Cînd vă spuneam deunăzi că ne confruntăm cu o armată de ocupație care pustiește România ca pe un teritoriu dușman, ați crezut că e o figură de stil, un fason, un fel de-a spune. N-au trecut bine trei zile și dl. Portocaliu Vladu de la Hunedoara mi-a confirmat cele mai sinistre - și literale - suspiciuni. Nici o metaforă, cînd dl Vladu le zice camarazilor de front pedelist: Oamenii noştri sunt nemulţumiţi, pentru că încă mai sunt posturi la deconcentrate care sunt ocupate de alţii. Nimic hiperbolic cînd se fălește cu talentele sale de bărbier, spițer și chirurg de mahala noroioasă: Cineva de la partidul ăsta trebuie să-şi asume responsabilitatea să radă tot de la Hidroelectrica de la vârf şi de la Hidrocom. Mai sunt doi directori din cei vechi: madam Ciobanu, care e directoare economică, şi Niculescu -comercial. În rest i-am ras pe toţi.
E cît se poate de evident că avem de-a face cu o operație de front, minuțios planificată și îndeplinită pas cu pas. Și, dacă vă mai îndoiați cine e Clausewitzul acestei ofensive, aveți aici informația precisă: Domnul Vladu, eu am făcut o lista uite-aşa pentru liderul de sindicat care-i de-al nostru, care o trimite la Băsescu, o lista de directori din Hidrocel şi Hidroelectrica care ...uite aşa-i lista, sunt vreo 70 de oameni care-s PSD şi PNL astăzi. - Deci în structura de bază!
Cum e posibil, carevasăzică, nenișorule? ASTĂZI, în România portocalie, mai există ÎN STRUCTURA DE BAZĂ vreo 70 de indivizi care își permit să fie membri ai partidelor din Opoziție !? Incredibil, intolerabil!
Parcă am fi în 1948, cînd bunicii, tații și mamele (la figurat, dar și la propriu din cînd în cînd) acestei Armate cît pe-aci Sovietice de Eliberare vînau prin toate ungherele pe membrii "partidelor burgheze" să-i trimeată urgent la Canal. Ne băteam cu criptocomuniștii în Piața Universității, și între timp se construia de zor partidul bolșevic cu față umană...
Partea cea mai sinistră rezultă din răspunsurile dlui Portocaliu la întrebările ziariștilor. El e sincer mirat că aceștia nu pricep cît e de firească această invazie pedelistă, care cucerește cu arma șantajului în mînă stradă cu stradă, uzină cu uzină, școală cu școală.
Da, am spus școală cu școală. E drept, Dvs credeți că doar de dragul UDMR vrea dl Funeriu să ne bage pe gît noua lege a educației, că doar în numele predării istoriei și geografiei în limba maghiară se grăbește dl Boc să-și asume răspunderea de a încălca un aviz - explicit, chiar dacă încîlcit - al Curții Constituționale. Nici gînd. Un recentissim ordin al Ministrului ECTS vă lămurește: se poruncește ca în fiecare școală să se constituie consiliile de administrație pe stl nou, în care profesorii școlii vor fi într-o flagrantă minoritate. Directorul - numit, cred că vă imaginați, fără nici o ingerință, nu-i așa, a partidului de guvernămînt + 1 reprezentant al primarului, altul al Consiliului local, plus reprezentanții părinților și operatorii economici (!), plus reprezentanții elevilor, vor ocupa majoritar cele 9 sau 13 locuri în CA școlar, decizînd asupra tot ce mișcă, de la reparații și zugrăvit la cariera profesorilor - care vor deveni cu toții suplinitori de facto, depinzînd integral de bunăvoința acestui Consiliu de adminsitrație.
Așa că, foarte curînd, veți putea auzi dialoguri despre învățătoare și profesori de gimnaziu din Călan, nu doar despre doctorițe și felceri. Toi vor deveni, cum elegant se exprimă dl Vladu, negociabili:
La Policlinică, acolo la Călan, doctoriţa că are interes printre care sora sa...E tot negociabilă, nu? Nu putem face ceva încât să o aducem de partea noastră, ori pe ea, ori o schimbăm.
P.S și t.ot curînd vă voi istorisi cum cuceresc cele 12 maimuțe oranj creșă cu creșă. N-ați auzit? Ordinul de zi pe unitate este să se abandoneze sălile de sport și să se transforme în creșe toate spitalele dezafectate. Și de aici iese un ban...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu