"Amețeala de pe urma succesului"

... era, dacă țin bine minte, titlul unei cuvîntări a Generalissimului Stalin, care critica unele ezitări apărute în procesul de exterminare a țăranilor prin colectivizare forțată.
Aceeași expresie se poate utiliza și acum în legătură cu unele evenimente politice recente. USL a cîștigat o victorie zdrobitoare în alegerile din decembrie, ceea ce obligă această formațiune să gestioneze cu atât mai atent situația actuală, cu cât, cel puțin deocamdată, nu se confruntă cu o opoziție cît de cît substanțială.
Nu însă despre asta scriu acum, ci despre problemele pe care pare să le întîmpine în acest moment PNL-ul. Acestea provin din două direcții principale: din cea a relației complicate cu PSD, un partid mare, tentat să se comporte ca unic cîștigător, de vreme ce a cîștigat poziții decisive în guvern; și, mai complicat încă, din saltul brusc de statut pe piața politică internă, de la partid cel mult mediu la situația de partid mare, cu peste 30% din voturi în parlament și măcar tot atîtea în plan local.
Asupra acestui din urmă aspect aș vrea să atrag aici atenția colegilor și prietenilor din conducerea PNL. Evoluțiile din ultima vreme, ciocnirile mai mult sau mai puțin explicite dintre liderii PNL, supradimensionate de mass-media - care se simte obligată să-și exercite spiritul critic acum, după victoria USL -; nervozitatea unor organizații județene, nerăbdarea unor militanți, toate acestea sînt doar simptomele unor probleme funcționale, derivate din dificultatea cu care se confruntă orice  partid care trece, în cîțiva ani doar, de la 16% la dublul acestui procent. Asta înseamnă că o bună parte a liderilor locali ai partidului a fost absorbită la nivel central, că tradiționala conducere politică și organizatorică a partidului este acaparată acum de problemele guvernării, și că orice lider care a rămas înafara exercițiului nemijlocit al puterii este nemulțumit și dispus să conteste orice, inclusiv consecințele favorabile ale alegerilor.
Ieșirea din această situație nu se poate face într-o clipă, și presupune, inclusiv la nivelul leadership-ului consacrat al PNL, o modificare radicală de perspectivă. Liderii PNL postdecembrist s-au revendicat în mod legitim de la tradiția PNL istoric. Doar că acel PNL era prin excelență un partid mare. Or, după ce a obținut puțin peste 10% la primele alegeri, din 1990, PNL nu s-a construit ca partid cu vocația unei formații politice mari. Dimpotrivă, însăși viziunea conducerii PNL și a multora dintre membrii săi s-a centrat în jurul ideii de partid relativ mic, cel mult mediu, urmînd modelul partidelor liberale europene. Chiar în anii din urmă, partidul părea că ezită între o definiție minimalistă și realitatea unui partid aproape de 20%. Înainte de alegerile din 2008, cîțiva militanți locali îmi explicau cu delicii că au șansa de a redeveni membrii unui partid-balama de 7-8%.
Inițiator al unui proiect de alianță de mare anvergură, Crin Antonescu a orientat acțiunea PNL către un scor calitativ diferit, astfel că PNL se vede acum confruntat, pentru prima dată după 1989, cu o criză majoră de creștere pe care este nevoit, volens-nolens, să o parcurgă.
Asta presupune cel puțin trei paliere de acțiune: un mare efort de mediatizare pentru a spori notorietatea celor prmovați recent în guvern și  parlament; un efort organizatoric de mari dimensiuni pentru a suplini lacunele inevitabil create prin aceste recente promovări; în fine, dar nu în ultimul rînd, un efort bine susținut de spirit critic pentru a lărgi baza de masă a partidului. E foarte important, din acest punct de vedere, să fie atrași în activitatea politică membri noi, nu transfugi de la partidele de opoziție, de preferință persoane educate, calificate, și nu foarte oportuniste.
Confruntate cu aceste dificile priorități, oganizațiile locale vor avea mult mai puțin răgaz pentru mărunte meschinării.