Citesc în diferite ziare proteste înflăcărate
față de ceea ce se numește, a contrario,
"politizarea" iminentă a unor instituții de cultură. Institutul Cultural Român și
Televiziunea națională se regăsesc în prima linie a acestei vehemente ofensive.
Nu cred că se cuvine să aduc argumente care să vădească, după ani de
revoltă contra vopsirii acestor instituții în cel mai strident portocaliu, în
ce măsură actuala agitație audio-vizuală e și ridicolă, și contra-productivă.
Nu fac parte dintre cei care au manifestat
public împotriva discriminării la care televiziunea română a supus o bună parte
a lumii politice și culturale românești în ultimii ani, pentru că nici nu mă
roade invidia, și nici nu nutresc vreun - Doamne ferește - complex de
inferioritate față de clica de « boieri ai minții » care a
rechiziționat în ultimii ani spațiul
cultural pe care rîvnește să-l domine, dacă s-ar putea în exclusivitate. Să fie fericiți!
Nu m-am considerat îndreptățită să critic
activitatea ICR decât într-o singură privință, cu totul aparte, cea a modului
în care a gestionat trei centre de formare doctorală în științe umaniste – cel
de la Istanbul, Casa Iorga de la Veneția și Accademia
di Romania de la Roma : centre de studii
avansate, concepute odinioară astfel de Nicolae Iorga și de Vasile Pârvan,
activitatea acestor școli doctorale nu are a fi evaluată - cum a tot fost - după numărul de
concerte de jazz pe care directorii lor le puteau organiza, ci după alte
criterii, asupra cărora nu e aici cazul să insist. Am făcut-o abia cînd am aflat că dl. Mihăieș dorea să numească un prieten de familie, absolvent de studii medii stabilit în Germania, pe locul ilustrat odinioară de Pârvan.
Chiar dacă am destule bănuieli în
privința fondurilor pe care le vor fi sifonat cele două instituții în cauză,
fiecare în parte și în mod reciproc, între ele și cu alte entități la fel de
portocalii, cum ar fi, de exemplu, IICMER-ul dlui Tismăneanu sau IDR-ul dlui
Carp, nu vreau să mă pronunț; doar Curtea de Conturi poate emite o opinie
avizată. Și, char dacă a pretinde că d-nele Culcer și Pora, sau d-nii Patapievici și Mihăieș, au
fost neutri din punct de vedere politic este o enormitate, găsesc că n-are rost să pierd vremea într-o dezbatere a cărei concluzie sare în ochii oricui nu are obligații materiale,
politice și/sau morale (dacă putem
vorbi de așa ceva în acest context) față de fostele conduceri ale celor două
instituții.
Dar a susține că dl. Radu Călin Cristea ar fi
un jurnalist de mâna a doua este o infamie. Nu se cade să spun eu cine e Radu Călin
Cristea și cât de bine scrie, oricine îi poate aprecia contribuția, și din anii Europei
Libere, și de azi. Orice cuvînt în plus mi s-ar părea
o prezumție. Cu atît mai mult, e o mîrșăvie să spui despre Radu Călin Cristea că ar fi scris texte "laudative" la adresa USL cînd aperi cauza lui Mircea Marian ori pe
Cristian Pătrășconiu.
Orice intelectual cu un minim discernămînt își dă seama că asemenea calificări jignitoare nu au nici o întemeiere nici în scrisul, nici în conduita de o ireproșabilă verticalitate a dlui Cristea. Fie semnatarii Apelului au semnat la comandă un text pe care alții l-au scris, și ei nici măcar nu l-au citit, ceea ce e incalificabil, ori un văl iremediabil de împătimire le-a tocit simțul critic și le-a îngroșat fără leac obrazul.
Ei susțin de fapt un pseudo-apel. Un apel adevărat se adresează cu respect unor egali, care promovează valori asemănătoare și militează în egală măsură pentru independența dezbaterii publice. Un text ca acela în apărarea ICR și TVR are vocația exclusivă de a-i manipula cu cinism pe toți semidocții "băsescoduli", bolnavi de snobism intelectual.
Ei susțin de fapt un pseudo-apel. Un apel adevărat se adresează cu respect unor egali, care promovează valori asemănătoare și militează în egală măsură pentru independența dezbaterii publice. Un text ca acela în apărarea ICR și TVR are vocația exclusivă de a-i manipula cu cinism pe toți semidocții "băsescoduli", bolnavi de snobism intelectual.
Chère Madame et chère collègue,
RăspundețiȘtergereJe tiens à vous dire combien je trouve votre papier remarquable de lucidité dans ce monde de semi-doctes qui marchent comme les moutons de Panurge, à la baguette, et dont on a acheté la conscience avec quelques dollars, quand le gros du budget sert à promener les copains-coquins... Triste pour le pays...
Merci de votre commentaire, et surtout de celui que vous avez publié sur CriticAtac. J'ai pris la liberté de le reproduire ci dessus, car mes lecteurs ne sont pas, je le crains, des assidus de la prose d'Ernu. Mea maxima culpa!
ȘtergereAcest comentariu a fost eliminat de autor.
RăspundețiȘtergerePrimesc pe facebook urmatorul comentariu idin partea clegului Cristian Luca, de la Universitatea din Galati:
RăspundețiȘtergereStimata Doamna Profesor, dl Mihaies, “echidistant” si promotor al “meritocratiei”, asa cum il stiti, si-a numit cu succes prietenul in institutia fondata de savantul Vasile Parvan. Da, e vorba de inubliabilul domn Baicu, aka Balerinu’, care este Director adjunct sau Director de programe, cum isi mai spune cu pretiozitate, la Accademia di Romania din Roma. Competentele care l-au recomandat pentru acest post, lasand la o parte nimicuri precum lipsa cunoasterii limbii italiene, dupa o viata traita in Germania: prietenia cu dl Mihaies si “cu Horia” (ca sa-i dam cuvantul chiar d-lui Baicu), dar mai ales faptul ca dorea sa schimbe o vreme clima, de la cea continentala la cea mediteraneeana, mai blanda si odihnitoare. Omul potrivit la locul potrivit, nu-i asa? La Venetia, in postul de adjunct, care de facto (inca) da ora exacta in institutie, se afla o rasfatata a d-lui HRP, cea care “a facut minuni” (HRP dixit) in fruntea institutiei, ingropand adanc tot ceea ce s-a construit in perioada mandatelor profesorilor Ion Bulei si Ioan–Aurel Pop si transformand centrul de formare si perfectionare academica fondat de Nicolae Iorga intr-o agentie de impresariat artistic. Sper ca Rudolf Mihai Dinu, pe care il cunosc bine si il pretuiesc, va reusi sa readuca pe fagasul firesc Institutul, deindata ce va fi privat de “contributia nepretuita” a delfinei lui HRP, o fanatica pretoriana patapieviciana si o persoana de o calitate profesionala si umana deplorabila. Haideti sa strangem randurile, cu papioanele din dotare, uniti in jurul infailibilei conduceri a ICR, si sa luptam pentru mentinerea acestor oameni de neinlocuit, ca si a altor admiratori “ai lui Horia”, in ICR-urile din strainatate. Ei, doar ei, sunt singura garantie a nepolitizarii institutiei, datorand posturile si fidelitatea exclusiv “lui Horia” sau d-lui Mihaies, dupa caz. Evident, orice alta opinie reprezinta, indubitabil, “ura, invidie si resentiment”, ca sa-l citam tot “pe Horia” sau numarul tematic al revistei “Verso”, dupa cum doriti. Obsequium amicos, veritas odium parit!