duminică, 10 ianuarie 2010

Încă o premieră?

De cînd ne-a fericit votul popular cu un președinte jucător, premierele politice se țin lanț: cea mai răsunătoare - am avut parte de prima suspendare prin votul Parlamentului a unui șef de stat și de primul interimat - a fost și cea mai nocivă, asigurîndu-i lui Băsescu o longevitate politică pe care altfel poate cu nu ar fi obținut-o. Dar am mai avut parte și de prima moțiune de cenzură votată de majoritatea parlamentarilor, de primul guvern demis și totodată interimar, de primul ministru demis printr-o hotărîre a justiției (aproape că am uitat că dl. Blaga a fost non-ministru pe timpul alegerilor), de primul prim ministru instalat a patra oară consecutiv la Palatul Victoria. În fine, dar nu în ultimul rînd, avem acum de cîteva ceasuri primul buget respins de comisia de buget și finanțe a Parlamentului României.



Cînd eram studentă, circula - mai ales prin taberele de muncă așa-zis voluntară - un cîntecel cam porcos, cu o jună copilă a cărei mamă afla cu disperare că fiica-i propășește practicînd cea mai veche meserie din lume. Nu mai țin minte decît refrenul: I-am zis "lasă, mămică, / Experiența nu stri-iică"...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu