dragi prieteni, este să ne amintim că guvernul a stabilit data de 10 iunie pentru alegerile locale. Atunci avem un prilej excepțional de a le răsplăti toate binefacerile ultimilor ani. Da, știu, Jos Băsescu! Dar pînă la prezidențiale mai e drum lung, nici parlamentarele nu sînt chiar așa de aproape, în schimb localele aproape că bat la ușă. Vă gîndiți un pic cum le-ar fi drăgălașilor noștri Martori ai lui Băsescu să trebuiască să guverneze o țară, un întreg popor USL? Eu am încercat să-mi imaginez asta, și, să vă spun drept, m-am bine dispus pentru tot week-endul.
Odată cu ziua de 14 ianuarie, România a ieșit din glaciațiunea politică, iar faptul că ne aflăm acum într-o glaciație climatică nu schimbă cu nimic lucrurile. Dacâ vă uitați nițel la lozincile din cele 60 de piețe, veți observa că ne putem opri din discursul anti-PDL: răsună țara de tot ce ne-am ostenit noi să explicăm în ultimul cincinal. Cu mult mai adînc decît că ne-au tăiat jumătate de venit, lumea a priceput cît de anti-democratic, de ciocoiesc și de sfertodoct sîntem conduși de haita asta portocalie. Așa că ne putem opri din polemică. Dacă nu se întîmplă ceva cu totul neobișnuit, putem să nu-i mai pomenim pînă pe 11 iunie de loc: nici Băsescu, nici Toader, nici Anastase sau Udrea - nimic, gata, tot, cum spunea bâiețelul unei prietene cîndva.
În schimb, trebuie să ne apucăm serios de pregătit alegerile: USL să înceapă să-și prezinte candidații, iar noi să vedem dacă ne plac - dar nu cu exigența aceea obsesivă cu care primim orice candidatură prietenă, în vreme ce de cele ale dușmanilor doar ne temem; gîndiți-vă: e mai bun decît alternativa portocalie? Dacă da, ajutați-l.
Priviți în jurul vostru, decideți pe cine convingeți să meargă la vot, ce verișoară sau cumnat bombăne acum, dar riscă să o șteargă la munte sau la mare pe 10 iunie, și începeți munca de lămurire. Amintiți-vă ce înțelept ne mobiliza Băsescu data trecută: nu pot ei fura cît putem noi vota. Știe și el asta, drept care încearcă acum să dezguste lumea de vot. Nu vă lăsați păcăliți. Nu există partide perfecte, există doar partide obișnuite, confruntate cu clanuri de gangsteri.
Încă odată, încerc să vă înseninez ziua liberă - pînă nu vi-o reglementează energic noul guvern și pe asta. Cum se vor simți oare guvernanții noștri de RIT PORTOCALIU ANTIC și NEACCEPTAT, în fața a cel puțin 60 de orașe, 41 de județe și o capitală cu șase sectoare USL?
sâmbătă, 18 februarie 2012
marți, 14 februarie 2012
Sociopații
Termenul sociopat apare tot mai frecvent în diagnosticul gravelor turburări de comportament caracterizate prin agresivitate și violență. În mod esențial, sociopatul este o persoană incapabilă de empatie. El/ea este incapabil să înțeleagă ce simte altă persoană, să perceapă dureros suferința altcuiva - să com-pătimească. Sociopatul este complet insensibil în raport cu suferința pe care o provoacă. Într-un dicționar de pe Internet am găsit o scurtă povestioară care ilustrează perfect această profundă indiferență față de ceilalți: o femeie și-a ucis o vecină, după care, liniștită, s-a apucat să coacă prăjituri.
Persoanele cu turburare de personalitate antisocială sunt complet indiferente la nevoile sau la suferințele celorlalți. Ele pot fi violente și agresive, au doar dispreț față de lege și de semenii lor, nutrind un grav complex de superioritate. Totuși, pot avea farmec si prezență de spirit, fiind adesea capabile de a manipula prin minciună sau intimidare.
Caracteristicile comune ale celor cu tulburare de personalitate antisocială sunt:
- mint si fură in mod persistent
- au tendința de a viola drepturile altora dreptul de proprietate, dreptul la integritate și apărare fizică, sexuală, legală, emoțională)
- se caracterizează prin agresivitate, comportament violent, deseori provoacă conflicte
- nu au nici un regret că au facut rău altora
- au adesea un farmec superficial
- sunt impulsivi
- se simt mereu îndreptățiți în raport cu oricine altcineva
- inabilitatea de a-și face sau a menține prieteni
Vă sună cumva cunoscut?
Persoanele cu turburare de personalitate antisocială sunt complet indiferente la nevoile sau la suferințele celorlalți. Ele pot fi violente și agresive, au doar dispreț față de lege și de semenii lor, nutrind un grav complex de superioritate. Totuși, pot avea farmec si prezență de spirit, fiind adesea capabile de a manipula prin minciună sau intimidare.
Caracteristicile comune ale celor cu tulburare de personalitate antisocială sunt:
- mint si fură in mod persistent
- au tendința de a viola drepturile altora dreptul de proprietate, dreptul la integritate și apărare fizică, sexuală, legală, emoțională)
- se caracterizează prin agresivitate, comportament violent, deseori provoacă conflicte
- nu au nici un regret că au facut rău altora
- au adesea un farmec superficial
- sunt impulsivi
- se simt mereu îndreptățiți în raport cu oricine altcineva
- inabilitatea de a-și face sau a menține prieteni
Vă sună cumva cunoscut?
luni, 13 februarie 2012
vineri, 10 februarie 2012
luni, 6 februarie 2012
6 Feb: Interventia presedintelui PNL, Crin Antonescu, la finalul consultarilor
“Bună ziua!
O întâlnire scurtă, destul de clară. I-am comunicat domnului Băsescu poziția noastră, pe care dumneavoastră, și probabil și domnia sa, o cunoșteați.
Înainte de toate, i-am spus că, din punctul nostru de vedere, cea mai bună, mai sănătoasă rezolvare a crizei politice ar fi ca, după pasul înainte făcut de domnul Boc, și domnia sa, președintele, să demisioneze, dar că asta, sigur, e o decizie care îi revine și pe care o ia sau nu o ia. Domnia sa ne-a spus că nu demisionează tocmai acum când a demisionat și domnul Boc, adică pe aceeași teorie a stabilității. Și dacă tot nu consideră normal să demisioneze, am discutat cum vedem noi chestiunea soluționării crizei politice pe dimensiunea guvernamentală și am vorbit foarte clar de opțiunea noastră fermă pentru soluția alegerilor anticipate. Soluție democratică. Soluție aplicată în toate țările democratice în momente de criză. Soluție în favoarea căreia s-au pronunțat nu numai cea mai mare parte, dacă nu toți oamenii care protestează de bună vreme în mare parte din orașele țării, dar și foarte mulți analiști, politologi, comentatori ai situației politice din România. E o soluție, din punctul nostru de vedere, cel mai puțin costisitoare, cea mai solidă, care conferă următorului guvern, oricare ar fi el, prestigiul, forța, legitimitatea unui vot popular proaspăt, recent și, ca atare, asta e soluția pe care noi mergem și nu o altă construcție sau combinatorică.
I-am spus, de altfel, președintelui că, dacă nu e hotărât să demisioneze și ca atare rămâne în funcție și participă conform prerogativelor constituționale la încercarea de a soluționa această criză, va trebui, prin poziționarea sa, să ne spună dacă acționează în sensul în care o mare parte a societății românești îi cere și ne cere tuturor să acționăm, adică alegeri anticipate măcar pentru Parlament, sau dacă va fi în continuare în slujba și în același timp va folosi aceeași coaliție majoritară de oameni care, de fapt, astăzi, la momentul demisiei lui Emil Boc, și-au declarat falimentul. Falimentul din punct de vedere politic. Falimentul din punct de vedere moral.
Punctul de vedere al președintelui, prezentat nouă, o spun în esență, în rest, sigur că domnia sa și-l va prezenta, este că nu avem timp de anticipate, care înseamnă instabilitate, care înseamnă o anumită durată și că trebuie să caute imediat și să găsească imediat o majoritate parlamentară pentru guvern.
L-am asigurat că noi nu intrăm în aceste combinații care au născut diferitele guverne Boc și am văzut unde am ajuns. L-am asigurat că votul nostru va fi întotdeauna în conformitate cu ceea ce am anunțat, și anume alegeri anticipate. Că nu vom vota, cu alte cuvinte, niciun guvern care ni s-ar propune pentru o construcție care, de fapt, să câștige timp în detrimentul României, în detrimentul cetățenilor săi pentru actuala construcție a coaliției de la putere. Și această poziție rămâne una cât se poate de clară. Nu s-a propus altceva din partea președintelui și nu este, din partea noastră, altceva acceptabil. Mulțumesc!”
O întâlnire scurtă, destul de clară. I-am comunicat domnului Băsescu poziția noastră, pe care dumneavoastră, și probabil și domnia sa, o cunoșteați.
Înainte de toate, i-am spus că, din punctul nostru de vedere, cea mai bună, mai sănătoasă rezolvare a crizei politice ar fi ca, după pasul înainte făcut de domnul Boc, și domnia sa, președintele, să demisioneze, dar că asta, sigur, e o decizie care îi revine și pe care o ia sau nu o ia. Domnia sa ne-a spus că nu demisionează tocmai acum când a demisionat și domnul Boc, adică pe aceeași teorie a stabilității. Și dacă tot nu consideră normal să demisioneze, am discutat cum vedem noi chestiunea soluționării crizei politice pe dimensiunea guvernamentală și am vorbit foarte clar de opțiunea noastră fermă pentru soluția alegerilor anticipate. Soluție democratică. Soluție aplicată în toate țările democratice în momente de criză. Soluție în favoarea căreia s-au pronunțat nu numai cea mai mare parte, dacă nu toți oamenii care protestează de bună vreme în mare parte din orașele țării, dar și foarte mulți analiști, politologi, comentatori ai situației politice din România. E o soluție, din punctul nostru de vedere, cel mai puțin costisitoare, cea mai solidă, care conferă următorului guvern, oricare ar fi el, prestigiul, forța, legitimitatea unui vot popular proaspăt, recent și, ca atare, asta e soluția pe care noi mergem și nu o altă construcție sau combinatorică.
I-am spus, de altfel, președintelui că, dacă nu e hotărât să demisioneze și ca atare rămâne în funcție și participă conform prerogativelor constituționale la încercarea de a soluționa această criză, va trebui, prin poziționarea sa, să ne spună dacă acționează în sensul în care o mare parte a societății românești îi cere și ne cere tuturor să acționăm, adică alegeri anticipate măcar pentru Parlament, sau dacă va fi în continuare în slujba și în același timp va folosi aceeași coaliție majoritară de oameni care, de fapt, astăzi, la momentul demisiei lui Emil Boc, și-au declarat falimentul. Falimentul din punct de vedere politic. Falimentul din punct de vedere moral.
Punctul de vedere al președintelui, prezentat nouă, o spun în esență, în rest, sigur că domnia sa și-l va prezenta, este că nu avem timp de anticipate, care înseamnă instabilitate, care înseamnă o anumită durată și că trebuie să caute imediat și să găsească imediat o majoritate parlamentară pentru guvern.
L-am asigurat că noi nu intrăm în aceste combinații care au născut diferitele guverne Boc și am văzut unde am ajuns. L-am asigurat că votul nostru va fi întotdeauna în conformitate cu ceea ce am anunțat, și anume alegeri anticipate. Că nu vom vota, cu alte cuvinte, niciun guvern care ni s-ar propune pentru o construcție care, de fapt, să câștige timp în detrimentul României, în detrimentul cetățenilor săi pentru actuala construcție a coaliției de la putere. Și această poziție rămâne una cât se poate de clară. Nu s-a propus altceva din partea președintelui și nu este, din partea noastră, altceva acceptabil. Mulțumesc!”
duminică, 5 februarie 2012
miercuri, 1 februarie 2012
intervenția preşedintelui PNL, Crin Antonescu, în Parlamentul European, la 31 ianuarie 2012
Transcrierea intervenției preşedintelui PNL, Crin Antonescu, în cadrul dezbaterii publice ”Democrația românească: Abuzul politic și reacția cetățenilor”, organizată la Parlamentul European
31 ianuarie 2012
“Bună ziua!
Mulțumim tuturor pentru prezența la această dezbatere, și aș spune și eu din capul locului, împreună cu colegul meu Victor Ponta, că, spre deosebire de ceea ce reprezentanții puterii actuale de la București cred, noi nu suntem aici pentru a ne plânge, pentru a denunța sau pentru a cere ajutor.
Slavă Domnului, bună parte din clasa politică românească, și mai ales societatea românească în ansamblul ei sunt, astăzi, suficient de mature pentru a-și apăra, la nevoie, statul de drept și calitatea regimului democratic. Este motivul principal pentru care, astăzi, suntem, împreună cu dumneavoastră toți, într-o dezbatere care este despre România, dar e, în fond, în bună măsură, și despre familia noastră mai mare, despre Europa. E, așadar, o discuție în familie și este o discuție despre realități, perspective și mai ales riscuri.
Acum câteva zile, președintele României, domnul Traian Băsescu, într-o intervenție mult așteptată și intens urmărită, spunea, citat aproximativ de mine acum: “Eu sunt un dictator? Eu nu sunt un dictator pentru că pe mine mă atacă mulți de dimineață până seara în dezbateri politice, la televizor.”
Ceea ce este adevărat. Sunt mulți. 10-15-20-50 de oameni politici. 5-10-15 jurnaliști. Nu accept să punem problema așa. Nu accept ca într-o țară din Uniunea Europeană, la începutul anului 2012, cineva să-mi aducă astfel de argumente și să ne aducă astfel de argumente cum că n-ar fi dictator.
N-a spus nimeni că în România e dictatură. N-a spus nimeni că președintele României este dictator. Sigur că am putea întreba: Da, vă pot critica la televiziune 15-20-50 de politicieni. Câți funcționari publici din România, însă, își pot afirma public, liniștiți, convingerile politice? Câți cetățeni ai României pot să-și afirme și să-și manifeste convingerile și opțiunile politice fără să se teamă măcar de repercusiuni nefirești într-un regim democratic? Dar nu aceasta este tema discuției. Tema discuției este că noi nu acceptăm, nu găsim acceptabil ca într-o țară a Uniunii Europene, în anul 2012, să discutăm dacă este sau nu dictatură. Noi trebuie să discutăm, avem acest drept și cred că avem această obligație, să discutăm calitatea și performanța acelui regim democratic.
Poate că și domnul Lukașenko poate fi criticat de unii oponenți politici. Cu siguranță, președintele Rusiei este criticat de opozanți politici. Nu-mi pare suficient să afirmăm că acolo sunt democrații performante și îmi pare obligatoriu să spunem clar că suntem în Europa, cu toții, pentru că avem alte criterii.
Colegul meu Victor Ponta a vorbit clar și a exemplificat despre atitudinea față de Parlament, față de opoziția politică, despre modul în care, în România ultimilor ani, se adoptă legi esențiale. Nu e vorba numai de dialogul cu opoziția. E vorba de dialog și de dezbatere publică în legătură cu politici publice, în general. Dialogul cu opoziția e o amintire. Dialogul cu sindicatele și sindicatele însele, în bună măsură, sunt o amintire. Dialogul cu societatea civilă este, să spunem așa, foarte selectiv. Tot domnul președinte Băsescu ne spune într-o intervenție recentă că e nevoie ca societatea civilă “de bună calitate”, citez acum exact, să iasă la rampă. Or noi nu acceptăm într-o țară din Uniunea Europeană, în anul 2012, ca societatea civilă, dacă e recunoscută în legitimitatea ei ca societate civilă, în reprezentativitatea ei, să fie împărțită în de bună sau proastă calitate. Asta o pot face doar cei pe care organizațiile non-guvernamentale, celelalte forme ale societății civile, susțin sau pretind că le reprezintă, nu liderul sistemului politic.
Sigur că lipsa, deficitul de dialog și de dezbatere în legătură cu decizii extrem de importante, nu rămân fără răspuns, mai devreme sau mai târziu, și consecințele nu sunt deloc dintre cele mai fericite. România este o țară care nu are tradiția sau cultura protestului, manifestației de stradă. Astăzi, noi discutăm despre manifestații în 60 de orașe dintre cele mai importante orașe ale României, cvasi-permanente, chiar și la -15 grade Celsius, vorbind în total "doar" de câteva mii de oameni. Nu suntem în situația zecilor, sutelor de mii de manifestanți din Grecia, din Spania, din Franța, și de oriunde altundeva. Totuși, dacă astăzi acești oameni, care în România protestează cam din 20 în 20 de ani, sunt în stradă, nu sunt în stradă din cauza măsurilor de austeritate economică. Acest lucru trebuie foarte bine spus și foarte bine înțeles. Măsurile de austeritate economică, iau termenul deocamdată de la guvernanții de azi ai României, au fost luate în luna mai 2010. Măsuri dintre cele mai dure, ba fără nicio îndoială, cele mai dure din toate țările Uniunii Europene. Reduceri salariale, în tot sectorul bugetar, cu 25%, creștere spectaculoasă, de la 19 la 24%, a Taxei pe Valoare Adăugată, înghețarea pensiilor, oricum destul de mici, și multe alte măsuri dramatice.
Românii nu au protestat atunci. Protestează acum nu pentru a cere recuperarea acestor pierderi salariale, deși evident că sunt afectați și suferă de pe urma acestor măsuri. Protestează acum pentru că, așa cum afirmă acești protestatari, simt că singurul câștig cert al României, după 20 de ani, și anume garanțiile pentru o societate democratică, pentru un stat de drept, garanțiile pe care un stat membru al familiei europene le are sunt în pericol, pentru că, de facto - și toată lumea vede asta în România - puterea s-a concentrat în mâna unui singur om, iar principalul partid de guvernământ se comportă aidoma partidului-stat pe care românii îl cunosc de multă vreme și pe care românii nu îl mai vor niciodată.
Sigur că toate aceste lucruri necesită o discuție detaliată pe care, pesemne, nu putem s-o facem întrutotul acum și aici. Sunt, însă, lucruri evidente și trebuie spus din capul locului că, așa cum admit chiar guvernanții de azi ai României, aceste proteste sunt spontane, nu sunt organizate de opoziția politică, și că aceste proteste reprezintă ceea ce se numește vârful icebergului, iar nemulțumirea majoră, profundă, cauzele ei astăzi în societatea românească sunt foarte bine redate de oricare dintre cercetările sociologice, de oricare dintre sondajele, de analizele care se fac și se fac încă din cursul anului trecut.
Trebuie să spunem câteva lucruri foarte simple. Să le spunem între noi, în familia europeană, și să le spunem pentru a le auzi toți. Fiecare are dreptul să-și aleagă sistemul politic în care dorește să trăiască și care, poate, i se potrivește. România nu este și nu va fi Belarus. România nu este și nu va fi Rusia. România, cu tot respectul pentru aceste state, România este un stat, o societate, românii sunt o națiune care au făcut o opțiune fundamentală și definitivă pentru Europa, cu valorile ei culturale, cu valorile ei politice, cu valorile ei de familie, și din această familie România nu va ieși; pentru a rămâne definitiv în această familie cu tot ce înseamnă ea sunt, în fond, compatrioții noștri astăzi în stradă, și suntem alături de ei, pentru asta purtăm, de fapt, această discuție.
În al treilea și ultim rând, se cuvin spuse câteva cuvinte despre doi termeni cheie care revin mereu în discursul președintelui României și în discursul puterii actuale de la București: modernizare și reformă.
Se invocă faptul că, în toți acești ani, o putere reformatoare, cu viziune și voință, a modernizat statul român, și că opoziția, prezentată de mulți, inclusiv în forurile europene - de mulți și pe nedrept drept retrogradă, antireformistă și mai știu eu cum - blochează acest proces de modernizare a statului; și, ca să discutăm o dată pentru totdeauna despre concepte și nu despre lozinci, ar trebui să întrebăm ce înseamnă modernitatea statului în Europa. Noi am vorbit și vorbim, în game ideologice diverse, despre stat social, despre stat minimal, despre stat al bunăstării, despre stat al austerității. La București, se vorbește oficial despre un concept nemaiauzit, despre statul iresponsabil, despre statul care nu are nicio răspundere, deși continuă să încaseze impozite, deși continuă să asume, în numele cetățenilor săi, decizii cruciale, fără nicio formă de dialog, deși continuă să vorbească în termeni de-a dreptul musolinieni despre legătura între un conducător și un popr care trebuie să-l urmeze. Despre faptul că aceia care nu sunt de acord pot foarte bine să plece, pentru că, Slavă Domnului, avem libera circulație, și despre faptul că statul nu are nicio obligație față de cetățenii săi. Dacă asta este modernitatea statului în Europa sau oriunde, atunci într-adevăr în acești ani, în România, are loc un proces de modernizare a statului pe care noi cei din opoziție nu l-am susținut.
În realitate, statul român, astăzi, este mai puțin modern ca oricând, este mai corupt ca oricând, este mai clientelar ca oricând, este mai puțin eficient și mai costisitor ca oricând, este de mai puțin folos cetățeanului plătitor de impozite ca oricând. Iar despre austeritate, este bine să discutăm până la capăt, cu toate datele autentice, și vom vedea că austeritatea a fost impusă, prescrisă doar unor oameni care se află în afara clientelei uzuale a puterii. Așa se face că, într-o perioadă într-adevăr reclamând măsuri de austeritate, de reducerea a cheltuielilor publice, de reducere a beneficiilor de tot felul, în România, cei 80-90% de oameni, care se arată în toate sondajele și pe care cei din stradă îi reprezintă, au sărăcit dramatic, dar cei 10% care aparțin, în mod evident, în mod deja nemascat, clientelei puterii, s-au îmbogățit. S-au îmbogățit la vedere, s-au îmbogățit oficial, s-au îmbogățit în toate felurile.
Or, ca liberal, sunt resemnat cu diferențele naturale și sociale dintre oameni. Nu mă pot resemna, însă, niciodată cu faptul că unii se îmbogățesc din banul public, din banul încasat de la toți ceilalți. Nu mă pot resemna niciodată cu călcarea în picioare a singurei egalități pe care putem realist s-o apărăm, și anume egalitatea de șanse.
Închei citând nu din președintele nostru, ci din ambasadorul unui partener de azi și de mâine strategic al României, unui prieten al nostru al tuturor, ambasadorul Statelor Unite la București, care, comentând aceste mici tulburări, aceste proteste, spunea: “România e bine. România merge bine. În România e progres pentru că acești manifestanți, spunea textual Excelența Sa, nu sunt împușcați de undeva de sus, de pe acoperișuri”. După care le spunea românilor, ne îndemna: “Dacă nu mă credeți, întrebați-i pe cetățenii Siriei”. Am încheiat, oarecum, citatul.
România a avut oameni împușcați de pe acoperișuri, peste 1000 de oameni, cu precădere tineri, acum 20 de ani, și acei oameni n-au murit pentru ca noi să fim comparați astăzi, în vreme ce suntem în Uniunea Europeană, demult deja, cu Siria. Cine face confuzii geografice, cronologice sau geo-politice, are tot timpul să revină. Noi nu putem confunda niciodată pentru ce într-adevăr unii dintre noi, dintre compatrioții noștri au fost împușcați de pe acoperișuri și din alte părți. Mulțumesc foarte mult!”
31 ianuarie 2012
“Bună ziua!
Mulțumim tuturor pentru prezența la această dezbatere, și aș spune și eu din capul locului, împreună cu colegul meu Victor Ponta, că, spre deosebire de ceea ce reprezentanții puterii actuale de la București cred, noi nu suntem aici pentru a ne plânge, pentru a denunța sau pentru a cere ajutor.
Slavă Domnului, bună parte din clasa politică românească, și mai ales societatea românească în ansamblul ei sunt, astăzi, suficient de mature pentru a-și apăra, la nevoie, statul de drept și calitatea regimului democratic. Este motivul principal pentru care, astăzi, suntem, împreună cu dumneavoastră toți, într-o dezbatere care este despre România, dar e, în fond, în bună măsură, și despre familia noastră mai mare, despre Europa. E, așadar, o discuție în familie și este o discuție despre realități, perspective și mai ales riscuri.
Acum câteva zile, președintele României, domnul Traian Băsescu, într-o intervenție mult așteptată și intens urmărită, spunea, citat aproximativ de mine acum: “Eu sunt un dictator? Eu nu sunt un dictator pentru că pe mine mă atacă mulți de dimineață până seara în dezbateri politice, la televizor.”
Ceea ce este adevărat. Sunt mulți. 10-15-20-50 de oameni politici. 5-10-15 jurnaliști. Nu accept să punem problema așa. Nu accept ca într-o țară din Uniunea Europeană, la începutul anului 2012, cineva să-mi aducă astfel de argumente și să ne aducă astfel de argumente cum că n-ar fi dictator.
N-a spus nimeni că în România e dictatură. N-a spus nimeni că președintele României este dictator. Sigur că am putea întreba: Da, vă pot critica la televiziune 15-20-50 de politicieni. Câți funcționari publici din România, însă, își pot afirma public, liniștiți, convingerile politice? Câți cetățeni ai României pot să-și afirme și să-și manifeste convingerile și opțiunile politice fără să se teamă măcar de repercusiuni nefirești într-un regim democratic? Dar nu aceasta este tema discuției. Tema discuției este că noi nu acceptăm, nu găsim acceptabil ca într-o țară a Uniunii Europene, în anul 2012, să discutăm dacă este sau nu dictatură. Noi trebuie să discutăm, avem acest drept și cred că avem această obligație, să discutăm calitatea și performanța acelui regim democratic.
Poate că și domnul Lukașenko poate fi criticat de unii oponenți politici. Cu siguranță, președintele Rusiei este criticat de opozanți politici. Nu-mi pare suficient să afirmăm că acolo sunt democrații performante și îmi pare obligatoriu să spunem clar că suntem în Europa, cu toții, pentru că avem alte criterii.
Colegul meu Victor Ponta a vorbit clar și a exemplificat despre atitudinea față de Parlament, față de opoziția politică, despre modul în care, în România ultimilor ani, se adoptă legi esențiale. Nu e vorba numai de dialogul cu opoziția. E vorba de dialog și de dezbatere publică în legătură cu politici publice, în general. Dialogul cu opoziția e o amintire. Dialogul cu sindicatele și sindicatele însele, în bună măsură, sunt o amintire. Dialogul cu societatea civilă este, să spunem așa, foarte selectiv. Tot domnul președinte Băsescu ne spune într-o intervenție recentă că e nevoie ca societatea civilă “de bună calitate”, citez acum exact, să iasă la rampă. Or noi nu acceptăm într-o țară din Uniunea Europeană, în anul 2012, ca societatea civilă, dacă e recunoscută în legitimitatea ei ca societate civilă, în reprezentativitatea ei, să fie împărțită în de bună sau proastă calitate. Asta o pot face doar cei pe care organizațiile non-guvernamentale, celelalte forme ale societății civile, susțin sau pretind că le reprezintă, nu liderul sistemului politic.
Sigur că lipsa, deficitul de dialog și de dezbatere în legătură cu decizii extrem de importante, nu rămân fără răspuns, mai devreme sau mai târziu, și consecințele nu sunt deloc dintre cele mai fericite. România este o țară care nu are tradiția sau cultura protestului, manifestației de stradă. Astăzi, noi discutăm despre manifestații în 60 de orașe dintre cele mai importante orașe ale României, cvasi-permanente, chiar și la -15 grade Celsius, vorbind în total "doar" de câteva mii de oameni. Nu suntem în situația zecilor, sutelor de mii de manifestanți din Grecia, din Spania, din Franța, și de oriunde altundeva. Totuși, dacă astăzi acești oameni, care în România protestează cam din 20 în 20 de ani, sunt în stradă, nu sunt în stradă din cauza măsurilor de austeritate economică. Acest lucru trebuie foarte bine spus și foarte bine înțeles. Măsurile de austeritate economică, iau termenul deocamdată de la guvernanții de azi ai României, au fost luate în luna mai 2010. Măsuri dintre cele mai dure, ba fără nicio îndoială, cele mai dure din toate țările Uniunii Europene. Reduceri salariale, în tot sectorul bugetar, cu 25%, creștere spectaculoasă, de la 19 la 24%, a Taxei pe Valoare Adăugată, înghețarea pensiilor, oricum destul de mici, și multe alte măsuri dramatice.
Românii nu au protestat atunci. Protestează acum nu pentru a cere recuperarea acestor pierderi salariale, deși evident că sunt afectați și suferă de pe urma acestor măsuri. Protestează acum pentru că, așa cum afirmă acești protestatari, simt că singurul câștig cert al României, după 20 de ani, și anume garanțiile pentru o societate democratică, pentru un stat de drept, garanțiile pe care un stat membru al familiei europene le are sunt în pericol, pentru că, de facto - și toată lumea vede asta în România - puterea s-a concentrat în mâna unui singur om, iar principalul partid de guvernământ se comportă aidoma partidului-stat pe care românii îl cunosc de multă vreme și pe care românii nu îl mai vor niciodată.
Sigur că toate aceste lucruri necesită o discuție detaliată pe care, pesemne, nu putem s-o facem întrutotul acum și aici. Sunt, însă, lucruri evidente și trebuie spus din capul locului că, așa cum admit chiar guvernanții de azi ai României, aceste proteste sunt spontane, nu sunt organizate de opoziția politică, și că aceste proteste reprezintă ceea ce se numește vârful icebergului, iar nemulțumirea majoră, profundă, cauzele ei astăzi în societatea românească sunt foarte bine redate de oricare dintre cercetările sociologice, de oricare dintre sondajele, de analizele care se fac și se fac încă din cursul anului trecut.
Trebuie să spunem câteva lucruri foarte simple. Să le spunem între noi, în familia europeană, și să le spunem pentru a le auzi toți. Fiecare are dreptul să-și aleagă sistemul politic în care dorește să trăiască și care, poate, i se potrivește. România nu este și nu va fi Belarus. România nu este și nu va fi Rusia. România, cu tot respectul pentru aceste state, România este un stat, o societate, românii sunt o națiune care au făcut o opțiune fundamentală și definitivă pentru Europa, cu valorile ei culturale, cu valorile ei politice, cu valorile ei de familie, și din această familie România nu va ieși; pentru a rămâne definitiv în această familie cu tot ce înseamnă ea sunt, în fond, compatrioții noștri astăzi în stradă, și suntem alături de ei, pentru asta purtăm, de fapt, această discuție.
În al treilea și ultim rând, se cuvin spuse câteva cuvinte despre doi termeni cheie care revin mereu în discursul președintelui României și în discursul puterii actuale de la București: modernizare și reformă.
Se invocă faptul că, în toți acești ani, o putere reformatoare, cu viziune și voință, a modernizat statul român, și că opoziția, prezentată de mulți, inclusiv în forurile europene - de mulți și pe nedrept drept retrogradă, antireformistă și mai știu eu cum - blochează acest proces de modernizare a statului; și, ca să discutăm o dată pentru totdeauna despre concepte și nu despre lozinci, ar trebui să întrebăm ce înseamnă modernitatea statului în Europa. Noi am vorbit și vorbim, în game ideologice diverse, despre stat social, despre stat minimal, despre stat al bunăstării, despre stat al austerității. La București, se vorbește oficial despre un concept nemaiauzit, despre statul iresponsabil, despre statul care nu are nicio răspundere, deși continuă să încaseze impozite, deși continuă să asume, în numele cetățenilor săi, decizii cruciale, fără nicio formă de dialog, deși continuă să vorbească în termeni de-a dreptul musolinieni despre legătura între un conducător și un popr care trebuie să-l urmeze. Despre faptul că aceia care nu sunt de acord pot foarte bine să plece, pentru că, Slavă Domnului, avem libera circulație, și despre faptul că statul nu are nicio obligație față de cetățenii săi. Dacă asta este modernitatea statului în Europa sau oriunde, atunci într-adevăr în acești ani, în România, are loc un proces de modernizare a statului pe care noi cei din opoziție nu l-am susținut.
În realitate, statul român, astăzi, este mai puțin modern ca oricând, este mai corupt ca oricând, este mai clientelar ca oricând, este mai puțin eficient și mai costisitor ca oricând, este de mai puțin folos cetățeanului plătitor de impozite ca oricând. Iar despre austeritate, este bine să discutăm până la capăt, cu toate datele autentice, și vom vedea că austeritatea a fost impusă, prescrisă doar unor oameni care se află în afara clientelei uzuale a puterii. Așa se face că, într-o perioadă într-adevăr reclamând măsuri de austeritate, de reducerea a cheltuielilor publice, de reducere a beneficiilor de tot felul, în România, cei 80-90% de oameni, care se arată în toate sondajele și pe care cei din stradă îi reprezintă, au sărăcit dramatic, dar cei 10% care aparțin, în mod evident, în mod deja nemascat, clientelei puterii, s-au îmbogățit. S-au îmbogățit la vedere, s-au îmbogățit oficial, s-au îmbogățit în toate felurile.
Or, ca liberal, sunt resemnat cu diferențele naturale și sociale dintre oameni. Nu mă pot resemna, însă, niciodată cu faptul că unii se îmbogățesc din banul public, din banul încasat de la toți ceilalți. Nu mă pot resemna niciodată cu călcarea în picioare a singurei egalități pe care putem realist s-o apărăm, și anume egalitatea de șanse.
Închei citând nu din președintele nostru, ci din ambasadorul unui partener de azi și de mâine strategic al României, unui prieten al nostru al tuturor, ambasadorul Statelor Unite la București, care, comentând aceste mici tulburări, aceste proteste, spunea: “România e bine. România merge bine. În România e progres pentru că acești manifestanți, spunea textual Excelența Sa, nu sunt împușcați de undeva de sus, de pe acoperișuri”. După care le spunea românilor, ne îndemna: “Dacă nu mă credeți, întrebați-i pe cetățenii Siriei”. Am încheiat, oarecum, citatul.
România a avut oameni împușcați de pe acoperișuri, peste 1000 de oameni, cu precădere tineri, acum 20 de ani, și acei oameni n-au murit pentru ca noi să fim comparați astăzi, în vreme ce suntem în Uniunea Europeană, demult deja, cu Siria. Cine face confuzii geografice, cronologice sau geo-politice, are tot timpul să revină. Noi nu putem confunda niciodată pentru ce într-adevăr unii dintre noi, dintre compatrioții noștri au fost împușcați de pe acoperișuri și din alte părți. Mulțumesc foarte mult!”
Impotriva cenzurii pe Internet
Institutul Liberal «I.C. Brãtianu» are onoarea sã vã invite la dezbaterea
cu titlul:
“ACTA.Copyright vs Drepturi Civile”
Conferința va avea loc luni 6 februarie a.c., ora 17.00 la Cafeneaua Liberalã Brãtianu, Str. Doamnei, Nr. 9, Sector 3, Bucuresti.
Industriile creative
În economia României, industriile creative au o contributie mai mare sau comparabilă cu turismul, transporturile sau construcțiile
Fundația Post-Privatizare, în parteneriat cu Asociația ORICUM, S.C. GEA Strategy & Consulting SA, Centrul de Cercetare și Consultanță în Domeniul Culturii, S.C. M&C Strategy Development SRL, Universitatea din București și Universitatea de Arte “George Enescu” din Iași au anunţat, la conferința de presă din 25 ianuarie 2011, finalizarea etapei de cercetare din cadrul implementării proiectului “Promovarea antreprenoriatului în domeniul industriilor creative”.
Dl Peter Barta, director executiv al Fundației Post-Privatizare afirmă: „există un potențial creativ uriaș în România și este timpul ca acesta să fie recunoscut și folosit la maximum de noi toți. Fundația Post Privatizare consideră că aceste clustere de creativitate trebuie corect identificate și apoi ajutate să se dezvolte și să se transforme în afaceri sustenabile și profitabile. Implicarea in acest proiect vine ca o continuare firească a activităților Fundației, întrucât aceasta este o organizație dedicată în întregime dezvoltării spiritului antreprenorial din România.”
Cercetarea, desfășurată pe parcursul a șase luni, a urmărit actualizarea datelor despre contribuția la economia națională a industriilor creative, determinarea aglomerarilor teritoriale ale industriilor creative în țară și explorarea opțiunilor de carieră ale tinerilor pentru a afla dacă sunt interesați de antreprenoriat.
Conform cercetării realizate de Centrul de Cercetare și Consultanță în Domeniul Culturii, industriile creative au o contributie ridicată în economia României, mai mare sau comparabilă cu turismul, restaurantele, transporturile sau construcțiile. În 2009, industriile creative generau 5.93% din PIB și aproximativ 100.000 de locuri de muncă.
Rezultatele obţinute din studiul realizat de S.C. GEA Strategy & Consulting SA au evidenţiat importanţa sectorului creativ în plan regional, mai precis la nivel judeţean şi al regiunilor de dezvoltare. O trăsătură semnificativa este polarizarea imensă a activităţii între Bucureşti şi alte centre de activitate din ţară. Concentrarea activităţii, prin raportare la numărul de angajaţi, numărul de firme şi cifra de afaceri, în Bucureşti şi sectorul Ilfov atinge valori între 50% şi 60%, iar un număr foarte redus de alte judeţe (Cluj, urmat de Timiș, Brașov, Iași și Constanța) acoperă împreună încă cca. 20% din activitatea înregistrată la nivel naţional. O altă trasatură semnificativă pornind de la profitabilitate este apariția câtorva domenii performante în cadrul unor judeţe: Bucureştiul este „capitala radioului”, Clujul „ judeţul spectacol”,
Braşov „leagănul muzeelor”, Iaşi e „creativ pe web”, Timiş ”cel mai bun gamer”, iar Ilfov este „cetatea filmului”.
Din acelasi studiu (realizat de S.C. GEA Strategy & Consulting SA) rezultă că regiunea București – Ilfov se află pe locul 18 din 253 de regiuni europene în topul ponderii salariaților din industriile creative față de celelalte sectoare economice.
Chiar dacă profesiile din industriile creative au un potențial care nu este încă perceput corect de societate, cercetarea realizată de Universitatea din București a relevat faptul ca există potențial antreprenorial.
Toate rezultatele cercetătilor pot fi consultate în versiunile integrale ale studiilor, care se pot descărca de la adresa http://indcreative.postprivatizare.ro.
“Promovarea antreprenoriatului in domeniul industriilor creative” este un proiect cofinanțat din Fondul Social European, prin Programul Operațional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013 “Investește în oameni!”, axa prioritara 3 “Creșterea adaptabilității lucrătorilor și a întreprinderilor”, domeniul major de intervenție 3.1 “Promovarea culturii antreprenoriale”. Durata proiectului este de 30 luni. Proiectul are ca obiectiv general dezvoltarea competențelor antreprenoriale în rândul celor care își doresc să lucreze în industriile creative, transformarea oportunităților din mediul economic în afaceri sustenabile precum și promovarea omogenității acestui sector economic.
Pentru mai multe informații va rugăm să contactați:
Fundația Post-Privatizare
Oana Preda – expert comunicare
Email: preda.o@postprivatizare.ro
Tel: 031.1000.719, fax: 031.1000.720, mobil: 0748.138.372
Calea Plevnei nr 46-48, corp A si B, et. 1 si 2, sector 1, București
Abonați-vă la:
Postări (Atom)