Am publcat recent studiul “Democrație antică, democrație modernă”, in volumul editat de Alexandru
Mamina, Capitalism și democrație. Principii, Structuri, Evoluţie, Ed. Cetatea de Scaun, Târgoviște 2013, pp. 39-54. Poate că nu e lipsit de interes și pentru cei care îmi fac onoarea de a-mi frecventa blogul. Iată aici prima parte:
Ne amintim, desigur – eu oricum îmi amintesc prea bine
din primele luni ale lui 1990, mantra occidentală, care conjugă neobosit
motivul respectării drepturilor omului și al alegerilor libere, indisolubil
legate de tema economiei libere de piață. Fără îndoială, acest binom
fundamental al democrației este de neocolit când e luat drept condiție necesară
a unei democrații moderne. Ceea ce însă nu apare cu evidență în ochii acestor
generoși promotori veniți din lumea liberă este faptul că acțiunea acestor
principii – acțiunea principiilor îndeobște – nu este automată: condiție
necesară, ea nu e si condiția suficientă a modernității. Economia de piață nu
generează de la sine democrația, “zi de zi, ceas de ceas și în proporție de
masă”, ca să-l parafrazăm pe Lenin. Democrația poate fi incipientă,
șovăielnică, poate fi chiar mimată: capitalismul poate fi și el adevărat sau,
ca să citez alt clasic, “capitalism de cumetrie”; instituirea la nivel formal a
legilor și mecanismelor pluripartidismului, chiar a statului de drept și a
legislației care îl exprimă, le permite, dar nu le garantează și funcționarea
corectă. Pe scurt, legătura dintre capitalism și democrație nu este o legătură
imediată de caracter cauzal.
Eu m-am ocupat întreaga viață adultă de studiul
democrației antice. Desigur, mulți politologi, mai ales cei de formație
recentă, nu sunt de părere că democrația antică ar fi relevantă pentru
democrația contemporană. Împotriva lor, și împreună cu Finley și cu câțiva
măcar dintre succesorii lui – mă gândesc înainte de toate la Josiah Ober[1]
- nu am încetat să consider că democrația antică este relevantă pentru studiul
formelor ulterioare de democrație, cu condiția însă de a fi analizată ca
experiență istorică, nu ca model.
Pornind de la acest principiu fundamental de metodă,
încep prin a constata că primele regimuri democratice au apărut în Antichitate,
cînd nu exista nici umbră de capitalism. Putem deduce de aici că democrația
poate exista și fără capitalism. Pe de altă parte, nu putem nega existența
raporturilor economice capitaliste în regimuri nedemocratice, de la Germania
nazistă la Argentina lui Pinochet. Problema este totuși aceea de a ști dacă în
atare regimuri există cu adevărat o economie liberă de piață, sau doar o
economie de piață, controlată, cel puțin in potentia, de factorul politic sau și
mai bine – politico-militar. Decurge de aici că, dincolo de începuturile sale
în regimuri monarhice, și dincolo de accidente de parcurs semnificative, ca
acelea pe care le-am citat mai sus, capitalismul are nevoie de o supă
germinativă democratică pentru a se dezvolta liber.
În ultimă instanță, experiența antică are, între
altele, capacitatea de a deschide calea spre a înțelege relația dintre
capitalism și democrație: în Grecia secolului al V-lea a.Chr., evident că nu
exista, cum spuneam, nici o formă, oricât de incipientă, de capitalism. Dar –
asemeni capitalismului, care se va construi abia peste milenii - și democrația
greacă s-a construit pe temeiul unor societăți de proprietari liberi, stăpânind
pe deplin principalele mijloace de producție – în acest caz pământul, precum și
uneltele, fie ele ale agricultorului sau ale meșterilor cu specializâri din ce
în ce mai sofisticate; acești proprietari, spre deosebire de marea majoritate a
omologilor lor din societățile Orientului, erau liberi să-și folosească bunurile în mod liber –
dețineau, cum vor spune romanii, ius utendi et abutendi, inclusiv dreptul de a lăsa
moștenire aceste bunuri. Acești membri liberi ai societăților politice antice
sunt cetățenii cetăților democratice. Membri de drept ai adunării poporului, demos, care are drept de decizie
suverană în toate chestiunile de interes public, ei își manifestă în mod liber,
prin vot direct, voința în legătură cu cele mai importante probleme ale
cetății, de la aprovizionarea cu grâne la declararea unui război, de la
instituirea unor noi culte la alegerea anuală a magistraților. Atena secolului
al V-lea a.Chr. este cel mai bine cunoscut exemplu de democrație directă. O
societate îndeajuns de numeroasă pentru a nu funcționa, ca majoritatea
cetăților grecești, pe principiul familiarității tuturor – ceea ce în
literatura anglo-saxonă, de la Finley încoace, se numește a face-to-face
society -
relativ complexă (în linii
generale alfabetizată, stratificată social) și cu totul autonomă și
independentă politic[2].
Democrația, ca și
capitalismul, se întemeiază așadar pe proprietatea pe deplin liberă de
constrângeri, cea pe care o definim ca proprietate privată asupra principalelor mijloace
de producție. Această calitate de proprietar este cea care asigură pe de-o
parte demnitatea insului în calitate de cetățean, pe de alta – libera
circulație a bunurilor, fără de care nu poate exista capitalism. Aceasta este,
în opinia mea, relația dintre democrație și capitalism – o relație mediată de
proprietatea privată, condiție necesară a ambelor structuri la care ne referim
aici.
Înafara unei rețele de
condiționări din sfera reprezentărilor, a habitus – urilor sociale, a
comportamentelor și imaginarului socio-politic, nici capitalismul, nici
democrația nu devin în mod spontan mecanisme efective ale dezvoltării. În fapt, teza lui
Lenin despre proprietatea rurală țărănească care ar genera spontan, zi de
zi, ceas de ceas și în proporție de masă capitalism, reprezintă o extrapolare de
netolerat într-o metodologie corectă, și care a servit unui scop exclusiv
propagandistic – acela de a justifica politicile criminale de spoliere și de
distrugere fizică a țărănimii, mai întâi în Rusia Sovietică, apoi în acele
regimuri de dictatură a proletariatului care au imitat până la auto-distrugere
modelul sovietic al “deculacizării”, din România lui Dej până în Campuchia lui
Pol Pot.
[1] J. Ober,
“Democratic Athens as an Experimental System: History and the Project of
Political Theory”. Princeton/Stanford Working Papers in Classics, Version
1.0, November 2005; Id., Mass and Elite in Democratic Athens: Rhetoric, Ideology, and the
Power of the People. Princeton 1991; Id., Democracy and Knowledge: Innovation
and Learning in Classical Athens.
Princeton University Press, 2010.; Political Dissent in
Democratic Athens: Intellectual Critics of Popular Rule. Princeton University Press,
2011.; iv. și
d. și Ch. Hedrick. Demokratia: A Conversation on Democracies, Ancient and
Modern.
Princeton University Press, 1996
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu