vineri, 4 ianuarie 2013

ULTIMA MINERIADĂ

  -->
La 4 ianuarie 1999 se declanșează în Valea Jiului acțiunile sindicale care vor culmina curînd cu tentativa unei noi mineriade. Ostilitatea față de reforme, fie ele economice sau politice, cultivată constant de întreaga opoziție politică și chiar de PD, care ataca coaliția pentru că nu face reformă, dar în același timp participa cu entuziasm la acțiunile populiste îndreptate contra reformei, va atinge un punct culminant imediat după Anul Nou 1999, ducând, la sfărșitul lui ianuarie 1999, la o nouă invazie a minerilor.
Această nouă maree neagră pornise de la pretexte economice, dar avea obiective politice foarte clare: să ocupe Bucureștii intrând, ca pe vremuri Tudor Vladimirescu, prin Cotroceni, unde urmau să-l lichideze pe președintele Constantinescu – la propriu, era prevăzută acțiunea unor lunetiști - și să înlocuiască guvernul legitim cu un așa-zis Consiliu revoluționar, care ar fi pus capăt nu numai ordinii constituționale din România, ci și oricăror aspirații de integrare a țării în structurile europene și euro-atlantice.
E greu de crezut că această lovitură mortală proiectată împotriva orientării pro-occidentale a societății românești era independentă de contextul tot mai tensionat al Balcanilor de vest și nu reprezenta, în preziua intervenției NATO și UE în fosta Iugoslavie, rezultatul unor complicități nu doar interne, ci și externe. Cu toate acestea, mineriadele din 1999 au pus în evidență caracterul ireversibil al proceselor democratice din timpul administrației Constantinescu. “Marșul asupra Bucureștilor” a suscitat unele complicități și adeziuni punctuale, inclusiv cea a TVR, unde se montează destul de entuziast microfoane în curte, în așteptarea minerilor. Cu toate acestea, minerii nu au izbutit să mobilizeze masele, dimpotrivă, au provocat, mai ales în marile orașe, o mobilizare civică exemplară în sprijinul guvernării. Se cuvine să amintim aici acțiunea hotărîtă a unor lideri ai GDS, în frunte cu Stelian Tănase și Gabriel Andreescu, care au convocat în București un mare miting popular în apărarea democrației.
Pe de altă parte, spre deosebire de mineriadele din 1990 și 1991, instituțiile statului nu au mai fost aliatele minerilor, ci bariera care le-a oprit înaintarea spre București. E drept că, într-un prim episod, forțele de poliție, lipsite de experiența confruntărilor masive în teren și trădate de câțiva dintre comandanții lor, au fost depășite de forța și coeziunea trupelor de mineri cu o ierarhie îndelung exersată în subteran, astfel că minerii, cu Miron Cozma în frunte, au mărșăluit până spre Olt, cam jumătate de drum din Valea Jiului până la București. Asumându-și toate riscurile, într-o singură noapte, președintele Constantinescu a acceptat demisia ministrului de interne Dejeu, a numit un nou ministru, în persoana lui Constantin Dudu Ionescu și a obținut acordul politic al partidelor parlamentare (cu excepția PRM, al cărui vice-președintel fusese până cu câteva zile înainte Cozma) pentru a mobiliza armata și pentru a adopta în regim de urgență legea stării de necesitate și a stării de urgență, abrogate în 1990 și neglijate în anii următori de guvernul Văcăroiu și de președintele Iliescu.
Confruntați cu riscul de a se ciocni cu armata, și în condițiile în care populația Bucureștilor răspundea apelului la rezistență al Alianței Civice, minerii adoptă singura cale care le permitea o retragere cât de cât onorabilă, cea a negocierilor. La Mănăstirea Cozia are loc o întâlnire, prezidată de duhovnicul lui Miron Cozma (sic!), între  liderul minerilor și primul ministru Radu Vasile, în urma căreia minerii se întorc în Valea Jiului. Pe acest fond, apelul lui Vadim Tudor pentru instaurarea unui guvern provizoriu se prăbușește în asemenea măsură în ridicol încât nimeni nu-i mai dă vreo importanță - ceea ce rămâne, în opinia mea, o eroare.
Câteva săptămâni mai târziu, Înalta Curte de Casație și Justiție se pronunța în privința recursului procurorilor la procesul lui Miron Cozma pentru mineriada din 1991, pe care un tribunal o încadrase drept “turburare a ordinii publice”. Înalta Curte revine la încadrarea de origine, cea de tentativă de lovitură de stat, și aplică cea mai mică pedeapsă prevăzută pentru această infracțiune, 16 ani închisoare. Cozma adună iarăși o ceată de mineri pentru a invada Bucureștii, dar este arestat în drum, și marșul minerilor încetează brusc, punând capăt astfel și carierei politice a “Luceafărului huilei”, și rolului ortacilor lui în subminarea democrației.
Azi, s-ar putea imagina o explicație “inocentă” a acestor evenimente, care ar fi fost provocate exclusiv de dificultățile economice ale acelui an de vîrf al sacrificiilor inevitabile. Dacă însă reluăm pas cu pas întîmplările acelor luni de iarnă în complicatul lor context local, regional și internațional, putem măsura mai exact și gravitatea încercării de lovitură de stat din ianuarie- februarie 1999, și enorma importanță a rezistenței, putem chiar spune chiar a victoriei societății civile și a statului de drept asupra ultimei mineriade.  

 Textul este un extras din capitolul "Marșul cel lung", pe care l-am publicat  în volumul Catherine Durandin și Zoe Petre, Romania post 1989, Iași, Editura Institutul European, 2010

4 comentarii:

  1. Doamna profesor,

    Subiectul este foarte interesant, dacă dumneavoastră, priceput în materie, specialist, chiar dacă v-aţi ocupat de o altă epocă, omul cu metodă, spre deosebire de mine, un novice , nu e bine spus, nici neofit nu e bine – am găsit ! un amator preocupat de muuultă vreme de istoria recentă – v-aţi apuca să scrieţi ce-aţi trăit, din interior, bineînţeles, toţi am avea de câştigat.
    La mulţi ani !

    PS Dar nu numai despre această mineriadă la care faceţi referire acilea, despre toată perioada, am mai adăuga şi noi, cei care le-am trecut pe toate, de prin patruzeci şi ceva încoace, câte ceva, mărturii, mai adăugăm şi ceva documente, că acum am avut acces la ele, iar ce-ar ieşi, mamă-mamă ! – cu citate, cu trimitere la surse, în subsoluri, ca la carte – ţâţă de mâţă ! Sărut mâna !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu am făcut ce-am putut în acest sens: am publicat în 2010 la Editura Institutul European de la Iași în colaborare cu Catherine Durandin, o carte, "România post 1989", unde am încercat să analizez cît mai profesionist evenimentele. capitolele referitoare la anii 1989-2009 îmi aparțin exclusiv.
      Adaug ca si dl. Emil Constantinescu, președintele României între 1996 și 2000 - cu mult mai informat, așadar, decît oricare dintre consilierii lui - a publicat acum 10 ani patru volume consacrate perioadei în cauză, unde mineriada din 1999 este pe larg analizată.

      Ștergere
    2. Doamna profesor,

      Vă mulţumesc frumos pentru răspuns. Vă rog să nu mi-o luaţi în nume de rău că v-am întărâtat, nu-mi spuneţi nicio noutate, dar una e ca eu, Bordelezu, să scriu, nu ştiu unde, ceea ce a spus doamna profesor universitar Zoe Petre, şi alta e dacă distinsa doamnă răspunde, pe blogul domniei sale, provocării unui oarecare Bordelezu ca să clarifice lucrurile, e cu totul altceva.
      Vă mulţumesc.

      PS. Vă promit că, nu ştiu când, voi interveni, documentat, pe blogul dumneavoastră, pentru a vă dovedi că sunt, cu adevărat, interesat de istoria recentă. Sărut mâna.

      Ștergere
  2. Salut!
    Ai un blog interesant. Te astept pe la mine http://filmandotherstories.blogspot.se/.
    Un an nou fericit iti doresc!

    RăspundețiȘtergere