sâmbătă, 25 septembrie 2010
If NATO disappeared, would anyone notice? | Stephen M. Walt
If NATO disappeared, would anyone notice? | Stephen M. Walt: "- Sent using Google Toolbar"
vineri, 24 septembrie 2010
Chelu-și pune mîna-n cap!
Cu ce preşedinte poate să stabilească planul de evoluţie al României un infractor? Arătaţi-mi preşedintele care discută cu unul care, cel puţin acum, este acuzat penal. Este de notorietate că a fost în spatele FNI, FNA. Cum vedeţi dumneavoastră un preşedinte stabilind planul de dezvoltare a României cu un astfel de om ?
Vai, vai, ce indignare!
Vorbitorul a uitat cu desăvîrșire că infractorul se adresa unui inculpat din dosarul Flota, nu unui adevărat șef de stat!
Domnișoara Pristanda
Îndată ce treceți de generic - plin de nostalgii - veți regăsi minunata scenă a numărării steagurilor.
TIPĂTESCU: Lasă, Ghiţă, cu steagurile de alaltăieri ţi-a ieşit bine; ai tras frumuşel condeiul.
PRISTANDA (uitându-se pe sine şi râzând): Curat condei! (luându-şi numaidecât seama, naiv) Adicăte, cum condei, coane Fănică?...
TIPĂTESCU: Contul jidanului s-a plătit la Comitet pe patruzeci şi patru de steaguri...
PRISTANDA (naiv): Da.
TIPĂTESCU: Ei?... s-a pus patruzeci şi patru de steaguri?
PRISTANDA (cu tărie): S-a pus, coane Fănică, s-a pus... Poate unul-două să le fi dat vântul jos... da' s-a pus...
TIPĂTESCU: Patruzeci şi patru?
PRISTANDA: Patruzeci şi patru în cap, coane Fănică.
TIPĂTESCU (râzând): Nu umbla cu mofturi, Ghiţă. Nu m-am plimbat eu la luminaţie în trăsură cu Zoe şi cu nenea Zaharia în tot oraşul? Tocmai ea, cum e glumeaţă, zice: „ia să-i numărăm steagurile lui Ghiţă..."
PRISTANDA (mâhnit): Îmi pare rău! tocmai coana Joiţica, tocmai dumneaei, care de!... să ne aşteptăm de la dumneaei la o protecţie...
TIPĂTESCU: Apoi, ea n-a zis-o cu răutate, a zis-o de glumă. Nu ştie şi nenea Zaharia şi ea că eşti omul nostru...
PRISTANDA: Al dumneavoastră, coane Fănică, şi al coanii Joiţichii, şi al lui conul Zaharia... Ei? şi le-aţi numărat, coane Fănică?... Ei? aşa e? patruzeci şi patru...
TIPĂTESCU: Vreo paispce... cinspce.
PRISTANDA: Apoi să le numărăm, coane Fănică; să le numărăm: două la prefectură.
TIPĂTESCU: Două...
PRISTANDA: Două pe piaţa lui 11 Fevruarie...
TIPĂTESCU: Patru...
PRISTANDA (căutând în gând): Două la primărie...
TIPĂTESCU: Şase...
PRISTANDA (acelaşi joc): Unul la şcoala de băieţi...
TIPĂTESCU: Şapte...
PRISTANDA: Unul... la şcoala de fete...
TIPĂTESCU: Opt...
PRISTANDA: Unul la spital...
TIPĂTESCU: Nouă...
PRISTANDA: Două... la catrindală, la Sf. Niculae...
TIPĂTESCU: Unsprezece.
PRISTANDA: Două la prefectură... paispce...
TIPĂTESCU (râzând): Le-ai mai numărat pe ale de la prefectură.
PRISTANDA: Nu, coane Fănică, să trăiţi! (continuă repede, pe nerăsuflate) Două la primărie, optspce, patru la şcoli, douăzeci şi patru, două la catrindală la Sf. Niculae, treizeci...
TIPĂTESCU (râzând): Le-ai mai numărat o dată pe toate astea şi aduni rău...
PRISTANDA: Doamne păzeşte, coane Fănică, să trăiţi, patruzeci şi patru, în cap... patruzeci şi patru... Cum zic, unul-două, poate vântul... ori cine ştie...
TIPĂTESCU (râzând): Ghiţă… apoi nu mă orbi de la obraz aşa.
PRISTANDA (schimbând deodată tonul, umilit şi naiv): Famelie mare... renumeraţie după buget mică....
Dacă n-ar fi vorba de fraudarea fără precedent a procesului legislativ, poate că m-aș amuza. Așa, mă cutremur cu gîndul la ce mai poate urma.
TIPĂTESCU: Lasă, Ghiţă, cu steagurile de alaltăieri ţi-a ieşit bine; ai tras frumuşel condeiul.
PRISTANDA (uitându-se pe sine şi râzând): Curat condei! (luându-şi numaidecât seama, naiv) Adicăte, cum condei, coane Fănică?...
TIPĂTESCU: Contul jidanului s-a plătit la Comitet pe patruzeci şi patru de steaguri...
PRISTANDA (naiv): Da.
TIPĂTESCU: Ei?... s-a pus patruzeci şi patru de steaguri?
PRISTANDA (cu tărie): S-a pus, coane Fănică, s-a pus... Poate unul-două să le fi dat vântul jos... da' s-a pus...
TIPĂTESCU: Patruzeci şi patru?
PRISTANDA: Patruzeci şi patru în cap, coane Fănică.
TIPĂTESCU (râzând): Nu umbla cu mofturi, Ghiţă. Nu m-am plimbat eu la luminaţie în trăsură cu Zoe şi cu nenea Zaharia în tot oraşul? Tocmai ea, cum e glumeaţă, zice: „ia să-i numărăm steagurile lui Ghiţă..."
PRISTANDA (mâhnit): Îmi pare rău! tocmai coana Joiţica, tocmai dumneaei, care de!... să ne aşteptăm de la dumneaei la o protecţie...
TIPĂTESCU: Apoi, ea n-a zis-o cu răutate, a zis-o de glumă. Nu ştie şi nenea Zaharia şi ea că eşti omul nostru...
PRISTANDA: Al dumneavoastră, coane Fănică, şi al coanii Joiţichii, şi al lui conul Zaharia... Ei? şi le-aţi numărat, coane Fănică?... Ei? aşa e? patruzeci şi patru...
TIPĂTESCU: Vreo paispce... cinspce.
PRISTANDA: Apoi să le numărăm, coane Fănică; să le numărăm: două la prefectură.
TIPĂTESCU: Două...
PRISTANDA: Două pe piaţa lui 11 Fevruarie...
TIPĂTESCU: Patru...
PRISTANDA (căutând în gând): Două la primărie...
TIPĂTESCU: Şase...
PRISTANDA (acelaşi joc): Unul la şcoala de băieţi...
TIPĂTESCU: Şapte...
PRISTANDA: Unul... la şcoala de fete...
TIPĂTESCU: Opt...
PRISTANDA: Unul la spital...
TIPĂTESCU: Nouă...
PRISTANDA: Două... la catrindală, la Sf. Niculae...
TIPĂTESCU: Unsprezece.
PRISTANDA: Două la prefectură... paispce...
TIPĂTESCU (râzând): Le-ai mai numărat pe ale de la prefectură.
PRISTANDA: Nu, coane Fănică, să trăiţi! (continuă repede, pe nerăsuflate) Două la primărie, optspce, patru la şcoli, douăzeci şi patru, două la catrindală la Sf. Niculae, treizeci...
TIPĂTESCU (râzând): Le-ai mai numărat o dată pe toate astea şi aduni rău...
PRISTANDA: Doamne păzeşte, coane Fănică, să trăiţi, patruzeci şi patru, în cap... patruzeci şi patru... Cum zic, unul-două, poate vântul... ori cine ştie...
TIPĂTESCU (râzând): Ghiţă… apoi nu mă orbi de la obraz aşa.
PRISTANDA (schimbând deodată tonul, umilit şi naiv): Famelie mare... renumeraţie după buget mică....
Dacă n-ar fi vorba de fraudarea fără precedent a procesului legislativ, poate că m-aș amuza. Așa, mă cutremur cu gîndul la ce mai poate urma.
marți, 21 septembrie 2010
M-am săturat de soliști!
Oricît m-am străduit să găsesc un precedent pentru nerușinarea cu care se comite această fraudă în direct și la o oră de vîrf, nu am reușit. Nici măcar cînd comuniștii au prezentat, la 30 decembrie 1947, în Marea Adunare Națională, abdicarea Regelui Mihai, nu s-a întîmplat așa: au umplut sala cu cine s-a nimerit, inclusiv cu șoferii miniștrilor proprii, dar au umplut-o! Miss România ar trebui să poarte de azi înainte titlui de Miss ARTIMETICA (sic!)!
Dacă adăugăm povestea - foarte reală, din păcate - cu copiii care trebuie să meargă la școală pe jos cîte 7 km. dus și 7 km întors fiindcă primarul din comuna lor nu e pedelist, cred că avem toate motivele să ne felicităm pentru minunata guvernare pe care a votat-o jumătate din electoratul activ al României.
În noiembrie 1989, un venerabil profesor cu care eram într-o inspecție de grad s-a aplecat pe neașteptate spre mine cînd profesorul inspectat proiecta pe ecran celebra poză cu adunarea populară de la Alba Iulia, și mi-a șoptit: M-am săturat de soliști, să vină odată corul!
sâmbătă, 18 septembrie 2010
Purgatoriul
Găsesc într-un text de analiză a regimului Berlusconi, publicat in Foreign Policy de către James Walston, un citat din Purgatoriul lui Dante de care uitasem.
Ahi serva Italia, di dolore ostello/,
nave sanza nocchiero in gran tempesta,/
non donna di province, ma bordello!
Nu voi intra în capcana pedantă a comentariilor istorico-filologice, deși textul a fost comentat încă din primii ani de după apariție și pînă azi; doar o minimă trimitere la Ecclesiast, care folosește expresia Domina provinciarum pentru imperii. Fără imperium, dar cu o minimă adaptare, și citatul ( și esențialul analizei lui Walston) se potrivesc perfect și României:
Vai, Românie sclavă, han al durerilor,
corabie fără cîrmaci în plină furtună,
nu (esti) o Doamnă a Ținuturilor, ci un bordel!
Dacă Dvs. chiar credeți că SB face o glumă, imitînd doar locuția unui om beat, să fiți fericiți.
Dacă Dvs. chiar credeți că TB era beat cînd promitea pensii - și nu în alte împrejurări (pe care le găsiți fără dificultate pe YouTube)- să fiți și mai fericiți!
SINGURA VESTE BUNĂ ESTE CĂ SÎNTEM (ÎNCĂ) ÎN PURGATORIU, CARE E O FORMĂ A TRANZIȚIEI. DACĂ NE CĂIM, PUTEM URCA ÎN PARADIS, DACĂ NU - NE PRĂBUȘIM ÎN INFERN, ȘI INFERNUL E VEȘNIC.
sâmbătă, 11 septembrie 2010
miercuri, 8 septembrie 2010
Un nou text remarcabil al lui Ovidiu Pecican
Din nou, decît să scriu, am ales să subscriu la textul excelent al lui Ovidiu Pecican din România Liberă:
Cea mai mare parte a cetăţenilor României nu e angajată politic. Cei mai mulţi dintre ei nu deţin firme
proprii, ci lucrează la stat sau la privat. Şi toţi cei care deocamdată vor să mai trăiască aici, nerenunţând la ideea de a
rămâne acasă, sunt interesaţi direct şi stringent de ceea ce îi aşteaptă în perioada următoare. Cum mă număr şi eu printre ei, am urmărit semnele viitorului apropiat, aşa încât sunt în măsură să precizez mai multe dintre trăsăturile probabile ale anilor următori din viaţa noastră:
1. Indiferent ce remanieri şi căderi de guverne vor mai veni, concepţia preşedinţiei include ideea că România mai are nevoie de un an de austeritate pentru a depăşi criza. Traian Băsescu a fost cât se poate de clar în această privinţă, astfel încât, şi dacă peste noapte s-ar produce o relansare din nimic a economiei, vârful statului nostru nu ar schimba nimic din tăierile de salarii şi din proiectele de mărire a impozitelor, fiindcă, în viziunea lui, nu există alternativă la tradiţionala jecmăneală statală practicată de secole la români. Lucrurile sunt grave, pentru că, de fapt, Băsescu exprimă astfel convingerea celor dindărătul lui: că plata pentru criză şi furtişaguri revine populaţiei, nu îmbogăţiţilor. El se face şi purtătorul de mesaj al celor atât de slab pregătiţi pentru guvernare şi strategii statale încât nu pot imagina nici o altă cale de ieşire din depresiune. Nimic bun, aşadar, din această direcţie. Or, nerelansând economia, noul an de austeritate se va prelungi şi în cel care urmează, cel puţin la acelaşi nivel de penurie, dacă nu la unul adâncit.
2. Guvernul Boc 5 - ultimul prim-ministru al României cu cinci prestaţii a fost Constantin Dăscălescu, slujbaşul credincios al Ceauşeştilor - lucrează deja la un nou proiect, evident, fiscal: dublarea impozitului pe creativitate, aducerea lui la 35%. Minciuna menţinerii impozitului unic este sabordată, aşadar, pe portiţa din dos, fiind afectate - cu substrat ideologic clar - tocmai categoriile ingenioase, creative, ale societăţii noastre, cele de la care ar fi de aşteptat găsirea soluţiilor. Se urmăreşte aici îngenuncherea, aducerea la obedienţă a celor care, în alte părţi, fac fala ţării: cei care gândesc, îmbogăţind peisajul economic şi social, orizontul de aşteptare al tuturor, impunând noi standarde în competiţia inteligenţei universale, dar care sunt şi cei mai vigilenţi membri ai societăţii, pricepând repede tendinţele de alunecare de la democraţie ale vătafilor de orice nivel, pericolele de derapaj, abuzurile pe seama drepturilor cetăţeneşti. Nimic bun de aşteptat, iată, nici pentru intelectuali şi artişti şi, prin extrapolare, nici pentru restul societăţii neprivilegiaţilor, în raport cu care se creează un nou precedent de impozitare excesivă, care ar putea fi lărgit şi asupra altor categorii, în condiţiile în care relansarea economică a ieşit, din lipsă de bani, de pe agenda guvernului actual (probabil şi a celor viitoare formate de actualii majoritari parlamentari). (subl. mea, ZP)
3. Noua lozincă lansată de preşedintele României la ieşirea dintr-un restaurant - „Să avem grijă fiecare de noi. Să nu aşteptăm să aibă grijă alţii, inclusiv statul" - este, şi ea, un semnal îngrijorător pentru români. Ea reformulează vechiul dicton homo homini lupus, în care fiecare ins era văzut ca intrând în competiţie pentru supravieţuire cu toţi ceilalţi. Sunt deci de aşteptat spargerea ultimelor forme de solidaritate funcţională - sindicate, societate civilă -, asmuţirea în continuare a muncitorilor împotriva intelectualilor, a pensionarilor împotriva celor angajaţi, a oricui împotriva tuturor, cu specificarea expresă că statul nu-şi asumă nici măcar rolul de a asista şi a arbitra o asemenea luptă. S-ar putea deci ca în următorul interval, sub pretextul minimalist al nonintervenţionismului, războaiele private, mafiote sau nu, violenţele sociale, insecuritatea economică şi publică să devină tot mai accentuate, sub umbrela unui stat care se declară neimplicat în aceste dezvoltări prin vocea unuia dintre cei mai autorizaţi exponenţi ai săi.
4. Poziţia Ministerului de Externe al României în privinţa expulzărilor forţate - să lăsăm retorica eufemistă la o parte şi să privim lucid - din Franţa este una de abandon al interesului cetăţenilor săi, cu excepţia luărilor de poziţie ale dlui Aurescu. Suntem plini de înţelegere faţă de cei pentru care participarea comună la eforturile de a construi Europa sunt unilaterale, mereu orientate spre interesul Vestului şi gata oricând să discrimineze Răsăritul. În ansamblu, se poate spune că organizaţiile civice franceze şi instituţiile centrale ale UE au avut reacţii mai ferme decât statul român, chemat, prin însăşi misiunea lui, să apere interesele cetăţenilor proprii. Faptul deschide perspective descurajante cu privire la soluţia tradiţională românească a ultimilor douăzeci de ani: „fuga de pe moşiile" stăpânilor de acasă în lumea largă.
