Prea multe greșeli

Vi s-a întîmplat, desigur, să vă contruntați cu exasperarea corectorului ortografic din programul dvs. Word: scrii, de pildă, în românește un document setat cu English US ca default, și, după vreo 12-14 pagini, programul îți dă un mesaj bosumflat, cum că ai prea multe greșeli de ortografie în text ca el, programul, să prididească a le corecta, drept care se preface că te întreabă dacă ești de acord să lase corectatul pe altă dată. Brusc, paginile care erau pictate cu roșu, rînd cu rînd și vorbă cu vorbă, nu mai au nici pojar, nici febră, se răcoresc subit, și îți poți admira în voie opera  fără să te ma mustre nimeni că nu scrii, în loc de subliniate - sublimate și exasperation în loc de exasperat.

Ei bine, mă simt tot mai des asemeni unui corector incorporat: nu mai pot, nu mai am răbdare, nu mai prididesc să subliniez cu ROȘU aprins toate prostiile pe care le văd năpustindu-se, mai rău decît cascada Urlătoarea, dinspre Dealul Cotrocenilor (cu o mică haltă de ajustare la Palatul Victoria). M-am plictisit să repet că nu am mai pomenit un asemenea guvern inept, la fel de dispus să comită ilegalități crase pe cît e de opac la orice sugestie de ameliorare. M-am săturat să vorbesc pentru defularea mea și a amicilor mei, fără nici o nădejde că se va schimba măcar o iotă, ca să zic așa, un î din i, acolo, din tărăboiul păgubos al acestei incredibil de păgubitoare pseudo-guvernări. Am obosit peste măsură să mă mir de cîtă prostie, incurie și nepăsare vădește fiecare gînd exprimat de acești nechemați care pretind că ne conduc.

Între 1996 și 2000, în timpul mult prea des hulitei guvernări de coaliție, mă sculam în fiecare dimineață cu o senzație de rău de mare, de teamă că se va întîmpla o catastrofă: n-o să ma curgă, brusc, apa la robinet, hidrocentrala de la Porțile de Fier o să sece peste noapte, nu se vor mai putea plăti salariile și pensiile. În fiecare dimineață, de pe la 10, îmi trecea, măcar provizoriu: niciuna dintre catastrofele înșirate aici nu se întîmpla. Acum se întîmplă, zi de zi, astea și încă altele. Vorba lui fi-miu, mi-e dor de ministrul Dejeu! Un ministru responsabil, serios, respectat și respectabil.  Mi-e dor de cei 15.000 de specialiști ai CDR: ăia chiar au existat! Au plătit salariile în timpul unei crize pe care, dacă mă iau după valoarea rezervelor valutare ale BNR, o pot considera de cel puțin 64 de ori mai gravă decît cea de acum (atunci rezervele erau de 1/2 miliard de dolari, acum sînt de 32 de miliarde euro). Nu mă pricep prea bine la PIB și alte delcatese, dar știu prea bune că atunci BANCOREX, Banca Agricolă. SIDEX, RAFO, Petromidia, IMGB, șamd, provocau pagube de miliarde de dolari și acum plătesc statului impozite de miliarde de dolari. unde sînt banii ăștia? Oricît de scumpă ar fi fost realegerea Marelui Cîrmaci, tot n-a putut costa cît nu se găsește azi în Trezorerie!

Era sa zic că am aflat de ultima dandana a echipei Boc/Băsescu, dar mi-am luat seama, e cea mai recentă, departe de a fi ultima: cică fondurile structurale de la UE sînt asimilate fondurilor publice, drept care, din orice sumă cîștigată prin competiția pentru fonduri structurale, bugetul de stat reține 25%!

N-am aflat-o bine și mai aflu una: contribuția angajatorului la CAS ar trebui să reprezinte - nu, cum ar putea crede orice nărod, o sumă diminuată cu 25% față de contribuția de pînă acum, ci o cotă proporțională cu salariul integral al angajatului, înainte de diminuarea cu un sfert. Vă dați seama ce s-a întîmplat, nu? Cînd au decis să taie salariile cu 25%, idioții nu și-au dat seama că vor pierde și la impozit, și la CAS, și la contribuția angajatorului - deși toată lumea le-a spus și le-a repetat asta! - și acum vor s-o dreagă pe spinarea bugetului instituțiilor publice.

Rezultă destul de clar că guvernul nu vrea doar să micșoreze salariile cu un sfert. Vrea să perceapă tot ce se poate la valoarea nominală a salariului, dacă se poate cea de pe vremea guvernului liberal, și apoi să rețină 25% din venitul net. Eu aș putea accepta chiar și asta, cu o singură condiție: sumele brute, cele care respectă valorile salariale obținute în vremea guvernului Tăriceanu, să fie scrise cu GALBEN, iar cele amputate de guvernul Boc să se scrie cu PORTOCALIU. Suum cuique tribuere!

Caricatura maestrului Ion Barbu a apărut în "Academia Cațavencu" din 21 iulie crt.

Cel mai thriller dintre thrillere

În timp ce zappam cu spor în căutarea unui thriller de duminică, dau peste OTV, unde citesc pe crawl un fragment din cugetarea unui telespectator: și cine a puso să i-a insecticidul? Exact cum citiți.

Hitchock - un copil! Nu vi se pare că perspectiva unei Românii dominate de telespectatorii lui DD e un thriller mai înspăimîntător decît toți criminalii în serie de pe AXN?

Deșteaptă-te, române!

PS Poate ne întoarcem în 2000, cu Diaconescu (Dan) contracandidat al candidatului PDL, oricare ar fi acela, chiar și Boc. Dar ce ați spune de un duel în turul 2 între Diaconescu (Dan) și Diaconescu (Cristian, independentu')? Mintea mea nu e mai puțin criminală decît a altora, pot imagina chiar și o competiție Năstase-Dan Diaconescu.

Thriller, parol!

Muzeu virtual

Caricaturistul ploieștean Nicolae Ioniță, a avut - in urmă cu 10 ani - ideea de a propune prietenilor si colegilor săi graficieni de pe planeta Pamînt, să-l portretizeze pe Caragiale, gîndindu-se la acea vreme - cînd se implineau 150 de ani de la nașterea dramaturgului - să organizeze o expozitie cu lucrarile care-i vor parveni.

Succesul neasteptat al acestui demers l-a determinat pe Ioniță sa le propună colegilor lui si alte personalitati ale culturii românești in general si ale literaturii in special, ajungînd pînă azi sa strîngă peste 1500 de lucrari de la peste 127 de artiști. A colectionat și editii rare ale operelor lui Caragiale, Eminescu, dar și ale altor scriitori români.

Așa s-a deschis, la Ploiesti, primul muzeu virtual din Romania,

MUZEUL VIRTUAL AL NEAMULUI ROMANESC

la adresa web

http://www.personality.com.ro

Muzeul, pentru care s-a strans material in ultimii zece ani, pune in valoare lucrarile a peste peste 1.500 de artisti plastici din 127 de tari.

Pentru inceput muzeul va avea deschise 150 de sali de expozitii (pagini web) urmand ca pana la sfarsitul anului numarul acestora sa creasca la peste 1.000.

Vizitatorii vor putea admira portrete, ilustratii, caricaturi, comentarii grafice si tot ceea ce pentru un artist plastic strain poate inseamna ROMANIA prin ceea ce are ea mai semnificativ: personalitatile representative ale neamului romanesc.

Vor fi aduse in atentia vizitatorilor cele mai importante 250 de personalitati nationale asa cum au fost ele receptate de unii dintre cei mai importanti artisti plastici din lume, fara prejudecati si fara pareri preconcepute.


Va invitam sa nu ocoliti

COLECTIA CARAGIALE, cea mai mare colectie din lume de portrete ale unei personalitati a culturii universale, pentru prima data pusa in intregime la dispozitia celor interesati la adresa web

http://www.personality.com.ro/caragiale.htm

Muzeul ofera pentru achizitie, in paginile ANTICARIAT, exponate rarisime, dintre care unele nu pot fi gasite in nici un alt loc din lume. In acest sens va propunem in primul rand anticariatele CARAGIALE si EMINESCU (la adresele web

http://www.personality.com.ro/car_antic_1.htm si
http://www.personality.com.ro/emin_antic.htm )

MUZEUL VIRTUAL AL NEAMULUI ROMANESC este un web site cu mii de imagini. Daca computerul dumneavoastra este mai vechi, cu resurse limitate, este posibil ca multe din aceste imagini sa nu se deschida.


Vizitati MUZEUL VIRTUAL AL NEAMULUI ROMANESC: un proiect cultural proiectat, realizat si finantat de caricaturistul ploiestean Nicolae Ioniță.

INTRAREA LIBERA!

14 iulie

Iată ce comentariu primesc de la Dorin Tudoran

Pe linia deschisa de “ferestruica” si via “katastroika” , statutul (cam de-un cot, ori de-un boc, cum vreti) ce urmeaza sa i se asigure clasei de mijloc (candva numita si burghezie) este “burghezica”.

Adica, nici prea mare – ca sa nu ameninte interesele mogulilor (de partid, de afaceri, de presa etc), nici prea mica – fiindca ar arata rau statul de drept!

Katastroika vs. ferestruica

Nu știu dacă vă mai amintiți - cei care, ca mine, aveți amintiri din "epoca de aur": cînd a început să se vorbească și la noi despre Gorbaciov și planurile lui de perestroikă, un literat glumeț a tradus din limba rusă acest nou concept prin tandrul cuvînt românesc "ferestruica": era, dacă nu o amplă deschidere către o viață liberă și civilizată, măcar o întrezărire, o speranță - o ferestruică.
Colegul și prietenul Ovidiu Pecican lansează o nouă noțiune, katastroika. Citez din remarcabilul lui editorial din România Liberă de azi, 12 iulie: Consecvenţa voinţei de a adopta un set de măsuri menit să aducă societatea ca ansamblu la stagnare şi regres, pentru o dominare politică facilă şi o aservire politică eficientă, la nevoie, cu tăierea şanselor înseşi la existenţă şi sănătate şi cu asmuţirea diverselor segmente sociale unele împotriva altora, devine definitoriu pentru o antiperestroika, o restructurare de fond îndreptată contra libertăţii şi drepturilor cetăţeanului la speranţa de mai bine. Datorită combinării energiei politice negative canalizate către inovaţia legislativă paralizantă şi destructivă, a incapacităţii administrative în raport cu provocările climaterice şi naturale, ca şi a perseverenţei decidenţilor în direcţia promovării coerente a noului climat social de subminare a democraţiei, în pofida declaraţiilor populiste nesusţinute prin conduite publice pe măsură, socotesc că România a intrat în etapa perestroikăi negative, a antiperestroikăi, a katastroikăi (restructurarea în sens descendent, catastrofală. A opri acest curs al istoriei recente devine o urgenţă patriotică atât în raport cu România, cât şi faţă de angajamentele noastre europene. (sublinierile îmi aparțin, ZP)
Acest nou concept sintetizează în mod remarcabil o stare de lucruri la care trimeteam și eu acum cîteva zile sub titlul "Piramida lui Maslow", comparînd politica Băsescu/Boc cu stagnarea din epoca Brejnev. Nu cred că e vorba de un plan diabolic și secret al actualei administrații, pe care nu o consider capabilă de planuri, ci doar de furt fără perdea din banii publici. Dar, așa cum mineriadele din 1990/1991 au fost reacții instinctive ale celor mai conservatoare forțe din societatea românească, în frunte cu clicile de moștenitori ai Securității și nomenclaturii care se pregăteau să cumpere tot ce era privatizabil la prețuri cît mai reduse, și de aceea aveau nevoie de eliminarea oricărei concurențe occidentale, ca și de strivirea opoziției politice, tot așa, reacția viscerală a unei noi clase de îmbogățiți, cea care l-a inventat pe Băsescu și PDL-ul pentru a lua locul ostenitului PSD, provoacă acum această ofensivă destructivă contra firavei clase de mijloc căreia guvernarea Tăriceanu îi deschisese, dacă nu chiar o fereastră către un standard european de dezvoltare, măcar o ferestruică.
Cum bine zice Peco, a opri acest curs al istoriei recente devine o urgenţă patriotică atât în raport cu România, cât şi faţă de angajamentele noastre europene.

