Contele de Saint Germain - Un sfat foarte înțelept

 

Scuze, Conte, nu am putut rezista și am reprodus textul fără să mai cer voie:

Alegerile de la FRF – o repetiţie generală pentru alegerile prezidenţiale?

Posted: 02/08/2014 by Contele de Saint Germain 

Există o suficienţă total imbecilă în atitudinea adversarilor lui Traian Băsescu atunci când sunt întrebaţi de ce nu uzează de toate mijloacele politice pe care le au la îndemână pentru a-l pune pe acesta la pământ acum, imediat, chiar înainte de gongul final din decembrie.
“Omu’ e terminat, mai are doar 4 luni de mandat” sau “AMR 20 de săptămâni” sau “oamenii lui nu au nicio şansă la prezidenţiale” – acestea sunt replicile cu care ne zeflemisesc la televizor tembelii publici mustraţi că nu fac nimic împotriva tartorului pleşuv. Victor Ponta, mai ales, practică un sistem de tragere de timp mai ceva decât Avântul Rădăuţi când are 1-0 cu rezervele lui Real Madrid. “Traian Băsescu e disperat, imaginea puşcăriei îl terifiază, toţi îl părăsesc, nu mai are ce să facă, nici nu mai trebuie băgat în seamă, cea mai bună soluţie este ignorarea lui”.
Chiar aşa să fie? Nimeni nu-şi mai aminteşte de câte ori Mike Tyson s-a ridicat de la podea după un KD şi apoi şi-a spulberat adversarul cu ferocitatea sa neegalată încă?
Prin acţiuni conjugate, parlamentul, ministrul justiţiei, procurorul general, alte structuri ar fi putut porni asaltul final asupra interlopului cel mai sus infiltrat, până acum, în structurile statului roman. Au preferat însă pasivitatea individuală şi colectivă. “Las’că le rezolvă timpul, de ce să ne expunem noi, de ce să ne punem cu nebunu’, cine ştie ce e în stare să ne mai spargă în cap?!”
Adevărul este că succesul lui Victor Ponta la prezidenţiale pare, în acest moment, o certitudine. Mai mult, candidaţii lui Traian Băsescu (Cristian Diaconescu, MRU, Cătălin Predoiu) sunt cotaţi atât de jos în sondaje încât acţionează asupra intereselor acestuia mai degrabă ca o piatră de moară decât ca un colac de salvare. Şi totuşi…
Există un precedent recent de “imposibil devenit posibil” în materie electorală: alegerea preşedintelui FRF cu câteva luni în urmă. Într-o competiţie pentru succesiunea lui Mircea Sandu în care toată lumea vedea cum Gică Popescu aleargă singur spre victorie, contracandidaţii lui părând mai degrabă nişte figuranţi puşi acolo să simuleze cât de cât lupta şi nicidecum să o câştige, justiţia română produce surpriza: îl arestează pe Gică Popescu exact cu două zile înainte de alegeri. În degringolada produsă, preşedinţia FRF revine unui tânăr de 29 de ani, Răzvan Burleanu, necunoscut publicului larg, care era cotat cu ultima şansă până la scoaterea din luptă a lui Gică Popescu. Ce să vezi, aflăm mai târziu că junele Burleanu nu este o apariţie din neant, din hazardul tulburei societăţi sportive româneşti ci descinde, ţineţi-vă bine, din laboratoarele de înalte cadre politice ale lui Traian Băsescu. În anul 2009, pe când avea doar 25 de ani, fusese deja numit Consilier Prezidenţial la Cotroceni şi chiar decorat de Traian Băsescu cu Ordinul Naţional Serviciul Credincios în Grad de Cavaler. Ce ziceţi de asta? Ce merite excepţionale o fi răsplătit înalta decoraţie? Să fi câştigat domnul Burleanu vreun titlu mondial sau olimpic? Să fi salvat naţiunea de la vreun război? Enigmă totală!
Cert este că, printr-o manevră surprinzătoare în care rolul decisiv i-a fost încredinţat justiţiei (“justiţia lui Băsescu”?) cel plasat pe ultimul loc (aşa cum este Cristian Diaconescu azi, în lupta pentru Cotroceni) a reuşit, spre stupefacţia tuturor, să câştige.
Cazul, pentru a nu se repeat, ar trebui temeinic studiat de marii favoriţi ai prezidenţialelor din noiembrie, mă refer la Victor Ponta si Klaus Iohannis. Să înveţe aceştia din greşelile lui Gică Popescu şi să le evite. Gică Popescu s-a considerat prea devreme câştigător şi asta l-a costat. Deşi a fost sfătuit să accepte a avea şi o rezervă pentru alegerile de la FRF (o rezervă desemnată din rândul echipei sale, pentru situaţia in care, printr-o manevră, el ar putea fi scos din joc), a refuzat categoric această precauţie, considerând probabil că i-ar ştirbi din autoritate. Ce a urmat, se ştie: el, Gică Popescu, a fost arestat peste noapte iar echipa sa nu a mai avut timpul fizic de a organiza alegeri pentru un înlocuitor. Astfel, toată forţa acestei echipe s-a pierdut iar în hiatusul generat s-a insinuat, învingător, omul Cotrocenilor.
Cred că nici Victor Ponta, nici Klaus Iohannis, nu trebuie să se considere intangibil până în ziua alegerilor. Pregătirea de către Traian Băsescu a unui scenariu de tip “Alegerile de la FRF” mi se pare nu doar posibilă dar şi probabilă. Ponta ar putea fi umflat pentru cazul Duicu (procurorii băsişti lucrează febril la asta) iar Iohannis ar putea fi descalificat pe linie de ANI.
Din moment ce la repetiţia generală de la FRF schema a funcţionat, de ce nu ar funcţiona şi la prezidenţialele din noiembrie?
Dacă echipele de campanie ale lui Ponta şi Iohannis nu vor dovedi vigilenţă şi spirit de anticipaţie, suflând chiar şi în iaurt pentru a zădărnici orice şmen politic care i-ar putea trece prin cap lui Traian Băsescu, s-ar putea să ne trezim în decembrie cu un preşedinte surpriză. Şi nu orice fel de surpriză ci una urâtă. Groaznic de urâtă!