Katastroika vs. ferestruica

Nu știu dacă vă mai amintiți - cei care, ca mine, aveți amintiri din "epoca de aur": cînd a început să se vorbească și la noi despre Gorbaciov și planurile lui de perestroikă, un literat glumeț a tradus din limba rusă acest nou concept prin tandrul cuvînt românesc "ferestruica": era, dacă nu o amplă deschidere către o viață liberă și civilizată, măcar o întrezărire, o speranță - o ferestruică.
Colegul și prietenul Ovidiu Pecican lansează o nouă noțiune, katastroika. Citez din remarcabilul lui editorial din România Liberă de azi, 12 iulie: Consecvenţa voinţei de a adopta un set de măsuri menit să aducă societatea ca ansamblu la stagnare şi regres, pentru o dominare politică facilă şi o aservire politică eficientă, la nevoie, cu tăierea şanselor înseşi la existenţă şi sănătate şi cu asmuţirea diverselor segmente sociale unele împotriva altora, devine definitoriu pentru o antiperestroika, o restructurare de fond îndreptată contra libertăţii şi drepturilor cetăţeanului la speranţa de mai bine. Datorită combinării energiei politice negative canalizate către inovaţia legislativă paralizantă şi destructivă, a incapacităţii administrative în raport cu provocările climaterice şi naturale, ca şi a perseverenţei decidenţilor în direcţia promovării coerente a noului climat social de subminare a democraţiei, în pofida declaraţiilor populiste nesusţinute prin conduite publice pe măsură, socotesc că România a intrat în etapa perestroikăi negative, a antiperestroikăi, a katastroikăi (restructurarea în sens descendent, catastrofală. A opri acest curs al istoriei recente devine o urgenţă patriotică atât în raport cu România, cât şi faţă de angajamentele noastre europene. (sublinierile îmi aparțin, ZP)
Acest nou concept sintetizează în mod remarcabil o stare de lucruri la care trimeteam și eu acum cîteva zile sub titlul "Piramida lui Maslow", comparînd politica Băsescu/Boc cu stagnarea din epoca Brejnev. Nu cred că e vorba de un plan diabolic și secret al actualei administrații, pe care nu o consider capabilă de planuri, ci doar de furt fără perdea din banii publici. Dar, așa cum mineriadele din 1990/1991 au fost reacții instinctive ale celor mai conservatoare forțe din societatea românească, în frunte cu clicile de moștenitori ai Securității și nomenclaturii care se pregăteau să cumpere tot ce era privatizabil la prețuri cît mai reduse, și de aceea aveau nevoie de eliminarea oricărei concurențe occidentale, ca și de strivirea opoziției politice, tot așa, reacția viscerală a unei noi clase de îmbogățiți, cea care l-a inventat pe Băsescu și PDL-ul pentru a lua locul ostenitului PSD, provoacă acum această ofensivă destructivă contra firavei clase de mijloc căreia guvernarea Tăriceanu îi deschisese, dacă nu chiar o fereastră către un standard european de dezvoltare, măcar o ferestruică.
Cum bine zice Peco, a opri acest curs al istoriei recente devine o urgenţă patriotică atât în raport cu România, cât şi faţă de angajamentele noastre europene.