Protest

PROTEST

Adresat ziarului „Evenimentul Zilei”

Începând cu luna mai 2010, ziarul „Evenimentul Zilei” este implicat în campania de denigrare a lui Adrian Marino prin prezentarea lui drept colaborator al Securităţii. Dacă iniţial putea fi vorba despre o eroare de interpretare a dosarelor existente pe numele lui Adrian Marino la CNSAS, după clarificările aduse în presă cazului reluarea unor astfel de acuzaţii înseamnă rea credinţă. Vineri, 9 iulie, ziarista Mirela Corlăţan a repetat actul său defăimător la adresa cărturarului.

Considerăm transformarea acestui demn om de cultură, liberal şi anticomunist, într-un slujitor al regimului drept un act monstruos şi inacceptabil. Adrian Marino a suferit 8 ani în închisorile staliniste şi alţi 7 ani de domiciliu obligatoriu, având până la căderea regimului comunist statutul unei persoane marginalizate. Respingem această campanie susţinută de defăimare nedreaptă a lui Adrian Marino şi protestăm împotriva distorsionării realităţii şi a biografiei lui prin metode poliţieneşti care seamănă cu cele utilizate de către Securitate.

Semnează:
Gabriel Andreescu
Victor Eskenasy
Michael Shafir
William Totok

Cu rugăminea de a anunţa semnăturile la editor.csi@gmail.com

MANIFESTUL LUI CRIN ANTONESCU

CRIN ANTONESCU, Președintele Partidului Național Liberal, a lansat următorul 

MANIFEST

România arată ca un stat în derivă. Un stat acefal, neguvernat şi fără direcţie. Cum altfel am putea descrie un stat în care preşedintele mai întâi ne propune sacrificarea pensionarilor, apoi se ascunde în tăcere în Palatul său, din care iese doar pentru a se răsti la sinistraţii cărora apele le-au luat casele; un preşedinte care se comportă ca un dictator în raport cu instituţiile şi atunci când vine vorba de puterea personală, dar nu are niciun proiect în raport cu societatea. Cum altfel am putea descrie un stat în care guvernanţii n-au nici un plan, decât propria supravieţuire politică; în care măsuri cu grave consecinţe economice şi sociale, precum creşterea TVA, sunt luate la nimereală, peste noapte; un stat în care administraţia centrală nu mai este de mult în slujba interesului public, ci a unei clientele, care trebuie hrănită, pentru că a cotizat greu în campania electorală.

Românii nu mai au astăzi încredere în stat. Statul nu-i mai protejează, nu le oferă minime garanţii privind nivelul de trai, ci doar o nesfârşită bâlbâială şi măsuri de natură să le îngrădească existenţa. Aici de fapt este fondul problemei. Vorbim la nesfârşit despre deficit, despre împrumutul de la FMI, despre cota unică sau impozitul progresiv, despre TVA şi preţuri. Ele sunt doar la suprafaţă. Cauza profundă a blocajului total în care ne aflăm este că nu ştim încotro ne îndreptăm, ca stat, ca naţiune, ca indivizi, că aceia care ne conduc n-au o viziune, nu sunt şi nu au capacitatea interioară de a deveni lideri autentici ai acestei societăţi.

O societate care nu-şi întrezăreşte viitorul devine o societate în derivă, condamnată la o perpetuă criză, nu economică, nu financiară, ci interioară, de mentalitate şi atitudine. O societate demoralizată şi resemnată, pentru că nu mai vede nicio ieşire din fundătura în care a ajuns, pentru că nu mai are nicio speranţă şi nicio urmă de încredere.

De aceea, România are nevoie de o alternativă acum. Nu peste un an, nu când vin alegerile, nu când calculele politice par favorabile unuia sau altuia. Acum. Pentru că atunci va fi prea târziu. Iar noi, ca liberali, suntem datori să lucrăm la construcţia unei alternative.

Proiectul nostru politic, la care lucrăm acum, este să oferim o alternativă concretă de politici şi oameni. Ce presupune acest proiect:

• Un program realist şi dezideologizat pentru combaterea crizei. Ar trebui să lăsăm de-o parte falsa retorică ideologică. Nu cred că pe oameni îi interesează azi dacă soluţiile sunt din arsenalul dreptei sau stângii, ci eficienţa lor. Fundamentul acestui program trebuie să fie repornirea motoarelor economiei private. România nu se poate salva doar reducând deficitul şi aşteptând să profite de un presupus reviriment miraculos al economiei mondiale.

• O echipă de un profesionalism şi de o integritate indiscutabilă. De data aceasta, toate mecanismele clasice de funcţionare a partidelor trebuie puse între paranteze. La vremuri de criză, partidele şi participanţii la un asemenea proiect al alternativei trebuie să înţeleagă să sacrifice interesele activiştilor proprii. Cei propuşi pentru o viitoare guvernare nu vor fi nici rezultatul jocurilor de interese ale organizaţiilor judeţene, nici exponenţii grupurilor de finanţatori, ci oameni capabili să gestioneze ieşirea din criză a României. Cu sau fără carnet de partid.

• Un program adevărat de depolitizare a administraţiei şi de transparenţă a cheltuirii banului public. De ani de zile se vorbeşte despre depolitizarea administraţiei. Unii strigă acum, din raţiuni propagandistice, că toţi cei din administraţie, de la secretari de stat în jos, să fie funcţionari publici. Nu cred că acest lucru e posibil în România. Noi trebuie să propunem soluţii care au şanse de a rezista în timp şi nu fantezii electorale. Nu mai avem nevoie de slogane şi de populisme de felul acesta, în care nimeni nu crede în mod real. Odată pentru totdeauna trebuie să abandonăm sistemul în care spunem publicului ce credem că se aude bine şi facem cum vrem noi. De aceea voi propune tuturor partidelor politice un pact naţional privind depolitizarea administraţiei publice, un acord care să prevadă explicit câte posturi din administraţie, la nivel central sau local, sunt numite politic şi câte aparţin funcţionarilor de carieră. Vom face, împreună, o carte albă a administraţiei publice. Acolo va scrie clar şi fiecare cetăţean al României va şti, atunci când candidează pentru un post administrativ, dacă acesta e numit politic sau e de funcţionar de carieră.

• O guvernare responsabilă trebuie să elimine alocarea de fonduri clientelei de partid. Furăciunea de partid, de la guvern până la ultima primărie, trebuie să se oprească. A venit vremea să introducem reguli şi criterii, care să ţină cont de dimensiunea şi nevoile comunităţilor şi să elimine arbitrariul în ceea ce priveşte distribuirea banilor de la buget. Poate, în felul acesta, n-o să mai fie nevoie de tragedia morţii unor oameni şi de vieţi distruse după inundaţii, ca să constatăm că banii pentru diguri s-au dus la săli de sport, pentru a ajunge în buzunarele unor clienţi politici.

Miza construirii unei alternative este acum mai mare ca oricând. Am auzit zeci de voci spunând că toţi politicienii sunt la fel. Este o temă falsă, alimentată deliberat şi, aş spune, în mod cinic. Miza proiectului alternativei este, în primul rând, să arate că există diferenţe, că se poate şi altfel, că nu suntem toţi la fel. Dincolo de orice fel de calcule electorale, datoria noastră este să redăm oamenilor încrederea că există soluţii şi acestea pot veni din interiorul sistemului politic. Putem da o direcţie acestei ţări şi putem întrezări un altfel de viitor. Întotdeauna există soluţii, cine vrea o să le găsească, cine nu o să găsească scuze…

...și antidotul ei, cît de cît.

O tristețe iremediabilă

Fără să fie toamnă, fără să fiu un greier mic, mă cuprinde, privind în jur, o tristețe iremediabilă. Chiar dacă aș fi tentată să spun, la repezeală, că mi-am pierdut degeaba 20 de ani din viață, nu spuna asta. Dar nu pot să nu recunosc faptul că, în toți acești 20 de ani, productivitatea eforturilor mele și ale prietenilor mei în cîmpul civic și politic nu a fost cu mult mai mare decît productivitatea medie din economia românească. Nu credeam, adică, nici în '90, nici în 2007, că vom ajunge, în 2010, să ne temem pentru ziua de mîine.

Îl felicit din inimă pe colegul de blogăreală Florin Matei pentru expresia colectivă "ăștia de-acum", la care subscriu cu ambele mîini. Nu merită nici măcar să le spunem pe nume, în frunte cu Căpitanul lor Roberto "tîr tîr" din cîntecelele studenției mele, acela care privea cu durere/văzînd bamporul cum piere.
Așa și Căpitanu' Traianu' plimbîndu-se prin satele inundate ale patriei.

Sînt așa de furioasă și de năcăjită că nici nu-mi mai vine să scriu.

Fii patriot!