marți, 29 noiembrie 2011

Pasi catre Viata

Pasi catre Viata

vineri, 25 noiembrie 2011

Studenții protesteazâ

La Facultatea de Istorie a Universității din București, un grup de tineri - studenți, doctoranzi, tinere cadre didactice din diferite instituții de învățămînt - au inițiat un protest cu ocuparea amfiteatrelor. Presa de azi a difuzat în genere textul care sintetizează revendicările acestora. E vorba pe de-o parte de situații imediate - protestul contra reducerii dramatice a finanțării învățămîntului și contra condiției absolut umilitoare a profesorilor, și mai ales a profesorilor tineri. Pe de altă parte, protestatarii formulează revendicări cu mult mai generale privind structura și finalitățile învățămîntului universitar, pe care îl denunță ca fiind corporatist și orientat către profit, nu către accesul liber la cunoaștere. Sub multe aspecte, aceste revendicări generale, amintind de protestele studențești din mai '68, merită și ele atenția societății românești de azi.
În presă a apărut însă și o informație eronată - anume aceea că forțele de ordine ar fi fost chemate de conducerea facultății de istorie. Întîi de toate, în conformitate cu carta universitară și cu principiile libertății academice, doar rectorul are dreptul să autorizeze intrarea în spațiul universitar a poliției sau a jandarmilor. În al doilea rînd, conducerea Facultății de Istorie este cea care s-a interpus între studenții protestatari și jandarmi, impunînd o atitudine civilizată, calmînd spiritele și evitînd violențele.

Protestul continuă, dar adevărații responsabili ai acestei situații - Ministerul Educației și Guvernul - nu au cum fi afectați de acesta.

miercuri, 9 noiembrie 2011

Criterii

Un prieten îmi spune că, la Universitatea din Ierusalim, poziția de profesor, specialitatea Exegeza Vechiului Testament, a rămas vacant în ciuda publicării catedrei la concurs: la acesta s-a înscris un singur candidat, Dumnezeu, dar El nu a obținut catedra, deoarece e autorul unui singur volum, care NU e nici scris în engleză, nici cotat  ISI.