vineri, 23 mai 2014

ELECTORALE

ELECTORALE

E plin tîrgul de bannere, meshuri, pancarte și lozinci. Ici-colo și cîte un cort cu poze și chemări mobilizatoare. Televiziunile difuzează azi ultimele emisiuni cu temă electorală. Îmi amintesc cu nostalgie de pungine galbene de plastic cu "Votați PNȚ" aduse de Rațiu în '90.
Nimic special în asta. Partidele serioase -  PNL și PSD &Co - nu au inovat strident. Prosperitatea liberală e OK, la fel și mîndria patriotică pesedistă. Eu oricum sînt mîndră că sînt româncă, chiar dacă nu neapărat din pricina d-lor Pașcu și Ivan, ori datorită d-nelor Țapardel, Zoană și Dobrete.

Dar ceilalți? Trebuie să recunosc, de cînd am aflat că mă apără dl. Pavelescu de la PNȚ-CD nu mă mai tem că vin rușii peste noi, însă harta aceea bleu-ciel care pare, din fuga troleibuzului, mînjită enigmatic în partea de jos, pe firul Dunării, o fi costat ea cît o fi costat, dar nu se merita.
 Într-un crescendo triumfal, afișajul bicolor PDL ne amenință cînd că Europa Teodor - rîndul orizontal de litere negre - cînd că Europa Gheorghe ne vor aduce PD-L în fiecare casă (fie Stolojan, fie Flutur). Aferim, dacă de asta ne-am zbătut să intrăm în Europa, ca să ne intre în casă Stolojan - sau, mai știi, tot PDL, cît a mai rămas...

Dar PDL pălește în fața panotajului epigonilor săi. PMP ne amenință că RIDICĂ ROMÂNIA cu merele lui pădurețe, iar Forța dlui Ungureanu ne SCHIMBĂ CU FORȚA; cam albastră perspectivă, recunoașteți. Ferească Cel de Sus să fuzioneze ăștia la loc, că ne ridică iar cu forța...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu