci nu creditaţi analiza că de fapt este o oportunitate, în sensul că acest culoar de dreapta a fost lăsat liber?
Dimpotrivă, culoarul e cât se poate de ocupat. Pe de altă parte, cu tot regretul, statistic vorbind, numărul celor care sunt afectaţi personal în convingerile lor, în principiile lor de o alianţă între PNL şi PC, respectiv chiar de o alianţă între PNL şi PSD, e foarte mic. Dacă vreţi, cred că e echivalent chiar cu nucleul dur al PNŢ din 1990, spre 3%. Nu e nici o plăcere, mai ales că e şi nucleul meu, nu numai al altora. Gândiţi-vă ce eficacitate electorală au avut în ultima decadă. Asta e ţara care trebuie guvernată, nu iluziile noastre. În 90 aveam dreptul să ne închipuim. Noi trăim într-o lume destul de închisă. De 20 de ani vorbim între noi. Marea majoritate a românilor nu au problemele noastre. Au probleme de supravieţuire, au probleme de rate, probleme pe care, pe toate, PDL le-a lovit, toate, fără excepţie. Niciodată, parcă nici în vremea lui Ceauşescu, nu m-am simţit atât de personal jignită de o guvernare care s-a uitat în ochii mei şi mi-a spus că nu am ce căuta în sistem. Lucrurile astea nu se iartă.
Credeţi că electoratul liberal va reacţiona pozitiv, adică tot într-o proporţie atât de mică precum majoritatea românilor la această alianţă, care, totuşi, încalcă anumite principii ale PNL?
Nu le încalcă mai mult decât alianţa cu PD. Electoratul PNL e destul de informat şi de educat în genere ca să-şi dea seama că nu e o diferenţă capitală între această alianţă şi alte alianţe pe care le-a acceptat din partea partidului pe care îl susţine.
Cum vedeţi criticile venite din interiorul PNL, care merg, iată, până la a cere un congres extraordinar pentru stabilirea unei linii politice, într-un sens sau celălalt?
Ar fi fost suspect să fie unanimitate. Atunci chiar mă minunam. PNL n-a fost niciodată un lac liniştit. Mi-amintesc că, într-o conversaţie, Crin Antonescu îmi spunea, în timpul guvernării Tăriceanu, când era mai rău în relaţia cu Traian Băsescu, că PNL ar trebui să-i facă o statuie lui Băsescu, că niciodată n-a fost aşa de unit. E normal ca fiecare să aibă opinia lui, pornirile lui. Sunt oameni supăraţi, de una-de alta, pe Crin, pe actuala conducere. Nu mi se pare nimic anormal.
Vă citez o declaraţie a lui Crin Antonescu din 16 iulie 2006, după ce Dan Voiculescu a primit acea decizie de colaborare cu Securitatea din partea CNSAS. Spune d-l Crin Antonescu: „d-l Voiculescu ar trebui să se retragă atât din Senat, cât şi din viaţa politică“. Cum se împacă aceste declaraţii cu ce se întâmplă acum?
Doamnă Pora, ştim foarte bine, declaraţia asta priveşte sentimentul personal al celui care o face, dorinţa lui de a vedea un parlament mai independent faţă de forţele trecutului, care e foarte sinceră. Eu îl cunosc pe Crin Antonescu de foarte multă vreme şi ştiu foarte exact cât e de sincer. Dar în viaţa politică trebuie să colaborezi.
Cu oricine...
Nu chiar cu oricine. Nu l-aş sfătui să colaboreze cu România Mare, de pildă. Nu pentru că nu are procente, ci pentru că e România Mare. Chiar dacă e influent şi în afaceri, şi în politică, d-l Voiculescu, formal, a cedat puterea altora. Dar astea sunt delicatesuri. Nu e cu nimic mai moral sau mai puţin moral să fii aliat cu PC decât să fii aliat cu PSD, cu care văd că alţii se pot alia într-o veselie.
Unul dintre argumentele d-lui Crin Antonescu pentru această alianţă este trustul media al d-lui Voiculescu. Cum vedeţi acest lucru? E un argument solid sau doar o justificare?
E un argument, pentru că în orice bătălie politică media sunt esenţiale. Problema e nu să te favorizeze, ci să nu te lovească. E un fel de pact de nonagreasiune.
Oricum, Antenele n-au lovit niciodată în d-l Crin Antonescu.
Dar nu poţi să ştii ce se întâmplă. Nu-i adevărat, în momentele electorale, când erau legaţi de relaţia cu PSD, au lovit în liberali destul de dur. Problema e să-ţi câştigi o anume neutralitate binevoitoare din partea cât mai multor instituţii de presă. E normal, face parte din regula jocului politic în orice lume democratică. Fără presă, nu poţi comunica decât cu un număr foarte restrâns de oameni.
Credeţi că Antenele au dat dovadă până acum de o neutraliate binevoitoare?
Antenele greşesc fiind excesiv de vehemente împotriva d-lui Băsescu. Dar greşesc dintr-un motiv foarte clar: asta le cere auditoriul lor. În momentul în care devin mai neutri faţă de actualul regim pierd audienţă. Ăsta e publicul lor şi ei trebuie să servească acest public. Nu e un public care să le impună să fie extrem de elogioşi cu PNL, nu vă imaginaţi. Îl ştim de pe vremea când s-au constituit Antenele.
Din punctul dvs. de vedere, aţi fi luat o astfel de decizie, dacă aţi fi avut un cuvânt de spus, dacă ar fi fost să daţi un sfat, aţi fi mers pe această linie a alierii cu PC?
În 1996 n-am avut nicio ezitare să susţin ideea preşedintelui de alianţă cu PD şi cu UDMR în turul doi al alegerilor. Asta sunt, am o amintire prea precisă a aritmeticii din clasele primare ca să nu reacţionez în felul acesta. Afectele personale n-au ce căuta în consilierea politică, le laşi acasă. Nu e un lucru nici ticălos, nici definitiv să închei o alianţă în politică. Nu e un lucru rău în sine. Rezultatele lui pot fi mai bune sau mai rele, în funcţie de felul în care ai negociat. Dar nu orice compromis e compromiţător.
