În prima campanie prezidențială a CDR, în vara lui 1992, niște prieteni politici din Occident s-au îndurat să ne trimeată pentru un week-end un consultant de imagine profesionist. Am învățat în cele două zile și jumătate destul de multe, fiindcă omul era foarte priceput și plin de umor. Unul dintre principiile pe care ni le-a inculcat cu mare succes (și cu mare folos) a fost acela că, măcar odată pe săpătămînă, trebuie să ne strîngem toată echipa (dar fără candidat!) la un brain-storming cu tema: ce trebuie să facă a) echipa și b) candidatul pentru ca NU CUMVA să cîștige.
Recunosc, o parte a succesului acestor sesiuni consta în faptul că, după o săptămînă de tensiune indescriptibilă, reușeam în cel mult cinci minute să ne prăăpdim de rîs la cele mai neașteptate happeninguri imaginare. Ne răzbunam, verbal, pe toate necazurile din săptămîna precedentă, reușeam să ieșim din inevitabila bulă de optimism excesiv care intoxică orice grup închis - care își închipuie că, dacă 10 prieteni le spun zilnic că vor cîștiga, aceea e vocea națiunii - după care puteam analiza cu mintea clară riscurile săptămînii/săptămînilor viitoare.
Aș fi mult mai liniștită cu privire la viitorul apropiat dacă aș afla că, la vîrful PNL, asemenea brain-storminguri sînt practicate, nu sancționate. Deocamdată, voi oferi spre meditație o idee care mă bîntuie de cîteva zile încoace: dacă PNL vrea să-și piardă avantajul electoral, electoratul tradițional și identitatea, liderii PNL trebuie să continue să vorbească despre alianța cu PSD, pe care doar conjuctura actuală a făcut-o inevitabilă, ca despre un roman de amor cu happy-end. Aici, Iliescu e mai adecvat, cînd declară că, dacă PSD era la 51%, nu se mai alia cu nimeni. Dacă PDL nu încerca să anihileze PNL - cum explicit recunoaște liderul grupului lor parlamentar, indescriptibilul domn Toader - PNL nu s-ar fi aliat cu PSD, și, dacă avea el 51%, nici PNL nu se alia cu nimeni. Dar asta nu înseamnă să ni se umezească ochii fiindcă 1.000 de PSD-iști l-au aplaudat pe Crin Antonescu.
Decît efuziuni, mai bine să amintească din când în când că la Timișoara, în 2009, PSD a enunțat și semnat un document prin care ÎȘI CEREA SCUZE pentru diferitele culpe față de societatea românească. Nu mă interesează dacă Ponta l-a ostracizat pe Geoană în mare măsură din cauza acestor scuze. De la fair play - indispensabil - la pupăturile zemoase din piața Endependenței - superflue - e o distanță pe care eu, una, aș vrea să o păstrăm.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu