luni, 3 mai 2010

Leapșa

Am tot meditat la tema pe care cu atîta generozitate ne-a oferit-o Matilda: România politică peste 20 de ani. Dacă mă iau după ce mi-aș fi imaginat despre 2010 în 1990, e clar că nu am vocație de Pythie. Era imposibil ca, de pe baricadele luptei cu profețiile lui Brucan, să-mi imaginez că ne va fi baci - și anume baci anti-comunist, nu de oricare - fostul șef al agenției RSR de la Anvers. Ca în bancul cu școala de dans și de bune maniere, nu aveam cum să-mi închipui că președintele României ne va da în direct lecții de maniere elegante. Pe scurt, în 1990 eram absolut convinsă că nu peste 20 de ani, ci mult mai curînd, România politică și România în genere va fi o țară normală.
Acuma, să nu exagerăm: România e cu mult mai normală decît o vedem noi prea de aproape. Am mai spus și public, și în particular multor prieteni: dacă sîntem atenți la data la care Caragiale a scris "Scrisoarea pierdută" - 1883 - vom constata repede că piesa e o mărturie contemporană cu epoca de mare înflorire a României moderne, atît sub aspectul creației instituționale și al vieții politice, cît și din punct de vedere intelectual. Crescuți la școala lui Caragiale, specialiști în a vedea paiul din ochiul celorlalți, veșnic nemulțumiți, amestecăm descurajarea cu comoditatea și decidem că totul e pierdut. Adevărat, scrisoarea e pierdută...
Da, dragi prieteni, avem un președinte care nu ne place multora dintre noi. Avem un guvern cum nu a mai avut România vreodată - din fericire pentru România - și al cărui unic program de guvernămînt este distrugerea sistematică nu doar a adversarilor politici, ci și a electoratelor acestora, începînd cu clasa de mijloc. Trăim într-o lume în care mafiile politice se cam încuscresc cu mafiile interlope, în care maneliștii de toate speciile ne calcă apăsat în picioare, în care... Dacă nu ne batem cu ei ACUM, peste 20 de ani nu mai avem cum să ne batem cu nimeni.
Povestea asta cu "nu e nimic de făcut" am mai auzit-o vreme de două + unu mandate ale lui Iliescu, cu sau fără Năstase. Între timp, au trecut cei 20 de ani ai lui Brucan, România e membru NATO și UE, și, cînd a avut guverne normale, a putut crește normal, ba chiar uneori foarte repede. Dacă PNL se mobilizează și adună în jurul său ceva mai multă societate non-politică decît pînă acum, vom putea relua drumul unei dezvoltări normale. Trebuie însă să ne hotărîm să nu mai așteptăm Parousia, paradisul terestru, îngeri pe post de parlamentari și heruvimi ca președinți și prim miniștri. Dacă ne tot amăgim, peste 20 de ani vom fi încă și mai dezamăgiți decît sîntem acum - dacă se poate imagina un asemenea ocean de dezamăgire.
Eu, doamnelor și domnilor, nu sînt dezamăgită. Poate voi supăra pe mulți dintre dumneavoastră spunînd că, de la alegerile din 20 mai 1990, cînd, fiindcă mă încîntasem degeaba cu iluzii, am fost groaznic de dezamăgită, nu am mai încercat acest dulce sentiment de auto-compasiune. Am fost  furioasă, recunosc, de mult mai multe ori decît pot număra aici. Dar am înțeles relativ repede că e foarte greu să urnești din loc o societate întreagă, cu inerțiile și cu păcatele ei, mai vechi și mai noi, și că, dacă poți determina măcar propria ta familie sau colegii cu care lucrezi să facă chiar și numai un pas în direcția bună ai făcut o ispravă meritorie - și te poți încumeta să mai încerci odată.
Ce  mi se pare extrem de neproductiv este că iarăși ne strîngem în jurul vetrei și vorbim între noi, cei care oricum sîntem de acord din start. Hai să încercăm să convingem măcar un singur nehotărît fiecare! În 20 de ani - vă gîndiți cîți vom aduna?

2 comentarii:

  1. D-na Zoe Petre,
    Va apreciez optimismul si echilibrul de care dati dovada, insa, cu tot respectul, imi este greu sa ma mai remobilizez. Am inceput sa scriu pe blog cu frustrarea omului care nu mai vede speranta... Sunt de acord cu dumneavostra ca putem schimba ceva in jurul nostru, insa este frustrant. Ca unul care am incercat sa creez un ONG prin care sa pot lucra la modificarea unor perceptii colective, am constatat ca este o lupta cu morile de vant... Sa mai astept inca 20 de ani cu speranta ca va fi mai bine? Nu am si a doua viata ca sa imi piermit sa o irosesc pe aceasta. Inca sunt in Romania, insa cred ca voi depune armele. Probabil voi continua sa scriu, insa am obosit...
    Si nu vreau sa pozez in postura moralistului de tip caragelian. Ma consider un simplu cetatean care doreste sa isi pastreze demnitatea de om. Nu cred ca as putea fi acuzat de lipsa de spirit civic. M-am luptat, uneori mai mult decat a fost cazul,insa nu mai am speranta nici macar pentru urmatorii 20 de ani...

    M-am săturat de aceleaşi figuri care odată la patru ani (unii chiar mai repede) îşi schimbă uniformele, dar şi...”principiile”. M-am săturat de lachei care nu au convingeri personale, nici pic de omenie, nici măcar atunci când se prefac. Care vor să ne comunice idei şi rostesc nerozii... Şi, în timp ce ne confiscă prezentul, ne ucid şi viitorul!

    Nu cred ca va mai fi un guvern mai bun. Nici mai corect...Va fi acelaşi. Şi la anul. Si in urmatorii...
    Fie şi pentru faptul că Arghezi, exasperat de viaţa politică interbelică, deziluzionat de mascaradele la care asista, a fost nevoit să constate:

    „Am atins acest apogeu: nu mai credem credinţele nimănuia şi ne îndoim şi de facultatea noastră de a crede ceva.”

    Acolo ma aflu si eu. Si multi altii. Imi cer iertare pentru lungimea mesajului, insa ultimele fraze au fost un extras dintr-un oarecare manifest de 1 MAI pe care il scrisesem pe blog acum cateva zile. Deci reactionez, adica inca mai exist...

    RăspundețiȘtergere
  2. Iar in privinta influentei in cercuri mici, sunt de acord si sustin opinia Dvs. Putem schimba ceva in jurul nostru... Insa, am indoieli ca este suficient. Oricum, suntem o minoritate neglijabila si tot o minoritate vom ramanea...

    RăspundețiȘtergere