De la lume adunate..

Găsesc pe blogul dlui Mircea Platon, un tînăr istoric româno-american, Focuri în noapte , Note. Istorii. Clarificări, un text excelent, pe care îmi permit să-l reproduc aici:

"Wednesday, June 27, 2012

Corupţia locală şi corupţia globală: istorii de deşteptat copiii

1. Ştire Mediafax din 22 martie 2012: "Ambasadorul SUA la Bucureşti, Mark Gitenstein, a declarat joi că Monica Macovei este mentorul său şi prima persoană pe care o sună atunci când vrea să afle pentru ce trebuie să pledeze legat de reforma justiţiei din România." [1]

2. Ştire Mediafax din 20 mai 2012: "Ambasadorul Gitenstein 'are tot dreptul' să facă aprecieri la adresa procurorului-şef al DNA, pentru că Departamentul de Stat al SUA a 'finanţat' atât DIICOT, cât şi DNA şi este interesat de ce se întâmplă cu această 'investiţie', a declarat, duminică, vicepreşedintele PDL Monica Macovei [...] : 'Da, are tot dreptul ambasadorul american sau alţi ambasadori să facă astfel de comentarii, pentru că SUA, Departamentul de Stat, a finanţat atât DIICOT, cât şi DNA, adică parchetele specializate pe crimă organizată şi corupţie. Sigur că-i interesează ce se întâmplă cu investiţia lor, în sens de eficienţă. Doi: au investitori străini. Investorii străini sunt interesaţi să nu fie corupţie în România. Cine luptă cu corupţia din România, la nivel de investigaţii? DNA. Deci e firesc şi normal să fie îngrijorat şi să-şi spună părerea cu privire la cum e condus DNA, dacă e condus eficient împotriva corupţiei sau nu', a explicat vicepreşedintele PDL." [2]

3. Punând cap la cap cele două ştiri putem trage concluzia că dna Macovei apără dreptul dlui ambasador Gitenstein de a rosti răspicat în public ceea ce-i transmite dna Macovei la telefon. Fiind însă, în acest caz, şi parte interesată şi analist-judecător, dna Macovei se află  în plin conflict de interese şi se angajează într-un nonşalant act de corupţie - am putea zice - la vârful discursului public. Spre deosebire de privatizările frauduloase ale averii publice, dna Macovei "naţionalizează" fraudulos o opinie privată. Banii murdari se albesc trecându-i printr-o bancă străină, de preferat dintr-o republică bananieră. Ideile contrafăcute se legitimează reciclându-le printr-o ambasadă străină, de preferat dintr-o republică civilizată.

4.  Dar dna Macovei nu luptă împotriva corupţiei doar prin telefonul de partid şi megafonul dlui ambasador Gitenstein, ci şi în nume propriu şi pe faţă. La data de 19 mai 2009, dna Macovei a fost invitată să depună mărturie în faţa "Comitetului pentru Servicii Financiare" (Committee on Financial Services) al Camerei Reprezentanţilor din S.U.A..

Tema audierilor Comitetului a fost "Pierderile de capital, corupţie şi rolul instituţiilor occidentale" în răspândirea şi/sau stoparea corupţiei în ţările în curs de dezvoltare. Printre cei invitaţi să depună mărturie s-a numărat şi Nuhu Ribadu, fost şef al serviciilor anticorupţie din Nigeria (Economic and Financial Crimes Comission) în perioada 2003-2007. În primăvara lui 2009, ca urmare a persecuţiilor la care a fost supus şi după ce a supravieţuit celor două încercări de asasinat care l-au avut drept ţintă, Ribadu a părăsit Nigeria pentru a se stabili temporar în Marea Britanie, unde a devenit Senior Fellow la St Anthony's College, Oxford. [3]
În cele ce urmează voi arăta motivele şi scopul audierilor Comitetului pentru Servicii Financiare, apoi voi rezuma intervenţia lui Ribadu, după care voi rezuma şi comenta intervenţia dnei Macovei.[4]

5. Preşedintele Comitetului, Democratul Barney Frank (Massachusetts), a deschis lucrările precizând că "problema corupţiei e foarte importantă" şi că, în contextul economiei globale, e necesar ca Statele Unite ale Americii să trateze această problemă cu la fel de multă atenţie şi onestitate ca şi în cazul afacerilor interne ale S.U.A.. Corupţia, a observat Frank, nu e doar "furt, e furt de la cei săraci, e furt de la cei mai nevoiaşi [...] E clar că, dacă nu reuşim să reducem corupţia, ne diminuăm capacitatea de a reduce sărăcia. Multe dintre câştigurile care ar trebui să decurgă din interacţiunea economică globală sunt diminuate din cauza persistenţei corupţiei" ("Pierderile de capital...", 1).
Congresmanul Republican Spencer Bachus, din Alabama, a întărit cele afirmate de Barney Frank, observând că Statele Unite ale Americii "beneficiază" de pe urma "creşterii economice" a ţărilor în curs de dezvoltare, care reprezintă "o masă globală de consumatori pentru exporturile şi importurile americane". "Corupţia", a avertizat Bachus, "compromite creşterea economică benefică tuturor" ("Pierderile de capital...", 2).

Pornind de la exemplul Preşedintelui de atunci din Congo, care ţinea într-un cont personal la o bancă din Hong Kong veniturile obţinute de pe urma vânzării petrolului congolez, congresmanul David Scott, Democrat din Georgia, a arătat că miliarde de dolari sunt transferate fraudulos, anual, din ţări în curs de dezvoltare în bănci occidentale ("Pierderile de capital...", 4).

Raymond Baker, director al lui Global Financial Integrity, a arătat că aceste tranzacţii ilegale sunt facilitate de faptul că, începând din anii 1960, "lumea occidentală a creat şi extins o întreagă reţea financiară integrată global pentru a facilita transferul veniturilor ilicite peste graniţe." Printre elementele acestei reţele se numără: paradisurile fiscale/ "secrecy jurisdictions", corporaţiile deghizate, conturile anonime de trust, şi fundaţiile fantomă. Acest sistem financiar global îngăduie circulaţia a trilioane de dolari rezultate din corupţie, trafic de droguri, terorism şi evaziune fiscală. Între 850 de miliarde şi un trilion de dolari se scurg anual dinspre ţările în curs de dezvoltare spre ţările dezvoltate, compromiţănd astfel dezvoltarea economică a ţărilor sărace.

Legislaţia Statelor Unite ale Americii, a arătat Baker, permite introducerea legală în S.U.A. a profiturilor obţinute în străinătate din următoarele activităţi: intermedierea de bunuri furate, falsificare de bani, contrabandă, vânzare de sclavi, trecerea ilegală a graniţelor (cărăuşie), trafic de femei, crime ecologice, şi orice forme de evaziune fiscală ("Pierderile de capital...", 5).

6. În  acest context, Nuhu Ribadu a declarat că, în Nigeria, ca urmare a corpuţiei, în trei decenii s-au risipit şi furat 440 de miliarde de dolari, obţinute în urma vânzării ţiţeiului nigerian. Dând un exemplu concret, Ribadu a arătat cum compania americană Halliburton a dat oficialilor nigerieni corupţi comisioane de 184 de milioane de dolari pentru a obţine contracte de 6 miliarde. "Afaceri" de acelaşi tip a făcut şi Siemens ("Pierderile de capital...", 9).

Jack A. Blum, expert ONU, a confirmat datele lui Ribadu. Blum a precizat că recuperarea veniturilor piedute ca urmare a corupţiei e foarte dificilă deoarece firmele occidentale lucrează prin intermediari şi filiale sau firme asociate din diferite ţări, mutând banii dintr-o ţară în alta şi făcând foarte dificilă detectarea banilor. Când, totuşi, anchetatori decişi precum Nuhu Ribadu reuşesc să dea de urma banilor şi cer ajutorul Departamentului de Stat american, lucrurile se complică: "Prima dată când ne-am izbit de problema asta a fost cazul Lockheed în Japonia. Aveam dovezi concrete că primul ministru al Japoniei, Tanaka, a primit saci de bani de la Lockheed Aircraft pentru a achiziţiona avioanele lor pentru Japonia. Departamentul de Stat American a fost apoplectic. Ne-au spus că nu putem face aşa ceva, că japonezii sunt aliaţi majori ai americanilor. Că vom produce un cutremur politic de proporţii în Japonia, ceea ce într-adevăr s-a întâmplat. Ne-au cerut să nu ţinem audierile. A trebui să facem un efort uriaş pentru ne asigura ca dovezile vor ajunge în mâinile japonezilor şi, spre onoarea lor, japonezii chiar au acţionat. L-au condamnat pe Tanaka, l-au trimis la închisoare. Dar sunt multe ţări pentru care aveam dovezi, şi Departamentul de Stat nu a făcut nimic cu ele" ("Pierderile de capital...", 14).

7. Ca urmare a depoziţiei sale, care a oferit date şi nume de companii americane implicate în acte de corupţie, Ribadu a fost luat la întrebări de congresmanul Republican Gary G. Miller din California.

Conform lui Miller, Ribadu nu ar avea dreptul să acuze companiile americane precum Halliburton, victime ale oficialilor nigerieni care le "extorchează" de bani. În esenţă, Miller a argumentat că, dacă nu ar plăti sumele cerute de oficialii nigerieni drept mită, companiile americane ar pierde afaceri profitabile în folosul companiilor germane sau franceze, care plătesc mita cerută de oficialii nigerieni. Confruntate cu această alegere, companiile americane nu pot, conform lui Miller, decât să accepte regula jocului şi să se angajeze în activităţi de corupţie pentru a-şi asigura desfăşurarea profitabilă a activităţii şi în context nigerian ("Pierderile de capital...", 32-33).
Cu alte cuvinte, vina aparţine mediului politic şi culturii nigeriene, la care companiile americane se adaptează mai mult sau mai puţin graţios.

Respingând acest argument, Ribadu a punctat decisiv:
"Dl Ribadu: Da. Bine, îngăduiţi-mi să vă explic un singur lucru: corupţia şi darea de mită sunt  acte criminale.
Dl Miller din California: Da.
Dl Ribadu: Din acest punct de vedere, nu diferă cu nimic de crimă, viol sau răpire, de exemplu. Credeţi că din moment ce alţii săvârşesc aceste crime e normal să le înfăptuiţi şi dumneavoastră? Nu." ("Pierderile de capital...", 34).
Argumentul lui Ribadu a fost susţinut şi de Anthea Lawson, reporter şi lider al organizaţiei non-guvernamentale Global Witness, care monitorizează fenomenele de corupţie stimulate de globalizare. Lawson a precizat că "e nevoie de doi pentru a valsa" şi că, fără implicarea corporaţiilor multinaţionale care plătesc mita şi a băncilor occidentale care acceptă să pună în circulaţie bani murdari, corupţia nu ar putea exista ("Pierderile de capital...", 34). Ribadu a revenit şi el arătând că, de vreme ce S.U.A. controlează tranzacţiile cărţilor de credit VISA şi MasterCard, ar putea ajuta la recuperarea banilor câştigaţi de pe urma activităţilor de corupţie. Vina, deci, e împărţită între elitele oficiale nigeriene şi corporaţiile americane care, în lipsa unei implicări mai viguroase a oficialilor americani, recurg în  străinătate la practici declarate ilegale în S.U.A..

8. Chemată să depună la rândul ei mărturie, dna Macovei a reuşit performanţa de a nu da numele niciunei companii americane implicate în activităţi de corupţie în România. Totul a rămas la nivelul declarativ al luptei eroice împotriva corupţiei generalizate ("Pierderile de capital...", 12). Întrebată cum anume ar putea cooperarea internaţională să ajute la eradicarea corupţiei în România, dna Macovei a dat un răspuns stupefiant, apropiat nu de pledoaria lui Ribadu/Lawson/Blum/Baker, ci de argumentele lui Miller. Conform dnei Macovei, companiile străine implicate în activităţi de corupţie sunt victime ale mediului politic din România: "Problema e mediul în care încheie contractele. Dacă o ţară oferă un asemenea mediu de proastă calitate în care corupţia e posibilă la nivel guvernamental, atunci compania va recurge..." la asemenea practici, putem  subînţelege noi din fraza neterminată a dnei Macovei ("Pierderile de capital...", 16-17).

9. Aşadar, dna Macovei e de acord mai degrabă cu congresmanul Miller decât cu dl Ribadu. Acolo unde dnul Ribadu a dat exemple concrete de companii americane care mituiesc oficiali nigerieni, dna Macovei a dat exemple vagi de miniştri români care iau mită nişte cârnaţi (având în vedere natura mitei, bănuim că mituitorul era neaoş, nu transatlantic). Acolo unde incoruptibilii Ribadu/Lawson/Blum au atras atenţia asupra activităţilor nocive ale companiilor occidentale şi asupra lentorii vinovate sau suspecte a oficialilor occidentali sesizaţi de actele de corupţie ale respectivelor companii, neoliberala dnă Macovei a reperat demn onoarea corporaţiilor americane pe care le-a exonerat de responsabilitate punând totul în cârca culturii politice româneşti.

Dar acest tip de argument e cu două tăişuri: pentru că, dacă marile corporaţii pot pretinde că sunt corupte datorită mediului politic românesc în care sunt obligate să funcţioneze, cartelurile noastre politice se pot scuza arătând că sunt corupte datorită mediului politico-economic global corupt în care sunt silite să evolueze. Trăim într-o lume globalizată, aşa cum nu obosesc să ne-o tot repete apostolii diferitelor integrări cu anasâna. Nu doar naţionalul produce corupţie, ci şi globalul. Mai ales globalul. O baltă se poate umple de mormoloci, dar numai mările şi oceanele produc piraţi.

Răspunsul dnei Macovei a fost pe aceeaşi lungime de undă cu argumentele pro-corporaţii ale congresmanului Miller. Şi totuşi dna Macovei a fost îmbrăţişată de societatea civilă din România drept luptătoare împotriva corupţiei, iar dl Miller a fost desemnat în 2006, 2007 şi 2008 de societatea civilă americană drept "unul dintre cei mai corupţi" 20 de membri ai Congresului S.U.A., fiind investigat şi de FBI pentru activităţi frauduloase [5].

