La ce folosesc arhivele

 

Arhiva e o invenție miraculoasă, și nu mă mir că datează din vremea Vechiului Regat Babilonian. Hoinărind prin arhiva propriului meu blog, uite ce găsesc aproape uitat într-un colț:

luni, 4 ianuarie 2010

Moștenitori

Motto: Clanu'mic te fură-ncet Ioan GROSAN, ioan.grosan@ziua.ro

Afacerea Ciorogarla arunca o raza de lumina asupra unui lucru pe care-l stie toata lumea: ca Romania e condusa, dominata de clanuri. De toate culorile, de toate nuantele: politice, so­ciale, mafiote s.a.m.d. E Romania de underground, de unde, din cand in cand, ni se aduc la suprafata, precum cateva oase de mamut lanos, niste ciosvarte pe care sa le mestece publicul flamand de senzational. Dar ce dinozauri nestiuti nu se misca pe dedesubt, cand nu zac in amortire, gata sa se activeze la cel mai mic impuls! Mai mult, aceste clanuri nu actioneaza izolate, de capul lor, ci se prind reciproc in increngaturi, intr-un lant trofic pe care nici probele ADN nu-l mai pot deslusi. Modelul Eugen Preda e graitor in aceasta privinta: sportiv olimpic, angajat al MAI, interlop. Ce sa vrei mai mult? Poata fi eradicata aceas­ta plaga intr-un timp rezonabil? Dupa parerea mea, nu poate. Politiei si justitiei italiene i-a trebuit mai mult de-o jumatate de secol ca sa patrunda cat de cat in structurile Mafiei si sa le aduca, o parte din ele, la tribunal; dar actiunea e departe de a se fi incheiat. Or, la noi, cu atatea chichite juridice, cu atatea interese de afaceri convergente si cu atatea formule populare care definesc, de fapt, coruptia ("Lasa-ma sa te las", "Daca nu curge, pica", Daca esti om cu mine, sunt om cu tine", "iti racesti gura de pomana", Ma rog, si cu s-a ales?", "Ei, n-o fi dracu' chiar asa de negru!..." etc. etc.) sunt sla­be sperante sa se rezolve ceva in sensul amintit mai sus. Ciumetele de Brucan dadea in 1990 un interval de douazeci de ani pentru intrarea noastra, dupa iesi­rea din comunism, in normalitate. Vazand la ce se se-ntampla acum, putem con­chide cu traditionala urare "La mult mai multi ani!"

Am reprodus aici, fără autorizare, acest excelent text al dlui Groșan - publicat în "Ziua" din ultimele zile - dintr-un motiv foarte precis: acela că îmi evocă, cu mult mai mare intensitate decît madlena lui Proust, senzația pe care, intermitent dar vivace, am trăit-o la Cotroceni în cei patru ani în care am fost consilier acolo. Cînd și cînd - la mineriade, evident, dar și cînd cu Țigareta, și cu procesul interminabil al Șogunului - prietenul dlui președinte Băsescu și al flotei comerciale românești, cel pe care l-a lăudat pentru afacerile cu Asia centrală în recenta dezbatere finală, după ce l-a scos din pușcăria la care fusese condamnat pentru nu mai puțin de 16 ani - aveam senzația că, zbătîndu-ne pentru reformarea instituțiilor și economiei sau pentru admiterea României în NATO, noi mergeam de fapt pe o pojghiță foarte subțire de gheață, iar dedesubt fojgăiau tot felul de animale de pradă primare, arhaice, oarbe poate, dar foarte lacome și extrem de viclene. Ciorogîrla și toate dezvăluirile din campanie mi-au suscitat aceeași senzație de lumi paralele, una în care dezbatem și ne zbatem, votăm și scriem cărți, și o alta, cavernoasă și primitivă, în care mișună cu totul alte ființe.
O senzație similară mi-a provocat lectura unei cărți de mare succes, Confesiunile unui cafegiu, a dlui Florescu. Regret că nu am știut de cafelele lui minunate din vremea comunismului, dar ce am aflat din carte depășeșe cu mult senzaționalul unei Blue Mountain jamaicane. Încrengătura secretă de securiști, speculanți, KGB-iști, dame și naivi amatori de cafea pe care o evocă această carte mi-a lămurit, mai mult decît orice analiză socio-politică, de ce trăim și azi împresurați de această materie vîscoasă și dezgustătoare a clanurilor mafiote: e foarte clar, nu democrația le-a inventat, aproape că-mi vine să spun, vice-versa, că ele au inventat democrația.

Nu cumva aveți o senzație bizară de déjà - vu?