miercuri, 27 aprilie 2011
La Editura CORINT a apărut Dicționarul de mitologie greco-romană
Dintre tradițiile pe care cultura europeană le-a moștenit din Antichitatea greco-romană, miturile sunt, probabil, partea cea mai familiară publicului cultivat contemporan. Pe de altă parte, mai toate demersurile exegetice moderne, de la antropologie la psihiatrie, au adesea drept referent miturile antice, tocmai datorită excepționalei lor difuziuni. Ce ar fi cultura contemporană fără complexul lui Oedip? L-am putea ințelege oare pe Freud (sau pe Enescu) dacă nu am avea habar cine este Oedip?
Intr-o lume din care cultura clasică este tot mai exilată, Dicționarul de mitologie greco-romană incearcă sa suplinească, măcar în parte, nevoia de informație și de ințelegere de care un public cultivat, dar ținut departe de rădăcinile istorice ale propriei culturi, poate avea nevoie. Nu este vorba de o colecție de povestiri pentru copii și adolescenți, chiar dacă Dicționarul le poate fi de folos celor mai iscoditori dintre ei, ci de o narațiune organizată în vederea unui prim nivel de exegeză a miturilor antice, însoțită de istoricul miturilor ca surse de inspirație antice și moderne. Sursele, precum și bibliografia pe care le oferă fiecare articol, deschid calea celor care ar dori să meargă mai departe în cercetarea acestui inepuizabil univers al miturilor antice și a supraviețuirii lor multimilenare.
Alături de colaboratorii mei – tineri specialiști în istoria și civilizația greco-romană – am încercat să îndemnăm cititorii să se bucure de splendoarea acestor tradiții fundamentale pentru cultura europeană. Zoe Petre
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Excelent! "Musteste" de profesionalism! Felicitari!
RăspundețiȘtergere