Piperea: Codul Fiscal nu poate fi aplicat. Daţi statul în judecată! | Romania Libera

Piperea: Codul Fiscal nu poate fi aplicat. Daţi statul în judecată! | Romania Libera: "- Sent using Google Toolbar"

Gheorghe Pi­pe­rea, con­feren­ţiar universitar la Facultatea de Drept şi unul dintre cei mai cunoscuţi avocaţi din zona financiară, explică pentru RL de ce modificările aduse Codului Fiscal încalcă nu doar Constituţia,  ci şi unul dintre principiile funda­mentale ale dreptului european.
R: Cum vedeţi toată această discuţie privind contribuţiile pentru veniturile din drepturi de autor? Este un întreg circ. Unde este marea problemă?
Gheorghe Piperea: În primul rând, normele contrazic legea. Ordonanţa spune despre drepturile de autor (nu o spune direct, expres, se subînţelege, pentru că ordonanţa a fost făcută special pentru chestiunea asta şi s-a pornit de la cazul Realitatea TV) că, atunci când încasezi cu caracter de continuitate drepturi de autor, eşti în relaţie de dependenţă cu plătitorul drepturilor de autor şi asta înseamnă că trebuie să suporţi toate contribuţiile pe care le suportă un angajat obişnuit. Şi mai spune un lucru, că cel care plăteşte aceste contribuţii prin reţinere la sursă nu este beneficiarul venitului, ci plătitorul acestui venit, aşa cum, de altfel, a fost şi până acum . Normele vin şi spun (o aberaţie mai mare decât asta nu am putut să aud): contractele de drepturi de autor, indiferent că sunt cu caracter de continuitate sau ocazionale, indiferent că sunt suprapuse pe un contract de muncă sau sunt, pur şi simplu, cu caracter independent, nu pot fi recalificate ca fiind raporturi de dependenţă. Ori aceste prevederi contrazic direct

chiar Ordonanţa 58.
R: Asta, pe de-o parte. Dar ce părere aveţi despre cozile de la ghişee?
Gh.P.: Aceasta este a doua aberaţie. Faptul că legea te obligă să plăteşti tu în fiecare lună. Şi la toate instituţiile, eventual stând la coadă în fiecare lună câte o zi. Să plăteşti tu aceste contribuţii.
R: La nivel european mai există o astfel de situaţie?
Gh.P.: Nu, nu. O să vă spun imediat cum este la nivel european şi ce trebuie făcut. Aberaţia cea mai mare este însă alta. Există o declaraţie (pe care trebuie să o depui, pentru că altfel te sancţionează cu amendă) din care rezultă că trebuie să spui că nu mai realizezi venituri din drepturi de autor. Păi, eu, dacă realizez venituri, înseamnă că plătesc un impozit. Şi te anunţ. Eventual, o dată pe an. Plătesc impozit. Dacă nu am realizat venitul respectiv nu mai apare în declaraţia aceea de impozit. De ce trebuie să fim atât de imbecili, în primul rând statul român, funcţionarii, încât să trâmbiţăm: Dom'ne, nu mai fac venituri din drepturi de autor! Nu se gândeşte nimeni că dreptul de autor chiar asta înseamnă. E o idee. Ideea îţi vine o dată şi îţi mai vine o dată la 7 ani. Nu scrii 15 cărţi într-un an, ca Sandra Brown. Esenţialul a fost omis în dezbaterile publice, pentru că aceste norme completează şi contrazic legea. Aceasta înseamnă un singur lucru: că ele nu trebuie să fie aplicate. Iar dacă se aplică, dacă un funcţionar zelos aplică aceste norme şi te amendează sau îţi pune penalităţi, atunci aceste amenzi sunt ilegale şi trebuie să fie contestate în justiţie. Trebuie să dai în judecată statul.
R: Deci, concret, ce poate să facă omul în momentul acesta?
Gh.P.: Nu fac pledoarie pentru casta mea. Doamne fereşte! Dar omul trebuie să facă două tipuri de demersuri. În mod ostentativ, să nu plătească aceste tâmpenii, să nu depună aceste declaraţii la termen, să vadă care va fi reacţia autorităţilor...  A doua modalitate de protest: în momentul în care una, două, o mie de persoane vor fi sancţionate, aceste persoane să se adune în consorţii. Să dea mandat unei persoane sau unui avocat care bineînţeles că dacă face un contract cu 100 de persoane n-are nevoie să ia de la fiecare câte 500 de euro, poate să ia şi câte 50 de lei de la fiecare, pentru că, per total, este suficient, iar avocatul respectiv să desfiinţeze aceste operaţiuni.
R: Dar nu poate fi atacată şi legea în sine?
Gh.P.: Ajung şi acolo. Ajung şi acolo, pentru că legea în sine este şi complet idioată şi, de asemenea, este şi contrară Constituţiei. Din păcate însă şi legea, şi normele metodologice, şi actele de sancţionare trebuie să fie atacate în justiţie. Ordonanţa de urgenţă nu poate să fie atacată decât printr-o acţiune în contencios care se duce în faţa Curţii Cons­ti­tuţionale. Sau dacă se sanc­ţionează o persoană sau se impun contribuţii pe care nu le datorează, decizia aceea de impunere este atacată în contencios şi în interiorul acestui proces este ridicată excepţia de neconstituţionalitate chiar a ordonanţei... Într-un astfel de proces, eu, ca avocat, aş merge mai degrabă pe aplicabilitatea directă în dreptul intern a unor decizii ale CEDO sau ale CJCE, pentru că la ambele instituţii există un principiu: legea, ca să poată fi aplicată, trebuie să fie predictibilă şi omul trebuie să se poată încrede în respectiva lege. Începând din 2001, România a fost sancţionată cu această motivare de cinci ori. CEDO spune că principiul securităţii circuitului juridic ţine de un principiu mai înalt, adică principiul unui proces echitabil. Legea este făcută pentru a fi aplicată de oricine, şi nu de analişti, docţi şi academicieni. Legea trebuie să fie simplă şi ca să fie simplă trebuie să fie inteligibilă, pentru că numai în felul acesta poţi să o aplici cu încredere. CEDO, mai ales împotriva României, a spus de mai multe ori că o legislaţie, cum este cea în domeniul caselor naţionalizate, care se modifică de pe o zi pe alta, o legislaţie în domeniul fiscal, care se modifică de la o oră la alta, o legislaţie care una spune în lege şi alta spune în normele de aplicare nu poate să fie considerată o legislaţie predictibilă, simplă, inteligibilă, iar, în consecinţă, CEDO spune clar: legea asta nu poate fi aplicată.
R: În România cred că s-a modificat de peste 60 de ori.
Gh.P.: Da, şi asta în condiţiile în care, în 2004, când s-a elaborat codul de către „marele" guvern Adrian Năstase, s-a spus un lucru foarte important care se respectă doar de faţadă. Nu poţi să modifici Codul Fiscal decât începând cu anul fiscal următor. Pe de altă parte, nu poţi să modifici Codul Fiscal în ultimele şase luni ale anului, pentru că nu mai respecţi acest principiu al predictibilităţii. Nimeni nu a ţinut cont de acest lucru. Nici un partid nu are dreptul să strige că se încalcă legea. Noi însă, cetăţenii, putem să spunem, cu voce tare, că ăsta este unul dintre cele mai urâte lucruri care ni se întâmplă.
R: Vă întrebam care este practica în Europa în privinţa drepturilor de autor...
Gh.P.: Comparând  sistemele din alte ţări cu nebunia care este la noi, putem să spunem că acolo, într-adevăr, lucrurile sunt foarte, foarte simple. La un singur ghişeu, omul se duce cu o declaraţie unică, ce nu are 300 de pagini, ci 2-3 pagini în care spune ce venituri are, din ce tipuri de activităţi şi pe baza acestei declaraţii se stabilesc impozitul pe venit şi toate contribuţiile.
R: Deci există contribuţii pentru drepturi de autor şi acolo... 
Gh.P.: Există, există, dar nu la toate statele. Contribuţiile sunt însă stabilite fix în acelaşi fel în care este stabilit impozitul pe venit. Practic, se globalizează venitul şi, în funcţie de acesta, se stabilesc şi impozitul, şi CAS, şi şomaj, şi altele. Altă aberaţie în România, gândiţi-vă că un autor care  scrie o carte acum şi mai scrie o carte peste cinci ani nici nu poate să fie şomer.
R: Tocmai de aceea vă şi întrebam...
Gh.P.: Scriitorul, actorul, avocatul chiar nu sunt salariaţi. Sunt profesii liberale.
R: Ce-i lipseşte în primul rând acestei ordonanţe?
Gh.P.: Ar trebui început cu modificarea articolului I, care este o problemă reală. Sunt multe situaţii în care contractul de drepturi de autor nu este altceva decât un contract de muncă deghizat. Dacă s-ar clarifica această problemă, ar fi şi legea inteligibilă. Au fost puşi pe contracte de drepturi de autor maşinişti, cameramani, femei

de serviciu. S-a exagerat. Dacă spui despre aceste contracte că sunt contracte de muncă deghizate, ai rezolvat problema.  Pe de altă parte însă, există o situaţie în care nu poţi, sub nici un motiv, să recalifici contractul de drepturi de autor ca fiind un contract de muncă, deghizat sau nu. Acolo unde este vorba despre creaţie pură. Aici sunt incluşi ziarişti, oameni de televiziune, actori şi autori de cărţi. Nu neapărat scriitori, chiar şi autorii de cărţi juridice, de exemplu, sau de articole de specialitate. Din acest punct de vedere, ceea ce a făcut această ordonanţă este de-a dreptul criminal, pentru că a introdus în aceeaşi oală şi pe cei care în mod deghizat s-au numit autori, şi pe cei care în mod real sunt autori. Şi ordonanţa este din acest punct de vedere în contradicţie evidentă cu legea dreptului de autor (Legea 7/1996), care prevede că autorului i se recunosc două drepturi, ambele de proprietate: dreptul patrimonial la o sumă din difuzarea operei şi un alt drept, care este prevăzut şi în Constituţie, fiind un drept de proprietate exclusivă. Este vorba despre dreptul nepatrimonial al autorului de a fi considerat autorul acelei creaţii. Nimeni nu s-a gândit la acest aspect şi, din perspectiva aceasta (şi iată că am ajuns la un alt motiv de neconstituţionalitate), se încalcă articolul 41 din Constituţie. Când mie îmi califici orice fel de drept de autor ca fiind un venit din muncă. Dreptul de proprietate intelectuală nu există numai astăzi, când am luat 10 lei de la o televiziune, ci se exercită şi peste 10 ani, 20 de ani şi de el beneficiază inclusiv moştenitorii.
R: Ar putea Fiscul să folosească această neclaritate ca o armă politică, până la urmă? Adică să califice ca dependente activităţile jurnaliştilor la anumite trusturi şi ca independente la altele?
Gh.P.: Da. Pentru că articolul este foarte larg. Iar ultimul punct spune că pot fi calificate ca dependente „alte activităţi de acest gen". Deci, da. Din nenorocire, asta este şi asta se întâmplă. Fiscul ar putea să se ducă la televiziunea mogulului X şi să spună: toţi oamenii tăi sunt, de fapt, dependenţi şi se duce la Y şi spune că lucrurile sunt diferite. În timp ce, dacă foloseau formula clară „contract de muncă deghizat", nu mai era posibil acest arbitraj. Pentru că ai o realitate economică (cea în care mulţi au abuzat de contractele de drepturi de autor), dar ai un şablon juridic care este prost conceput şi care permite ca realitatea economică să fie interpretată subiectiv.
R: Credeţi că va reuşi Guvernul să colecteze sume importante din aceste contribuţii sau oamenii vor reuşi mai degrabă să evite plăţile? De exemplu, încasând banii din drepturi de autor pe firmă.
Gh.P.: Nu, Guvernul nu va reuşi să colecteze prea mult. Sigur că varianta cu firma este una plauzibilă, mai ales că am înţeles că se revine la impozitul de 3% pe veniturile microîntreprinderilor. Nu-mi cereţi acum exemple cum va fi ocolită această legislaţie, dar se vor descoperi foarte curând.