Șase decenii de prietenie
Cum să evoc șase decenii de prietenie nedezmințită într-o
singură pagină? Alexandru Suceveanu – Puiu - la 14 ani, cuminte și foarte
politicos, cu o freză care îi cădea peste ochi de cîte ori saluta înclinîndu-se
solemn. Alexandru Suceveanu la Histria în anii studenției: a povestit de mai
multe ori public cum nu vroia defel să-și strice vacanța pe un șantier de care
nu știa mai nimic, și cum s-a îndrăgostit pe veci de locul acela unic și de
istoria lui. Alexandru Suceveanu la prima lui comunicare la Institutul de
Arheologie, afișînd un tehnicism de care părea obsedat, sperînd din tot
sufletul să fie acceptat de confreria secretă a arheologilor și furios că
trebuie să le solicite acceptarea...
Aș putea continua așa: 60 de ani oferă o substanță aproape
infinită amintirilor, dar și riscul de a te rătăci printre ele. Alexandru
Suceveanu a fost un savant nu doar fiindcă era în deplina posesie a
instrumentelor - filologice, istorice, arheologice - ale domeniului său de
competență; nu doar fiindcă nu s-a ferit niciodată de teme aride, de
contribuții în care minuția reconstituirii, tehnicitatea argumentării, rigoarea
concluziilor, ar fi înspăimîntat orice cercetător ceva mai interesat de
popularitate decît de știința dură; a fost un savant fiindcă a avut o viziune a
lumii pe care a studiat-o fără încetare, lumea antică, greco-romană, în
ipostaza ei specifică ținuturilor dintre Dunăre și Pontul stîng. O lume pe care
s-a străduit să o înțeleagă în profunzime, și pe care a iubit-o pînă la capăt.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu