joi, 29 aprilie 2010
Din nou despre Legea Educației
Colegii de la Facultatea de Științe Politice continuă acțiunile de protest împotriva spiritului și literei Legii Educației. Iată textul scrisorii pe care o adresează ei celor mai înalte autorități competente în materie. Scrisoarea poate fi acum semnată la adresa http://www.petitieonline.ro/petitie-p12406043.html:
Ştiri:
Scrisoare deschisă adresată
Domnului Traian Băsescu, Preşedintele României,
Domnului Mircea Geoană, Preşedintele Senatului,
Doamnei Roberta Anastase, Preşedintele Camerei Deputaţilor,
Domnului Emil Boc, Primul Ministru al Guvernului României,
Domnului Daniel Funeriu, Ministrul Educaţiei Naţionale,
Preşedinţilor partidelor politice parlamentare,
Educaţia publică este parte a patrimoniului democratic european. Nucleu dur al crezurilor politice liberal, social-democrat şi democrat-creştin, educaţia publică constituie miezul viziunii despre societate purtate de toate mişcările democratice: o societate formată din cetăţeni critici, autonomi în gândire, capabili de discernământ şi neîncrezători în demagogia ce parazitează adesea viața politică. În orice societate modernă nivelul democrației este strâns legat de cel al educației. Apărarea acestei legături este condiţia indispensabilă a libertăţii şi pluralismului. Credem că, prin atitudinea pe care o au faţă de educaţie, partidele româneşti şi responsabilii politici au prilejul să-şi dovedească ataşamentul faţă de valorile democratice, precum şi apartenenţa de substanţă la marile familii politice europene.
Înaintat Parlamentului după o dezbatere publică nejustificat de scurtă, proiectul de reformă a învăţământului românesc desconsideră relaţia dintre educație și cetăţenie. Dimpotrivă, el se hrăneşte dintr-o viziune managerială și utilitaristă, inspirată de un tip de eficacitate ce poate fi cel al unei întreprinderi, dar niciodată al școlii sau universității. În ciuda a douăzeci de ani de regim democratic şi de deschidere europeană, constatăm că, ascuns de un limbaj tehnocratic, supravieţuiește vechiul comandament socialist al integrării dintre învăţământ şi producţie.
În învăţământul pre-universitar, proiectul de reformă dezvoltă trei principii, cel al „finanţării care urmează elevul”, cel al reducerii duratei studiilor obligatorii şi cel al mobilităţii cadrelor didactice, principii care, aplicate în context românesc, vor agrava criza structurală a şcolii.
Într-un sistem de educaţie în care elevii sunt slab şi, mai ales, inegal pregătiţi, iar infrastructura şcolară este adesea precară, „finanţarea care urmează elevul” va adânci diferenţele de pregătire dintre elevi, transformând educaţia de calitate într-un privilegiu de grup social şi spulberând definitiv speranţa egalităţii de şanse a tinerilor români în materie de formaţie şi carieră.
Refuzând, în opoziţie cu practica europeană, şcolarizarea obligatorie până la vârsta majoratului, proiectul abandonează o parte importantă a tinerilor români cu vârsta între 15 şi 18 ani, împingându-i către condiţia de forţă de muncă necalificată.
Dubla dependenţă a şcolii faţa de Ministerul Educaţiei şi de administraţia locală, agravată de preconizata desfiinţare a titularizării cadrelor didactice, va consolida raporturile clientelare deja existente în multe cazuri între direcţiile şcolilor, inspectorate, personalul politic şi administraţia locală, punând sub semnul precarităţii însăşi profesia de educator.
În învăţământul superior, proiectul de lege întăreşte capacitatea de control şi intervenţie a Ministerului, supunând Universitatea unei logici de funcţionare exclusiv antreprenoriale. Autonomia și democrația din universitățile românești, semnul intrării în normalitatea occidentală a vieţii noastre academice, sunt astfel grav prejudiciate. Este paradoxal și îngrijorător faptul că, astăzi, într-o perioadă în care democratizarea accesului la studii superioare a luat o amploare fără precedent în România, democrația internă a Universității este subminată printr-un gest politic grăbit.
Principiul autonomiei universitare este cheia de boltă a învățământului european. Proiectul anulează conținutul autonomiei și deschide calea politizării Universităţii prin posibilitatea extinsă pe care o oferă guvernului de a controla Universitatea, de a destitui Rectorii, de a înființa și desființa discreţionar programe de studii și de a decide, fără criterii clare, privilegierea unor Universități în detrimentul altora. Mai mult, proiectul invită Ministerul Educaţiei şi agenţiile publice abilitate la un demers ulterior de reglementare susceptibil să suprime şi ultimele marje de libertate permise spaţiului academic. Dacă litera şi spiritul proiectului vor deveni lege, Universităţile românești riscă să fie aduse într-o situaţie de dependenţă politică şi de mediocritate intelectuală.
Considerăm că ideea Universității prestatoare de servicii corupe adevăratul sens al demersului pedagogic şi al actului de cercetare, în centrul cărora se află întotdeauna cunoașterea. Ideea că Universitatea ar trebui să fie un simplu laborator de producție a unor competențe solicitate de o piaţa a muncii lipsită de claritate şi perspectivă deturnează misiunea fundamentală a Universităţii, aceea de loc al spiritului creator, al autonomiei personale și capacității critice.
În toate societățile moderne, şcoala şi universitatea au rolul de a dezvolta, a conserva și a transmite cunoașterea. Membrii corpului academic nu-şi pot îndeplini misiunea dacă sunt tratați ca prestatori de servicii. Libertatea de a gândi și de a cerceta trebuie să rămână neîngrădită de criterii străine spaţiului academic. Aceasta lege consacră dominația unui mod greşit de a înţelege eficienţa, mascând în acelaşi timp de o manieră rudimentară diminuarea investiţiei publice în educaţie. Viziunea managerială care ghidează întregul proiect subminează grav nu numai caracterul public, dar şi pe cel naţional al şcolii şi al Universităţii. Şcoala nu-şi mai propune să construiască conştiinţa civică şi naţională a tinerelor generaţii, să formeze persoane adaptabile cultural şi profesional, ci numai „competenţe” limitate şi improbabile pentru o piaţa a muncii a cărei evoluţie nu o mai poate prezice nimeni.
Vă cerem aşadar să constataţi împreună cu noi gravitatea acestui moment pentru sistemul naţional de educaţie, să opriţi procesul de aprobare a proiectului de lege şi să vă exercitaţi atribuţiile pentru relansarea dezbaterii publice şi naţionale în jurul reformei învăţământului.
Prof. Dr. Daniel Barbu (Univ. Bucureşti), Conf. Dr. Ionela Băluță (Univ. Bucureşti), Conf. Dr. Alexandra Ionescu (Univ. Bucureşti), Lector Dr. Ruxandra Ivan (Univ. Bucureşti), Conf. Dr. Ligia Livadă (Univ. Bucureşti), Lector Dr. Silvia Marton (Univ. Bucureşti), Lect. Dr. Camil Pârvu (Univ. Bucureşti), Prof. Dr. Florin Ţurcanu (Univ. Bucureşti), Prof. Dr. Laurențiu Vlad (Univ. Bucureşti), Asist. Dr. Claudia Maria Udrescu (Univ. Bucureşti), Conf. Dr. Mihai Chioveanu (Univ. Bucureşti), Conf. Dr. Florin Diaconu (Univ. Bucureşti), Asist. Ştefan Apăteanu (Univ. Bucureşti), Prof. Dr. Iulia Motoc (Univ. Bucureşti), Conf. Dr. Camelia Voinea (Univ. Bucureşti), Lucia Vodă (Univ. Bucureşti), Lect. Dr. Sorin Gabriel Sebe (Univ. Bucureşti)
Ştiri:
Scrisoare deschisă adresată
Domnului Traian Băsescu, Preşedintele României,
Domnului Mircea Geoană, Preşedintele Senatului,
Doamnei Roberta Anastase, Preşedintele Camerei Deputaţilor,
Domnului Emil Boc, Primul Ministru al Guvernului României,
Domnului Daniel Funeriu, Ministrul Educaţiei Naţionale,
Preşedinţilor partidelor politice parlamentare,
Educaţia publică este parte a patrimoniului democratic european. Nucleu dur al crezurilor politice liberal, social-democrat şi democrat-creştin, educaţia publică constituie miezul viziunii despre societate purtate de toate mişcările democratice: o societate formată din cetăţeni critici, autonomi în gândire, capabili de discernământ şi neîncrezători în demagogia ce parazitează adesea viața politică. În orice societate modernă nivelul democrației este strâns legat de cel al educației. Apărarea acestei legături este condiţia indispensabilă a libertăţii şi pluralismului. Credem că, prin atitudinea pe care o au faţă de educaţie, partidele româneşti şi responsabilii politici au prilejul să-şi dovedească ataşamentul faţă de valorile democratice, precum şi apartenenţa de substanţă la marile familii politice europene.
Înaintat Parlamentului după o dezbatere publică nejustificat de scurtă, proiectul de reformă a învăţământului românesc desconsideră relaţia dintre educație și cetăţenie. Dimpotrivă, el se hrăneşte dintr-o viziune managerială și utilitaristă, inspirată de un tip de eficacitate ce poate fi cel al unei întreprinderi, dar niciodată al școlii sau universității. În ciuda a douăzeci de ani de regim democratic şi de deschidere europeană, constatăm că, ascuns de un limbaj tehnocratic, supravieţuiește vechiul comandament socialist al integrării dintre învăţământ şi producţie.
În învăţământul pre-universitar, proiectul de reformă dezvoltă trei principii, cel al „finanţării care urmează elevul”, cel al reducerii duratei studiilor obligatorii şi cel al mobilităţii cadrelor didactice, principii care, aplicate în context românesc, vor agrava criza structurală a şcolii.
Într-un sistem de educaţie în care elevii sunt slab şi, mai ales, inegal pregătiţi, iar infrastructura şcolară este adesea precară, „finanţarea care urmează elevul” va adânci diferenţele de pregătire dintre elevi, transformând educaţia de calitate într-un privilegiu de grup social şi spulberând definitiv speranţa egalităţii de şanse a tinerilor români în materie de formaţie şi carieră.
Refuzând, în opoziţie cu practica europeană, şcolarizarea obligatorie până la vârsta majoratului, proiectul abandonează o parte importantă a tinerilor români cu vârsta între 15 şi 18 ani, împingându-i către condiţia de forţă de muncă necalificată.
Dubla dependenţă a şcolii faţa de Ministerul Educaţiei şi de administraţia locală, agravată de preconizata desfiinţare a titularizării cadrelor didactice, va consolida raporturile clientelare deja existente în multe cazuri între direcţiile şcolilor, inspectorate, personalul politic şi administraţia locală, punând sub semnul precarităţii însăşi profesia de educator.
În învăţământul superior, proiectul de lege întăreşte capacitatea de control şi intervenţie a Ministerului, supunând Universitatea unei logici de funcţionare exclusiv antreprenoriale. Autonomia și democrația din universitățile românești, semnul intrării în normalitatea occidentală a vieţii noastre academice, sunt astfel grav prejudiciate. Este paradoxal și îngrijorător faptul că, astăzi, într-o perioadă în care democratizarea accesului la studii superioare a luat o amploare fără precedent în România, democrația internă a Universității este subminată printr-un gest politic grăbit.
Principiul autonomiei universitare este cheia de boltă a învățământului european. Proiectul anulează conținutul autonomiei și deschide calea politizării Universităţii prin posibilitatea extinsă pe care o oferă guvernului de a controla Universitatea, de a destitui Rectorii, de a înființa și desființa discreţionar programe de studii și de a decide, fără criterii clare, privilegierea unor Universități în detrimentul altora. Mai mult, proiectul invită Ministerul Educaţiei şi agenţiile publice abilitate la un demers ulterior de reglementare susceptibil să suprime şi ultimele marje de libertate permise spaţiului academic. Dacă litera şi spiritul proiectului vor deveni lege, Universităţile românești riscă să fie aduse într-o situaţie de dependenţă politică şi de mediocritate intelectuală.
Considerăm că ideea Universității prestatoare de servicii corupe adevăratul sens al demersului pedagogic şi al actului de cercetare, în centrul cărora se află întotdeauna cunoașterea. Ideea că Universitatea ar trebui să fie un simplu laborator de producție a unor competențe solicitate de o piaţa a muncii lipsită de claritate şi perspectivă deturnează misiunea fundamentală a Universităţii, aceea de loc al spiritului creator, al autonomiei personale și capacității critice.
În toate societățile moderne, şcoala şi universitatea au rolul de a dezvolta, a conserva și a transmite cunoașterea. Membrii corpului academic nu-şi pot îndeplini misiunea dacă sunt tratați ca prestatori de servicii. Libertatea de a gândi și de a cerceta trebuie să rămână neîngrădită de criterii străine spaţiului academic. Aceasta lege consacră dominația unui mod greşit de a înţelege eficienţa, mascând în acelaşi timp de o manieră rudimentară diminuarea investiţiei publice în educaţie. Viziunea managerială care ghidează întregul proiect subminează grav nu numai caracterul public, dar şi pe cel naţional al şcolii şi al Universităţii. Şcoala nu-şi mai propune să construiască conştiinţa civică şi naţională a tinerelor generaţii, să formeze persoane adaptabile cultural şi profesional, ci numai „competenţe” limitate şi improbabile pentru o piaţa a muncii a cărei evoluţie nu o mai poate prezice nimeni.
Vă cerem aşadar să constataţi împreună cu noi gravitatea acestui moment pentru sistemul naţional de educaţie, să opriţi procesul de aprobare a proiectului de lege şi să vă exercitaţi atribuţiile pentru relansarea dezbaterii publice şi naţionale în jurul reformei învăţământului.
Prof. Dr. Daniel Barbu (Univ. Bucureşti), Conf. Dr. Ionela Băluță (Univ. Bucureşti), Conf. Dr. Alexandra Ionescu (Univ. Bucureşti), Lector Dr. Ruxandra Ivan (Univ. Bucureşti), Conf. Dr. Ligia Livadă (Univ. Bucureşti), Lector Dr. Silvia Marton (Univ. Bucureşti), Lect. Dr. Camil Pârvu (Univ. Bucureşti), Prof. Dr. Florin Ţurcanu (Univ. Bucureşti), Prof. Dr. Laurențiu Vlad (Univ. Bucureşti), Asist. Dr. Claudia Maria Udrescu (Univ. Bucureşti), Conf. Dr. Mihai Chioveanu (Univ. Bucureşti), Conf. Dr. Florin Diaconu (Univ. Bucureşti), Asist. Ştefan Apăteanu (Univ. Bucureşti), Prof. Dr. Iulia Motoc (Univ. Bucureşti), Conf. Dr. Camelia Voinea (Univ. Bucureşti), Lucia Vodă (Univ. Bucureşti), Lect. Dr. Sorin Gabriel Sebe (Univ. Bucureşti)
În 1997, cînd regretatul George Șerban, deputat PNȚCD de la Timișoara - cel ce vorbise pentru prima dată public despre lustrație prin punctul 8 al Proclamației de la Timișoara de la 11 martie 1990 - a depus în Parlament primul proiect de Lege a lustrației, acesta a stîrnit o opoziție vehementă nu doar din partea PDSR și PRM, ci și din partea aliaților CDR _ Partidul Democrat. Cum se știe, PNL a preluat proiectul în 2004. Dupa ani de zile de discuții și de negocieri, in sfîrsit, PD-L a acceptat ca legea lustrației sa fie votată. Cu o conditie însă: șefii misiunilor comerciale române din străinătate (adică dl. Băsescu), și persoanele cu responsabilități în domeniul operațiunilor valutare (adică dl. Stolojan), sa NU intre în categoria lustrabililor. Această probă flagrantă de anti-comunism à la Basescu mi se pare mai mult decît grăitoare.
miercuri, 28 aprilie 2010
luni, 26 aprilie 2010
Scoală-te tu să mă așez eu
Acest nobil principiu, aplicat deja de dnii Tismaneanu, Neamțu și Stanomir la fostele institute pentru memoria exilului și, respectiv, pentru cercetarea crimelor comunismului, recidivează acum la Institutul Diplomatic Român. Acolo, prof. dr. Gheorghe Vlad Nistor a fost înlocuit - fără nici o brumă de respect pentru demersul legal care presupunea un aviz din partea Consiliului Institutului (nici măcar formal convocat), prin simplu ordin al ministrului - cu dl. Radu Carp, unul dintre constituționaliștii de la Președinția României, unde e consilier. Specializat mai ales în investigarea raportului dintre politică și religie, dl. Carp e perfect calificat să spovedească viitorii diplomați.
Se aude că, în locul colaboratorilor fostului director general, dl. Carp urmează să numească tineri gazetari de la revista 22, care au binemeritat de la patrie ca apologeți ai dlui Băsescu. Numit ca director general în fruntea IDR tocmai ca persoană neangajată politic, cu deplinul concurs al dlui Cristian preda, pe atunci secretar de stat liberal al MAE, prof. Nistor este acum tratat ca unul care ar fi fost numit politic de tabăra dușmană, chiar dacă nu se prea știe care ar putea fi aceea. Oricum, singurul reproș care i s-ar putea aduce prof. Nistor este acela că, spre deosebire de alții, după ce a fost consilierul președintelui Emil Constantinescu, nu s-a lepădat public și sonor de acesta.
Se aude că, în locul colaboratorilor fostului director general, dl. Carp urmează să numească tineri gazetari de la revista 22, care au binemeritat de la patrie ca apologeți ai dlui Băsescu. Numit ca director general în fruntea IDR tocmai ca persoană neangajată politic, cu deplinul concurs al dlui Cristian preda, pe atunci secretar de stat liberal al MAE, prof. Nistor este acum tratat ca unul care ar fi fost numit politic de tabăra dușmană, chiar dacă nu se prea știe care ar putea fi aceea. Oricum, singurul reproș care i s-ar putea aduce prof. Nistor este acela că, spre deosebire de alții, după ce a fost consilierul președintelui Emil Constantinescu, nu s-a lepădat public și sonor de acesta.
sâmbătă, 24 aprilie 2010
Solidaritate
Soarta a lovit crunt Polonia, țara prietenă a României. In aceste momente grele, suntem datori să ne ajutăm semenii aflați în necaz și să donăm fraților polonezi ce nu ne mai trebuie: președintele și guvernul. |
joi, 22 aprilie 2010
Abonați-vă la:
Postări (Atom)