Un punct de vedere

Un grup de prieteni matematicieni, pe care am avut privilegiul de a-i cunoaște mai îndeaproape cu ani buni în urmă datorită lui Grigore Moisil, a primit un e-mai furios din partea unui coleg, care se referea la recenta carte a lui Lucian Boia, De ce sînt românii altfel, în termeni foarte duri, chiar injurioși pe alocuri. Cum mi-au făcut onoarea de a-mi cere părerea, le-am răspuns cu următorul text:

Stimati colegi și prieteni,

Colegul și prietenul Boia ar putea să spună, ca Iunia din tragedia Britannicus de Racine, J'ose dire pourtant que je n'ai mérité // Ni cet excès d'honneur, ni cette indignité. Boia a scris și publicat foarte mult în ultimele două decenii, a luminat pe mulți și a enervat pe mulți alții. Eu fac parte dintre istoricii care îi dau îndeobște dreptate lui Boia chiar și atunci cînd mulți colegi ezită s-o facă. Acestea fiind zise, recenta carte care v-a provocat nu e o carte de cercetare, ci un eseu, așadar și mai subiectiv decît altele, remarcabil prin coerență și forță persuasivă. 

Înainte de toate, oricine are dreptul la opinie, inclusiv un istoric. Personal, nu sînt decît în parte de acord cu teza acestui eseu, în sensul că, iarăși personal, cred mult mai puțin decît autorul în veracitatea aserțiunii după care românii ar fi "altfel". Sigur, sînt altfel - asta e natura însăși a evoluției istorice firești, nici ungurii nu sînt chiar la fel cu polonezii, și cu atît mai puțin cu francezii - chiar dacă regii Ungariei au fost cîndva rude apropiate ale regilor Franței și maghiarii au fost catolici, cum polonezii sînt și azi, spre deosebire de unguri. Știu că Boia este, ca mulți dintre noi, iritat, pe bună dreptate, de felurite încercări mai vechi sau mai noi de transformare a tot ce ne deosebește de alte neamuri într-un argument de EXCELENȚĂ a românilor; eu am ajuns însă să mă enervez aproape la fel de tare și contra ideii că, dacă tot nu putem fi cei mai buni, hai să fim cei mai răi.

De aici unele argumente trase de păr: nu e adevărat că limba română e "cea mai puțin latină dintre limbile romanice".Asta e, științific vorbind, o copliărie, caracterul unei limbi nu e dat decît în ultimă instanță de lexic, structura gramaticală e cea care îi dă identitate, or, din acest punct de vedere, româna e "mai latinâ" decît multe limbi romanice; doar că asta nu e o glorie, ci rezultatul faptului că, Dacia fiind părăsită în sec. III deja, latina noastră e mai arhaică decît a altora. Iarăși, traductibilitatea lui Eminescu sau Caragiale nu poate fi unicul criteriu de evaluare, tocmai fiindcă una din calitățile lor eminente este legată de inovația lingvistică. Eminescu e creatorul limbii române poetice, ceea ce, tocmai, nu poate fi "tradus", dar asta nu înseamnă că nu e un merit de excepție.

E evident, pe de altă parte, că toate aceste rezerve, și altele de același gen, pot fi formulate mai ales în ce privește argumentația "extra-istorică". Acolo unde e vorba de istorie, Boia nu greșește, nici în privința lui Ștefan, nici în cea a lui Mihai Viteazu, nici în ce privește slaba rezistență a românilor în fața conducătorilor autoritari. I-aș atrage atenția totuși prietenului Boia - o s-o și fac cu primul prilej - asupra faptului că, vara trecută, românii au votat masiv împotriva unui regim autoritar.
Asta mă aduce la a spune că, în genere, eseul lui Lucian Boia nu poate fi nicidecum calificat drept  "mincinos", cum ar vrea  corespondentul dvs de la care a porniti discuția de față, ci doar că e construit selectiv. Acceptabil într-un eseu, acest procedeu ar fi greu de acceptat într-o lucrare de cercetare, dar volumul nu pretinde în nici un punct că ar fi altceva decît o viziune subiectivă și polemică, cu care e dreptul oricui să polemizeze civilizat și argumentat, nu cu epitete și acuze fără temei.

Una din marile calități ale scrisului lui Boia este umorul, și faptul că scrie atractiv și inteligibil, ceea ce i-a asigurat și marele succes de public, în țară și n străinătate - adaug că, după cîte știu, fără subvenții de la ICR. Nu cred că se cuvine să dramatizăm un punct de vedere care e exprimat cu civilitate și eleganță, chiar dacă n-am fi de acord cu autorul. Cum am spus de la început, eu personal sînt în multe privințe de acord cu el, chiar dacă, în altele - sau chiar în aceleași - aș opta pentru alte accente.

Cu toată considerația, ZP