Radu Călin CRISTEA , LUNTRE ŞI PUNTE. Clar ca bună ziua

Articol din noul număr al revistei „Observator cultural“ Autor: Radu Călin CRISTEA

O bună parte din acest comentariu a fost scrisă în precedentul eseu publicat în Observator cultural. Istoria creșterii USL și a descreșterii PDL (ARD), ambele la scoruri teribile prin dimensiunea lor, sînt capitole dintr-o istorie ce se va scrie de la sine pînă la previzibilul epilog: evacuarea lui Traian Băsescu, responsabil și de ultima aventură electorală din România, cu un brînci viguros dat de acesta PDL, partid născut din coasta sa și aflat în plin proces de devertebrare.

Perdanții alegerilor, necugetat de sonori la victorii, dar mai ales la înfrîngeri, susțin că o porție însemnată din rezultatul USL s-a strîns din aversiunea populară față de Băsescu. Au doar în parte dreptate: destule voturi au pedepsit multele necuviințe ale unui Băsescu întruchipînd un regim de esen­ță autoritaristă, cu abuzuri flagrante care au răvășit armonia puterilor în stat prin controlul executivului, pînă la instalarea guvernului Ponta în 7 mai 2012, disprețuirea fostei opoziții parlamentare și menținerea dominației asupra centrilor vitali ai Justiției. USL a cîștigat, fundamental, pe mîna sa, printr-o strategie articulată, cu ținte ochite și atinse, avansînd pe terenuri minate, jucînd uneori la risc și pierzînd bătălii de etapă într-un război total cu un adversar îngenuncheat după scrutinul de duminică. M-am procopsit cu destule critici, inclusiv unele la care sînt sensibil, scriind că, dat fiind colosul de înfruntat, o asemenea ciocnire de forțe impunea din partea USL o luptă pliată pe spiritul Realpolitik-ului, prin definiție mai lax în selecția trupelor și a eticii degajate de momentele cruciale ale conflictului. Cred că, în linii mari, n-am greșit atîta vreme cît USL a cîștigat meciul cu un partener intrat în arenă ca un zmeu și plecat cu ambulanța. Și mai consider că această tactică trebuie continuată pentru a zădărnici uriașul potențial beligerant al lui Băsescu. Va veni, mai devreme sau mai tîrziu, și vremea detaliilor. 

Apocalipsa după Ponta

În masivitatea majorității USL stă, paradoxal, și vulnerabilitatea alianței. Se va vorbi pe multe voci deodată, unii parlamentari au hibe la vedere sau inspiră dubii și, fără o disciplină inteligentă și prompt aplicată, oștimea USL se va lăbărța, cu falăngi întregi rătăcind, eventual, pe coclauri. Poate că tocmai la insuflarea unei conduite severe în comportamentul USL se va fi referit Victor Ponta, care ne-a băgat în sperieți cu o parafrază la Apocalipsa  Sfîntului Ioan Teologul: „cine va ridica sabia, de sabie va muri“ (în original : „cine ucide cu sabia, de sabie trebuie ucis“, în Apoc. 13,10). Adunații copăceni din presă înmoaie în tuș ștampila „partidului unic“ și, dacă va rămîne la fel de rigid și stîngaci îndeosebi în comunicarea externă, USL va riposta ineficient la acuzațiile de monopolism generalizat, cu Ion Iliescu tronînd peste armatele de nomenclaturiști deshumați pentru un remake al dictaturii comuniste.

De la „loviturile de stat“ ingurgitate pe nemestecate de lideri politici și jurnaliști din Occident, pasul către „dictatura de la București“ ar putea fi nespus de dezinvolt. Se pare că scăpăm de bulgari și dăm peste unguri, cu altă majoritate copleșitoare – a Fideszului lui Viktor Orban, predispusă la politici controversate. Mișcată pe lamă de cuțit, ideea lui Ponta, asumată ulterior și de Antonescu, de încorporare a UDMR în „majoritatea parlamentară și guvernamentală“ a USL, provine cu siguranță din intenția unei distanțări de modelul Orban și, în general, de extravaganțele țipătoare ale unor țări din „tînăra Europă“ printr-o întovărășire cu partidul reprezentativ al comunității maghiare din România. De scutul udemerist s-ar putea lovi astfel mecanica asociere a unor viitoare măsuri ale USL cu diversele derapaje ale crudelor democrații europene. Printre standardele cu efect sedativ pentru Occident, invitarea unor minorități în zone de decizie garantează pulsația unei neșovăitoare democrații. Un asemenea proiect politic al USL incumbă însă amenințări venite dinspre sub­stratul emotiv și volatilitatea voturilor în care a reverberat memoria negativă a comportamentului etnicilor maghiari la referendumul din vară. Cum scrutinul din 9 decembrie a însemnat nu doar simbolic o prelungire a solidarității blocului anti-Băsescu la votul din 29 iulie, s-ar putea ca, în special în Ardeal, dar nu numai, USL să piardă subit și considerabil din simpatie. Capitalul de încredere al unui Ardeal întors cu fața spre USL mi se pare mult prea prețios, de pildă, în contextul unui nou referendum de demitere a lui Băsescu, pentru a fi disputat la o miză, totuși, modestă. 

Cumpăna – instrucțiuni de folosire

Copreședinții USL vor intra, inevitabil, în altă etapă a conviețuirii lor politice: în timp ce Ponta va fi absorbit de exercițiul guvernării, Antonescu va scruta colina Cotroceniului. Cu cît va fi prelungită așteptarea lui Antonescu, cu atît ne putem aștepta ca între cei doi lideri ai USL, altfel într-o relație ireproșabilă, să își facă loc decalaje sau chiar discrepanțe în percepția unor evenimente. Nu vor mai fi suprapuneri de agendă ca pînă acum cînd azimutul amîndurora era preponderent politic. Băsescu e suspendabil fie și numai însumînd halurile în care a încălcat Constituția pe durata proaspăt încheiatei campanii electorale. Varianta ideală ar fi, așadar, scurtarea drumului spre Cotroceni al lui Crin Antonescu, adică ducerea la bun sfîrșit a acordurilor pe care se întemeiază USL. Antonescu și Ponta au condus această alianță către o victorie muncită și mult mai complicată decît văd unii din exterior. Cuvintele de ordine ar trebui să fie precauție, transparență, modestie și predictibilitate. Cel mai util cadou de Moș Crăciun pentru liderii USL ar fi o balanță: multe vor mai avea de cîntărit împreună.