E interesant şi că discipolul de azi al dnei Macovei, dl Mark Gitenstein, a devenit ambasador în România după ce organizaţii ale societăţii civile americane au protestat împotriva numirii lui de către Preşedintele Obama drept şef al Direcţiei pentru Politici Legale (Ofice of Legal Policy) a Departamentului de Justiţie.
Conform unui raport întocmit de Public Citizen, pe vremea când era lobbyist, dl Gitenstein a muncit cu sârg pentru a reduce posibilitatea cetăţenilor americani de a trage la răspundere corporaţiile corupte şi pentru a diminua transparenţa afacerilor: "La mijlocul anilor 1990, Gitenstein a făcut lobby în favoarea unei coaliţii de 430 de companii care doreau adoptarea lui Public Securities Litigation Reform Act (PSLRA). PSLRA îngreuna tragerea la răspundere a corporaţiilor şi a firmelor lor de contabilitate pentru falsele câştiguri prevăzute/proiectate în rapoartele lor financiare. Senatorul, la acea dată, Joe Biden a spus despre această lege că: 'Va da mână liberă corporaţiilor să-şi mintă investitorii... Micul investitor pierde datorită acestei legi. E absolut scandalos.' Legea a fost adoptată în ciuda vetoului Preşedintelui Clinton în 1995 [...] Din 1999 până în 2001, Gitenstein a lucrat pentru Boeing, Lockheed Martin, General Dynamics şi alte companii specializate în contracte de apărare împotriva lui False Claims Act. False Claims Act e o lege iniţiată de Preşedintele Abraham Lincoln care prevede recompense pentru funcţionarii publici care oferă informaţii care ar duce la expunerea fraudelor în contractele guvernamentale. Coaliţia reprezentată de Gitenstein cerea ca legea să fie modificată în sensul sporirii numărului de dovezi necesare pentru amendarea celor găsiţi vinovaţi şi pentru reducerea pedepselor celor găsiţi vinovaţi. În noiembrie 2007, Departamentul de Justiţie a arătat că recuperase mai mult de 20 de miliarde de dolari fraudaţi de când  False Claims Act fusese întărită în 1986. Gitenstein a făcut lobby pentru a dilua legea". [6]

10. Concluzii? Provizorii: că, în România băsistă, lupta împotriva corupţiei, ca şi "lupta împotriva comunismului", s-a făcut mai ales în stil de plenară PCR, cu argumente vagi care blamează poporul român şi nu angajează pe nimeni. Că dna Macovei e realistă când vine vorba de defectele clasei politice româneşti, dar idealistă când vine vorba de interesele corporaţiilor multinaţionale/americane în România. Acest lucru, scuzabil la un intelectual onegist, e inadmisibil la un (fost) ministru de Justiţie al statului român şi la un vicepreşedinte al unui partid de guvernământ.

Dacă trăim într-o lume globalizată, atunci elita noastră ar trebui să înveţe să rostească adevăruri de uz mai mult decât local. Ar trebui, cu alte cuvinte, să înceteze cu frecţiile la picioarele de lemn ale marinarului naţional şi piraţilor globali. Ar trebui, aceşti vătafi şi zapcii locali, să înveţe să le spună adevărul în faţă baronilor globali, şi să înceteze să se tot răţoiască la popor.

Note
[1] http://www.mediafax.ro/politic/gitenstein-macovei-e-mentorul-meu-prima-pe-care-o-sun-cand-vreau-sa-aflu-ce-sa-zic-despre-justitie-9426318/ .
[2] http://www.mediafax.ro/politic/macovei-ambasadorul-gitenstein-are-dreptul-sa-faca-aprecieri-despre-procurorul-sef-al-dna-9652419
[3] http://www.cgdev.org/content/expert/detail/1422040/
[4] Materialul integral poate fi descărcat aici: http://www.gpo.gov/fdsys/pkg/CHRG-111hhrg51593/pdf/CHRG-111hhrg51593.pdf
[5] Vezi aici: http://www.opencongress.org/wiki/Gary_Miller, aici: http://en.wikipedia.org/wiki/Gary_Miller, aici: http://www.citizensforethics.org/page/-/Beyond%20Delay%20Full%20Report_0.pdf?nocdn=1
şi aici: http://www.citizensforethics.org/pages/category-results/c/gary-miller
[6] http://www.citizen.org/congress/article_redirect.cfm?ID=18353 . Despre activităţile şi opoziţia americană la ascensiunea politică a lobbyistului Mark Gittenstein, vezi şi aici: http://www.velvetrevolution.us/electionstrikeforce/2009/02/success_mark_gitenstein_out_of.html şi aici: http://www.opensecrets.org/revolving/rev_summary.php?id=11275."

Pe marginea unor întîmplări recente

...o cugetare a lui Cato cel Bătrîn, transmisă de Plutarh în biografia pe care i-a consacrat-o, cap. VIII:

REGII SÎNT ANIMALE CARNIVORE

Piraterie plină de căință

Am gasit pe situl CriticAtac un comentariu al colegului Claude Karnoouh profesor la Paris și Cluj, pe care il reproduc spre informare tuturor celor care nu urmăresc dezbaterile de pe acest interesant blog.

Claude Karnoouh scrie așa:
..............

Mon expérience de l’ICR à l’étranger et pour l’essentiel catastrophale, il n’est pas question ici du Poney rose, jeu de miroir avec l’Occident, qui n’aura effrayé que les petits bourgeois danubiens oscillant entre la stupidité des parvenus et un nationalisme protochronique à quatre sous… Non, il s’agit pour l’essentiel de ces événements dont l’ICR se glorifie. Sauf un cas à New York et un autre à Rome, ce que j’ai vu c’est non seulement une absence de professionnalisme managerial, mais une incompétence qui frise parfois l’analphabétisme. Un traitement inacceptable des invités, surtout s’ils sont jeunes et quelque peu inexpérimentés dans la gestion des relations professionnelles à l’étranger, des conditions de présentation des oeuvres qui ne méritent pas même un adjectif … une totale absence de promotion des oeuvres des jeunes artistes, des rencontres avortées ou sans importance… les seuls présents hormis les amis des invités, étant des commensaux, en général des Roumains plus ou moins pauvres qui viennent se goinfrer lors des cocktails… c’est un aspect positif de philantropie… la plupart des directeurs, directrices que j’ai vu à l’oeuvre, sauf exception, avaient un niveau culturel au-dessous de l’acceptable pour des instituts culturels qui se veulent de prestige et de promotion de la plus haute culture roumaine… ce sont pour beaucoup des diplômés de journalisme, de management culturel, et autres fadaises qui représentent la culture roumaine à l’étranger on comprend pourquoi elle n’est pas prise au sérieux. Enfin, lorsque le directeur en chef vient par exemple en France pour participer à un colloque politique au Sénat, ou dans des institutions stricto sensu politiques à l’étranger, et qu’il y débite son hymne au néo-conservatisme, à l’anticommunisme d’opérette, à la privatisation qui doit s’accomplir sans faille, il me semble que les fonds de l’Institut sont détournée des buts pour lesquels l’ICR a été apparemment constitué… Ce n’est pas l’ICR qui donne l’idée à l’étranger qu’il y a une réelle culture roumaine de qualité. Du côté des grands artistes musiciens, chanteurs, ils ont quittés le pays pour des carrières internationales et leur manager s’occupent de leurs engagements; du côté des artistes visuels les quelques-uns qui ont une certaine aura l’ont gagnée autrement, quant à ceux qui travaillent dans les humanités, ce sont les relations entre les universités et les centres de recherche reconnus qui les introduisent dans ce que vous appelez la culture universelle…
Mais il y a un aspect de l’ICR qui est en phase avec un partie importante de ce qui se fait depuis longtemps en Occident et qui a été analysée avec brio par Adorno, Debord, Baudrillard, Sloterdjik, Zizek, Vattimo, voire Derrida, à savoir l’agitation comme spectacle de l’agitation et la culture comme simulacre de la culture… Au plan de la Roumanie l’ICR est bien en synchronisme avec le monde du spectacle global… et de ce point de vue, les événements qu’il met en scène ne diffèrent de ceux du football que par la quantité de spectateurs et les coûts de la publicité. De fait j’ai toujours pensé que sous l’aspect certes différent de leurs vocabulaires, il y a une grande proximité souterraine entre Monsieur H.R.Patapievici et Monsieur Gigi Becali…

Post Scriptum

Citesc în diferite ziare proteste înflăcărate față de ceea ce se numește, a contrario, "politizarea" iminentă a unor instituții de cultură. Institutul Cultural Român și Televiziunea națională se regăsesc în prima linie a acestei vehemente ofensive. Nu cred că se cuvine să aduc argumente care să vădească, după ani de revoltă contra vopsirii acestor instituții în cel mai strident portocaliu, în ce măsură actuala agitație audio-vizuală e și ridicolă, și contra-productivă.

Nu fac parte dintre cei care au manifestat public împotriva discriminării la care televiziunea română a supus o bună parte a lumii politice și culturale românești în ultimii ani, pentru că nici nu mă roade invidia, și nici nu nutresc vreun - Doamne ferește - complex de inferioritate față de clica de « boieri ai minții » care a rechiziționat în ultimii ani spațiul  cultural pe care rîvnește să-l domine, dacă s-ar putea în exclusivitate. Să fie fericiți!

Nu m-am considerat îndreptățită să critic activitatea ICR decât într-o singură privință, cu totul aparte, cea a modului în care a gestionat trei centre de formare doctorală în științe umaniste – cel de la Istanbul, Casa Iorga de la Veneția și Accademia di Romania de la Roma : centre de studii avansate, concepute odinioară astfel de Nicolae Iorga și de Vasile Pârvan, activitatea acestor școli doctorale nu are a fi evaluată - cum a tot fost -  după numărul de concerte de jazz pe care directorii lor le puteau organiza, ci după alte criterii, asupra cărora nu e aici cazul să insist. Am făcut-o abia cînd am aflat că dl. Mihăieș dorea să numească un prieten de familie, absolvent de studii medii stabilit în Germania, pe locul ilustrat odinioară de Pârvan.

Chiar dacă am destule bănuieli în privința fondurilor pe care le vor fi sifonat cele două instituții în cauză, fiecare în parte și în mod reciproc, între ele și cu alte entități la fel de portocalii, cum ar fi, de exemplu, IICMER-ul dlui Tismăneanu sau IDR-ul dlui Carp, nu vreau să mă pronunț; doar Curtea de Conturi poate emite o opinie avizată. Și, char dacă a pretinde că d-nele Culcer și Pora, sau d-nii Patapievici și Mihăieș, au fost neutri din punct de vedere politic este o enormitate, găsesc că n-are rost să pierd vremea într-o dezbatere a cărei concluzie sare în ochii oricui nu are obligații materiale, politice  și/sau morale (dacă putem vorbi de așa ceva în acest context) față de fostele conduceri ale celor două instituții.

Dar a susține că dl. Radu Călin Cristea ar fi un jurnalist de mâna a doua este o infamie. Nu se cade să spun eu cine e Radu Călin Cristea și cât de bine scrie, oricine îi poate aprecia contribuția, și din anii Europei Libere, și de azi. Orice cuvînt în plus mi s-ar părea o prezumție. Cu atît mai mult, e o mîrșăvie să spui despre Radu Călin Cristea că ar fi scris texte "laudative" la adresa USL cînd aperi cauza lui Mircea Marian ori pe Cristian Pătrășconiu.

Orice intelectual cu un minim discernămînt își dă seama că asemenea calificări jignitoare nu au nici o întemeiere nici în scrisul, nici în conduita de o ireproșabilă verticalitate a dlui Cristea. Fie semnatarii Apelului au semnat la comandă un text pe care alții l-au scris, și ei nici măcar nu l-au citit, ceea ce e incalificabil, ori un văl iremediabil de împătimire le-a tocit simțul critic și le-a  îngroșat fără leac obrazul. 
Ei susțin de fapt un pseudo-apel. Un apel adevărat se adresează cu respect unor egali, care promovează valori asemănătoare și militează în egală măsură pentru independența dezbaterii publice. Un  text ca acela în apărarea ICR și TVR are vocația exclusivă de a-i manipula cu cinism pe toți semidocții "băsescoduli", bolnavi de  snobism intelectual. 

Vești bune

 + Radu Călin Cristea, jurnalist, fost corespondent al Radio Europa Liberă, scriitor, fost director al Muzeului Literaturii Române, a fost votat de Parlamentul României în calitate de director general interimar al TVR. 

+ Votată la sfârșitul anului trecut drept “cel mai influent parlamentar european”, eurodeputata PNL Adina Vălean devine primul român căruia îi este alocat până la finalul mandatului un loc în ”semi-cercul puterii” din Parlamentul European. 

URA!

Aseară, traversînd în grabă diferite talk-show-uri, am auzit cum un distins senator mustra mass-media fiindcă a incitat electoratul la URĂ contra PDL. Natura mea e mai degrabă pașnică, iar cultura mea mă obligă să pun surdină afectelor pentru ca raționamentele să poată fi exprimate, așa că, trebuie să mărturisesc, nu-mi asum cu titlu personal această incriminare. Dacă dl. senator ar vorbi însă nu de media, ci de opinia publică îndeobște, nu cred că ar greși prea mult.
Fiindcă, da, acesta e sentimentul subiacent cu care vorbesc despre regimul Băsescu și taximetriștii cu care mai schimb o vorbă în drum, și universitarii cu care mă mai întîlnesc, și actorii pe care îi văd la diferitele televiziuni, și patroana mini-marketului din colțul străzii. Singura eroare pe care cei care, în frunte cu dl. Băsescu personal, o comit, este aceea de a crede că nu moderatorii și comentatorii din media, ei înșiși, "pe persoană fizică", cum zicea Învingătorul de la 5, ci doar patronii posturilor sau ziarelor lor, ar fi cei care provoacă, artificial, și nu natural, acest sentiment vehement, pe care orice exces de putere combinat cu cinism îl suscită în mod natural, cel puțin în naturi mai puțin blege decît a mea. Eu am preferat totdeauna bancurile cu Ceaușescu unor declarații scrîșnite, dar e probabil o slăbiciune a caracterului meu mai degrabă decît o înzestrare.
Nu, dle senator, nu mass-media a provocat ura a cel puțin jumătate din cei 65-70% de cetățeni care au votat CONTRA regimului Băsescu, Fiindcă nu media a înjurat în direct și ziariști de ambe sexe, și pe dr. Arafat; nu media și-a plimbat Vuittoanele, Gucci-le și - în fine, nu vreau să amintesc de rima posibilă, căci sînt o natură delicată, dar înțelegeți dvs. - pe cai albi sau la ședințe de guvern; nu media a inventat forfetarul, nu media a numărat dublu voturie în Parlament, nu media a scos profesorii din amfiteatre la jumătatea orei de curs, nu media a jubilat în direct cînd mii de elevi au ratat bacul, nu media a susținut că substantivul "coleg" e neutru, nu media a inventat primi miniștri la coasă și președinți la nunți cu dar. Nu media a declarat că n-avem ce compătimi la cei care au murit de frig, că erau toți beți și de asta au înghețat. Mai știu eu pe unul care nu a înghețat încă...
Aliajul ăsta obscen, dle senator, de ciocoism care a întrecut pînă și rînjetul "firesc" al dlui Năstase, cu refuzul agresiv al oricărei minime compasiuni, capacitatea asta de a scoate absolut orice la mezat, de la sanatoriul special destinat militarilor din operații NATO la cupru și titan, la voturile românilor și la cetățenia română acordată pe bani și voturi cui se întîmplă. Am mai avut guvernări abuzive, am mai avut perioade de austeritate, dar acest cumul de mitocănie, batjocură și pustiitoare prostie i-a scos pe oameni din firea lor răbdătoare și i-a făcut să urască varianta minoră de putinism pe care nu încetați să o cauționați.
În ce mă privește, cel puțin, acest regim, care m-a și păgubit, m-a jignit de cel puțin trei ori. Odată în calitatea mea de intelectual și de profesor, cînd a declarat că școala nu are nevoie de noi, care producem tîmpiți, și cînd i-a explicat unei colege că e prea mult plătită pentru o oră prestată, de parcă ar fi fost vorba de tarif la bordel. A doua oară, ca pensionar, cînd mi-a explicat - alături de toți derbedeii cărora le-a dat glas și argumente - că, după o jumătate de secol, nu de muncă, asta e altă poveste, ci de cotizații plătite conștiincios, sînt o povară de care societatea ar trebui să se lepede cît de curînd. A treia oară în calitatea mea de cetățean cu drept de vot, cînd a decis să mi-l măsluiască pe față, cu comasări, fraudări, cumpărări, cu verde în loc de portocaliu, cu mișcări în loc de partide, cu toată această hoție pe față, care te și jefuiește, te și scuipă în ochi. Cum credeți: dacă duminica trecută, România ar fi fost guvernatâ tot de PDL, mai era loc pentru procente anti-PDL de 79%, ori ar fi arătat toată România ca municipiul Cluj-Napoca?
Așa că, nu din vina mass-media, ci exclusiv datorită politicii acestei clici dominate și inspirate de Traian Băsescu, chiar și eu, care eram cîndva destul de amabilă cu vechiul PD, al lui Petre Roman, chiar și eu, care uc probabil lipsă de gena populară a urii - chiar și eu detest  PDL și detest incarnarea lui supremă, pe Traian Băsescu.
Și nici Ion Barbu nu pare dispus să-i ierte.

Atitudine civică, finalitate politică: din discursul lui Crin Antonescu la mitingul electoral de la București

......

Fiți alături toți până în ultima clipă, adică până la ultimul vot numărat, alături de toți colegii noștri, liberali, pesediști sau conservatori care candidează în numele nostru, sub însemnele Uniunii Social Liberale. Luptați-vă cu onoare, cu corectitudine, dar fără milă! Să ne fie milă de cei care suferă, nu de cei care au produs suferința, să ne fie milă de cei care au fost sărăciți și călcați în picioare și nu de cei care i-au sărăcit și i-au călcat în picioare.

Respectați legea, respectați democrația, dar luptați până la capăt, fără ipocrizie, fără milă. Afară cu Partidul Democrat Liberal! Afară cu cei care și-au permis să își bată joc de milioane de români, niciodată asta nu trebuie să se mai întâmple și ca să nu se mai întâmple niciodată, luptați-vă până la capăt, obțineți victoria până la capăt.

Și, îmbrăcați în hainele victoriei, nu uitați pentru ce ne-am bătut și pentru ce ne batem. Nu uitați, cei aleși, că odată aleși, nu mai există bine pentru dumneavoastră dacă nu e și binele comunității și nu uitați, cei care-i alegem și care îi susținem, că ne-am unit nu ca să înlocuim o haită de hoți și mincinoși, ci ne-am unit pentru ca în România să se facă dreptate!

Crin Antonescu despre reacțiile față de cazul Nyiro

Aflat la Cluj pentru a susține candidații USL la alegerile locale, Crin Antonescu a răspuns ntrebării unui ziarist cu privire la declarațiile președintelui Parlamentului ungar: 

Jurnalist: Cum vedeți dumneavoastră rezolvarea problemei create de președintele Parlamentului ungar, care a făcut acele declarații, iată s-a întors. Cum credeți că ar trebui rezolvată această situație, această problemă?

Crin Antonescu: Cred că Guvernul a acționat prompt și corect, pe tonalitatea potrivită. N-a avut o suprareacție. A fost o invitație fermă și o atitudine fermă față de episodul Nyiro Jozsef. Declarațiile pe care le-a făcut președintele Parlamentului maghiar în România, sunt evident nepotrivite, ofensatoare, jignitoare, și, în sensul acesta, și scrisoarea celor doi președinți ai Camerelor Parlamentului României a fost una corectă, într-un limbaj diplomatic, moderat, potrivit.
Desigur domnul președinte Kover și-a văzut de treabă. Și pentru mine rămâne aici o enigmă. De ce în  momentul în care Viktor Orban prezent la București, obligat cumva de protocol să fie prezent la o întâlnire anunțată a prim-miniștrilor din nouă țări a Uniunii Europene, a părăsit acea întâlnire și s-a dus la un prieten de suflet. 1. De ce a fost primit?- prietenul de suflet se numește Traian Băsescu, pentru că Viktor Orban a sfidat o dată în plus autoritățile românești, Guvernul României, indiferent din cine ar fi el alcătuit, arătând că n-are treabă, că aici șeful, consideră domnia sa e altul, și s-a dus acolo să discute. De ce a fost primit e prima mea problemă, la care nu am răspuns.  2. De ce, după această întâlnire, Traian Băsescu președinte al țării sfidate de către președintele Parlamentului maghiar nu a avut măcar o declarație. Despre ce a discutat cu domnul Viktor Orban, cam ce crede despre toate aceste tentative evidente ale oficialităților maghiare de a se amesteca direct în campania electorală din România.
Astea sunt niște lucruri care lipsesc în imaginea mea. Eu am un răspuns. Sigur că Traian Băsescu, complicele lui Viktor Orban, într-un joc extrem de periculos în interiorul comunității maghiare din România, nu avea cum să ia o poziție fermă într-o asemenea situație, dar eu înțeleg că, dacă ești președinte-jucător, ești până la capăt. Se pare că domnul Băsescu nu știe să fie jucător decât acolo unde nu îi permite Constituția, și acolo unde i-ar cere-o, pentru că e totuși cel mai înalt reprezentant al statului român, dă bir cu fugiții.
În rest, eu cred că...autoritățile românești, Guvernul în speță, au rezolvat situația, pentru că au împiedicat transformarea unui pretins ceremonial creștinesc într-o manifestație cu conotații inacceptabile pe teritoriul României, că au acționat, încă odată o spun, foarte elegant, dar foarte corect, în raport cu aceste lucruri, și cred că mai departe și domnul președinte al Parlamentului maghiar va înțelege că, după ce a dat o mână de ajutor serioasă unei formațiuni politice de pe teritoriul României în timpul campaniei electorale, își va vedea de treaba domniei sale.
Dar e foarte interesant aici: marele patriot și marinar Traian Băsescu unde a fost? Și chiar unde a fost prietenul nostru de la Cluj, domnul Emil Boc? Eu înțeleg că a fost ”cârpa de șters pe picioare a lui Traian Băsescu”, aducând cinste, foarte mare cinste Clujului prin chestia asta, patru ani. Dar măcar la președintele Parlamentului maghiar putea, cred, să ridice glasul.

Egalitate vs democrație

De luat aminte! Valabil pentru toţi! La vot, un prost este egal cu un deştept. 

Dar doi proşti nu sunt egali cu doi deştepti, pentru că, din doi deştepti, unul n-o să vină la vot, fiindcă i se pare că totul e lipsit de sens. Trei proşti nu fac nici atât cât trei deştepti, pentru că, din trei deştepti, unul are probleme existenţiale şi nu vine la vot, iar altul e sigur că o să iasă tot ăia şi n-are sens să se mai ducă. Patru proşti contra patru deştepţi? Exclus! Din patru deştepti, unul n-are Mercedes şi i se pare că n-o să se schimbe nimic, altul ştie oricum cine o să iasă, iar al treilea preferă să adoarmă la un film bun de cinematecă.
Asta e democraţia: 100 de deştepti care nu votează n-or să facă niciodată cât un singur prost care votează!!!
 Nu te duci la vot? Lasa ca se duc ai lor! 

"Fraierii" cumpărați cu sacoșe electorale și promisiuni aiuristice iți vor decide soarta. Ție și copiilor tăi. In veacul vecilor, amin!

Temă cu variațiuni II: Ion Barbu