Într-o privinţă, soluţia este cea pomenită de „celălalt" Băsescu [Aici mă despart de amicul Peco: nu că n-aș vrea să trecem de criză cu fruntea sus, dimpotrivă, dar, pentru mine, ca în bancul cu Bulă, Băsescu e numai unul] : să trecem prin criză cu fruntea sus, şi nu cu capul plecat. Dar şi fără resemnare, acţionând pentru restaurarea şanselor de împlinire personală şi comunitară.
Cea mai mare parte a cetăţenilor României nu e angajată politic. Cei mai mulţi dintre ei nu deţin firme
proprii, ci lucrează la stat sau la privat. Şi toţi cei care deocamdată vor să mai trăiască aici, nerenunţând la ideea de a
rămâne acasă, sunt interesaţi direct şi stringent de ceea ce îi aşteaptă în perioada următoare. Cum mă număr şi eu printre ei, am urmărit semnele viitorului apropiat, aşa încât sunt în măsură să precizez mai multe dintre trăsăturile probabile ale anilor următori din viaţa noastră:
1. Indiferent ce remanieri şi căderi de guverne vor mai veni, concepţia preşedinţiei include ideea că România mai are nevoie de un an de austeritate pentru a depăşi criza. Traian Băsescu a fost cât se poate de clar în această privinţă, astfel încât, şi dacă peste noapte s-ar produce o relansare din nimic a economiei, vârful statului nostru nu ar schimba nimic din tăierile de salarii şi din proiectele de mărire a impozitelor, fiindcă, în viziunea lui, nu există alternativă la tradiţionala jecmăneală statală practicată de secole la români. Lucrurile sunt grave, pentru că, de fapt, Băsescu exprimă astfel convingerea celor dindărătul lui: că plata pentru criză şi furtişaguri revine populaţiei, nu îmbogăţiţilor. El se face şi purtătorul de mesaj al celor atât de slab pregătiţi pentru guvernare şi strategii statale încât nu pot imagina nici o altă cale de ieşire din depresiune. Nimic bun, aşadar, din această direcţie. Or, nerelansând economia, noul an de austeritate se va prelungi şi în cel care urmează, cel puţin la acelaşi nivel de penurie, dacă nu la unul adâncit.
2. Guvernul Boc 5 - ultimul prim-ministru al României cu cinci prestaţii a fost Constantin Dăscălescu, slujbaşul credincios al Ceauşeştilor - lucrează deja la un nou proiect, evident, fiscal: dublarea impozitului pe creativitate, aducerea lui la 35%. Minciuna menţinerii impozitului unic este sabordată, aşadar, pe portiţa din dos, fiind afectate - cu substrat ideologic clar - tocmai categoriile ingenioase, creative, ale societăţii noastre, cele de la care ar fi de aşteptat găsirea soluţiilor. Se urmăreşte aici îngenuncherea, aducerea la obedienţă a celor care, în alte părţi, fac fala ţării: cei care gândesc, îmbogăţind peisajul economic şi social, orizontul de aşteptare al tuturor, impunând noi standarde în competiţia inteligenţei universale, dar care sunt şi cei mai vigilenţi membri ai societăţii, pricepând repede tendinţele de alunecare de la democraţie ale vătafilor de orice nivel, pericolele de derapaj, abuzurile pe seama drepturilor cetăţeneşti. Nimic bun de aşteptat, iată, nici pentru intelectuali şi artişti şi, prin extrapolare, nici pentru restul societăţii neprivilegiaţilor, în raport cu care se creează un nou precedent de impozitare excesivă, care ar putea fi lărgit şi asupra altor categorii, în condiţiile în care relansarea economică a ieşit, din lipsă de bani, de pe agenda guvernului actual (probabil şi a celor viitoare formate de actualii majoritari parlamentari). (subl. mea, ZP)
3. Noua lozincă lansată de preşedintele României la ieşirea dintr-un restaurant - „Să avem grijă fiecare de noi. Să nu aşteptăm să aibă grijă alţii, inclusiv statul" - este, şi ea, un semnal îngrijorător pentru români. Ea reformulează vechiul dicton homo homini lupus, în care fiecare ins era văzut ca intrând în competiţie pentru supravieţuire cu toţi ceilalţi. Sunt deci de aşteptat spargerea ultimelor forme de solidaritate funcţională - sindicate, societate civilă -, asmuţirea în continuare a muncitorilor împotriva intelectualilor, a pensionarilor împotriva celor angajaţi, a oricui împotriva tuturor, cu specificarea expresă că statul nu-şi asumă nici măcar rolul de a asista şi a arbitra o asemenea luptă. S-ar putea deci ca în următorul interval, sub pretextul minimalist al nonintervenţionismului, războaiele private, mafiote sau nu, violenţele sociale, insecuritatea economică şi publică să devină tot mai accentuate, sub umbrela unui stat care se declară neimplicat în aceste dezvoltări prin vocea unuia dintre cei mai autorizaţi exponenţi ai săi.
4. Poziţia Ministerului de Externe al României în privinţa expulzărilor forţate - să lăsăm retorica eufemistă la o parte şi să privim lucid - din Franţa este una de abandon al interesului cetăţenilor săi, cu excepţia luărilor de poziţie ale dlui Aurescu. Suntem plini de înţelegere faţă de cei pentru care participarea comună la eforturile de a construi Europa sunt unilaterale, mereu orientate spre interesul Vestului şi gata oricând să discrimineze Răsăritul. În ansamblu, se poate spune că organizaţiile civice franceze şi instituţiile centrale ale UE au avut reacţii mai ferme decât statul român, chemat, prin însăşi misiunea lui, să apere interesele cetăţenilor proprii. Faptul deschide perspective descurajante cu privire la soluţia tradiţională românească a ultimilor douăzeci de ani: „fuga de pe moşiile" stăpânilor de acasă în lumea largă.
Într-o privinţă, soluţia este cea pomenită de „celălalt" Băsescu [Aici mă despart de amicul Peco: nu că n-aș vrea să trecem de criză cu fruntea sus, dimpotrivă, dar, pentru mine, ca în bancul cu Bulă, Băsescu e numai unul] : să trecem prin criză cu fruntea sus, şi nu cu capul plecat. Dar şi fără resemnare, acţionând pentru restaurarea şanselor de împlinire personală şi comunitară.
marți, 7 septembrie 2010
Noi masuri pentru salvarea bugetului Romaniei
1. Reangajarea obligatorie, in regim de munca patriotica, a tuturor pensionarilor pentru a putea finaliza marile realizari incepute in Epoca de Aur: Canalul Dunare-Marea Neagra, Dunare-Bucuresti, constructia unei noi Case a Poporului etc.
2. Taxa pe aer, la un nivel de 0,04 euro/mc consumat. Numarul de mc consumati va fi stabilit de catre specialistii Guvernului impreuna cu Medici de familie, in functie de capacitatea pulmonara a fiecarei persoane. Asmatici au reducere de la 25% pana la 100% in cazul cand se opresc din respirat mai mult de 15 minute.
3. Impozitarea pe kilogram de greutate corporala. Orice roman peste 35 de kg este un “gras nesimtit‘’ pe principiul lui Basescu “slabul il duce in spate pe cel gras “.
4. Taxa pe a doua limba vorbita. Daca au bani si timp sa invete o alta limba in afara de romana sa le fie rusine si sa plateasca pentru asta pentru ca sigur o fac intentionat ca sa poata pleca din tara. Taxa va fi de 50 % din valoarea totala a alocatie pe care a primit-o persoana respectiva pana la varsta de 18 ani de la stat.
5. Orice barbat care are mai mult de 124.899 de fire de par va plati o taxa pe fir de par echivalent a 10 euro / 1.000 fire de par. Peste 20.000 de fire in plus se va considera ca ai un alt cap si se va impozita dublu. Cei cu chelie proeminenta si/sau cu suvita peste chelie sunt scutiti.
6. Persoanele care isi rod unghiile vor achita TVA care va fi calculat la 100 de grame de unghii la un pret care va fi stabilit de catre guvern deoarece consuma un aliment si e normal sa plateasca.
7. Persoanele cu dizabilitati care umbla in carucioare pe strazi (scaune electrice conform d-soarei Elena Basescu). vor achita taxa de drum ca orice autovehicul. Cei care nu au carucioare electrice, ci din acelea impinse de o persoana (insotitor cu retributia micsorata cu 15%) vor plati “taxa de atelaj impins/tras de animal de povara”. Daca vor fi prinsi cu taxa neplatita li se va confisca caruciorul si vor fi trimisi acasa pe jos.
8. Taxa de caldura pentru vara. deoarece orice cetatean care tine geamul deschis primeste gratuit incalzire prin bunavointa Sfintului Guvern si nu este normal sa nu o plateasca. Astfel, pentru fiecare geam deschis vara, la caldura peste 18 grade se va plati o “taxa de geam deschis” in valoare de 12 euro/geam. La mai mult de 3 geamuri deschise se va considera a doua casa si se va impozita dublu. Pentru geamurile inchise se va acorda o reducere de 50%, dar numai pana la 24 de grade.
9. Sugarii si bebelusi care folosesc pampers (nesimtitii!) vor plati o taxa de poluare in functie de gradul de periculozitate pe care il prezinta fiecare din reziduurile acumulate in scutec. Pentru stabilirea gradului de periculozitate in care se incadreaza fiecare bebelus, se vor trimite obligatoriu pana la 1 iunie 2010, pentru fiecare copil intre 0 si 2 ani, mostre din “produsul” rezultat si acumulat in pampersi la sediul Guvernului pentru a fi analizate. Ulterior fiecare parinte va trebui sa ridice de la Administratia Financiara o declaratie de impozitare pe care o va achita la cea mai apropiata agentie CEC.
10. SI NU IN ULTIMUL RAND. TAXA PE PROSTIE. CA MAI SUNTEM ATAT DE PROSTI SA II RABDAM SA-SI BATA JOC DE NOI !
Asta mi-a trimis o amica azi, nu pot sa nu va ofer privilegiul de a medita asupra-i.
duminică, 5 septembrie 2010
Centrala de apartament
Vă mai aduceți aminte de tertipurile PSD din deceniul precedent, cînd se dădeau de ceasul morții ca să împiedice debranșarea cetățenilor de la sistemul falimentar de încălzire colectivă și instalarea centralelor de apartament? Asumarea individuală a răspunderii pentru agentul termic a fost imposibil de stăvilit, și mult trîmbițata inițiativă a guvernului Năstase, de rebranșare a cetățenilor, pasă-mi-te disperați, la "sistem" s-a fîsîit jalnic, mai puțin de 3.000 de rebranșări pe întreaga țară dovedind concret că vremurile cînd puteai obliga oamenii să înghită orice porcărie numai fiindcă era de stat se încheiaseră definitiv.
Tot astfel, eforturile disperate ale guvernului Boc 4/5 de a mai jupui cîte o pielicică de pe spinarea contribuabilului se vor solda cu o creștere economică substanțială a țărilor vecine și prietene, Bulgaria și Ungaria, ba chiar și a țării mai puțin vecine (și mult mai prietene) Cipru. Oricine cîștigă cît de cît din profesii liberale sau din chirii se va precipita să-și deschidă o firmuliță modestă în zonele protejate de care abia am amintit, unde va plăti un impozit drăguț de 10% și nu va fi obligat să contribuie la fondul de șomaj la care niciodată nu va avea acces: sîntem membri UE cu drepturi depline, nu avem de ce să înghițim patriotic toate prostiile.
Am o mare nedumerire fiscală : cum facem cu ciobanii? Se constituie oare un depozită de lactate și brînză unde să depună și ei cota de solidaritate? Vine tot pecurariul cu cîte un miel la Ministerul Muncii? Eu am avut problema asta cînd o editură mi-a propus, cum se întîmplă adesea, să-mi dea drepturile de autor în exemplare din cartea pe care mi-o publică: atunci m-am și văzut ducînd un capitol rupt din carte la Șomaj și altul - vorba lui Nenea Iancu - la Pensii car' va să zică.
Proprietar în șomaj e la fel de comic ca și autor-de - romane - polițiste în șomaj. E drept, îi înțeleg pe d-nii Băsescu și Boc că se enervează, doar și lor li se reține contribuția pentru șomaj din salariile lor de demnitari, cu toate că, dacă dl. Băsescu îl dă afară mîine - cum ar vrea dna Udrea și trabanții ei, distinșii intelectuali - pe dl. Boc, dl. Boc nu va primi indemnizație de șomer. Nici măcar asta! Iar dacă poimîine dl. Băsescu pierde concesiunea Palatului Cotroceni, nu cred că va căpăta în schimb, vreme de 6 luni, un ajutor cît de mic. Așa că, și-or fi zis ei, dacă noi cotizăm degeaba, ei de ce să nu cotizeze? Și, confundînd impozitul cu contribuțiile și venitul cu profitul, au dat ucaz cum că tot creștinul care capătă ceva trebuie să le dea lor jumătate.
Adevărul e că aș consimți bucuros să primească și dl. Băsescu, și dl. Boc, și cine-o mai pica pe lîngă, asemeni mamelor din vremea guvernului Tăriceanu - iată ce generoasă sînt - 85% din leafa de acum, numai să stea focului acasă și să-și crească copiii, ca să pot și eu să-mi cresc în liniște nepoții!
Tot astfel, eforturile disperate ale guvernului Boc 4/5 de a mai jupui cîte o pielicică de pe spinarea contribuabilului se vor solda cu o creștere economică substanțială a țărilor vecine și prietene, Bulgaria și Ungaria, ba chiar și a țării mai puțin vecine (și mult mai prietene) Cipru. Oricine cîștigă cît de cît din profesii liberale sau din chirii se va precipita să-și deschidă o firmuliță modestă în zonele protejate de care abia am amintit, unde va plăti un impozit drăguț de 10% și nu va fi obligat să contribuie la fondul de șomaj la care niciodată nu va avea acces: sîntem membri UE cu drepturi depline, nu avem de ce să înghițim patriotic toate prostiile.
Am o mare nedumerire fiscală : cum facem cu ciobanii? Se constituie oare un depozită de lactate și brînză unde să depună și ei cota de solidaritate? Vine tot pecurariul cu cîte un miel la Ministerul Muncii? Eu am avut problema asta cînd o editură mi-a propus, cum se întîmplă adesea, să-mi dea drepturile de autor în exemplare din cartea pe care mi-o publică: atunci m-am și văzut ducînd un capitol rupt din carte la Șomaj și altul - vorba lui Nenea Iancu - la Pensii car' va să zică.
Proprietar în șomaj e la fel de comic ca și autor-de - romane - polițiste în șomaj. E drept, îi înțeleg pe d-nii Băsescu și Boc că se enervează, doar și lor li se reține contribuția pentru șomaj din salariile lor de demnitari, cu toate că, dacă dl. Băsescu îl dă afară mîine - cum ar vrea dna Udrea și trabanții ei, distinșii intelectuali - pe dl. Boc, dl. Boc nu va primi indemnizație de șomer. Nici măcar asta! Iar dacă poimîine dl. Băsescu pierde concesiunea Palatului Cotroceni, nu cred că va căpăta în schimb, vreme de 6 luni, un ajutor cît de mic. Așa că, și-or fi zis ei, dacă noi cotizăm degeaba, ei de ce să nu cotizeze? Și, confundînd impozitul cu contribuțiile și venitul cu profitul, au dat ucaz cum că tot creștinul care capătă ceva trebuie să le dea lor jumătate.
Adevărul e că aș consimți bucuros să primească și dl. Băsescu, și dl. Boc, și cine-o mai pica pe lîngă, asemeni mamelor din vremea guvernului Tăriceanu - iată ce generoasă sînt - 85% din leafa de acum, numai să stea focului acasă și să-și crească copiii, ca să pot și eu să-mi cresc în liniște nepoții!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)